315,883 matches
-
de cînd această fundație, condusă de Vivi Dragan Vasile, continuă să existe și să producă lucruri de calitate, uneori în indiferență generală; conform programului, fundația "încurajează în special filmul documentar și cel experimental, cu alte cuvinte exact acele genuri neglijate atît de sistemul de stat cît și de cel privat". În cei zece ani, FAV a produs peste 80 de programe video, a participat de peste 200 de ori la festivaluri, a cîștigat cîteva zeci de premii; dar... "în zece ani, niciodată
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
ani, era obosit de ofensele și decepțiile suferite în țară. După un secol, călătorim la Berlin pe urmele lui, încercînd să aflăm: cum a trăit Caragiale în exil?" Cum a trăit Caragiale în exil - temă pe cît de seducătoare pe atît de dificilă; pentru că documentaristul are atît de puține puncte de sprijin ca să pătrundă în miezul "trecutului mort"; între timp, pînă și geografia locului s-a schimbat radical; Berlinul de acum o sută de ani, practic, nu mai există - peste el
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
decepțiile suferite în țară. După un secol, călătorim la Berlin pe urmele lui, încercînd să aflăm: cum a trăit Caragiale în exil?" Cum a trăit Caragiale în exil - temă pe cît de seducătoare pe atît de dificilă; pentru că documentaristul are atît de puține puncte de sprijin ca să pătrundă în miezul "trecutului mort"; între timp, pînă și geografia locului s-a schimbat radical; Berlinul de acum o sută de ani, practic, nu mai există - peste el a trecut nu numai timpul, dar
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
de calitate, un "specialist în Caragiale". Probabil că, dacă acel consultant ar fi existat, selecția elementelor ar fi fost alta, eșafodajul ar fi fost altul. Așa cum se prezintă, filmul e un montaj de citate, unele interesante sau "bine găsite", dar atît. Nu întîmplător, cele mai bune momente ale filmului sînt cele în care cineastul mizează pe ceea ce se pricepe mai bine: pe imagine, pe ideea transmisă pur vizual (v. suprapunerea de "fotografii de epocă" și imagini din Bucureștiul de azi, v.
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
-l ierte. Speram să fiu angajat. Lucram cu zelul celui bănuit. Totdeauna, parc-am vrea să ne răscumpărăm de câte ceva... Suspectează și domină! Parapsihică perioadă. Și... marea fericire se produse. Mă angajară. Deși doar cu jumătate de normă. Bine și-atât. Nu cumva să mi se facă rău de atâta veselie. Și vine Breslașu la mine, numit șef în locul lui Mihnea Gheorghiu, și mă bate pe umăr: Țoiule, te-au angajat, bravo, mă bucur și te felicit, de mâine ai leafă
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
de influență a Rusiei. Acum, dacă răspundem obligațiilor luate în fața N.A.T.O. Atunci, Iliescu a chemat corpul de control mineresc. Acum, el face apel la trupele de șoc ale occidentalismului pe care a ajuns să le apere în maniera sa atât de expresivă: codița serviciilor secrete, vorba dulce a generalilor de armată, cu-masca-fără-masca fidelilor infiltrați în teritoriul dușmanului, dialogul scrâșnit cu preopinentul („îl privește!"). Lucrurile s-au schimbat. Năstase A. nu e Petre Roman iar liescu nu-l mai are pe
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
cu urcușul pentru a ceda tocmai când a ajuns să atingă cu mâna merele de aur ale puterii absolute. Se vor schimba strategiile, dar esența conflictului rămâne aceeași. Năstase și-a dat seama că puterea lui în partid nu e atât de mare cât își închipuia, ba chiar că în guvern există destui oameni ce joacă pe mâna iliesciană. Stranie situație: cu cât știi mai mult, cu atât ești mai slab! Dacă n-ar fi intervenit conflictul cu Iliescu, Năstase n-
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
aceeași. Năstase și-a dat seama că puterea lui în partid nu e atât de mare cât își închipuia, ba chiar că în guvern există destui oameni ce joacă pe mâna iliesciană. Stranie situație: cu cât știi mai mult, cu atât ești mai slab! Dacă n-ar fi intervenit conflictul cu Iliescu, Năstase n-ar fi descoperit niciodată cât de fragilă îi e poziția. Abia acum el trebuie să fi identificat duplicitarismul multora dintre cei care nu scot o vorbă la
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
jurămintelor de credință ale liderilor din teritoriu, continuă să meargă alături de vechiul stăpân. Acela măcar le-a dat iluzia că e asemeni lor, pe când parvenitul cu ifose intelectuale e tolerat numai și numai pentru că le-a cerut-o Iliescu. Cu atât mai stupefiantă e incapacitatea lui Năstase A. de-a înțelege realitatea. Ar fi trebuit să arunce o privire în trecutul nu foarte îndepărtat pentru a studia logica sistemului în care încă funcționăm. Ceaușescu a stat până la capăt în umbra lui
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
pâlpâia, cât un chibrit, o undă de grijă față de semeni, în viziunea arogant-contondentă a lui Năstase astfel de valori nu au curs. N-am crezut și nu cred că Ion Iliescu e soluția de care avea nevoie România. Dar cu atât mai puțin cred că avem vreo șansă dacă încăpem pe mâinile lui Năstase A. La rigoare, Iliescu e mulțumit că-l iubesc artiștii (actorii și cântăreții, îndeosebi). Năstase A. nu vrea iubire. El vrea dictatură, el vrea un cor mut
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
a-i înlătura pe corupți înseamnă a-și ucide aliații. Oricum ar decurge lucrurile, Năstase A. șade pe locul mortului. Dacă se opune cererilor iliesciene va fi schimbat, dacă cedează dorinței prezidențiale se duce naibii baza de putere. A amânat atât de mult schimbările, fredonând aria amânării - „După Praga", - încât melodia s-a transformat într-un insuportabil scrâșnet al dinților.
