1,208 matches
-
nu și află locul. „Am (îmi arată carnetul) o pensie frumoasă; alții ar sta acasă, eu însă nu pot. Cunosc (a fost plutonier sanitar în armată) aproape toate medicamentele, dar pentru starea mea nu-i nici unul”. Nu suportă prostia, iar antipatiile lui sînt adînci și incurabile. „Prostul chiar ajuns în vîrful proțapului nu poate spune «cotcodac»!” *M-a cuprins sila cînd am citit „cronica dramatică” semnată de Genoiu în „Tribuna”. E un pupat lung, apăsat, bălos al unui obraz pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
școală, viață, mentalități, despre disidenți economici și politici, realități și imagini propagandistice, despre călătoriile sale din ultimii ani (în Spania, Portugalia, Grecia, RFG, Austria, Polonia, Italia, SUA). Cînd s-a referit la exilații români din Canada, nu și-a ascuns antipatia față de preotul Valerian Trifa. Îl consideră nociv, periculos, o „bestie neagră”, cu care ar vrea să se răfuiască. Evit să-l întreb despre rostul zbaterilor sale: n-ar fi lucrat, oare, mai mult și mai bine în țară? Plecarea sa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
duduia din Onești m-a ocolit numai pe mine, în cele două decenii trecute de la acel articol, sau i-a ocolit pe toți cei ce au scris de-atunci încoace în «Ateneu»? în prima situație, merită felicitată pentru consecvența în antipatie, în schimb, în cea de-a doua - e de compătimit pentru privațiunea greșită la care s-a supus. Lucru cert însă, dumneaei nu cunoaște revista, căci altminteri, ar fi văzut în casetă «cine mai e în redacție»! Dacă ai fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
conștiinței în cei preocupați de trecere, nu de petrecere. El e și o fascinantă iluzie: aceea a posibilității de a ne renova. Zic „iluzie”, pentru că nimeni nu reușește să-și uite complet habitudinile. Tragem după noi mici mizerii biologice, ducem antipatii ce nu se pot șterge și datorii de un fel sau altul. Dacă am reuși să păstrăm hotărîrile înalte din noaptea de Revelion și voința de a le aplica, altminteri ar arăta anul care a început și anii care vin
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
exaltat”. Cuvîntul „blînd” nu trebuie luat ad-litteram și transformat în criteriu cînd judeci un om la beție. El duce, într-adevăr, către ideea de cumpătare și discreție. Or, A. e - fapt observat -, nu o dată, exploziv, imprevizibil și foarte tenace în antipatiile sale: ieri față de tine, de Genaru, Savin, Cimpoeșu, azi față de Carmen, mîine, poate, din nou, față de mine. Paradoxal, însă manifestările sale agresive au, majoritatea, un resort defensiv. A. e un bun „tovarăș de drum”, dacă drumul e cel ales de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
este un sentiment sănătos, indispensabil ca să te bucuri de viață. Mi se pare absurd și periculos să încerci să scapi de frică. Nebunilor nu le este frică, nici supermanilor din benzile desenate, supereroilor. În primii ani de liceu aveam o antipatie instinctivă pentru Achile: era posibil să fie atît de inuman, să nu se teamă de nimic?” și mie mi-a fost frică, de numeroase ori, de șerpi, de lupi, de înălțime și de gol, de noapte, de trăsnet, de cutremur
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Deci, intimidarea nu operează numai asupra noastră, a celor mai mulți, care nu profităm de binefacerile regimului, ci și asupra celor care îi datorează totul. Atâta vreme cât Ceaușescu și blânda lui soție, cum a denumit-o Păunescu Adrian, se vor vedea aplaudați în pofida antipatiei cu care sunt înconjurați, înseamnă că instrumentul intimidării funcționează ireproșabil. Și cu cât nemulțumirea crește, cu atât ocaziile în care suntem siliți să aplaudăm se înmulțesc. Este totodată și un semn al slăbiciunii noastre. Mă voi referi, în acest context
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
fixă, dacă vreți, devenise revelație”. În acest context, naratorul Își reanalizează atât scrisul, cât și evreitatea. Doar Într-o fugitivă paranteză se referă Kertész la „scena literară maghiară” cu istoriile ei „crucificatoare, umilitoare, bazate pe excludere și privilegiu, preferințe și antipatii, cu sistemul ei oficial-confidențial și confidențial-afacerist de liste”, de care nu a mai fost interesat, cum rămăsese indiferent la succes, audiență, prestigiu, trofee. Mereu un „outsider”, un „observator”, naratorul se Întreabă, sarcastic, Întrebându-i, indirect, pe „confrații” săi de mediu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
