1,399 matches
-
ce ți-a făcut ! Și mulți dintre cei de aici sunt de aceeași părere cu mine. Mă simt și mai confuză. Ce mi-a făcut ? Oare e posibil ca Lara să știe despre memoriu ? — Ce... vrei să spui ? zic aproape bâlbâindu-mă. — Cum i-a convins să te concedieze ! spune Lara. — Poftim ? Parcă mi-a luat cineva tot aerul. Despre ce vorbești ? — Mă întrebam eu dacă ești la curent. Coboară glasul. Acum, că pleacă, pot să-ți spun liniștită. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
juridică ți-e distrusă pentru totdeauna ? — Ăă... cam așa ceva. Încuviințez. Ecler ? Dar se pare că tuturor le-a cam pierit foamea. De fapt, cam toți arată ca speriați de bombe. Păi cred că... o să mă duc puțin pe la birou, se bâlbâie tipul cu ochelari. Să verific dacă nu cumva am ceva urgent de făcut... — Și eu, spune fata, lăsându-și jos paharul. — Samantha Sweeting e aici ! îl aud deodată pe alt stagiar șoptând spre un grup de asociați juniori. Uite-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Am vrut să vă spun... Îmi mușc buza jenată când le văd fețele. Tocmai... încercam să vă spun... Trish cască niște ochi cât cepele în timp ce citește titlul articolului. Deschide și închide gura, dar nu iese nici un sunet. — Ești... avocată ? se bâlbâie într-un final. — Faceți o greșeală ! Obrajii Melissei sunt roz aprins. Eu sunt avocata. Eu sunt cea care a luat premiu la facultate ! Ea e femeia de serviciu. — Ea e cea care a luat trei premii la facultatea de drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
altul și pe frunte îi apare o cută de neliniște, ce se adâncește tot mai tare. — Ce se întâmplă ? spune în cele din urmă. În viața mea n-am povestit ceva atât de dezlânat cum îi povestesc lui Nathaniel. Mă bâlbâi, bâigui, mă repet și reiau în buclă aceleași lucruri. Nathaniel mă ascultă în tăcere. E rezemat de un stâlp vechi de piatră din fața băncii singuratice pe care sunt așezată. Stă în profil, umbrit de soarele după-amiezei, și n-am nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ușii, cu un teanc de reviste vechi În mînă, se află Jack Harper. Ochii lui ne cîntăresc fără grabă, Întîi expresia mînioasă a lui Connor, mîna lui În sutienul meu, chipul meu În agonie. Domnule Harper, Începe Connor să se bîlbîie. Îmi pare foarte, foarte rău. Dar vă asigur că nu... că nu am... Își drege glasul. Nu am cuvinte să vă spun cît sînt de jenat... cît sîntem de jenați amîndoi... — SÎnt convins, spune Jack. Chipul Îi e total lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sînt răsucite În jurul ei și amîndoi sînt roșii ca racul și gîfÎie din greu. — Scuzați-mă ! mă bîlbîi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trîntesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul. Mi-e pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cu cultura și divertismentele ei, cu presa, sistemul ei educațional, gândirea ei, politica ei. Îți conturau un tablou al acestei democrații de masă și al jalnicului ei produs uman caracteristic. La cursurile lui care erau Întotdeauna dense - Ravelstein tușea, se bâlbâia, fuma, răcnea, râdea, Îi făcea pe studenți să se ridice În picioare, dezbătea cu ei, Îi provoca la dispute, Îi zgândărea, Îi hărțuia. Nu Întreba: „Unde Îți vei petrece eternitatea?” asemenea cucernicilor care pichetează cu sloganul „ sfârșitul - e - aproape”, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
omenirea trepidează Încă, spunea Ravelstein. Ravelstein, păcătosul, gusta pățaniile sexuale. Se desfăta cu tot ce era louche, dubios și echivoc. Pentru un anumit gen de conduită, sau mai curând de lipsă de conduită, Parisul era Încă ideal. Dacă Ravelstein se bâlbâia În timp ce mergea, surâdea și perora, nu o făcea din slăbiciune, ci dintr‑o revărsare a preaplinului. Faimoasa lumină a Parisului se concentra pe chelia lui. - Cât mai e până la magazinul la care mergem? -Nu fi nerăbdător, Chick. De fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