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
Barbu Cioculescu Ca unul care, în nevindecabila-mi naivitate văzusem în capitalism și comunism sfere perfecte, entități atât de diferite precum peștii cu păsările, lumi eminamente opuse și fatal ostile, am avut, până deunăzi, de netrecut greutăți în a înțelege esența, și prin aceasta, nesfârșita durată a tranziției în țara noastră. Acea tranziție încheiată prin 1999, în 2000
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
de călcat în picioare, care aezi și barzi, de frenetică inspirație. Zădărnicia oricărui efort de a-i scoate pe acești foști prezenți, iar după toate aparențele mult viitori din miezul pâinii, căci aflători și în inimile maselor, se impune cu atât mai orbitor cu cât ies mai supărător la iveală acele puncte de convergență de care de-abia am vorbit. Acest bebeluș gârbov căruia nu i se mai taie o dată ombilicul ar câștiga alegerile în 2003 - și e consternat văzând cum
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
luptat se luptă, deci, și dacă baba Safta, abominabila hoață de două puici a luat doi ani de temniță, oropsitul de Bivolaru a luat și el tot doi ani, pentru două mii de miliarde de lei. Este de la sine înțeles că atât baba, cât și Bivolaru vor mai și restitui fulgii. De netăgăduit, Justiția a căpătat aripi, zboară, legată la ochi, cum îi e felul, dar înaripată. Dacă nu cumva stă atârnată cu capul în jos ca liliecii, și ei înaripați. De
O mie și o sută de pisici sălbatice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14397_a_15722]
-
cîte un gest inconformist al tinerilor confrați nu se integrează adesea într-o concepție pe măsură, asociind, bizar, reflexele insurgente cu rețineri bătrîncioase, tentativele de revizuiri stridente cu... respingerea revizuirilor), intransigența lui Bujor Nedelcovici iese în relief. Prozatorul-disident e cu atît mai creditabil în publicistica și în jurnalul d-sale cu cît se vădește a fi un spirit ce se sprijină mereu pe rațiune, coerent, sistematic, tenace. Nu umorile scriitorului se află la suprafață cum se mai întîmplă (în speță în
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
de absolut care e recognoscibil și sub aspectul unor creații și demersuri care, în idealismul lor generos, în activismul lor luminat, nu recurg la o manifestă motivație religioasă: "De ce Voltaire și Hugo sînt amîndoi în Pantheon avînd o operă literară atît de diferită? Pentru că ei reprezintă același ideal: sfîntul laic. Filosoful și Poetul au fost fondatori ai geniului uman și acest titlu îi onorează deopotrivă". Un astfel de "sfînt laic", consideră autorul Jurnalului infidel, dispune de trei poziții posibile: protestul, complicitatea
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
nedîndu-se în lături a face parte din formații militare ori propagandistice progermane. Exemple arhicunoscute: Brasillach, Drieu de la Rochelle, Céline, Rabatet. Cu ce au fost aceștia mai vinovați decît colaboraționiștii noștri, sub egida "realismului socialist", scăldați în toate turpitudinile "socialismului real", atît de antinațional, atît de antiumanist? N-ar fi meritat și ei, opinează autorul Provocatorului, a fi condamnați la "nedemnitate națională"? În schimb, "noi am preferat continuitatea, tăcerea și răbdarea de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat timp de aproape 50
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
a face parte din formații militare ori propagandistice progermane. Exemple arhicunoscute: Brasillach, Drieu de la Rochelle, Céline, Rabatet. Cu ce au fost aceștia mai vinovați decît colaboraționiștii noștri, sub egida "realismului socialist", scăldați în toate turpitudinile "socialismului real", atît de antinațional, atît de antiumanist? N-ar fi meritat și ei, opinează autorul Provocatorului, a fi condamnați la "nedemnitate națională"? În schimb, "noi am preferat continuitatea, tăcerea și răbdarea de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat timp de aproape 50 de ani". Într-
Intelectualul în istorie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14400_a_15725]
-
