8,738 matches
-
Autor: Elena Neacșu Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Mă frațâlor, neam de neamu’ vostu să nu pată ca mine! Bă, nu te râdea, bă, că râsu’ să ia! Al dreacului ce să ia! Auz’ la nașa Reta, bufet suedez la olteni!?... Și Veta să uită în gura ei. Și dă-i pregătire! Ca la ristorant, ce mai. O dată țî să-nsoară băiatu’, zâce. Da’ să vez’ cum să-ncâlciră ițăle, păi da, că să
BUFET SUEDEZ (SCHECI À LA NEA MĂRIN) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383266_a_384595]
-
Păi!? Oltean prost și gâscă înecată ai văzut!? Lăsai la o parte rușine și făcui nuntă cu strigare. Cum începură țâganii să strige daru’, îi și văzui că să cară acas’ dupe bani care mai de care. Așa salvai bănișorii auz’!? Prau’ s-alegea dacă nu-mi pica fisa la timp! Bufet suedez la olteni, auz’!? Pune-ți, bă, petecu’ dupe cum ți-e sacu’ și nu te mai țâne fudul, că-ț’ iasă fudulia pe nas când ți-e lume
BUFET SUEDEZ (SCHECI À LA NEA MĂRIN) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383266_a_384595]
-
nuntă cu strigare. Cum începură țâganii să strige daru’, îi și văzui că să cară acas’ dupe bani care mai de care. Așa salvai bănișorii auz’!? Prau’ s-alegea dacă nu-mi pica fisa la timp! Bufet suedez la olteni, auz’!? Pune-ți, bă, petecu’ dupe cum ți-e sacu’ și nu te mai țâne fudul, că-ț’ iasă fudulia pe nas când ți-e lume măi dragă! Să fiți iubiți! Și la bună vedere! Referință Bibliografică: Bufet suedez (Scheci à
BUFET SUEDEZ (SCHECI À LA NEA MĂRIN) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383266_a_384595]
-
de soartă: îmi îngrijesc livada și scriu un Tratat! Sunt mai presus decât oricare dintre concetățenii mei. Când îi văd năvălind bezmetici, din reverență în reverență, asupra vilegiaturiștilor proaspăt sosiți, mă cuprinde greața. Cred că li s-a ascuțit incredibil auzul. Sau simțul mirosului. Simt apropierea trenurilor de la zeci de kilometri. Zgomotul imperceptibil al roților. Fumul locomotivei încă neieșit. Anticipează orice întârziere: nici ei nu au nevoie de ceas. Dar depind de el. Ne deosebim esențial chiar și în puținele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mă alungi; încerci să mă zăpăcești de tot, doctore - sigur că ridic glasul -, vrei să-i zăpăcești și pe cei din preajmă, să-i faci să mă evite; vrei să mă zidești, definitiv, în mine! Un prizonier surdo-mut, orb, fără auz, lipsit de membre, eunucizat pentru a nu se masturba, ultima plăcere posibilă, un boț de carne într-un pat, dar nu va fi așa, am dat informații false! Ești convins că sunt în transă, năucit de medicamente, hipnotizat, pentru că nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu privirea un semn care să Îi redea sentimentul timpului, Însă, dincolo de fereastra Îngustă, cerul negru nu arăta Încă nici o urmă a zorilor. Se ridică În tăcere și stinse lumânarea, pitulându-se lângă ușorul ferestrei. Își ținu răsuflarea, Încordându-și auzul spre a surprinde cel mai mic zgomot. Dincolo de ușă, zăngănitul continua, ca și când soldații s-ar fi agitat așteptând ceva anume. Mâna lui Dante se strânse pe mânerul armei. Auzi două lovituri Înăbușite În ușă, iar apoi un glas aspru Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fața poetului. Vorbi fără să aștepte ca Teofilo să Îl introducă. Și totuși domnia ta mă cunoști, messer Durante, iar eu te cunosc pe dumneata. Cu toate că e pentru prima oară când pașii noștri se Încrucișează. Eu sunt Francesco, de la Ascoli. La auzul acelui nume, Dante făcu o mișcare de surpriză. Ceilalți afișau, la rândul lor, cel mai mare respect cu putință. — Messer Cecco a fost ales rector al Studium-ului, se mărgini să spună Teofilo. Francesco Stabili, cunoscut sub numele de Cecco d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ricoșând cu un sunet metalic pe pardoseala din piatră, În timp ce el Încerca să-și păstreze echilibrul. Mâna Îi fugi spre mânerul dăgii. Dar când reuși să o scoată, atacatorul misterios dispăruse deja dincolo de gardul de pari. Rămase nemișcat, Încordându-și auzul pană la chin, spre a Încerca să deslușească vreun zgomot În Întuneric. Parcă nu era nimeni. Se aplecă pe vine, să caute pe pipăite amnarul și lampa, atent la cel mai mic sunet. În cele din urmă, izbuti să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scrută. Ce lucru de folos i-ar fi putut dezvălui nenorocitul acela? — Ceva ce te va putea salva, urmă cerșetorul, fixându-l cu privirea lui șoricească. — Soarta mea? Iarăși? — Pregătește-te să fugi. Partidul dumitale e pierdut. Poetul Își Încordă auzul. Ce putea ști căzătura aceea umană despre politica Florenței? Celălalt păru să Își dea seama de neîncrederea lui. — Unul din soldații pe care Îi plătesc să ne protejeze are o rubedenie În armatele papei. Bonifaciu se pregătește să pornească spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
