1,109 matches
-
și chitara execută acordurile placat (nearpegiat); ele pot servi și ca instrumente soliste. Formațiile instrumentale mai apropiate de spiritul tradițional se pot acompania și cu o brace (vioară sau violă al cărei căluș a fost retezat, pentru se putea trage arcușul simultan pe toate corzile) sau un violoncel. Cele mai multe instrumente soliste sunt monofonice (nu pot produce sau nu practică interpretarea pe mai multe voci), între care: vioara, mandolina (mai rar), bouzouki, clarinetul, taragotul, specii diverse de flaute și fluiere, saxofonul (alto
Muzică populară () [Corola-website/Science/312342_a_313671]
-
poate împrumuta instrumente întâlnite în fanfare - diverse alămuri (trompetă, goarnă, trombon, tubă, fligorn, eufoniu ș.a.) și percuții caracteristice (tobă mare, tobă mică, fuscinel) -, dar și elemente ale stilului interpretativ caracteristic. Orchestrele de muzică populară includ partide largi de coarde cu arcuș (vioara întâi și a doua, violă, contrabas, uneori și violoncel). Un sondaj de opinie efectuat de către INSCOOP Research a relevat faptul că muzica populară se află pe primul loc în ce privește genul muzical preferat de români, procentul situându-se la aproape
Muzică populară () [Corola-website/Science/312342_a_313671]
-
întrebuințat) de „armonicul întâi” (unu fiind element neutru al operației de înmulțire). În schimb, atacul reprezintă începutul unui sunet muzical, intervalul scurt de timp în care se declanșează mecanismele necesare producerii sale. De pildă, la vioară sau alte instrumente cu arcuș, atacul înseamnă intervalul în care arcușul trece de la frecare statică către punerea coardei în mișcare la viteză constantă. Deși greu perceptibile dacă sunt căutate anume, asemenea zgomote inițiale sprijină de multe ori informația oferită de spectrul sonor. În cazul viorii
Timbru (muzică) () [Corola-website/Science/310974_a_312303]
-
element neutru al operației de înmulțire). În schimb, atacul reprezintă începutul unui sunet muzical, intervalul scurt de timp în care se declanșează mecanismele necesare producerii sale. De pildă, la vioară sau alte instrumente cu arcuș, atacul înseamnă intervalul în care arcușul trece de la frecare statică către punerea coardei în mișcare la viteză constantă. Deși greu perceptibile dacă sunt căutate anume, asemenea zgomote inițiale sprijină de multe ori informația oferită de spectrul sonor. În cazul viorii, fără a auzi „începutul” sunetului riscăm
Timbru (muzică) () [Corola-website/Science/310974_a_312303]
-
Fizicianul german a repetat experiențele realizate cu plăci de sticlă de către Robert Hooke la Universitatea din Oxford, în 1680. Procedeul de a presăra nisip și a produce diferite figuri pe plăcile metalice sau de lemn, prin frecarea marginii cu un arcuș de vioară, a fost descris de Chladni în volumul "Entdeckungen über die Theorie des Klanges" ("Descoperiri în teoria sunetului", 1787). În momentul când placa oscilează pe unul din modurile sale de vibrație, nisipul se ordonează în punctele de minim (nodurile
Ernst Chladni () [Corola-website/Science/310044_a_311373]
-
Viola este un instrument muzical cu coarde, la care execuția se face, în mod obișnuit, cu arcușul. Viola modernă folosește patru corzi, acordate în cvinte perfecte. Viola este al doilea membru al familiei viorii, având un sunet mai grav decât vioara și mai acut decât violoncelul. Instrumentistul care cântă la violă se numește violist. Limba română cunoaște
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
față de corp. Deasupra corpului, corzile sunt prinse la un loc de cordar, în apropierea căruia se pot agăța „fixuri” (șuruburi fixe), pentru acordarea cu precizie a corzilor (în lipsa lor, se vor folosi cheile de acordaj). De vreme ce execuția se face folosind arcușul (instrumentul are o rezonanță prea slabă pentru ca ciupitul corzilor să producă o sonoritate satisfăcătoare), călușul și tastiera sunt construite în așa fel încât arcușul să aibă acces la fiecare coardă; ele vor fi dispuse la înălțimi diferite, în forma unui
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
precizie a corzilor (în lipsa lor, se vor folosi cheile de acordaj). De vreme ce execuția se face folosind arcușul (instrumentul are o rezonanță prea slabă pentru ca ciupitul corzilor să producă o sonoritate satisfăcătoare), călușul și tastiera sunt construite în așa fel încât arcușul să aibă acces la fiecare coardă; ele vor fi dispuse la înălțimi diferite, în forma unui arc de cerc, unde corzile din mijloc sunt cele mai înalte. Arcușul se trage aproximativ tagențial la corzi și, așezat paralel cu planul format