fundamentalistă a regimului, cu repertoriu unic hotărât la Moscova după un plan minuțios, eficient, verificat („preocuparea unică a fost transformarea temelor ideologice în sentimente active"), prin literatura tolerată din rațiuni propagandistice, până la adoptarea tezelor protocroniste din anii '80 care serveau atât de bine politicii izolaționiste și triumfalismului național-comunismului lui Ceaușescu. Cum stau lucrurile, în mare se știe. Nu voi insista nici asupra viziunii religioase (urmărită cu acribie de critic) din substratul sistemului propagandistic. Peisajul e bizar, „ar fi necesare alte ustensile
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
luptei de clasă, reportajul și pamfletul) și proza istorică orientată politic. Redusă la elementele ei schematice, imaginea acestui tip de literatură sclerotică este de-a dreptul grotescă: „o asemenea uluitoare capacitate de reducție, care anulează însăși posibilitatea existenței particularului, o atât de puternică tipizare politică a realității, o asemenea perseverență în a crea realitatea dorită și până la urmă chiar a crea acea realitate depășesc cu mult tot ce s-a făcut de-a lungul mileniilor în materie de mistificare ideologică a
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
odios și malign"(p.73). Criticul regretă cititul printre rânduri ("maladia receptării în comunism") și deplînge nereușitele "abia acum vizibile" ale acelei literaturi orientată spre efectul imediat căci, din păcate, "nu e în tradiția scriitorului român atentatul sinucigaș". Mai mult, atât Fănuș Neagu cât și Nicolae Breban, consideră Eugen Negrici (nota bene!), și-au încheiat, fiecare în felul lui, misiunea scriitoricească, iar reușitele din acei ani "vin din ceea ce nu-și propune să ne spună scriitorul, din ceea ce atinge el în
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
scris roman realist despre colectivizare, război, gulag, revoluție etc. n-ar avea succes, chiar dacă ar sta pe același raft cu Orbitor. Numai prozatori în stare să-l scrie să avem! Asta înseamnă, în fond, postmodernismul față de care criticul se arată atât de sceptic. Revenind, nu e vina optzeciștilor că au grăbit mersul unei literaturi „care numără abia câțiva balzacieni, un singur mare realist și nici un veritabil proustian", cum nu e vina lui Urmuz că a publicat în același an cu acel
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
produs chiar pe fondul istoricizării lui. Fără să o știe probabil, tabloul prozei românești sub comunism pe care ni-l înfățișează criticul stârnește mai degrabă compasiune decât curiozitate, iar admirație „cât un presărat". îi înțelegi pe prozatori, îi compătimești, dar atât. Povestea pe care ne-o spune E. Negrici este adevăratul roman realist-grotesc al celor '50 de ani de proză sub comunism. Fundalul politic, traseele romanelor, contextul nașterii lor, intrigile chinuite sub supravegherea orwelliană a cenzurii, portretele morale ale prozatorilor, în
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
de către chiar autorii lor!) pe Mircea Dinescu, Andrei Pleșu ori H.-R. Patapievici înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor și a nu distinge direcția în care curge râul nebuniei în țara asta. Ca un făcut, dl. Andreescu e cu atât mai înverșunat cu cât cei trei au pornit o luptă titanică împotriva uneia din principalele surse ale Răului din România: Securitatea, trecută și prezentă. Pentru ca lucrurile să fie și mai tulburi, rândurile așa-zisei opoziții sunt pline de intelectuali a
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]
-
prea înalte pentru piticimea lor intelectuală.) Cu adevărat deprimant e când oameni care profită de șansele oferite de schimbarea politică din decembrie 1989 îți reproșează că te agiți prea mult și-ți recomandă să te întorci la literatură, unde e atât de cald și bine. în ce mă privește, n-am impresia c-aș fi plecat vreo clipă din spațiul literar. Scriu și citesc literatură, îmi public articolele într-o revistă culturală - unde e problema? Dar când un autor de texte
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]