KorAP: Find »[drukola/base=arcaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...45 >

1,123 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

CEI TREI COPIIMOZART CALIGRAFUL Pana mea așterne pe hârtie literă lângă literă cu siguranța unui trăgător cu arcul. Ba mâna ce ține un condei e necesar să fie cu mult mai exersată decât aceea a oșteanului. Fiindcă arcașul, greșind, lasă unui om viața, ceea ce nu e puțin lucru dacă socotim că un vrăjmaș trebuie, în principiu, neutralizat - rănit, cel mult - și nicidecum omorât. Poate nu este bine ceea ce spun, dar, ținând seama de nenumăratele războaie dintre cetatea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-mi urmeze, cetatea având peste o vreme un alt Caligraf destoinic. Așa că am fost însurat cu văduva unui oștean, dar nici unul din cei patru fii pe care i-am avut împreună nu m-a moștenit în ale scrisului. Unul e arcaș, altul e olar, al treilea cântă frumos, iar ultimul aleargă foarte repede. De altfel, sunt mari acum, mâine-poimâine vor avea copiii lor și nu este exclus ca vreuna din progenituri să aibă darul de care ei nu s-au bucurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463

apreciat îndeosebi pe linia valorizării artei primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

prietene. Am o Întâlnire cu vinovăția, strigă În timp ce se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să vă treziți. Între timp apăruse unul din arcașii mercenari, cu săgeata potrivită În arbaletă. Se aplecă Într-un genunchi țintind cu grijă spre spinarea lui Dante, care se Îndepărta. Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse arma În sus, deviind săgeata, care se pierdu peste capul fugarului. — Stai. Și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

cu întunericul. Până să răsară lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se putu culca. Oamenii aprinseră focul și nu mai dansară. Ședeau în jurul focului, tăcuți. Cineva zise (fața nu i se vedea, dar după glas era tânărul arcaș iscusit Mai-Baka, cel mai voinic și mai îndrăzneț din tot satul): - Oamenii spun că sunt multe neamuri, negre, roșii și chiar albe. De ce ochiul zeului s-a deschis numai spre noi? Tăcu, răsuflă adânc și se apropie de foc. Noaptea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lui Tatrakpo. Cei patru sfetnici ai căpeteniei satului își luară tobele și începură să bată într-un anume chip. Mai-Baka îl căută din ochi pe Agbongbotile și se apropie de el. Bătrânul cunoștea limba tobelor. - Ce veste ne trimite? întrebă arcașul. - Vin străinii după robi. - Ce fel de străini? - Stai, să ascult... spuse bătrânul. Vin de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cunoștea limba tobelor. - Ce veste ne trimite? întrebă arcașul. - Vin străinii după robi. - Ce fel de străini? - Stai, să ascult... spuse bătrânul. Vin de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar, zeul își arăta mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe Mai-Baka și-i porunci să numere arcașii. CAPITOLUL II Aproape de țărmul apusean al Țării Nisipurilor, aerul era încă răcorit de boarea mării. Dar în față, spre răsărit, se întindeau nisipurile uscate în care se putea coace oul, ca în spuză. Soldatul Iahuben se săturase și de călătoria

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
piciorușele ca niște bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva sute de atlanți năvăliră cu săbiile în mâini. Se făcu învălmășeală

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta ochii curați și zâmbetul trist și blajin nu se mai feri de el. Dar aceștia erau puțini. Unul din ei era un bărbat voinic, ce ar fi ridicat în brațe un taur. Se spunea că e cel mai bun arcaș din toată oaza. Numele lui îi și arăta iscusința în mânuirea arcului, căci i se zicea Mai-Baka. Îngăduindu-și cel dintâi printre ai săi să vorbească cu străinul, Mai-Baka încercă să afle dacă acest Auta era într-adevăr dușmanul neamului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și poate n-ai să mă mai osândești, cum m-ai osândit, că aș fi sulița și lanțul din mâna stăpânilor mei. Lucrurile stau altfel. - Vrei să spui că stăpânii tăi sunt sulița și lanțul din mâna ta? îi spuse arcașul râzând cu amărăciune. Eu simt că nu-mi ești dușman, dar ai venit cu dușmanii neamului meu, care m-au robit. Ce să cred despre tine? Auta vru să mai stea cu el de vorbă, ca să vadă de unde vine înțeleaptă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
simt că nu-mi ești dușman, dar ai venit cu dușmanii neamului meu, care m-au robit. Ce să cred despre tine? Auta vru să mai stea cu el de vorbă, ca să vadă de unde vine înțeleaptă și îndrăzneață mândrie a arcașului din această oază pierdută în pustietatea nisipurilor, dar nu mai avu când; un soldat veni în fugă să-i spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca să vadă de unde vine înțeleaptă și îndrăzneață mândrie a arcașului din această oază pierdută în pustietatea nisipurilor, dar nu mai avu când; un soldat veni în fugă să-i spună că-l cheamă la sine Tefnaht. După plecarea străinilor, în jurul arcașului Mai-Baka se adunară câțiva băștinași: bătrânul Agbongbotile, Tatrakpo, care din căpetenie ajunsese rob ca și ceilalți, fericitul Tankoko, cel căruia altădată i se arătau zeii în vis dîndu-i porunci pentru tot neamul daza, și chiar trufașul vrăjitor Tela, care cunoscuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
le întoarse spatele și se depărtă. Mai-Baka rămase cu privirea pierdută. Printre bârnele țarcului îl zări pe Auta. Îl așteptă. Ceilalți se împrăștiară. - În cine mai ai tu încredere dintre ai tăi? îl întrebă Auta numaidecât după ce intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu semn

