1,120 matches
-
și harul este divin, poetul va întârzia sub aripa protectoare ("La tine, Doamne sub aripă") și va cere dreptul la porc, la câne, la ocară, la cultul strămoșilor, dar și la perlă, smarald, înger, șarpe, otravă, elemente cunoscute în lirica argheziană. O primă ipostază este similitudinea cu divinul: "toți mă credeau el, chiar și eu însumi" ("Odă bucuriei", "Necuvintele"). Aceeași idee apare și în poemul "Construcție" în care contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
contemplă "Marea trecere": "Eu sunt un mare Dom care dorm/ Tu ești o stea care A/ Degeaba curgeți voi, le-am spus/ celor care erau" ("Măreția frigului"). Iconoclast și contradictoriu, înfometat de perfecțiunea unei lumi de vis, iată-l divin, arghezian ca atitudine, compunând o muzică rafaelită: " Deci în visul, visul visului/ doarme lupul Cristului/ creieru-ametistului,/ și ninsoarea tristului/ El mănâncă/ numai stâncă" ("Lupul singuratic"). Izolat, cu un anume sentiment de singurătate, plângându-și propria absență într-o lume mereu schimbată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
floare, frunză, iarbă. Universul metamorfozat pe plan fizic și spiritual dă sentimentul pierderii echilibrului, generând desprinderi și întrupări, împerecheri concretizate în diverse atitudini poetice. Distingem la N. Stănescu o anumită ținută clasică, contemplativă; alteori este sentimental și liric, mimând jocul arghezian sau pe Geo Dumitrescu din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
propune alte căutări, ajung în cele din urmă sa-i fixeze condiția de creator în raport cu lumea de cuvinte: când neputincioase, când esențe supreme, când forme perfecte, când embrionare, informe. Formula estetică variază de la volum la volum, în ele simțim jocul arghezian, sfâșierea lăuntrică din psalmul lui Blaga într-o meditație sobră, fără ostentație, chemări avangardiste și totuși, dincolo de ele, rămâne Nichita Stănescu care a continuat procesul de modernizare al limbajului poetic, într-un fel propriu. Îndoirea luminii (setea de cunoaștere) Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
amneziei, după atingerea absolutului: "și neucigându-mă/ ca să poată fi, totuși trăit de cineva". "A șasea elegie" este a dilemei. În "Engrame" I. Negoițescu apelează, comentând-o, la poemul "Între două nopți" al lui Tudor Arghezi: "Nichita Stănescu opune temei argheziene estetica sa existențială a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cântată, ar fi devenit minor, dacă în el nu s-ar fi îmbinat atât de armonios folclorul și argoul orășenesc și limba savantă, topite parcă în expresia concentrată blagiană, în forma eliptică a lui Ion Barbu sau în formula jocului arghezian: "Ca și ouăle din puică/ eu rămân în tine, muică,/ tu, cea care pururi cloșcă/ m-ai luat ca și o ioșcă/ și tot stai cu dumneata/ peste umilința mea" ("Spleen"). Nichita Stănescu este un îndrăgostit de dragoste, mai precis
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aer" ("Falsul motan"). Izolat de "tinerii cotoi". poetul ține ca arta lui să fie autentică și în consecință se luptă cu o avalanșă de cuvinte: "Ca într-o apă mă scufund,/ Cu cât mai mult mă-ncaier". Într-un poem arghezian din volumul "Astfel", poetul se simte "scris" cu har dumnezeiesc: Mi-a scris cu mâna-i Dumnezeu/ Ai grijă și de el a zis/ Uite pe lista ta l-am scris,/ Arată-i țâța ta-n oglindă/ și miere picură
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
biserica de frig: "Biserica aceea pe care-a nins și stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne trimite la Bacovia prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cea mai secretă fibră a cărnii textuale de un poet care se autodeclamă "un rău demiurg/ purtător al unui trup fără lanțuri/ voce cristalină și sceptică/ dans al dorinței de căutare" (subl. aut.). Cuvântul (perceput de multe ori, în manieră argheziană, ca un amețitor pharmakon) își expulzează partea întunecată, într-o similidemonie semantică prin care sunt cuprinse inclusiv otrăvurile cărnii. Efectele sunt verificabile inclusiv într-o Apocalipsă, în gamă minoră determinată de ineficiența discursului amoros: "Vorbele tale o, vorbele tale!/ microbi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