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
o sonoritate satisfăcătoare), călușul și tastiera sunt construite în așa fel încât arcușul să aibă acces la fiecare coardă; ele vor fi dispuse la înălțimi diferite, în forma unui arc de cerc, unde corzile din mijloc sunt cele mai înalte. Arcușul se trage aproximativ tagențial la corzi și, așezat paralel cu planul format între două coarde vecine, le poate pune simultan în vibrație. Pornind de la etimologia numelui dat instrumentului (preluat ca atare din limba italiană), se obțin câteva date semnificative cu privire la
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
din limba italiană), se obțin câteva date semnificative cu privire la istoria violei. În Baroc, denumirea de "viola" reprezenta un număr mare de instrumente distincte, constituite în mai multe familii, dar toate având în comun posibilitatea tehnică de a se cânta cu arcuș. Trei instrumente remarcabile, ieșite astăzi din uz (și folosite doar de formațiile de muzică veche), au purtat denumirea de "viola": În ziua de astăzi, pentru echivalarea partiturilor cu "viola da braccio" se va folosi viola modernă (deși sunt niște diferențe
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
mai adesea, violoncelul va marca timpii (de regulă, notați convențional cu pătrime), iar viola poate merge pe formule cu valori mai scurte sau sincopate. Folosită astfel, viola devine instrument aproape exclusiv armonic. Călușul instrumentului se retează, parțial sau total, permițând arcușului punerea în vibrație simultană a trei sau patru corzi. De multe ori, a patra coardă va fi scoasă (Do sau la); restul de trei vor fi acordate diferit. Spre exemplu, în estul Transilvaniei au fost remarcate următoarele acordaje: Urmând calea
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
se pot susține pasaje pe o singură voce (cazul cel mai des întâlnit), dar se poate cânta și pe mai multe voci („coarde duble” sau, mult mai rar, „triple”, „cvadruple”) și în acorduri (prin modul în care sunt aranjate corzile, arcușul nu poate atinge mai mult de două corzi deodată, drept care acorduri se vor cânta arpegiat sau cu apogiaturi). Mâna dreaptă cântă de regulă cu arcușul,sau foarte rar cu degetele(pizzicato). În acest caz, tehnicile de atac sunt foarte variate
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
mult mai rar, „triple”, „cvadruple”) și în acorduri (prin modul în care sunt aranjate corzile, arcușul nu poate atinge mai mult de două corzi deodată, drept care acorduri se vor cânta arpegiat sau cu apogiaturi). Mâna dreaptă cântă de regulă cu arcușul,sau foarte rar cu degetele(pizzicato). În acest caz, tehnicile de atac sunt foarte variate (aceleași sunt folosite și la vioară): "legato", "spiccato", "tremolo", "collé" (fr.), "sautillé" (fr.; echivalentul în limba italiană este "saltando"), "jeté" (fr.) ș.a. O altă tehnică
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
acest caz, tehnicile de atac sunt foarte variate (aceleași sunt folosite și la vioară): "legato", "spiccato", "tremolo", "collé" (fr.), "sautillé" (fr.; echivalentul în limba italiană este "saltando"), "jeté" (fr.) ș.a. O altă tehnică, "col legno", presupune lovirea corzilor cu lemnul arcușului. Cu arcușul oblic sau apăsat cu o presiune nepotrivită (efect de multe ori neplăcut, dar poate fi controlat și exploatat în mod creativ), se obțin flajeolete (naturale, dacă coarda e lăsată liberă și artificiale, dacă se adaugă acțiunea mâinii stângi
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
tehnicile de atac sunt foarte variate (aceleași sunt folosite și la vioară): "legato", "spiccato", "tremolo", "collé" (fr.), "sautillé" (fr.; echivalentul în limba italiană este "saltando"), "jeté" (fr.) ș.a. O altă tehnică, "col legno", presupune lovirea corzilor cu lemnul arcușului. Cu arcușul oblic sau apăsat cu o presiune nepotrivită (efect de multe ori neplăcut, dar poate fi controlat și exploatat în mod creativ), se obțin flajeolete (naturale, dacă coarda e lăsată liberă și artificiale, dacă se adaugă acțiunea mâinii stângi și astfel
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
fi controlat și exploatat în mod creativ), se obțin flajeolete (naturale, dacă coarda e lăsată liberă și artificiale, dacă se adaugă acțiunea mâinii stângi și astfel poziția flajeoletului trebuie modificată cât să păstreze proporțiile flajeoletului natural).. Alte tehnici includ poziția arcușului pe lungimea corzii: mergând spre căluș (indicația este "sul ponticello"), sunetul devine mai sec și strident; execuția deasupra tastierei ("sul tasto") creează un sunet mai plin. Atunci când nu se folosește deloc un arcuș, corzile vor fi ciupite cu degetele; procedeul
