1,573 matches
-
Ruperi de spații și semne vrând să le-așeze-n buzunarul craniului său Soarele căzând spre lucruri domestice să-l lege-n lanțuri, Să nu scape ziua prea repede spre Întuneric Foarfecele timpului taie-n carnea materiei riduri gigantice, Visele nu pot astupa mlaștinile ce zac În sângele nostru Orice scâncet l-absorb aștrii bolnavi. 14.10.1960 Turme fără sfârșit răsar barbar Înainte, Zarea umplând-o de tropote ca-n vremi de-nceput Scuturile materiei se rup, se sfărâmă pline de viermi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mine, arată-mi că poți de toate și fii pestriț. 2 iunie 1965 (miercuri) Lovește, pentru că menirea unui pumn crispat ca al tău e să sfărâme. Lovește stânci, trunchiuri de Încrederi, risipește artificiile multicolore, dar urcă-ți fruntea sus și astupă-ți urechile, ca să nu auzi neliniștea clocotind În cei bolnavi din cauza pumnului tău. Iar dacă trebuie neapărat să arunci În aer totul, ferește-te cu toate forțele tale de a Întâlni aripi. Retezându-le, pasărea cea mutilată Îți va cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
japonez de trupe, aplecat pe bancurile de nisip, era bombardat Întruna, pînă cînd Jim putea vedea lumina zilei prin suprastructura lui. Cu toate astea, pista de ciment de la aerodromul Lunghua rămînea intactă. Printr-un efort eroic, inginerii japonezi continuau să astupe craterele după fiecare raid, de parcă s-ar fi așteptat ca o flotilă de salvare să sosească din Insulele de Acasă. Albul pistei Îl emoționa pe Jim, suprafața ei albită de soare amestecată cu oasele calcinate ale chinezilor morți și, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
horă și ar fi nuntă și Onicăi inima Îi sparge pieptul și lătureanul cel frumos, ajuns dincolo de grădini, În hotar, se-ntoarce și o cuprinde, iar trupul singur Își alungă iia lăsând liberi sânii rotunzi și tari, gură pe gură astupă țipătul dragostei, iar cerul pune În mișcare roata stelelor peste trupurile celor doi călcând lucerna verde. Noaptea târziu, În capătul uliței dinspre biserică, Onica Îl Întreabă pe feciorul fără nume: „ai să mai vii?” Iar el nu-i răspunde, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ea pe o pantă din pământ bătut, printr-un labirint de clădiri tot mai spectrale, până la un bloc în construcție încă, dar locuit deja. Traverse de metal goale pe care ar fi trebuit să fie terase, uși deschise în gol, astupate cu somiere răsturnate. — S-o luăm pe scurtătură, zise. Umblam printre stâlpii de ciment a ceea ce părea să fie un imens garaj părăsit și în sfârșit soarele ne lăsa în pace. Apoi am intrat într-un gang întunecat, acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am gândit la mama, i-ar fi plăcut să aibă o nepoată. Ar fi dus-o cu ea vara în hotelurile cu demipensiune. Bunica și nepoata. La prânz, un sandviș mâncat pe patul plin de nisip. La cină, apa minerală astupată cu un dop de cauciuc și cu șervetul din ziua precedentă. Dar nu puteam desigur să bat la mormântul ei. Te născuseși, cântăreai două chile și șapte sute de grame. Aveai ochii mari și melancolici ca ai mei. Am avut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Întâmplare pe strada noastră la ora unsprezece noaptea. Ce-o să se aleagă de tine, Fima? — Am avut o Întâlnire, murmură, luptându-se să se elibereze din capcana paltonului, care acum mai era și plin de apă. Îi explică: S-a astupat mâneca. Nina spuse: Așază-te aici, lângă cămin. Trebuie să te usuci. Bănuiesc că nici n-ai mâncat nimic. M-am gândit la tine azi. —Și eu m-am gândit la tine. Am vrut să Încerc să te corup, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să vorbești de ea. Singurul amănunt pozitiv și remarcabil în atitudinea lui Johann Tzindl e, firește, pipa de porțelan, arcuită ca un „S” de la gură la buric. O ține cu mâna făcută cornet, fără să acopere albăstrelele din jurul hornului alb, astupat cu cenușă. Johann Tzindl are un cap de găină cheală, pe un trup de băiețandru costeliv. Poartă pantaloni scurți, ciorapi negri de damă și ghete demodate, lungi, ascuțite, orășenești. Gazda mea e un fel de glumă de prost gust, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prea târziu, că a venit, În felul ei pervers, ca și cum ursitoarea cea rea i-ar fi prezis, Într-un trecut Îndepărtat, lângă leagăn: «O, da, vei avea parte de ea din plin, vei avea parte de ea până Îți vei astupa urechile; dar va veni mult după ce va fi Încetat să-ți mai aducă bucurie, va veni când curajul te va fi părăsit și vei fi rămas fără apărare, va veni Într-o formă care te va face să cauți adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
