1,671 matches
-
era ceva-cumva cu voi, că aia-laia, că sunteți pe căluți-drăguți, din ăia mari... Cel puțin, pentru mine, ăsta chiar că a fost un privilegiu rar, să vă cunosc! Auzi, tu, Boss? Da, Șefu'! Procură-mi niște umor! Și Apostatul se avântă el, primul, în goană, ca un vârf de lance. Cu Poetul, Adrianus și cu Fratele, în salturi, dinapoia sa! Cursa nebunească cu obstacole, se preschimbă într-un joc dezordonat, de-a puia-gaia, la scopcă, cu zombiții, parte-n parte, printre
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
smuls pușca de pe umăr. Își ferea capul, lăsîndu-l pe piept și instinctiv nu căuta decât să scape din mijlocul mulțimii. Țăranii urlau și loveau. Dă bine, mă!" ,Arde-l!" Fugi! Fugi!" În spate auzea glasurile jandarmilor, spăimîntate: "Nu da!" Se avântă cu capul înainte să-și croiască o trecere. Iureșul ținu numai câteva minute. Cu toată răpăiala de pumni, Boiangiu izbuti să înainteze și simți curând că s-a rărit mulțimea după rărirea loviturilor ce le primea. În urma lui încăierarea continua
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Zidul militar nici nu clipea, parcă ar fi fost de oțel, în schimb, din mulțimea răzvrătită porniră brusc alte strigăte: ― N-o lăsați, măi oameni, s-o omoare!... Săriți, băieți!... Pe ei, fraților! Ici-colo câte un pâlc de îndrăzneți se avânta spre frontul soldaților, în timp ce alții împroșcau cu bulgărași de pământ sau cu pietre. Calul maiorului, lovit de un bolovan rătăcit, se ridică speriat în două picioare. ― Dumneata aștepți să ne masacreze bandiții? se răsti Tănăsescu la primul-procuror. Nu vezi că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de vociferările mulțimii. Trâmbița sfârteca aerul cu o insistență, parcă ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. Buimăciți de glasul de alarmă, grupuri de țărani, cu bețe, furci și coase, ca și când s-ar fi apărat de lupi, se avântau spre frontul trupelor. Maiorul Tănăsescu ridică cravașa. Două comenzi lacome fură subliniate de două zgomote metalice, simple, ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise Dallas lui Ash. Ne recepționezi perfect? În laboratorul științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de navă și-și concentră atenția pe pupitrul luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o seninătate nefirească în sufletul meu, deși taina și miracolul din jur mă exaltase, mă narcotizase, mă răzvrătise. Nu știu cum s-a petrecut aceasta. Altă dată, am găsit o casă părăsită, ta marginea unui câmp de orez în care eu mă avântasem și mă întorsesem ud până aproape de genunchi. Am stat pe zidul ruinat al casei, pe pietrele acelea amenințate de vegetație, uscîndu-mă. Nu răsăriseră încă stelele, și seara era caldă, cu adieri de eucalips. Alături, încercînd să stea tot atât de confortabil, deși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu aprindem luminile, căci ne-ar putea observa vecinii. Trebuie să ne mulțumim cu lanterna asta... Se întrerupse și-și mișcă repede picioarele, urmărind cu o neobișnuită dexteritate, unul după altul, și strivindu-i, trei mari păianjeni negri care se avântaseră, în mici salturi ce păreau aeriene, în direcții deosebite. - E păcat, șopti Iconaru. Nu trebuia să-i omori. Nu-ți făceau nici un rău... De mai multe ori, în fața cafenelei, Antim încercase zadarnic să-i ia violoncelul din mână. În cele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
intime... suveniruri intime, surâde tânărul, reînviind ca o pasăre Phoenix din propria sa umilință. Trecând superficial de repede peste măruntul incident - găsește Profesorul, care însă își înăbușă cu generozitate o umbră de nemulțumire. De ce nemulțumire ? Pentru că tânărul s-a și avântat în discuție, nemaipăstrând nici cea mai mică ranchiună în glas, ba chiar cu un spor de amabilitate spre doamna casei ? Ca și când el ar fi fost agresorul și ea victima ! O adevărată răsturnare de roluri, care face ca intervenția plină de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