postmodernă), Nicolae Manea reia și adaptează teme, motive și sensibilități specifice modernismului poetic autohton, dar nu ezită nici să-și plieze talentul pe game gândiriste, cerchiste ori neomoderne. Iată-l bunăoară pe baladistul Doinaș, trecut mai pregnant prin experiența poetică argheziană: "Tocmai când nu te aștepți/ vin bursucii// mai întâi plânge iarba încet/ se presimte o vagă ninsoare/ nimeni nu țipă/ nici măcar nu tresare/ apoi vine o liniște grea/ ca o noapte bătrână și rece/ peste care se zbate cerul/ proaspăt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a lui Ovidiu Nimigean, într-o debandadă căutată, grație căreia întunecatele universuri epice dostoievskiene și camusiene se învecinează bine mersi cu Dimineața luminoasă a poeților autohtoni, drama exilatului tomitan consună cu suferința claustraților din Oran, iar desenele grotescului caragialesc sau arghezian cu reveriile suave ale neoromanticilor ori cu cele învălurite ale cerchiștilor. Coabitarea nu este însă deloc pașnică, din vina exclusivă a regizorului acestui spectacol sumbru al literaturii. El își contaminează (voit!) reprezentarea cu toate maladiile sale. Bolile poetului sunt, într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bocească/ se ia în balon// nimigean ovidiu/ ca profilaxie/ el de sine însuși/ face bășcălie" etc.), însă tentația reciclării registrelor lirice canonice se dovedește totuși irepresibilă. Astfel, Însemnări în proză, din Week-end printre mutanți, jonglează, desigur parodic, cu mărcile discursului arghezian: "Eram, din pricinile cunoscute, închis la Văcărești. Mă gândii să profit de acest lucru și să-mi diversific registrul poetic. De aceea, din confortul chiliei, mi-am închipuit că-mi scriu versurile pe un perete de firidă goală, în singurătate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
astfel pasul final al contestării, și anume voința de instaurare a unei noi religii. Renegarea divinității e însă totală în Talanga, un text de o violență rară, ce atinge culmea îndrăznelii eretice (împrumutând o frază a unui exeget al operei argheziene, am putea spune că, dacă Ioanid Romanescu ar fi trăit în Evul Mediu, cu siguranță ar fi fost ars de viu de inchiziție, și asta dacă mai înainte n-ar fi fost linșat de o mulțime furioasă). "Doamne, va trebui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu lipsesc, e adevărat, din volum. Prevalează însă frumusețea "de nepătruns" a femeii, "sfârșirea sălbatică" prelungită în imaginația ce refuză întotdeauna moartea imaginii. Chiar când scrie aparent ludic sau incantatoriu, uzând mai ales de intertextul folcloric, de cel eminescian sau arghezian ("Îngere, îngere/ lasă să sângere/ rana din mine/ până la plângere./ Binecuvântă/ și o descântă/ pe cea înfrântă./ Vino cu steaua/ lină, pe neaua/ ca un polei./ Fă să mă doară/ în miez de iarnă/ ca și de vară/ stingerea ei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în morminte/ vor ura mea în ocna gurii lor/ e viața-n doi un ostenit izvor/ prin pulberea deșertului fierbinte?". Chiar și în tratatul taumaturgic care este, finalmente, Cartea de copilărire (Editura Junimea, Iași, 1974), apare un autoportret de esență argheziană, articulat pe ideea scindării în forțe conceptualizate maniheist: "Bòlnav de stenahorie,/ în cerdacul de priveală/ un seraf din mine scrie/ stih liubov ca o beteală./ Semnele domniei mele/ (cucă și caftan și tui)/ stau la poarta iadului,/ de păcat și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mare,/ Suie pe om lângă îngeri și lângă Dumnezeire,/ Și-l face, trăind, să guste a raiului fericire"). Trebuie să recunoaștem, firește, că metafora vânătorii erotice apare foarte rar la Horia Zilieru, pentru că foarte rar Fratele mâniei înțelege să consume argheziana întâlnire cu femeia în ritmurile unui ritual cinegetic: "Tu cobori în blânda auroră/ eu în aer urc către amurg/ marea vânătoare-ncepe soră/ sunete din cornul dulce curg" (Fratele mâniei). În schimb, numeroase texte risipite în volumele sale erotice intenționează
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la două simboluri esențiale - cel al cercului rotitor și al apelor primordiale: Și deodatăn jurul meu natura / se făcu un cerc dea dura, / Când mai larg, când mai aproape, / ca o strângere de ape. Metafora cercului dea dura amintește limbajul arghezian, în vreme ce comparația ca o strângere de ape pare un ecou peste timp al eminescianului „cuibar rotind de ape“. Se schi țează astfel un fertil dialog poetic peste vremi, prefigurând intertextualitatea care va defini creațiile postmoderniste din etapa a treia - cea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lumea cealaltă“ și clișeul lingvistic al stilului oficial, „lumea a treia“: hai dați zor cu porumbul că eu mă duc / puțin pe lumea cealaltă adică a treia / și ultima feții mei. Finalul este construit prin intertextualitate, prin parafrazarea unei poezii argheziene, Dea vați ascuns... Viziunea morții ca joc este asociată cu revolta ființei împotriva unui sfârșit ce nu poate fi învins nici prin credință, nici prin știință: dragii mei copchiii mei ce săi faci / așa e jocul / arză lar focul. Ultimele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