totul absentă. Știam din experiența de reporter că puține lucruri fac mai multă plăcere intelectualilor din afara Capitalei ca dialogurile despre personalități ilustre ale istoriei ori ale culturii naționale care se născuseră, activaseră sau numai poposiseră Întâmplător pe meleagurile respective. La auzul unui astfel de nume, localnicii tresar Înfiorați de o plăcere subită, devin volubili și exuberanți, spun tot ce știu și Încă ceva pe deasupra despre acel cineva glorios și exemplar, cu un aplomb evocativ care ar suna Înduioșător dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cărui nume istoria, ingrată cum e, nu l-a reținut. - Dacă mister Adam dorește micul dejun, este rugat să apese butonul galben de lângă comutator. Vocea cu inflexiuni profesionale venea dintr-un difuzor din perete și aparținea unei femei tinere, dacă auzul meu Își conservase acuratețea; În orice caz, avea un timbru plăcut și odihnitor. Of course, mister Adam dorea micul dejun cel puțin la fel de mult cât dorea să mai vadă și o fizionomie umană prin preajmă, nu doar taciturni tenebroși ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
De tandrețe? N-am apucat s-o Întreb. Mâna ei mi-a părăsit brațul Într-o mișcare rapidă și imediat am simțit cum Îmi apasă buzele cu palma. A stins lanterna și a șoptit: - Sst! Vine cineva... Mi-am Încordat auzul, strivind, În același timp, cu talpa țigara neterminată și Încercând să percep vreun zgomot din direcția tunelului - locul pe care Eva Îl țintea cu o privire intensă. N-am reușit. - Ți s-a părut, i-am șoptit cât puteam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
zi, pădurea a așteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguță și rădăcină că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult așteptate, pădurea și-a pus straie verzi și a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ținut să anunțe în cele patru zări că este bine și că a trecut iarna. În semn de mulțumire
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
că acel loc lui nu i se părea așa de necunoscut cum mi se părea mie. Totul părea real: peștișorul, oceanul, soarele și tot ce era în jurul meu. El mi-a spus că poate să mi îndeplinească trei dorințe. La auzul acestor vorbe, m-am gândit foarte bine, apoi i-am răspuns: „Dragă peștișor, aș vrea să nu mai existe răul, ci doar binele”. Aceasta a fost prima. A doua era: ,,toată lumea să fie corectă, cinstită și onesta”, iar cea de-
Magia există. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_656]
-
curând de pe urma lor nu se mai zări decât colbul. Și-acum, la masă! - zise doamna Potoțki către cei rămași. Episodul 129 LA MUNCĂ! Sunt ore și sunt zile când o ciudată somnolență îl cuprinde pe Povestitor. Privirea i se împăienjenește, auzul i se stinge aproape de limita surzeniei, nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sărac am venit, sărac plec. — Prost ai fost și prost ești - răspunse Ruxăndrița, sărind în picioare pe ladă, să-ndese mai bine lucrurile. Să știi că fără cufărul ăsta nu plec. Mai bine mă las să mă rușineze osmalâii. La auzul acestor vorbe Vodă cedă, îl chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin, îi porunci s-aducă o frânghie, legară cufărul cu ea și-l scoaseră pe fereastră, Iăsându-l încet în curte, unde aștepta Ximachi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un surugiu căruia, de când se instituise birul numit călărit, îi luaseră turcii caii. Surugiul era poreclit Dutin, deoarece orice spunea, obișnuia să adauge fără răutate către celălalt și-un „Du-te-n...”, care-n moldovenește suna „Du-ti-n...”. La auzul veștii, surugiul ridică de pe masă capul toropit de băutură și strigă spre tejghea: — Măi jupâne, du-ti-n... și mai adî o ulcicî di vin, c-a fugit Vodă, măi! Ce spui tu, bre Dutin? - sări grecul de după tejghea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