inevitabil să nemulțumească oameni, care nu puteau să accepte sobrietatea traiului impus de fondurile limitate. Revenit în țară, poziția de Secretar General al Mișcării Legionare din toamna anului 1940, când unele nefericite veleități reclamau măsuri disciplinare, i-au atras alte antipatii. Mai târziu, în lagărul de la Rostock, trebuia să facă inofensivi agenții acoperiți din România și protejați de autoritățile germane, trimiși anume să tulbure raporturile din sânul comunității legionare. Însăși prezența lui în țară după 1944 a constituit o misiune de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a creat-o clasa politică a vechiului regat cu germenele descompunerii străine din sufletul și sângele ei. Partidul național țărănesc n-a făcut decât să exploateze această stare de spirit, adâncind-o și canalizând-o într-o acțiune politică. Exploatarea antipatiei naționale împotriva vechiului regat a fost o acțiune plină de primejdii pentru unitatea noastră națională. Agentul agitator asmuțind masa fanatizată asupra liberalilor, o asmuțea totdeodată asupra unei ramuri a poporului său, care de sute de ani suferea jugul acestei clase
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în care Hitler avea nevoie de armată, ordinul a fost de mușamalizare a cazului pentru a nu-l irita pe Antonescu. Nicolae Petrașcu a intuit ceea ce urma să i se întâmple în hățișul împrejurărilor în care fusese implicat și pentru ca antipatia, care și-o atrăsese din partea germană, să nu se resfrângă și asupra camarazilor săi, a cumpănit bine și în Ajunul Crăciunului a predat comanda grupului legionar, lui Mille Lefter, grad superior, Comandant al Bunei Vestiri, care tocmai sosise în lagăr
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lumea pe care o părăsise cu 24 de ani înainte, să devină un foarte respectat punct de referință, al oamenilor până în 50 de ani, care îl avuseseră cândva ca mentor, în anii lor de formare intelectuală. Se adaugă la aceasta antipatia crescândă, de care se bucura regimul represiv din țară, care se reflecta sub formă de simpatie și admirație pentru cei care avuseseră cândva curajul să i se opună. El, avusese de nenumărate ori, ocazia să constate pe străzile Sibiului sau
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
două-trei ori în ea. A examinat-o puțin și a băgat-o la loc. Recunosc că am niște prejudecăți, dar nu-mi plac bărbații care umblă cu batiste la ei. Nici ei nu mă plac. Cu cât e mai mare antipatia, cu atât cresc și prejudecățile. — Imediat după ce plecăm noi, vor veni băieții din Sistem. Poți să le povestești liniștit ce ți-am făcut. Spune-le că am răvășit și am spart totul deoarece căutam ceva. Poți să menționezi și faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
publicată în „Scânteia” din 1947 de ultradogmaticul Traian Șelmaru, intitulată Să smulgem din noi înșine pozițiile de autoapărare ale capitalismului, articol în care poeta era considerată, prin suprarealismul, ermetismul, ludicul versurilor sale, o demnă reprezentantă a ideologiei nonproletare, ca și antipatia fermă manifestată de Leonte Răutu. Deși se străduiește, după propriile mărturisiri, să scrie tot atât de prost precum alți confrați, corifei ai proletcultismului în acel moment, contribuțiile ei nu sunt nici atât de mediatizate, nici atât de lăudate pe cât și-ar dori. Și nici
CASSIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
explici erorile trecute din tratat în tratat și, mai ales, durabilitatea lor? Un fapt dovedit ca greșit ar trebui corectat! Să fie de vină orgoliul? Să fie de vină lenea? Sau, poate, greșelile se perpetuează în spiritul unor simpatii sau antipatii apriorice? Să nu aibă Franța suficienți susținători ai uneia dintre cele mai importante descoperiri diabetologice? M-am întrebat adeseori de ce, după publicarea lucrărilor convingătoare ale lui Lancereaux despre teoria originii pancreatice a diabetului, a existat o inexplicabilă reținere în acceptarea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92244_a_92739]
-
prilej pentru episcop să ceară Divanului domnesc al lui Scarlat Alexandru Calimachi Vodă ajutor pentru ieșirea din sărăcie, mai ales că la 1813 arseseră și casele episcopale. Actul luării Basarabiei de către ruși a răcit unele simpatii tradiționale, transformându-le în antipatii naționale și politice față de cotropitor. Dacă Rusia nu ar fi smuls Basarabia din corpul țării, cum aprobase și răpirea Bucovinei de către Austria cu 35 de ani înainte, la 1775, ea ar fi avut netăgăduite drepturi la recunoștința românilor, scăpați, grație
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
în 1954. în 1963 era redactor-șef la Contemporanul, unde director era Călinescu, iar reproșul utilizării lui Engels a fost prima dată formulat, cum ne amintim, de... C.I. Gulian. G. Ivașcu păstrează, într-o lucrare ce trebuia să fie neutră, antipatiile lui Călinescu. Tot în 1973 a apărut la Iași, în nou înființata editură ce purta numele Junimea, un volum ce poartă titlul Amintiri despre T. Maiorescu. Din 1963 până în 1975, constată Doru George Burlacu, tendința a fost una apologetică în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
