1,947 matches
-
liber... nu s-au manifestat încă. • Act ASERTIV-PREDICTIV (e6): Într-o zi, aceste forțe vor zdrobi inamicul. • Act de ASERȚIUNE (e7): acest război este un război mondial. • Act ASERTIV-PREDICTIV (e8): Atunci, ea își va regăsi libertatea și măreția. • Act de ASERȚIUNE (e9): Acesta este țelul meu, singurul meu țel! Respingerea inițială, odată întărită de această explicație, face posibilă îndeplinirea actului directiv e10, care acoperă ansamblul lui § 3 și face din acest afiș un "apel", varianta scrisă a "apelului din 18 iunie
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
frecvente, copiii le stăpînesc încă de la o vîrstă fragedă. Deși este vorba de capacități cognitive și pragmatice fundamentale în gestiunea relațiilor interpersonale, aceste competențe sînt departe de a ocupa un loc important în teoria actelor de discurs. Relația lor cu aserțiunea este departe de a fi bine definită și este necesar să trecem printr-o redefinire a asertivelor (despre care am vorbit la sfîrșitul cap. 3, § 5), la fel de valabilă pentru construcția lumilor textuale ficționale, cît și factuale. Dacă considerăm că scopul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
reale (definiția clasică), cît să facă în așa fel încît lumea să fie văzută de destinatar conform cu credința emisă de locutorul-enunțător. J.-B. Grize numește acest fapt "modelarea mutuală a unei lumi comune prin mijlocirea unei acțiuni conjugate" (1993: 335). Aserțiunile narative, descriptive, argumentative și explicative factuale sau ficționale, mai degrabă construiesc reprezentări schematice ale lumii decît se adaptează la ea, iar stabilirea unei credințe împărtășite nu este scopul ultim al acestor aserțiuni. Scopul lor ultim este, ca și cel al
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
comune prin mijlocirea unei acțiuni conjugate" (1993: 335). Aserțiunile narative, descriptive, argumentative și explicative factuale sau ficționale, mai degrabă construiesc reprezentări schematice ale lumii decît se adaptează la ea, iar stabilirea unei credințe împărtășite nu este scopul ultim al acestor aserțiuni. Scopul lor ultim este, ca și cel al directivelor, un scop de acțiune: să împărtășească o credință în scopul de a induce un anumit comportament (visarea, rîsul, plînsul, indignarea, revolta, acțiunea asupra lumii etc.). În ceea ce privește cazul particular al explicației, E.
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
ale noastre, și care merge în sensul lui Vanderveken (1992: 58), menționat la finele cap. 4. Explicație, descriere, narațiune și argumentație nu pot fi definite ca patru acte de discurs primitive (F(p)), ci intermediare între scopul ilocuționar primar și aserțiune (împărtășirea unei credințe sau a unei cunoașteri) și scopul ultim al actului asertiv (a convinge pe cineva să facă ceva). Formula următoare este o reprezentare a faptului că o aserțiune posedă o forță (F) narativă, descriptivă, argumentativă sau explicativă: [F.
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
primitive (F(p)), ci intermediare între scopul ilocuționar primar și aserțiune (împărtășirea unei credințe sau a unei cunoașteri) și scopul ultim al actului asertiv (a convinge pe cineva să facă ceva). Formula următoare este o reprezentare a faptului că o aserțiune posedă o forță (F) narativă, descriptivă, argumentativă sau explicativă: [F. primară (p) [F' narativă a povesti [Scop ultim]]] (a aserta) descriptivă a descrie (acțiune socio- argumentativă a argumenta discursivă vizată) explicativă a explica Spre deosebire de instrucțiune-ordin ale căror forme de textualizare
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
F2] DAR ele sînt calculate". Dacă aplicăm T62 la schema 19, vedem că P. arg 4 este locul de inserție a unei noi mișcări argumentative (consolidată cu principiile Pp1 și Pp2 și sprijin pe bazele B1 și B2): Schema 21 Aserțiunea dintre ghilimele, cum s-a văzut, este o întreprindere de reluare, de către locutor, a definiției implicite a lui "noi" ca "sportivi de extrem" care circulă în opinia comună (PdV1). DESIGUR semnalează că locutorul acceptă, sub forma unei concesii, că F1
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
definiției implicite a lui "noi" ca "sportivi de extrem" care circulă în opinia comună (PdV1). DESIGUR semnalează că locutorul acceptă, sub forma unei concesii, că F1 (faptul că "noi ne asum(a)ăm riscuri") poate fi considerat un comportament sinucigaș (aserțiune C implicită: s-ar putea (deci) crede că "noi [...] sîntem [...] niște kamikaze"). Consolidarea (Principiu Pp1 și Baza B1) nu este explicită. Interpretarea proprie a lui PdV1 se poate realiza totuși prin raționamentul următor: a-ți asuma riscuri înseamnă a-ți
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
