1,886 matches
-
sunt cei care o cunosc ca domnișoară și cei care o cunosc ca doamnă. De aceea folosește două nume. „Pe scurt, o serată bogată În experiențele intelectuale. De Gubernatis va avea impresia că bea un cocktail de LSD. Va asculta bârfele comesenilor, anecdota picantă despre marele poet impotent notoriu și care nici ca poet nu valorează cine știe ce, va arunca priviri strălucind de emoție spre noua ediție din Enciclopedia Italienilor Iluștri, pe care Garamond o va scoate la iveală ca din Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
contează. De altfel, un discipol al lui Piazzi Smyth, Flinders Petrie, care a făcut și măsurătorile de la Stonehenge, zice că și-a surprins maestrul Într-o zi pilind asperitățile granitice din anticamera regală... pentru a face să-i iasă socotelile. Bârfă, probabil, Însă Piazzi Smyth nu era un om care să inspire Încredere, era de-ajuns să te uiți cum Își Înnoda cravata. Totuși, printre atâtea prostii există și adevăruri incontestabile. Domnilor, vreți să veniți până la fereastră?” Deschise larg, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
părțile noastre. Urcă, se apropie de patul de suferință al mătușii Caterina, căreia Încă Îi tremurau picioarele slăbite, și o Întrebă de ce era așa de agitată”. „Ce anume se Întâmplase?” „Se Întâmplase că, probabil, partizanii lui Terzi se luaseră după bârfele lui Adelino Canepa și-l identificaseră pe unchiul Carlo drept unul dintre reprezentanții locali ai regimului, arestându-l pentru a da o lecție Întregului sat. Unchiul Carlo fusese dus cu un camion afară din târg și se trezise În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
d’Olivet. Era doar un funcționar la Ministerul de Interne, dar era ambițios. Nu l-am privit, desigur, cu ochi buni atunci când s-a căsătorit cu Marie-Victoire...”. Agliè nu rezistase. Trecuse la persoana Întâi. Evoca amintiri. „Cine era Marie-Victoire? Ador bârfele”, zise Belbo. „Marie-Victoire de Risnitch, o mare frumusețe pe când era În cercul intim al Împărătesei Eugenia. Dar când l-a Întâlnit pe Saint-Yves trecuse de cincizeci de ani. Iar el avea vreo treizeci. Mezalianță pentru ea, fără Îndoială. Nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai deosebită petrecută în sat, de la ultima noastră întâlnire. - Costicuță, multe se întâmplă, c-așa-i în lumea noastră. Unele se trec ușor cu vederea și se uită repede, altele sunt comentate mai mult timp, cele care se țin de bârfă nu se mai termină. Deci, pe lângă babe, moșnegi și femei cu plodurile lor, au mai rămas în sat și câțiva derbedei, care nu vor să muncească, dar se țin de tot felul de furtișaguri de prin gospodăriile celor bătrâni care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
și ne-am atins buzele într-un sărut scurt și dulce, sărut care ne-a robit. Sfioșenia de la început a dispărut. În momentele libere ne căutam. Apropierea noastră nu a trecut neobservată în colectivul spitalului, poate s-au născut și bârfe, dar pe noi nu ne interesau. Eram doi tineri la vârsta în care dragostea se naște și arde ca focul inimile. Dora era dintr-un sat la o depărtare de vreo 35 de kilometri și mergea acasă la părinți cam
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
nu doar inutil, ci și de-a dreptul deplasat. Problema nu este însă aici, ci în transferul ilegal al acestor „reguli ale jocului” dintr-un mediu de comunicare în altul. Simplificarea și schematizarea tehno limbajului nu afectează cu nimic o bîrfă mică, însă fac imposibilă o idee mare. Dar această obsesie a „ideilor mari” nu este decît o altă tiranie (elitistă) a Autorităților. De aici și pînă la legitimarea acestui limbaj simplificat (perfect funcțional altminteri) ca fiind adevăratul limbaj și forma
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
