1,639 matches
-
de gura lor, bondarii îmbrăcați în catifea, fluturii albaștri împlu o regiune anumită de aer deasupra căreia vezi tremurând lumina soarelui. Stîncele nalte fac ca orizontul meu să fie îngust. O bucată de cer am numai, dar ce bucată! Un azur întunecos, limpede, [și] transparent, și numai din când în când câte un nourel alb ca și când s-ar fi vărsat lapte pe cer. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era un corp fin și dulce. El pipăi două glo [b ]uri cu mînile și nu se mai îndoi că e o femeie, {EminescuOpVII 246} AVATARII FARAONULUI TLA 2255 Sara... sara... sfânta și limpedea mare își întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea departată a cerului trece ca un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu - sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară și Memfis, divina
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi, stradele cele strâmte erau mai deșerte, [era] o căldură moleșitoare și nesuferită care-nfierbînta pietrele pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce fereastră să fie lăsată perdeua... astfel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înainte un demon s-apropiase și-i acoperise fruntea cu flori albastre, și cumcă era mort nu se-ndoia numai din împrejurarea că, dacă voia, acoperământul bisericei dispărea pentru el și miile de stele ale nopții întindeau câmpiile lor de azur asupra ființei lui... I se părea că e într-o câmpie lungă și deșartă... că sicriul stă singur sub bolta cerului, că universul se coboară și-l plouă cu stele... astfel încît, acoperit cu ele, el nu mai vedea cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
perfecțiunea plictisește” - spusese Încă dadaistul Tzara, iar Voronca Îl urmează, susținînd că „era desăvîrșirilor e sfîrșită”), adică a acelui „rezultat” pasibil, În timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pîndit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere Într-un echilibru de azur pur ar trebui să nu scrii” - notează poetul, marcînd (pe urmele lui Mallarmé, dar Într-un sens evident diferit) o extremă a atitudinii avangardiste anticonvenționale; căci orice scris riscă să se pietrifice Într-o „atitudine” sau Într-o „formulă”: „Va
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
puțini, dintre cultura turmei și cultura celor singuri, dintre cei ce disprețuiesc și cei ce apreciază o valoare necunoscută mai Înainte”. Militantul avangardist român confirmă aproape punct cu punct o atare distincție, deplîngînd, bunăoară, „căderea [...] de pe o platformă suspendată În azurul libertății, sub cămașa de forță a formulelor utilitare, a Înțelegerii unanime”. Și continuînd: „Pierzania Începe cu simptomul conștiinței nu a valorii În sine, ci a valorii raportate la numărul și Înțelegerea turmei [...]”. E un „elitism” specific avangardei, pe care Voronca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai tîrzie a lui Voronca, din eseul-confesiune Între mine și mine, ni se pare a clarifica deplin sensul acestei schimbări: „Devierea gîndului prin cuvînt, (s.n.) - afirmă el - alunecarea Într-o cale lactee de imagini, iată ce constituie Însăși unealta de azur a meșteșugului de a scrie”. Deviere, așadar, a gîndului prin cuvînt; proces de refracție - ca să zicem așa - a ideii În materie verbală, sugestie a primatului intuiției poetice În raport cu gîndirea abstractă, ba chiar - cum o indică articolele din etapa constructivist-integralistă - desprinderea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
formule și convenții. Sub acest unghi, apelul la imaginar e semnul unei rupturi. E elocvent, bunăoară, faptul că și În etapa mai nouă a scrisului său „alunecarea Într-o cale lactee de imagini”, care, după Voronca, „constituie Însăși unealta de azur a meșteșugului de a scrie”, este asociată cu „devierea gîndului prin cuvînt” și opusă, În același sens, „efortului cugetării În precizie”, „inutilei strădanii a unei gîndiri ca metodă”, „ritualului profesional”, „formulei” sau „catalogului”. Exercițiul imaginației și, ca atare, imagismul ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
e una de tip panoramic și caleidoscopic, interesată de o cît mai vastă cuprindere a spectacolului cetății moderne: În suburbie cinematograf și bordel. Iată Geometria orașului: logaritm stelar, vals Pe fire electrice, soneria Europei țipînd fals, Luntre și pasăre de azur, viziune descuiată. (Cloroform) Ecouri ale mai vechiului bacovianism se prelungesc pe alocuri și În noile versuri, Într-o viziune acuzat expresionistă a peisajului, Înscriind angoase apocaliptice, ca În această strofă din Sfîrșit: Spectacol de mahala. Zarea se frînge, Toamna a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca niște arbori, doborîte-n măcelării”), discursul liric alunecă adesea spre orizontul luminos al unei lumi echilibrate și calme, În care versurile Își regăsesc „starea de grație”: Și veți vedea lumina universală, calmă, Umplînd ca o coroană de foi pădurea veche, Azurul ca un cîntec pe crengile de alamă, Și În torente ochiul pietrelor stînd de veghe, Veți auzi-n legumă clopote minerale, Veți auzi cum aripi cresc În huliții semeni, Și, cioburi, rîsul vostru rămas Între cristale, Vă vor răni gîtlejul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
extatice ale misticilor, mișcarea cuplului e pură levitație, „răpire” În zonele Înalte ale spiritului: „Simți - Îmi spuneai - prezența altor călători În jurul nostru. Invizibili”. Nori suflați cu aur ca niște calești Merg spre apus. Sub respirație se aburește ca o sticlă azurul. Cer risipit În suflet. Și tu ca alt cer te risipești. Dar poate suntem chiar norii ușori suiți În slavă, Clari, fără legături, cum sunt bulele de aer Într-o apă Atît de senini. O pace apărînd treptat la orizont