actele oficiale ce au consemnat pierderea, fie de alte scrieri literare, memorialistice, corespondențe, mărturii despre tragediile care s-au petrecut, masacrele, deportările și toată oroarea ocupației. Observațiile autorului sînt fine, Încearcă să sporească Înțelegerea unor momente de neînțeles, nu se avîntă În teorii... Ar trebui s-o citești... — Am Înțeles. Păi, gata, mi-ai citit-o tu... Înseamnă că pe tine te ajută, ai de unde să... Nu asta Îți trebuia? În august 1939, Hitler și Stalin semnează prin reprezentanții lor Ribbentrop
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul arămiu și mestecenii și bradul al cărui falnic trunchi roșcat se avânta în sus, abia vizibil, ici-colo, printre masele de ace negre. Îi plăcea mai cu seamă copacul chinezesc ginkgo, atât de ciudat și de bătrân. Atinse delicat poalele copacului, unde încolțiseră de curând mici vălătuci verzi, lipsiți de tulpină. Se trânti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și scrie cartea cea mare. Serile, când va fi ostenit, va sta de vorbă cu Alex, la început, vor evoca trecutul, pe urmă vor discuta și despre altele. Mai departe de acest punct, Alex nu îngăduia gândurilor ei să se avânte, cel puțin nu foarte clar. Într-adevăr, multe lucruri erau încă neclare. Bucătăria fusese frecată și pusă la punct, dar cine îi va prepara mesele? Ruby și Alex munciseră din greu. Aduseseră câteva piese de mobilier de la Belmont, dar casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se ridică și se apropie de ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise la această grădină când fusese copil și, mai târziu, își privise propriii copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
când Brian îi vorbise despre thé dansants. Părintele Bernard stătea la fereastra lungă a promenadei, privind la dansul fantastic al fulgilor minusculi care, în aerul rece, lipsit de vânt, păreau incapabili să se decidă dacă să cadă sau să se avânte în sus. Probabil, însă, că unii fulgi cădeau totuși pe jos, pentru că marginea bazinului se albise, iar pe dalele de piatră apăreau pete și încrucișări de urme de tălpi. În timp ce preotul privea, Tom McCaffrey, dezbrăcat, gata de înot, trecu prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Doamne, dacă n-ai fi beat... Te-am scăpat sau nu de George? Da, da, a fost o idee admirabilă... dar acum... mai inventează ceva. Emma se trase îndărăt cu mișcarea unui atlet sau a unui dansator gata să se avânte, perfect sigur de sine. Se răsuci pe trei sferturi, își întinse brațele în lături și începu să cânte. De astă-dată dădu drumul din plin vocii lui, cu acea forță pătrunzătoare, aproape nepământeană. Sunetele înalte umplură grădina și o făcură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
peste Grădina Dianei și pe asfaltul ce despărțea pârâul de bazin. În vârful înaltei, magicei țâșniri, flutura un penaj de aburi. Îngrijitorii de la Institut ridicaseră baricade de jur împrejurul izvorului, temându-se ca nu cumva vântul să-și schimbe direcția. Apa se avânta în înalturi cu un puternic fâșâit, ca de mătase sfâșiată, care sporea farmecul straniu, înspăimântător, al fenomenului. Dincolo de baricade se adunase mulțimea care se zgâia la jocul dezordonat al jetului, emițind „oh-uri“ și „ah-uri“, așa cum se aud de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la capăt. Trupul lui, antrenat în calculele atente pe care și le făcuse, știa exact ce mișcări are de executat. Piciorul drept atinse mânerul cuțitului care se proiecta în afară; își rezemă o clipă greutatea corpului pe el și se avântă în sus, apucându-se cu mâinile de barele verticale ale scării de deasupra lui, în timp ce genunchiul stâng dibuia în beznă după un loc pe care să se rezeme. Cuțitul cedă, și căzu cu zgomot pe podeaua de beton din fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Citește până la capăt. Ai de învățat. Sper. ... Ia un spic, îl freacă între palme și încearcă cu dinții rezistența bobului de grâu. S-a apucat de lucru. Sudoarea curge șiroaie pe zbârcita lui față. Lucrează ne'ncetat cu mai mult avânt... S-așază într-o rână în iarbă, pufăie din lulea și gândurile îl fură și-l duc în trecut. Pământul care-i aparține lui acum era al lui Conu Iancu. Iar acum statul l-a împroprietărit pe el. Ogorul împrăștie
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