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu semn să vină și bătrânul se apropie nehotărât de ei. Auta îi privi în ochi un timp, în tăcere. Întâi ferindu-se, Agbongbotile își arătă după aceea ochii, văzând că ai străinului nu au în ei nici șiretenie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care duc poveri. Și uitați-vă la stăpâni și la soldați. Vedeți vreun om negru printre stăpâni sau soldați? Agbongbotile clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul cu amărăciune. - Nu mi se încurcă, dar le caut pe cele mai limpezi ca să mă înțelegi mai bine... Ei m-au trimis în țarc ca să aleg dintre voi pe cei care sunt mai ageri. Dar iată care e taina: stăpânii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu mai e. Cine a fost Ntombi?... Agbongbotile îi făcu semn să tacă și apoi arătă cu capul spre un loc din țarc. Auta îi șopti în limba atlantă: - Cred că e o fată neagră pe care a iubit-o arcașul. O să aflăm altă dată. Mai-Baka însă auzise numele fetei rostit destul de tare de soldatul străin. Când se apropie de ei, spuse: - Ntombi este fata cea mai frumoasă din neamul nostru pe care Tela și Tankoko au trimis-o goală, într-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeul ar fi văzut-o, nu putea să nu se încînte de frumusețea ei. Zeul știa că Ntombi i-a fost hărăzită lui. - Dar dacă zeului nu i-a plăcut fata și a poruncit leilor s-o sfîșie? întrebă Iahuben. Arcașul își întoarse fața de la ei și scrâșni din dinți. Auta sări într-o clipă gardul și-l apucă de braț: - Ascultă, Mai-Baka; poate că Ntombi n-a pierit. Poate că are să vină înapoi... Unei stele nu-i trebuie fete pământene

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră în țarc. Acum ședeau toți patru pe iarbă. - Cum ați venit prin pustiul de nisip? întrebă Agbongbotile, ca să îndepărteze gândurile arcașului de la pierduta Ntombi. - Greu am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
biruit. Iahuben era fericit. Îl privi pe Auta cu recunoștință. Dacă s-ar fi putut, dacă ar fi fost numai ei doi, fără ochi străini, nu s-ar fi uitat că e sclav și ar fi sărit să-l îmbrățișeze. Arcașul negru îl privi și el pe Iahuben, întîia oară cu încredere. Dar deodată, în partea dinspre miazăzi a satului, se auziră strigăte și se zări învălmășeală. Satul, ca toate satele oamenilor negri, era foarte mic și se putea cuprinde tot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
adevăr venise. Agbongbotile porni cu picioarele sale bătrâne spre marginea cealaltă a țarcului și, curios să afle care e Ntombi, se luă după el și Iahuben. Auta s-ar fi dus și el, dar nu vru să-l lase pe arcaș singur. Nu trecu mult și Iahuben se întoarse vesel, strigând de departe: - A venit. Au găsit-o într-un copac; s-a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se înmulțească robii, ca și vitele. Aici însă Puarem era stăpân, și socotea că femeile îi vor fi povară pe drum și vor micșora iuțeala mersului armatei. De l-ar ruga pe Tefnaht, n-ar fi greu să împlinească dorința arcașului, căci o singură roabă putea fi îngăduită. Însă Auta se gândi că nu va fi bine să rămână ceilalți fără femeile lor. Poate că nici Mai-Baka n-ar fi îndrăznit să dorească a fi singurul dintre toți ai lui, care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se întreba el neregăsindu-și pacea. Robia, firește, nu-l îmbia. Cine însă va munci pentru el, în această adunătură de neputincioși? Îl mai amărâse și batjocura strigată de la gardul țarcului de arcașul Mai-Baka: "Ai să fii înconjurat numai de femei. Pune-te pe trai, Tela!" Așa i-a strigat Mai-Baka, iar ceilalți au râs, oricât de mare le-ar fi fost durerea plecării, când s-au uitat la bietele babe ce-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-avea nimic de făcut (și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de nouă. Îl muncea și dorul după oaza din care fusese smuls. Iar a doua oară nu-l mai putu lua. Puarem, auzind

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]