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un peisaj, ca În poemul XIII din același volum: „Ploaia - cîte scări de mătase pentru buclele ochiului /.../ CÎnd cavalerul cu mandolina amurgului la subțioară se oprește sub balconul de apă / Și castelana desprinde ca o fundă surîsul din cascada de azur al singurătății / CÎmpiile dansează cu pasul lent În ierburi”; după cum bîlciul, ca alt teritoriu al miracolelor elementare, poate sugera (În VIII) nu mai puțin o viziune dinamică, cu luxuriante izbucniri de forme și culori interferînd spectaculos: E o rătăcire prin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină, ea Îmbată simțurile, provoacă imaginația. Nașterea lumii din apele Bosforului este primită cu o vie senzație de beție albă, o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un farmec fără nume se varsă p-a ta față. Pe valurile tale, ce ne-ncetat murmur, M-ai legănat tu dulce, sînt element d-azur, D-o patrie frumoasă, dar dată moștenire Tiranilor din secoli, respins, a mea iubire Pe sînul tău, o, mare, se leagănă cu dor; Tu i-ai luat ei locul În sîntul meu amor, Și valurile tale, sălbateci, furtunoase, N-au
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul, politicul, morala și sensibilitatea la elementele transparente, purificate, aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai răspîndită În versuri. Obiectele tind În poezia lui spre o stare (s-o numim astfel) de confluență dintre două elemente: lumina și materia, cerul și pămîntul, transparentul, volatilul și opacul, solidul. „Element d-azur”, marea este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai răspîndită În versuri. Obiectele tind În poezia lui spre o stare (s-o numim astfel) de confluență dintre două elemente: lumina și materia, cerul și pămîntul, transparentul, volatilul și opacul, solidul. „Element d-azur”, marea este locul de Întîlnire a două universuri, rezultatul unei acțiuni de Întrepătrundere și, În primul rînd, efectul trecerii luminii printr-un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parte din poemele lui Bolintineanu; femeia din seraiurile Bosforului are, totdeauna, „un farmec virginal” (Rabie), zorii sînt tineri („tinerile zori”), tînără este și mustrarea („cu tînără mustrare”), ochiul se desfată pe „vergine sînuri”, visele se nasc „dulci și tinerele”, legiverul (azurul) este fraged. Dumbrava, de asemenea, e fragedă și umbroasă, inima Înamorată este legănată de „tinere plăceri”. În singurătate, poetul melancoliei voluptuoase vede pretutindeni o tânără părere”, frumusețea este la el „jună”, Îndrăgostitul din O noapte de amor mărturisește că a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer devenit obscur din cauza numărului mare de stele - iată o propoziție ce trădează o finețe a gîndirii lirice: obscuritatea ca efect al acumulării luminii, Întunericul ce are drept hrană
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Violența dulcelui și dalbului. O strategie a răsfățului. Figura „verguralului”. Sunul și prefumul. Gustul pentru pietrele prețioase. Amarantul, roza și crinul. O poetică a mării. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic și onomastic. Conrad și, Încă o dată, tema „tărîmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simțurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul și timpul meditației
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cum să nu te simți al nimănui și să nu ai momente de panică; mi-a fost frică și de vulturi care nu de puține ori mi-au dat ocol. Croncănitul lor răsuna atât de sinistru, încât părea să rănească azurul cerului. Sigur că da, ți-e teamă, dar dacă n-ai încotro, continui să mergi înainte și să te-ncredințezi sorții. Doamnele, rămase pe gânduri și năucite, urmăreau povestirea arătându-și spaima și compasiunea. Niciuna din ele nu trecuse vreodată
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cu povara lui. Vom verifica și vom proceda în consecință. Dacă e nebun, oasele îi vor putrezi în temniță. Pe două aprilie din acel an cădea Paștele. Încă din ultimele zile ale lui martie, cerul la Napoli era de un azur dens și limpede drept care ușile fuseseră date de perete și ferestrele larg deschise; amorțeala dispăruse, dar numai lumina amiezii putea să ajungă în pragul tenebros al celulelor. Tommaso se gândi că i se apropie sfârșitul: probabil că hotărâseră să-l
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
orice lucru i se păruse îmbătrânit și prăpădit, fierăstruit de ciocănitoarele din pădurea satului care, în anumite perioade ale anului, ciuguleau fără contenire. Ținutul său se obișnuise cu durerea, cu boala, cu mizeria și lumea putrezea sub un cer de azur nepăsător în timp ce păduchii cucereau tot mai mult spațiu, iar ploșnițele le sugeau sângele. Revedea detalii de imagini șterse din minte și din inimă, un zid prăbușit, o fereastră fără geamuri, un ghiveci cu mușcate, o coroană de ardei atârnată la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
băiatul ciupit de mușcături, sfâșiat și hărtănit de acele târâtoare. XIII Zilele treceau încet în spațiul îngust al celulei. Prin ferestruică venea o lumină spălăcită și zarva vătuită a uliței; judecând după cenușiul ce acoperea tot mai mult petele de azur, trebuia să fie toamnă; sau poate că era toamnă doar în sufletul său, istovit și abătut, ce visa să o ia din loc; nu găsea nici măcar o singură speranță în realizarea acestui vis, ci aștepta fără măcar să știe ce. Era
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]