singurul meu țel! (63b) IATĂ DE CE îi poftesc pe toți francezii, oriunde s-ar afla, să se unească cu mine întru acțiune, întru jertfă și întru nădejde. În (63a), mișcarea este internă frazei care vine să reia și să justifice aserțiunea problematică precedentă, introdusă prin conectorul concesiv TOTUȘI care semnalează elementul problematic [p] ce trebuie explicat: "Nimic nu-i pierdut [p], DEOARECE > incidență la dreapta > acest război este un război mondial [q]". În schimb, în (63b), incidența la stînga a conectorului
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de la începutul chestionării inițiale. Explicația se încheie cu un consens cu privire la faptele observate și la cauzalitatea care le leagă. IATĂ pune accentul (focus-ul) pe consecință. Consensualitatea construită de (ACEASTA) ESTE și de IATĂ se sprijină pe argumentul major al persuasiunii. Aserțiunea propozițiilor p și q nu face nimic ca să se adapteze la o stare a lumii, ci dimpotrivă, ea face în așa fel încît lumea să fie văzută de potențialul cititor-auditor conform cu credința propusă de enunțător. A. Rabatel își încheie analiza
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
că nu sînt chiar atît de eficace decît atunci cînd sînt împărtășite, fără știrea noastră. (2001: 142) Obiectivul ultim al unei împărtășiri de credință fiind un scop de acțiune, explicația apare ca un act intermediar între scopul ilocuționar primar al aserțiunii (a împărtăși o credință sau niște cunoștințe) și scopul ultim al actului (a convinge pentru a determina o acțiune). Exemplul T63 prezintă ambele etape ale procesului. Mai întîi, aserțiunea legăturii dintre p și q, apoi prezentarea concluziei asertate ca rezultat
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
explicația apare ca un act intermediar între scopul ilocuționar primar al aserțiunii (a împărtăși o credință sau niște cunoștințe) și scopul ultim al actului (a convinge pentru a determina o acțiune). Exemplul T63 prezintă ambele etape ale procesului. Mai întîi, aserțiunea legăturii dintre p și q, apoi prezentarea concluziei asertate ca rezultat al unei demonstrații. Acest mecanism explicativ se sprijină pe construirea unui univers al discursului prezentat cititorului/auditorului drept obiectiv, ca pe un fapt stabilit. Pe această bază, M.-J
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
prezentă în ATÎT DE intensiv din versul 1 din T3. Versul al doilea aduce un răspuns-explicație desigur enigmatică pentru misterul acestei frumuseți extraordinare ("atît de frumoasă"). Faptul că "întrebarea" nu este adresată de către un locutor diferit de cel care săvîrșește aserțiunea de răspuns ne determină la o lectură polifonică a lui T78 și a acestor două versuri. Enunțătorul întrebării-exclamație (în sensul lui Bally) lasă să se audă, în ambele cazuri, vocea unui interlocutor real sau fictiv. Întrebarea este fie reluarea în
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
o pune sie însuși (mă întreb de ce p?). În ambele cazuri, textul nu este dialogal, ci dialogic. Din punctul de vedere al actului de discurs, analiza lui Bally pare corectă: întrebarea retorică are ca scop să îndeplinească un act de aserțiune: să afirme aici, în mod intensiv, extraordinara frumusețe a lui "eu" și proprietatea ideală a portocalelor sîngerii. Actele A1-asertiv și A2-asertiv sînt legate printr-un act înglobant de tip explicativ care face din suita Q.p + R.q un mic
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
proprietatea ideală a portocalelor sîngerii. Actele A1-asertiv și A2-asertiv sînt legate printr-un act înglobant de tip explicativ care face din suita Q.p + R.q un mic text: A1-Q < EXPLICAȚIE > A2-R DACĂ-aserțiune p < aceasta e pentru că > A2-asertiv (v.2) aserțiune q Un alt poem de Baudelaire, citat mai sus, comportă două întrebări și un răspuns destul de ciudate: T35 SONET DE TOAMNĂ Spun ochii tăi cei limpezi, mai clari ca un cristal: "Amant ciudat, ce afli în mine să te-mbate?" Q1
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
locutorului). Alternanța lui EU și TU garantează articularea dialogală minimă a celor două intervenții, chiar dacă versul 2 este de fapt o rostire tăcută, atribuită ochilor celei care se pare că se numește Margareta. Actul de "răspuns" ia aici nu forma aserțiunii obișnuite, ci pe cea a unui ordin (act directiv), de altfel cu efect, căci dialogul se întrerupe. Răspunsul sub formă injonctivă corespunde, de fapt, cu expresia refuzului de a răspunde pe care versul 5 o justifică parțial ("Un dor, rănit
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
finalitate, în spiritul citatului din J. Sumpf, ce apare ca moto, să ia în considerare o clasificare intuitivă și apropiată de judecățile spontane ale subiecților; plecând de la aceste judecăți, va fi posibilă dezvoltarea, în anumite condiții, a unui număr de aserțiuni teoretice. Opoziția povestire / non povestire, însușită de curând, pare a fi admisă de majoritatea subiecților vorbitori (nu mă pronunț asupra caracterului universal al acestei distincții, în pofida numeroaselor observații receptate din diversele spații culturale). Acceptată sau nu de către lingviști, așa cum se
