1,564 matches
-
sale vârste, intrase În acea mare bătălie de dragul lui Hideyoshi și Îi stătuse alături ca ghid, Încă de la Începutul campaniei. — A, Itettsu. Îl recunoști pe generalul inamic de pe cealaltă parte a râului? — Ei, după coarnele coifului și fireturile albe ale armurii, sunt sigur că trebuie să fie mâna dreaptă a lui Ieyasu, Honda Heihachiro. Mi-l amintesc foarte bine de la Bătălia de pe Râul Ane, cu ani În urmă. Când Hideyoshi auzi acest lucru, fu gata să lăcrimeze. — O, ce om viteaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iubit. Nu trageți; lăsați-l În pace. În acel timp, desigur, cele trei grupuri de muschetari de pe celălalt țărm continuau să-și Încarce puștile, trăgând Încontinuu. Un glonț sau două ajunseră chiar În aporpierea lui Hideyoshi. Chiar atunci, războinicul În armură asupra căruia Își ațintise Hideyoshi ochii - Honda, omul care purta casca Împodobită cu coarne de cerb - coborî la marginea apei, descălecă și spălă botul calului cu apă din râu. Despărțiți de toată lățimea râului, Hideyoshi Îl privi, În timp ce Honda se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
câteva sute de mii de soldați, iar fumul focurilor de tabără se Întindea gros peste malul râului, zi și noapte. Ordinul de luptă Încă nu fusese dat. Relaxați, soldații mergeau chiar la pescuit. În asemenea momente, când Hideyoshi, Într-o armură ușoară, făcea câte un raid prin tabără și apărea, pe neașteptate, călare, militarii de toate gradele, fâstâciți, se grăbeau să arunce undițele. Însă, chiar dacă observa, Hideyoshi nu făcea altceva decât să treacă mai departe, zâmbind. Adevărul este că, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui, În timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la distanță și descălecă, părând Încă destul de temător. Mulțimea de războinici care-l Însoțeau se traseră Într-o parte și-n alta. Plasându-se În mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, În armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese Înfierat În fața națiunii ca fiind cel mai infam asasin și cel mai mare nerecunoscător. Acela era dușmanul ale cărui crime fuseseră enumerate atât de Nobuo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
penibil să apară În fața lui Ieyasu, necum să mai și Încerce să-i explice motivele lui Nobuo, și așteptau În Încăpere, stând ca pe jăratic numai la gândul Întâlnirii. Curând, apăru Ieyasu, Împreună cu un paj. Era Îmbrăcat În kimono, fără armură, și părea a fi bine dispus. Se așeză pe o pernă, spunând: — Am auzit că Seniorul Nobuo a Încheiat pacea cu Hideyoshi. Cei doi soli răspunseră afirmativ, prosternându-se, incapabili măcar să-și ridice capetele. Nobuteru spuse: — Tratativele de pace cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
simțea un gol În inimă. Ca de la o mare distanță, auzi sunetul ușii glisante, deschizându-se Încet. Kazumasa, Îmbrăcat În haine civile la fel ca stăpânul său, se pleca În prag. Aproape nici unul din războinicii clanului Încă nu-și descheiase armura. Cu toate acestea, Kazumasa Își dăduse seama că Ieyasu era Îmbrăcat În civil Încă de dimineață și se schimbase repede Într-un kimono. — A, Kazumasa? Stai prea departe acolo. Vino puțin mai Încoace. Omul care nu se schimbase deloc era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fruntea-i se nalta, roșie aidoma granatului, Dedesubt, pînă la pleoape, șolzi de mărgărint, si apoi aur și argint Amestecate cu rubinul se-întindeau pe fața-i pînă jos 70 La furiosul gît; zvîrcolindu-se, în groaznice dureri de-nmugurire răsucindu-se, Armura cea de șolzi dădu mlădițe. Îndărătnice, pe spatele și pieptul sau Smaraldul, Onixul, Safirul, iaspul, berilul, ametistul Cu o grozavă rîvna se luptau care să cîștige-un loc peste Mărețul Dúșman, rodul copacului de taină 75 Cel frămîntat în albia de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de el ("Ierusalim peste Mormînt plînse două mii de ani"), este posibil ca Blake să vorbească aici de o glaciațiune ce ar urma să aibă loc în secolul XXI, la două mii de ani de la crucificarea lui Iisus Hristos. 339 (IX, 853) armura cea de aur a științei: Blake arată astfel că nu era împotriva cunoașterii științifice, dar era împotriva folosirii sale în alt scop decît acela spiritual ("de aur" intelectual). "Dulcea Știință" este Știința integrală, "filosofala", dobîndită prin intuiție, imaginație și rațiune
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
În grădina mea și văd ce am fața ochilor. Dar, fără să schimb perspectiva, pot să adopt un proiect poetic care m-ar face să văd altfel ceea ce privesc. Caut și recunosc asemănări. Anghinarea se transformă Într-un luptător cu armură și verzele sunt ocupate cu probatul fustelor. Inteligența executivă a dirijat invențiile inteligenței computaționale prin intermediul unui proiect. Din ce am spus pot trage o concluzie provizorie: Cauza eșecului inteligenței este intervenția unui modul inadecvat, care a căpătat o supremație nemeritată