un aer blând-resemnat, un surâs vag pe buze, semn că știa ce urmează... O primă încercare a fost scara umblătoare pe care a trebuit să pună piciorul pentru a coborî. O amuza că treptele de metal îi fugeau de sub picior avântându-se rând pe rând în jos și ea nu era obișnuită cu ceva atât de instabil. În cele din urmă, dacă toți o făceau, a îndrăznit și ea, nu fără să se dezechilibreze un pic. Dar reușind, fără un balans
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și profesioniști care se îndreaptă către Bibliotecă, grupuri de turiști care accesează spațiile expozițiilor temporare, simpli cumpărători care achiziționează diferite bunuri aflate în magazinele din spațiul central, vip-uri care se îndreaptă către spațiul restaurant de la ultimul nivel, curioși care se avîntă pe scările rulante spre a avea o imagine asupra orașului, o mulțime adunată în piața mare sau tineri atrași de fîntînile cinetice din fața sediului IRCAM, grupuri dezamăgite de fluxul neîntrerupt de vizitatori care obturează vizibilitatea colecțiilor un grad de inconfortabilitate
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
pătrundeau trupurile ostașilor, iar pământul înmuiat le îngreuna mersul. - Domnul locotenent e rănit! a anunțat cineva. - Care locotenent? a întrebat Ecaterina. - Domnul locotenent al nostru, Gheorghițoiu - a venit lămurirea. - E grav? - Nu știu. Dar trăiește. A spus să nu cedăm. Avântându-se în fruntea camarazilor, tânăra a strigat, din toate puterile, aproape bărbătește: - înainte, ostași! Moarte cotropitorilor! Nu vă fie frică, Dumnezeu este cu noi! S-a întâmplat, însă, ca în aceeași zi să cadă și ea. Explozia unei bombe a
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92337]
-
dat amabilei somații un răspuns nu doar negativ, dar și formulat în termeni grosolani. Conciliant, tânărul ostaș a repetat mesajul. Răspunsul a fost similar cu primul. în vreme ce ocupanții așteptau încă un mesaj, punând faptul pe seama fricii francezilor de a se avânta într-o confruntare directă, Jeanne pregătea atacul. Unul care, în viziunea ei, întărită de vocile divine, trebuia să fie fulgerător și victorios. Totul s-a petrecut întocmai. Francezii, în fruntea cărora se afla tânăra țărancă devenită ostaș, cu steagul în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
vreme, cum vedeam o tablă de șah tresăream. Mi se făcea frică și plecam mai departe, dar ceva ca o taină continua să existe. Prin urmare această pasiune a eșuat pe pragul nebuniei. Ca să uit de șah probabil, m-am avântat în altă pasiune. Ascultam muzică. Ore întregi ascultam același concert de vioară sau aceiași concert de pian. Aveam o discotecă cu aproape tot ce consideram eu "mare" în materie de muzică simfonică. Și cum veneam acasă, puneam în funcțiune picupul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cleștele ezitărilor. E un lucru destul de cunoscut că timizii sânt uneori mai curajoși decât curajoșii. Ei au îndrăzneli de care un om normal nu e în stare. După cum nehotărâții sânt capabili de pasiuni nebunești. Numai că eu în zadar mă avântam. După o vreme ajungeam de unde am plecat. Pe peron, domnilor. Blestemat caracter. Totdeauna m-am reîntors pe peronul meu să reîncep să aștept și apoi să mă apuc de altceva. Așa pățește cine e și șobolan și sfânt. Nu se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mințeam. Ar fi putut oare să-mi treacă prin minte, în clipa aceea, ce rol hotărâtor avea să joace fata aceea în viața mea? Poloneza n-a mai stăruit cu întrebările (probabil se temea de brunetă) și ne-am avântat din nou în vârtejul dansului. O strîn-geam cu putere la piept și ea sesizîndu-mă, Se lipea tot mai mult de mine, strivindu-și sânii mici. Mi-a șoptit, într-o românească fermecător de stâlcită, închizînd ochii, ca-n extaz: ― Chit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dădea din mâini, și mișcările ei erau așa de drăgălașe că mă prăpădeam de râs. Până la urmă ea se supăra și fugea pe plajă cu trupul muiat și sclipitor. Odată i-am tras fără să vreau o spaimă: m-am avântat în larg, ca să ajung la malul celălalt. Trecusem Bosforul înot, nu era prea lat în locul acela, dar Mihaela, nezărindu-mă în preajma ei, crezu că m-am înecat și începu să țipe. Lumea se alarmă, câțiva barcagii plecară în pripă să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]