poziție oblică și neliniștită și lucrează la strâmbătura asta, în vreme ce stă totodată aplecat deasupra cărților, plecat departe, imposibil de ajuns din urmă. Îl văd citind. E singurul lucru pe care-l face fără să se plictisească. În acest timp își astupă amândouă urechile cu degetele arătătoare ca să fie ferit, în locuința strâmtă, de gălăgia veselă pe care o face sora lui. Acum ea fredonează, vine mai aproape. Trebuie să fie atent, căci îi place să-i închidă cartea brusc, vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
al scenei. Pe umărul lui Tai An, augustul sărut al Morții Își pusese pecetea cu rouge: o rană de armă albă, care se lățea pe vreo zece centimetri. Nici urmă de oțelul vinovat. Lopata funerară se străduia În zadar să astupe lacuna: era o simplă unealtă de grădină, cum nu se poate mai comună, zvârlită - pe foarte bună dreptate - câțiva metri mai Încolo. Pe coada folclorică a lopeții, gaborii (incapabili de avânturi geniale și adepți obstinați ai amănunțirii) au dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
la miezul chestiunii. Memoria Îmi Înapoiază o sâmbătă dimineață din 1964, când aveam oră la doctorul gerontolog Raúl Narbondo. E trist, dar adevărat, că noi, băieții de pe vremuri, am Îmbătrânit: pletele ni s-au rărit, câte o ureche ni se astupă, zbârciturile noastre prind scame, măseaua are concavități, tusea prinde rădăcini, spinarea ni se face cocoașă, piciorul ni se prinde În spărturi de piatră și, Într-un cuvânt, pater familias Își pierde valabilitatea. Pentru mine venise, fără doar și poate, momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
face intenționat. — Oricare i-ar fi intențiile, interveni Fletcher, ar face bine să nu ne mai atace din nou. Pentru că structura n-ar mai rezista. Și nici sistemele vitale. După primul atac a trebuit să creez presiune pozitivă ca să pot astupa fisurile. Ca să opresc apa să mai pătrundă Înăuntru, am fost nevoită să măresc presiunea internă la o valoare mai mare decât cea din exterior. Asta a oprit infiltrațiile, dar, În același timp, a făcut ca aerul să răsufle prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
absență când strigătul meu te sărută când ochii mei adormiți în iubire simt înghețuri descompuseă În unda unui vis pășeam spre lumini arzătoare în acest oraș ce nu și-a găsit vecernicia medievală a dragosteiă Copacii turnului de fildeș își astupaseră trupul și foamea regăsiriloră Albul satanic dezmoștenea tristețea coruptibilă a firescului, când genele iubirii își înseraseră peste vederea simțită de atâta apropiereă Și-n cele din urmă simt putrezirea visului înainte de a gusta din carapacea timpului ce-mi domină în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nori se descompun, în stăpânul de vieți ce pe furiș încearcă să guste din dorința neînțeleasă a purității. Ochii mei, de atâtea înnoptări, au plecat să caute un freamăt al mărilor unde păsările au aceeași lege a dragostei și-mi astupă dorința, de a nu cerși ajutorul luminii peste vidul de voci, din împărăția iluziilor și niciodată himerele n-o să-mi dezmoștenească visul, în care încerc să te caut, pentru cumpăna cuminte a veșniciilor. NINSORILE SUFLETULUI Am gustat din visul înnoptărilor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mai pier în mizeria mărginită de lume; mi-am îndrăgit atât de mult semenii, dar ei mi-au lăsat numai umbrele lor pentru a-mi crede suferințele și-n îndrăgostitele ispite n-am zărit decât cenușa vântului ce mi-a astupat rămășițele gândului din ocrotitoarea moarte a păcatului. De la o zi la alta îi aud glasul pe timpul flămând de speranțe. De la o zi la alta, realitatea îmi întunecă sufletul ce sâgerează pe genele eclipsei unde rămân un element abstract de gânduri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
s-au strîns În jur de douăzeci de creații ale lui Dumnezeu care muncesc și luptă, la care se adaugă mulți cetățeni pașnici. Lovesc cu sete, cu cruzime, cu ce pot. Fără milă. Se frîng coaste. Sar canini, urletele sînt astupate cu cizma de cauciuc. Sonor: Călușarii. Tot mai tare. După două, trei minute, din grămadă este scoasă victima, un trup inert, dezarticulat, fără cămașă, acoperit de sînge, cu răni deschise pe spinare, ochii tumefiați și capul atîrnînd Într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