avea importanță cât timp trebuia să stea sub acel soare arzător. Nu contau nici căldura, setea, scorpionii și șerpii. În acele momente, important era să se transforme în stană de piatră, să nu-și miște nici un mușchi, pentru ca ochii și auzul fin al viețuitoarelor acelor întinderi nisipoase să nu-l descopere. Trebuia să lase vânatul să se apropie pas cu pas și să mănânce lujeri, mișcându-se în voie în toate părțile, deoarece în singurătatea aceea un glonț era o adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dintre noi va avea în grijă patru oameni... Vreo mișcare suspectă? Așteptă răspunsul și, când se convinse că nimeni nu avea nimic de spus, adăugă: — Atunci, înainte! Cu grijă și cu ochii în patru... Începea vânătoarea. Pas cu pas, cu auzul încordat și folosind tot timpul binoclul de noapte, cei cincisprezece veterani ai nenumăratelor războaie africane înaintară la unison, conștienți de faptul că graba putea deveni cel mai mare dușman, iar timpul și o coordonare atentă - cele mai bune arme pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vibrație, agitate, lente, obosite. Identice. Molecule ale unui organism reglat perfect la semnalul unui robot poliglot. „Călătorii pentru avionul În direcția Berlin sînt rugați să se prezinte la vamă... Les passagers pour Berlin sorit invités de se presenter aux...“ La auzul vocii agitația se liniștește, mișcarea se disciplinează, corpurile se regrupează, formează alte desene ca Într-un caleidoscop, tinerii aceia risipiți În toate direcțiile revin lîngă stiva de instrumente Îmbrăcate În huse de pînză, de piele sau vinilin - o caracatiță care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vrea să se scrie totul de la sine fără cuvinte cum s-a scris lumea. Ceea ce strică această lucrare, să-i zicem zidire, Înecînd-o În bălării, sînt cuvintele. Nu rostirea poruncii „Să fie lumină“ a născut lumina, ci Însăși lumina. Nu auzul Îndemnului de a smulge vălul de pe oglindă a declanșat emoția descoperirii, ci vederea acelei iviri. Ajungînd cu trudă și silă să văd acest adevăr, Înțeleg acum de ce simt eu un rău fizic cînd vreau să povestesc, de ce consecuția logică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
spus multe lucruri. Lucruri despre care nici nu ar fi trebuit să știe. Era înnebunit după Catherine, bineînțeles, nu putea gândi clar, dar asta nu era o scuză. —Clifford ți-a spus să mă omori? am întrebat, bucurându-mă la auzul vocii mele care încă își păstra calmul. Mă sprijineam de masa din bucătărie, cu mâinile sub mine să-mi țin echilibrul. îmi transpiraseră palmele. M-am întrebat de ce nu-mi răspunde la telefoane, de ce a lăsat-o pe Laura Archer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
extrem de bine să coexiste laolaltă cu întreaga viață a unui om fără ca acesta să realizeze ce se întâmplă, după cum mă gândeam eu, cum ar fi uruitul unei centrale termice de bloc, de exemplu, devenit cât se poate de propriu naturii auzului locatarilor, insinuându-se în mintea acestora fără știrea ori aprobarea lor. Mi-am dat seama că era foarte posibil ca acest zumzăit să se fi auzit de minute bune, fără ca noi să ne fi dat seama de existența unui astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
șuierat strident, transformând toate vocalele în „a“. Silabele scheunătoare ricoșau de tavanul de piatră și apoi o luau în sus pe scara de marmură de la intrarea principală. Dar, dacă înainte mi-era imposibil să reacționez cum aș fi vrut la auzul vocii directorale care ne umplea recreațiile, acum, aproape uitând de sentimentul de compasiune pentru Burkeviț care mă adusese acolo, simții crescând în mine o putere uriașă. Era puterea urii împotriva lui Kleiman cel stacojiu care urla acum la mine. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aceea care mă face să vorbesc acum despre ceea ce am făcut atunci. Iag tăcu un timp, privind când spre mine (care îi răspundeam cu un zâmbet fericit și stupid), când spre Sonia. Treptat, ochii lui decolorați, la început holbați la auzul declarației Soniei, apoi absenți din cauza încordării interioare, luară o expresie șireată. — Permiteți-mi, totuși, Sofia Petrovna, spuse el și, luând păhărelul și dând pe gât lichiorul, făcu mișcarea de clătire a gurii, de parcă ar fi băut un elixir pentru dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]