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
un mesager întâlnește un personaj, îi recită cuvânt cu cuvânt discursul celui care l-a trimis. Este un răgaz pentru recitator. Aceleași reproduceri le avem când reapare un erou deja văzut: tabloul său îl urmează și-l încadrează ca o armură; când revedem un peisaj, o pădure, o mănăstire pe care aedul ni le-a prezentat deja, aceleași formule desemnează și însoțesc aceleași lucruri; epitetele homerice au fost găsite de acești lăutari care nu auziseră de Homer. Bucăți de povestire reîncep
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Lipsa de rigiditate și adaptabilitatea funcționau mai ales dincolo de fruntariile țării, căci odată întoarsă acasă, în 1672 (soțul ei - care, semnificativ, într-o stampă contemporană lucrată de Cornelius Meyssens, apare cu părul pieptănat cu cărare pe mijloc și îmbrăcat în armură; inscripția: „Giovanni Gregorio Gika, principe di Valachia. Anno 1663” - redobândise tronul la „leat 7180”, iertat de turci), mai sus pomenita Doamnă a „lepădat hainele acelea [care erau «foarte frumoaseț - nu se peste abține cronicarul să constate] și au luat românești
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
2); fericire (2); înviorare (2); mîncare (2); multă (2); necesar (2); ocean (2); pahar (2); pîine (2); plăcere (2); răcoare (2); relaxare (2); scăldat (2); supraviețuire (2); transparent (2); udă (2); vin (2); vitalitate (2); -; acid; alcool; amin; apă potabilă; armură; bazin; băut; beau; bidon; bine; Borsec; bunătate; calcar; calm; cantitate; ceai; chiuvetă; clor; continuitate; creație; cugetare; fără culoare; dar; deșert; Dunăre; duritate; energie; esențial; existentă; fiartă; foame; găleată; gheață; gîrlă; grea; H2; hidrogen; hrănire; iaz; incolor; incoloră; indiscutabil; indispensabil; indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
2); epocă (2); fierar (2); forțat (2); gard (2); greutate (2); haine (2); mașinării (2); plumb (2); rangă (2); rezistent (2); rugina (2); sală (2); scaun (2); solid (2); tablă (2); țeavă (2); unelte (2); zinc (2); aliaj; almaz; arme; armură; auriu; automobil; bancă; bară; bate; bijuterii; caracter; carne; cămașă; clădiri; colectare; complicat; construcție; contesă; covali; cub de fier; cui; cuțit; dinte; disconfort; doare; farfurie; Fe; fier; fierari; fizică; foc; folositor; frig; galben; glonț; groapă; H2O; inimă; indiferență; Iocan; îmbrăcat; învechit
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
repulsiv, enumerațiile substantivale anticipând superbele deliruri teratologice din proza lui Mircea Cărtărescu: " Pereții erau în întregime acoperiți de niște dulapuri mari, pline de gângănii mumificate. Lumina care pătrundea prin ferestrele largi făcea să strălucească în vitrine pulberea aripilor de fluturi, armura neagră a greierilor, cărăbușii cafenii, lăcustele verzi, cadaraștele cu coarne de cerbi, bondarii păroși, libelulele zvelte". La etaj, se găsește un adevărat sepulcru al arahnidelor și al miriapodelor, ultimele constituind pasiunea științifică a lui Manole: "Erau aici, în cuști și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ființa omului care se știe, în fond, vulnerabil și asaltat de incertitudini, pe cale de a fi chiar deposedat de haruri: "Nu mai sunt eu? Sunt altul? Și haina nujnă-mbracă / îmi cade de pe umeri... /.../ îmi pipăi tot trecutul și-1 recunosc armură / Dar nu mai știu pe clape să cânt și nu mai sunt / Insul de vrajă care să-nvie scumpa gură. Genunchii - două urne - se-apropie de pământ" (Odăi visate). În ultimă instanță imaginea despre sine și despre lume converg, împărțite
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ultim ciclu românesc nu pot disimula însă fisurile lăuntrice ale eului, vulnerabilitatea pe care am evocat-o. Ipostaza "eroică" a subiectului liric cedează, cum s-a văzut, locul celei a așteptării nu foarte sigure de succesul ei, în fața "cetății". Sub armura și în cortul presupusului cavaler războinic se adăpostește un suflet anxios, iar coerența și solida articulare a discursului său se vede la fiecare pas pusă sub semne de întrebare. Versul, în loc să fie compact, cum promiteau anumite imagini oarecum geometrizate și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și în sonetele sale, Ilarie Voronca rămâne, în esență, el însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decât o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercând o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, în recenzia consacrată volumului Brățara nopților, aceste rânduri pe care urma să le