parchetul trosnește din senin și ea are senzația unei ființe care umblă și respiră. Au scos parchetul, l-au bătut din nou, dar zgomotele au continuat să se audă noaptea. E imposibil să mai doarmă în acele nopți, chiar dacă își astupă urechile și își trage plapuma peste cap. Tremură ușor, de fiecare dată când povestește, doar la gândul nopților nedormite. Își pune întrebări a căror substanță a descoperit-o prin cine știe ce carte de parapsihologie: imginea fantomei, pe care n-o vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu urmărind înșiruirea de arbori, coline cu struguri necopți, câmpuri secerate, sate ce coborau în întunericul nopții, între care trenul își deschidea drum în mare viteză, nici măcar urmărind cu mintea depărtarea de țărm, ci în măsura în care dopurile de liniște ce-i astupaseră urechile în ultimele trei zile pocneau pe rând și deslușea dintr-odată zgomote ce fuseseră și până atunci prezente, fără ca el să le audă, până când lumea a fost iarăși ceea ce fusese, cu terorizantul gând că tot ceea ce lăsase va găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-l înfulece lacom, fiecare dumicat producând un zgomot ca de pește zvârcolindu-se ud sub palmele cuiva și o scursură neîntreruptă de maioneză îi țâșni din colțurile gurii. Nu se punea problema să îmi întorc privirea sau să-mi astup urechile; vedeam fiecare fir de salată și zgârci de carne prinse între dinții lui, auzeam perfect când amestecul cleios de brânză și pâine terciuită i se lipea de cerul gurii și trebuia dislocat cu limba scormonitoare. Apoi totul a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Era umed și mirosea urât, iar liftul arăta sinistru: dar dacă urca pe jos până la etajul al unsprezecelea, ar fi ajuns transpirat și gâfâind și el era decis să facă o impresie cât mai bună. Deci strânse din dinți, își astupă nasul și spre ușurarea lui, urcușul a fost rapid și netraumatizant. Apoi, a trebuit să se confrunte cu un coridor întunecat, luminat doar de o serie de becuri slabe de 40 de wați care îl făcea să uite de soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
când deschidea gura. — Bună, Andy, draga mea, de câte ori ne vedem parcă ești tot mai frumoasă. „Di câti ori ne v’dem parca ești tăt mai fr’moasâ“. Da’ cu ce te hrănesc ăia la Runway, ha? Îmi venea să-i astup gura cu o minge de tenis ca să-l Împiedic să vorbească, dar mi-a zâmbit, așa că m-am dus la el și l-am Îmbrățișat. O fi vorbind el În sughițuri și o fi rânjind el prea lăbărțat, dar făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe jumătate Închiși, lipiți cu sînge care se coagula. Probabil că simțise că Mickey ezită. — E rău? Îl auzi Mickey Întrebînd-o. — Nu foarte rău! răspunse Mickey. Arăți ca un arici, asta-i tot. Hei, nu Încerca să vorbești. Trebuie să astupăm găurile astea. Altfel, n-o să mai poți bea nici o bere; o să-ți țîșnească toată prin ele. El nu asculta sau n-o auzea. — Ce face mama? o Întrebă el, acoperindu-i cuvintele. Strigă răgușit la Kay. Aia e maică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ideea ei. Ceaiul arăta Înfiorător: cenușiu, fiind probabil pregătit cu apă cu clor, iar laptele era praf, și forma cocoloașe. Julia luă ceștile și o conduse pe Helen alături, spre o grămadă de saci de nisip puși sub o fereastră astupată cu scînduri. Sacii stătuseră În soare și miroseau destul de plăcut a iută pe cale de a se usca. Unii se rupseseră și lăsau să se vadă pămîntul străveziu cu rămășițe vlăguite de flori și iarbă. Julia trase o tulpină frîntă. — Natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
imposibil, chiar și după atîția ani, să stai calm, să nu le bagi În seamă, să nu simți cum te presează, cum pieptul Îți e sfredelit de gheara aceea de panică. Fiind Înconjurat de beznă, efectul era Însutit. Helen Își astupă urechile cu palmele și spuse: — O, nu-i drept! Nu le suport! SÎnt ca niște vaiete de durere! SÎnt... sînt asemeni clopotelor Londrei! SÎnt făcute din voci! Adăpostește-te! Îți spun Fugi și ascunde-te! Vine cu satîrul să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]