doar din perspectivă națională. în bătăliile simbolice care au populat revoltele și represiunile epocii, emblemele naționale cum ar fi imnul, steagul, „clasicii” polonezi, monumentele istorice, manualele, funeraliile sau pelerinajele au avut mereu un rol central, captând aproape necondiționat solidarități și antipatii, parteneriate de tot felul. Povestitorul nu prea reușește să depășească obsesiile identitare ale polonezilor, în mare parte bazate pe antisovietism. De aceea, relațiile cu „țările-surori” sunt pasager amintite, sugerându-se mai curând realitatea unei aglomerări întâmplătoare de state, menținute sub
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Nicolae Popovici, „un caracter integru și de mare curaj, pe care mai târziu unii și alții l-au ponegrit pe nedrept” (p. 40). „De la început - susține autoarea -, el [patriarhul Justinian Marina, n.n.] a arătat tatei o răceală, aș spune chiar antipatie, care nu este ușor de explicat. E adevărat, tata fusese prieten și coleg de studii cu episcopul Nicolae Popovici de la Oradea, un om cultivat, doctor în teologie, care avusese nefericita inspirație să candideze și el [ân anul 1947, n.n.] la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
început să-i facă viața amară. Ca și la București, în cadrul corpului didactic erau unii care nu-l puteau suferi pe tata. Faima lui crescândă, respectul de care se bucura pretutindeni îi deranja. Mai existau și alte motive ascunse de antipatie, mai ales în Ardeal, unde în multe cercuri acționa în stare latentă o puternică ură împotriva ortodoxiei. Și tata era exponentul ei cel mai remarcabil [...]. Din păcate, la câțiva, foarte puțini, e drept, dintre români au funcționat resentimente anacronice de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de acord cu mine dacă spun asta, dar nimeni nu face nimic, ne băgăm capul între umeri și mergem ca o turmă de oi, pentru că nimeni nu-și asumă o responsabilitate. Probabil că asta i-ar aduce în primul moment antipatii și i s-ar spune, "da' asta-i important acum? Sunt altele mai importante." Nu, trebuie să luăm decizii, trebuie să riscăm, iar populismul, agățarea de putere, de post, care se vede în toată țara asta, pe linie de partide
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
DE POLIȚIE IAȘI 27 Iulie 1941 DARE DE SEAMĂ asupra situației interne 27 Iunie-27 Iulie 1941 [...] Relațiunile populației române cu minoritarii. În această regiune nu sunt populații minoritare compacte în afară de evrei pe care populația creștină îi privește cu o vădită antipatie mai ales de la intrarea noastră în război, știut fiind sentimentele ostile ale evreilor. [...] IV. MANIFESTĂRI SUBVERSIVE. Față de mersul războiului și de succesele armatelor aliate, elementele care poate ar fi simpatizat cândva mișcarea comunistă, astăzi nu se observă absolut nici un fel
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
Fiecare întreba de ceva pe fiecare pentru că la fiecare îi lipsea câte ceva, de la un telefon mobil, o geantă sau o eșarfă. O caută din priviri pe Ann și o vede discutând cu cel de la resurse umane, față de care avea o antipatie abia ascunsă. Îl bănuia de tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin curate, mergând până la zvonul că lua mită la angajări. Nu-l putuse concedia până acum deoarece tatăl său a insistat de fiecare dată să mai aștepte
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
injuriile. Tell a refuzat și Bălcescu l-a provocat ,a-i da satisfacție prin arme". Christian Tell s-a eschivat, spunând că ,nu este vremea, nici locul". Evident, a fost vorba de un incident banal, care a scos la lumină antipatii mai vechi și mai profunde (inclusiv subordonarea totală a lui Tell fața de I. Heliade-Rădulescu). Duelul n-a avut loc și pentru că cei doi adversari s-au despărțit curând. De la Panciova, Tell a plecat cu Heliade-Rădulescu la Paris, iar Bălcescu
Din nou despre duelul la români by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11326_a_12651]
-
să zicem, sau și mai bine, ca Dostoievski, care, în treizeci de ani, printre crizele de epilepsie și altele, a creat ceea ce mii și mii de artiști sănătoși tun n-ar putea să scrie, un rând măcar ( comparabil)... E cunoscută antipatia pe care Marcel Proust o avea față de Voltaire, ca și față de Victor Hugo, până la un punct, antipatie explicabilă... În paranteză, însuși volumul Cronici se termină, o dată cu articolul dedicat lui Baudelaire, printr-o săgeată aruncată în direcția marelui spirit al Revoluției
Despre Baudelaire by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13663_a_14988]