oraș, Între oameni. Fiindcă‑i plăcea să vorbească și să gândească În timp ce vorbea, se lăsa pe spate pentru ca fluxul ideilor să‑l scalde - perora, examina, dezbătea, semnala greșeli, celebra principii de bază, amesteca limba lui greacă cu o traducere fluentă, bâlbâindu‑se sălbatic, râzând În timp ce‑și presăra expunerile cu glume evreiești. La țară, niciodată nu străbătea, de unul singur, un câmp. Se uita la păduri și la câmpii, dar n‑avea nici o treabă cu ele. Și totuși, Într‑un fel, Rousseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
memorialistic‑romanesc În care se angajează neiertătorul „Chick” este unul de aducere la lumină, descâlcire a ițelor, lămurire a unui mister, poate chiar demascare. Portretul lui „Ravelstein” este completat cu alte detalii negative: ca profesor, el nu este grozav (se bâlbâie, fumează În clasă - crimă supremă În Statele Unite), deși are pretenții mari de la studenții lui (le cere să‑i citească pe Xenofon, Tucidide și Platon În elină) și le stă la dispoziție pentru consultații chiar după absolvire (din reprobabile calcule erotico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
stric în față, uite așa, ca să vadă că mi-e silă de el și că nu-l mai vreau aici. Cu toate că simțeam numai repulsie, o repulsie autentică, pură, nu puteam să-i spun lucrurile astea în cuvinte, m-aș fi bâlbâit și s-ar fi dus dracului încercarea, voiam numai să-i demonstrez că nu e acceptat. Dar oricât am căutat, n-am găsit nimic, nici un gândac. Am căutat și la baie, și sub covorul de lângă pat, și în lucrurile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fi roșit, lucru dezarmant pentru oricine. —Și eu gândeam aceeași lucru despre tine, zisei eu, deloc cuminte. Nu știam că sub hainele alea îngrozitoare pe care le porți de obicei ai și tu un corp. Ah - eu - eu -, Matthew se bâlbâi, roșind și mai tare. I-am zâmbit fără să-mi dezvelesc dinții. Ca să se învețe minte că nu mă admiră decât atunci când port cea mai bună rochie de seară Wallis 1 pe care o am. —Bună, Sam, se auzi MM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lagunei. — Acolo. Ați reușit s-o speriați și fuge acum la tabăra yubani. Fratele ei e mare șef de trib, minți el. În curând, o să fie aici cu războinicii lui... Lucas se schimbă la față, rămase fără glas și se bâlbâi, exclamând: — Doamne, Dumnezeule! Nu e cu putință! Opriți-o... Spuneți-i că n-o să-i facem nimic. Totul a fost o glumă, „domnule“. Nu v-ați dat seama că a fost o glumă? Pentru Dumnezeu! nu-i dați voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
momentul de față lucrezi? Hugo a auzit-o pe Amanda respirând greu. Și-a dat seama că Amanda era foarte interesată de răspunsul lui Alice. Sincer vorbind, după scena de mai devreme, și el devenise interesat. N-nu, s-a bâlbâit Alice. Apoi, revenindu-și, a adăugat cu o voce limpede și blândă: Dar până de curând am lucrat la departamentul juridic al unei reviste din New York. O mulțime de clopoței au explodat în creierul lui Hugo. Deci asta era legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
așeza mai bine ochelarii și se uita la el ca și cum ar fi fost un specimen dintr-un laborator. Frica l-a cutremurat. De ce Dumnezeu spusese chestia asta? — Vreau să spun că nu sunt sigur într-un sens grozav, s-a bâlbâit Hugo, disperat să recupereze din teritoriul pierdut. Și poate că, în fond, chiar așa se și simțea. Poate că, după naștere, avea să îndrăgească pruncul și poate că avea să ajungă să-l vadă ca pe o persoană, nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vine vorba de planetă. Noi trebuie să arătăm calea, fie că oamenii vor s-o afle sau nu. Dar dacă revista ta nu se vinde... Mama lui Alice nu și-a terminat propoziția. Atunci cum reușești să, ăăă... s-a bâlbâit tatăl lui Alice. —Să supraviețuiesc? a întrebat Jake provocator. Și redacția, și tipografia? —Păi... da. Jake a înfipt cu forță o furculiță de plastic reciclată într-o varză de Bruxelles. Mă descurc. Mulțumesc. Furculița s-a rupt. Alice nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de scuză. —Credeți-mă. Majoritatea bărbaților nu se obosesc. Barbara i-a zâmbit tristă. —Oricum, trebuie să fug. Serviciul, a explicat ea dând ochii peste cap. Mă bucur că v-am cunoscut, domnule... ăăă... —Hugo. Și, ăăă, mulțumesc... În timp ce își bâlbâia recunoștința către spatele femeii care se îndepărta, Hugo a realizat că ploaia începuse să se înmoaie. De fapt, aproape că se oprise. Găuri zdrențuite