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
proporțiile flajeoletului natural).. Alte tehnici includ poziția arcușului pe lungimea corzii: mergând spre căluș (indicația este "sul ponticello"), sunetul devine mai sec și strident; execuția deasupra tastierei ("sul tasto") creează un sunet mai plin. Atunci când nu se folosește deloc un arcuș, corzile vor fi ciupite cu degetele; procedeul se numește "pizzicato". O variantă a tehnicii presupune întinderea corzii suficient de mult cu degetul, cât să plesnească de tastieră. Ea poartă numele celui care a propus-o prima oară în muzica scrisă
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
folosesc de tehnica de bază și nu folosesc artificii tehnice. De exemplu, ambitusul viorii nu va măsura cel mai înalt flajeolet pe care-l poate pune în rezonanță corpul instrumentului, ci sunetul cel mai acut care se poate produce cu arcușul ținut ca pentru execuție normală, pe coarda acordată cel mai înalt, la capătul dinspre corp al tastierei. (În acest caz, ambitusul se poate modifica doar prin adaptarea acordajului, tehnică numită "scordatura" la instrumentele cu coarde.) În privința vocilor, se va măsura
Ambitus () [Corola-website/Science/309848_a_311177]
-
sanitare Craiova, comandate de maiorul Herețu, participă la cel de-al doilea război mondial. Și astăzi, deși ajuns la o vîrstă respectabilă, acea vioară cu care a cîntat pe la atîtea nunți îi mai alină sufletul din cînd în cînd purtînd arcușul pe strunele ei cu aceeași voiciune de cîndva.
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
ul (, , , , ) este cel mai mare instrument muzical cu coarde și arcuș cu o largă răspândire. În partitura de orchestră, se scrie prescurtat „Cb.” sau „Kb.”. Raportat la notarea în partitură, sunetul contrabasului este cu o octavă mai jos decât cel al violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
orchestră, se scrie prescurtat „Cb.” sau „Kb.”. Raportat la notarea în partitură, sunetul contrabasului este cu o octavă mai jos decât cel al violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna stângă pe tastieră, iar mâna dreaptă trage arcușul peste corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
24. Pe tastiera ambelor instrumente erau montate bare metalice (, , , , - uneori se foloseau în locul barelor, ațe speciale înnodate în jurul gâtului, mobile și pretabile la acordaje variate), împărțind-o astfel în semitonuri și înlesnind formarea sunetelor. În afara instrumentelor amintite, altele asemenea cu arcuș folosite în secolele al XVI-lea și al XVII-lea sunt cunoscute având diferite dimensiuni și, de regulă, cinci coarde (exemple: "basso di camera", "bassetto", "Halbviolon" ș.a.). Numărul de cinci coarde nu s-a dovedit a fi practic; din cauza marii
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
aduce în atenție două tehnici de execuție folosite mai rar de contrabasul clasic: "pizzicato" și varianta „Bartók” (plesnirea corzii de tastiera instrumentului, cu mâna care ciupește - de aici, denumirea englezească "slap-bass"). Mai târziu se vor face experimente de jazz cu arcuș la contrabas - unul dintre promotori este Oscar Pettiford (contrabasist și violoncelist), dar încercarea nu are succes. O dată cu evoluția noilor curente ale muzicii de consum după Al Doilea Război Mondial, contrabasul însoțește pentru câțiva ani și formațiile de muzică ușoară, de
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
fost susținute la New York în februarie 1973: este vorba de patru spectacole cu "Double Concerto" de Brahms cu Pinchas Zukerman și Leonard Bernstein ca dirijori ai Filarmonicii din New York. Du Pré a menționat că a avut mari probleme în mânuirea arcușului și chiar cu deschiderea cutiei violoncelului. În cele din urmă, pierzându-și simțul tactil,a fost nevoită să-și coordoneze mișcările vizual. Astfel a reușit să interpreteze 3 din cele 4 concerte la ultimul din acestea, " Concertul pentru vioară" de
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
Un arcuș este un accesoriu folosit în practica muzicală pentru a permite execuția la felurite instrumente, în special instrumentele cu coarde din familia viorii și familia violei. ul este o vergea de lemn între capetele căreia sunt întinse fire de păr din
Arcuș () [Corola-website/Science/313462_a_314791]