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
natural de propoziția (non-q) care urmează după conectorul-marcă al argumentului DAR, așa cum vom vedea mai exact în capitolul 4. Fie asertive, interogative sau exclamative, propozițiile sunt, în orice caz, integrate într-un context enunțiativ în care capătă sens. Luate izolat, aserțiunile constatative pot fi percepute, bineînțeles, la o simplă analiză, ca fiind susceptibile de a forma un enunț complet, dar: "În realitate, o informație de acest tip se adresează cuiva, este suscitată de ceva, are un anumit scop, altfel spus, este
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Termenii contractului inițial nu sunt decât parțial îndepliniți, iar pentru a înțelege ceea ce se petrece, trebuie să ne întoarcem la dialogul în care este inserat monologul narativ. Enunțul refutativ care deschide intervenția lui Kaliayev este direct legat de replica precedentă. Aserțiunea sa: "Dumnezeu nu poate face nimic. Dreptatea este treaba noastră!" l-a lăsat pe Foka mut de uimire, așa cum și didascalia ("un moment de tăcere") o subliniază. Luând în considerare această distanță și această problemă de neînțelegere, Kaliayev își propune
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
249). Această analiză a relațiilor dintre segmentul susținut și segmentul susținător are relevanță, cu certitudine, în problematica aflată aici în discuție. 1. O schemă de susținere argumentativă a propozițiilor Pentru a explicita acest principiu care se află la baza oricărei aserțiuni argumentative, trebuie să revenim asupra câtorva enunțuri deja analizate și, mai întâi, asupra unui exemplu propus în capitolul 1: (30) Marchiza are mâini fine, dar nu îmi place de ea. O succesiune de acest tip poate fi considerată drept o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
baza premiselor pe care le enunță (P.arg.1), teza anterioară (P.arg. 0), expusă în primele două versuri: inferențele care pot fi reținute din propoziția care urmează după DAR (versurile 3 4) conduc către o concluzie implicită care infirmă cele două aserțiuni ipotetice din versul 2. Se dă schema generală a acestui text: Textul argumentativ "Veghe" Așa cum putem observa, macro-propoziția P.arg.0 este constituită din propoziții argumentative care formează o secvență completă despre care putem spune că este inserată. Mișcarea argumentativă a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
întrebare, "un fals"dialog un dialog eristic 34 Mielul se află în poziția celui care trebuie să convingă (aceasta este singura armă pe care o are la dispoziție). Intervenția L2 a Lupului confirmă faptul că dialogul este de natură eristică. Aserțiunea [6] vine să reafirme presupoziția din întrebarea inițială, anulînd toate obiecțiile aduse de către Miel. Faptele demonstrate de către miel sunt situate în opoziție cu un fapt nedemonstrat. Lupul își continuă totuși argumentația eristică. Clauza notată [7] reprezintă un reproș care apare
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
descris în termeni simpli de tipul Întrebare > Răspuns, așa cum s-a arătat mai devreme. Dacă întrebarea pare a fi foarte obișnuită pentru deschiderea unui schimb, iar răspunsul ca fiind o componentă reactivă a perechii respective, trebuie să observăm că o aserțiune va da posibilitatea de a se lua inițiativa și de a se deschide un schimb de replici. O aserțiune aduce cu sine un fapt, un dat, o teză pe care interlocutorul este somat fie să o respingă, fie să o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
foarte obișnuită pentru deschiderea unui schimb, iar răspunsul ca fiind o componentă reactivă a perechii respective, trebuie să observăm că o aserțiune va da posibilitatea de a se lua inițiativa și de a se deschide un schimb de replici. O aserțiune aduce cu sine un fapt, un dat, o teză pe care interlocutorul este somat fie să o respingă, fie să o admită. Se deschide astfel un schimb de replici, atât printr-un act interlocutiv de interogație, cât și printr-un
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
act de asertare. În plus, valoarea interlocutivă a unei clauze poate fi, în aparență, asertivă sau interogativă și să vizeze, de fapt, o cu totul altă acțiune: reproșurile formulate de către Lup iau forma unei interogații [1] sau a unei simple aserțiuni [7]. Natura eristică a dialogului ales de către Lup este evidentă până la sfârșit: este vorba de a pune adversarul în dificultate, orice ar spune. Premisele-presupozițiile nu dețin un rol prea important în dialogul eristic. Mielul este îndreptățit să încerce să-și
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]