apăruseră în norii cenușii, lăsând să se vadă cerul senin. Hugo simțea chiar și soarele mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo să înceteze cu argumentația asta. Părerile mamei ei pe acest subiect erau identice cu ale lui și era greu să demonstrezi că nu aveau logică. Totuși expresia lui Hugo se schimbase. Se uita la ea înspăimântat. —Scutecele! s-a bâlbâit el. Mi-ai spus că-mi arăți cum se pun. —Scutecele. Da, a zis Alice mușcându-și buza. Ăăă, cred c-aș putea să-ți fac o demonstrație pe Rosa. Singura problemă e că nu prea am timp. Asta dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Nici măcar n-o să-mi dai o explicație? a tunat ea. Of, în fond, ce mai contează? Poftim, uite-ți fiul. Acum că ai catadicsit, în sfârșit, să apari, o duc și eu pe Rosa acasă. —Alice, te rog, s-a bâlbâit Hugo. Îmi pare rău. Sincer, îmi pare rău. Vezi tu... Dar Alice îi întorsese spatele. —Te sun mai târziu? a încercat Hugo. —Nu te obosi. Bărbatul era îngrozit. —Să nu te sun... dar, Alice! Ți-am spus că-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
noi toți datorită felului cum reușește să combine cariera de succes cu creșterea copilului și cu viața de cuplu. Hugo a întors spre Laura o privire înverșunată. Femeia se uita la el șocată. — Nu mi-am dat seama... s-a bâlbâit ea. Adică era limpede că existau niște situații de autoiluzionare, dar... —Autoiluzionare? a scuipat Hugo. Așa le numesc psihologii? Îmi pare rău, a spus Laura în șoaptă. Ochii ei umezi fixau podeaua. Hugo a aruncat o privire nerăbdătoare către ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
așa voi face! Frusina luă lucrarea de pe masa primarului și se întoarse în birou să se apuce de lucru. Rămase înmărmurită când îl văzu chiar pe Petre în carne și oase, în birou.Nu știa ce să facă. - Ăăă, se bâlbâi Petre, am trecut special pe la tine, să stăm de vorbă. Nu am venit acasă la nea Gheorghe, că mi-a fost frică de el că nu mă primește. - Ai venit degeaba! I-am spus și mamei tale că s-a
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
valid. Celălalt îi era atacat violent de albeață și era pe jumătate închis de pleoapă. - Ce faci, se răsti deodată Marina la moș Costache, nu-mi dai bani de cheltuială? Doar n-o să te hrănesc cu vînt! Moș Costache se bîlbîi: - Nu-nu-nu mai ai bani? - Că mulți mi-ai dat, îi rânji bătrâna. Această familiaritate miră pe Felix, care totuși observă că, cu tot halul în care se afla Marina, ea n-avea aerul să fie o slujnică. Anumite trăsături mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
făcut rău fără să-mi dau seama. Dumneata m-ai chemat. N-am să mai viu... -Ba eu te rog sa vii, domnule Felix, în definitiv, ce ne pasă nouă de lume, înclinațiile se nasc cu încetul. - Dar eu, se bâlbâi Felix, n-am nici o încli... n-am nici o vină! Și se strecură pe ușă afară, bolborosind câteva scuze confuze. - Otilio, ai avut dreptate, se mărturisi Felix, Aurica aînțeles greșit vizitele mele. Cum s-o fac sa mă lase în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
reacțiune. Costache, după ce așteptă în zadar ca cele două părți să se potolească, spre a-i cruța trebuința de a lua o atitudine, își dădu seama de tăria mâniei Otiliei, care aștepta inflexibilă. - Nu-nu-nu... trebuie... să-să-să... spuneți vorbe grele,se bâlbâi el către Aglae, la plural, spre a atenua prin echivoc reproșul. Aglae ieși, trântind ușa. Otilia merse către moș Costache, îl îmbrățișă tristă, dar fără să plângă, și, lăsîndu-și capul pe umărul lui, spuse alintîndu-se: - Papa, de ce lași tu să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Moș Costache, așa de supus prin firea lui, se cam supără: - Crezi c-am ajuns în dddoaga copilăriei? - De câtă vreme aveți această dificultate la vorbire? întrebădoctorul, privind cu înțeles spre Stănică. Iritat de îndrăzneala lui Vasiliad, moș Costache se bâlbâi și mai rău: G. Călinescu - Uuunde vvvezi dum... dumneata că am dificultăți? - Așa vorbește dumnealui totdeauna! asigură Stănică. Felix, deși la începutul studiilor, din scurta lui experiență prin contactul cu colegii, prin lectura din proprie inițiativă a unei patologii generale
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]