unei relații logice - conceptul abstract de „gol existențial“ prin simboluri ale derizoriului, metonimiile sugerează deșertăciunea oricăror iluzii, stingerea oricăror zadarnice speranțe. Cei doi termeni metonimici aduc în poezie motivul biblic „vanitas vanitatum“, care stă la baza mesajului poetic. 8. Poezia argheziană se înscrie în sfera lirismului subiectiv. Trăsăturile definitorii pentru lirica eului sunt, în primul rând, discursul subiectiv cu numeroși indici textuali ai persoanei I și caracterul confesiv al poeziei, care dezvăluie orizontul inefabil al stărilor de conștiință și al trăirilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cea dea doua caracteristică este reliefată prin structurarea poeziei ca monolog liric ce urmărește fluxul unor stări de conștiință legate de apropierea sfârșitului și de sentimentele de solitudine, de inutilitate, de resemnată tristețe. 9. Ultimele șase versuri concentrează mesajul poeziei argheziene, evidențiind tema existențialistă a limitelor condiției umane. Discursul poetic, marcat de ambiguitatea specifică moderniștilor, se formulează ca monolog liric de factură elegiacă. Eul liric apare în ipostaza artistului izolat întrun spațiu psihic înalt, un „turn de fildeș“ interior. Simbolismul acestui
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poetic studiat întro orientare literară, întro perioadă, întrun curent cultural/literar sau întro orientare tematică O asemenea ars poetica este Flori de mucigai, poezia care deschide și dă titlul celui deal doilea volum publicat de Tudor Arghezi (1929). Modernitatea versurilor argheziene este evidentă încă din titlul construit ca metaforă oximoronică. Alăturând un simbol al frumuseții și unul al urâtului existențial, sintagma Flori de mucigai devine o emblemă argheziană a esteticii urâtului. Formulată ca un monolog liric, poezia dezvoltă teme definitorii pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dă titlul celui deal doilea volum publicat de Tudor Arghezi (1929). Modernitatea versurilor argheziene este evidentă încă din titlul construit ca metaforă oximoronică. Alăturând un simbol al frumuseții și unul al urâtului existențial, sintagma Flori de mucigai devine o emblemă argheziană a esteticii urâtului. Formulată ca un monolog liric, poezia dezvoltă teme definitorii pentru estetica modernismului: cunoașterea, creația, singularitatea eului creator. Apelând la un discurs poetic ambiguu, la un limbaj voit banal „turnat“ întrun tipar prozodic modern, Arghezi își înscrie poezia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
astfel, „teritorii interzise“ până atunci, cuvinte de rezonanță banalcotidiană, întro topică voit stângace, cu versuri de măsură variabilă, cu libertăți ritmice și cu înlănțuiri de tipul ingambamentului, prin care ideea poetică se exprimă neîngrădit. ÎNCHEIERE În concluzie, apare evidentă opțiunea argheziană pentru o poezie a existenței totale, cu frumusețea fragilă a ființei umane imperfecte și tot urâtul existențial. Această viziune modernă despre locul și menirea artistului în lumea contemporană ni se co munică prin sintaxă poetică originală, prin inovații stilistice și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
1988), alimentată, la palierul ei teoretic, de sintezele lui E. R. Curtius, G.-R. Hocke, E. d’Ors și alți autori, urmați și în privința accepțiunii termenului „baroc”. Aplicarea se dovedește pertinentă, întrucât se bazează pe funciara durabilitate a eului creator arghezian și pe tensiunile niciodată stinse ale acesteia - deși tinzând spre o concordia discors. Comentariul taxonomic al criticului recurge la tipologia carnavalescului uman, făpturile hibride, simbolistica măștilor, creaturi ca „junele decrepit”, „prostul solemn”, tehnica „desenului complex”, a zoomorfismului și reificării, poetica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
etc., selectând din proza lui Arghezi tot ceea ce se raliază unui stil al exagerării, diformului, iregularului, grotescului, „absolutizării detaliului” etc. Achizițiile cercetării rezervate prozei se extind, explicit și mai ales implicit, și asupra poeziei, așa încât cartea definește lumea și arta argheziană în ansamblul lor. SCRIERI: Creație și viață, București, 1978; Vârstele lui Proteu, București, 1984; Vedere dinspre Eyub, București, 1986; Barocul în proza lui Arghezi, București, 1988; Gânduri în asfințit, București, 1999. Ediții: Traian Chelariu, Teatru, pref. edit., București, 1976; G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]