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Todorov, Manfred Bierwisch, Th. S. Sebeok, Roland Posner), autoarea face un reconfortant exercițiu de asumare firească, până la ștergerea oricărei diferențe, a oricărei alterități culturale. Continente, țări și orașe sunt străbătute cu vie curiozitate, transmisă cititorului nu fără umor. Următorul volum, Armura de sticlă (1995), reunește eseuri dense, exacte și originale, în care opera unor importanți autori din spațiul anglofon (Henry James, Joseph Conrad, James Joyce, Lawrence Durell ș.a.) sau din cel românesc (Sorin Titel, Mircea Horia Simionescu, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285864_a_287193]
-
românesc (Sorin Titel, Mircea Horia Simionescu, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Costache Olăreanu) este discutată cu instrumentele semioticii literare și, acolo unde e cazul, din unghiul postmodernismului. Este relevată, cu serioase argumente expuse elegant, capacitatea romanului de a face superfluă perpetuarea „armurii de sticlă”, adică a sistemului de prejudecăți literare cu care cititorul răspunde provocărilor lansate de evoluția neîntreruptă a genului proteic. Dificultăți mereu noi, dar și tot atâtea motive de fascinație derivă din dereglarea mecanismului narativ prin mistificări și trucuri literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285864_a_287193]
-
atâtea motive de fascinație derivă din dereglarea mecanismului narativ prin mistificări și trucuri literare extrem de productive. B. a mai publicat, singură sau în colaborare, cărți, cursuri și manuale de literatură engleză și de poetică. SCRIERI: Zile și semne, Timișoara, 1994; Armura de sticlă, Timișoara, 1995; The Protean Novelists, Timișoara, 1995; Corridors of Mirrors, Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Cornel Ungureanu, Pia la drum, O, 1994, 6; E. Ghiță, Pia Brânzeu, „Jours et signes”, „Caiet de semiotică”, 1994, 10; Adriana Babeți, Acomodări, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285864_a_287193]
-
Protean Novelists, Timișoara, 1995; Corridors of Mirrors, Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Cornel Ungureanu, Pia la drum, O, 1994, 6; E. Ghiță, Pia Brânzeu, „Jours et signes”, „Caiet de semiotică”, 1994, 10; Adriana Babeți, Acomodări, O, 1995, 5; Ion Buzera, Resturile armurii, R, 1995, 9-10; Monica Spiridon, Identități paralele, RL, 1998, 29; Opriță, Anticipația, 556. D.B.-D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285864_a_287193]
-
găsește în pădurea nălucită, loc transformat de puterile diavolești în închisoare veselă pentru dezertorii din oastea muntenească. Intervenția sfântului Spiridon spulberă palatul din pădure, iar Parpangel, după ce bea apă dintr-un izvor vrăjit, dobândește virtuți de războinic neînfricat. El preia armura viteazului Arginteanul și se avântă eroic în lupta cu păgânii. În bătălia dintre munteni și turci intervin și forțe nevăzute, dracii luând partea turcilor, iar sfinții sprijinindu-i pe creștini, care, în final, obțin victoria. Ajunși la Spăteni, țiganii participă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]
-
Jurăscu. Chiar dacă toată tevatura a pornit de la cel dintâi dintre sus-numiți, concursul va fi unul cinstit, căci judecător e onor publicul, chiar de Ziua Mondială a Teatrului. În marea oștire a Teatrului, Daniel Petrescu ar fi putut fi cavaler în armură strălucitoare. A ales să fie oștean, deși poartă în sine și cu sine toate tresele de general. Oștean de primă linie a frontului, unul din aceia, nici mulți, nici obișnuiți, care fac, din gloria cuvenită lor, nemurirea teatrului. Poate pentru că
Agenda2004-13-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282223_a_283552]
-
ce te făceai? Rămîneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău, ajungeai să îți pui nemijlocit problema mîntuirii". Se putea o mai convingătoare despărțire de Noica? O decepție mai exact formulată? "Armura" filosofiei cu care junele discipol credea a putea păși sigur de sine ("filosofii au fost întotdeauna infatuați") s-a desfăcut "din cheotori", iar purtătorul său s-a pomenit singur față-n față cu sine, cu "suflețelul" său, "ars de îndoială
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
Nopțile tăgadei, în care miturile nu mai cresc, ci înaintează ghemuit, la înălțimea unui om care se chircește și suferă, vin, din toate neliniștile timpului, în versuri: "Mocirle și bălți și noroiu;/ câtă noapte 'n oase și sânge,/ tresar în armură, mi-e frig,/ și castelanul din stânga mea plânge." (Tablou) Și, după ce știi bine că războiul a fost mașinăria mică răsturnînd Istoria, farsa mare, artificialul cel mai forțat se ține aproape: "Macarale suiau Luna pe cer/ - se construia nu știu ce - / mi-aduc
Marile iluzii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8223_a_9548]