parte, care este deci „percepția celuilalt” la respondenții noștri ? Ei bine, portretul schițat de fiecare român în parte românului generic este jalnic și merită să fie detaliat : 1. dorința de a fi șef (de a avea puterea) ; 2. tendința spre bîrfe, scenarii și jocuri politice ; 3. tendința de a se crede mai deștept ; 4. înclinația spre distracție ; 5. dorința de a fi lăudat ; 6. tendința de a căuta țapi ispășitori ; 7. comoditatea, lenea ; 8. tendința de a invidia ; 9. mîndria, orgoliul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
rafturi pentru farfurii. În dormitor, un pat cu saltea, eventual un divan, și dulapul cu fote, marame, năframe, dar și chimire. În spatele casei se mai află hambarul cu acaretul și tot felul de alte angarale. Am uitat ceva ? Casă, mîncare, bîrfă... Toate țin de spațiul domestic atribuit/impus femeii. Pe urmele acestor cuvinte și lăsînd imaginația să zburde dincolo de ele, se configurează astfel un adevărat matriă moniu, urmele unor preluări și domesticiri seculare ale căror eroine anonime au fost femeile. O
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
își pierde o mînă la strung lucra de fapt pe șest la fabricarea unor cuțite pe care inginerul le promisese soției. Și lumea rîde, evident. Deși abordată din unghiuri opuse, moartea este prezentă în ambele filme. Totul e bășcălie, inconsistență, bîrfă măruntă și veselă în filmul lui Gabriel Achim. Dar mutilarea este „obiectul muncii”. Totul este grav, prelung apăsător în filmul lui Nuri Bilge Ceylan, dar gesturile și faptele protagoniștilor sînt impertinent hazlii. În ambele cazuri, viața îi joacă feste morții
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mei că fumez ! rîde o puștoaică de lîngă noi. O vecină a văzut pe Facebook o poză de-a mea cu o țigară în colțul gurii și a trimis-o, amuzată, mamei mele... Mă rog, nimic deosebit pînă aici, mica bîrfă există de mult, doar că acum circulă mai repede și mai eficient. Cînd însă tînărul patron al Facebook, Mark Zuckerberg, declară acum cîteva săptămîni „sfîrșitul intimității”, pe mine cel puțin mă trec fiori reci pe șira spinării. „Oamenii se simt
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Deodată, Wittgenstein a aruncat vătraiul și a părăsit camera. Popper nu se aștepta la asta, dar ceilalți, care îl cunoșteau pe Wittgenstein, nu se mirau de comportamentul acestuia, chiar dacă era într-un context academic. După câteva săptămâni se răspândeau deja bârfe în jurul lumii cum că Popper ar fi fost amenințat de Wittgenstein cu un vătrai aprins, dar nici una dintre mințile luminate care au fost prezente acolo, inclusiv Bertrand Russel, și multe alte nume familiare în lumea filosofiei, dreptului sau a altor
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
ea, un fel de lebădă neagră, numită Dialisa care a rămas gravidă într-a unsprezecea și s-a retras de la liceu. Firește, erau și fete foarte bune și muncitoare, iar altele destul de frumoase și binecrescute ca să nu se lipească nici o bârfă de ele. Dar nici unele nu mă interesau prea mult, iar azi efectiv nu mi le mai amintesc decât cu destul efort. Mai erau două colege noi, una blondă și cu o coadă de cal la spate, răspunzând la numele grațios
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și de lângă El Aghar, aceasta din urmă fiind cea mai importantă din Egipt. De aceea, la serviciu era foarte respectat de colegi și iubit de subordonați. Bineînțeles, în limitele invidiei inerente oricărui loc de muncă și care ducea la unele bârfe nu întotdeauna justificate, oricum imorale. În viața de familie, arhitectul era fericit. Se căsătorise din dragoste cu o moldoveancă simpatică, arhitectă specializată în proiectarea fabricilor de lapte, cu care se înțelegea excelent. Locuiau în cartierul Berceni, imediat dincolo de Mărțișor, într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ești cu atât mai puțin vulnerabil, cu cât mai puține lucruri pozitive se știu despre tine. Și, desigur, orișice om ascunde propriile întâmplări, neconvenabile a fi știute. Pe de altă parte, nu poți împiedica și despre tine să circule mărunte bârfe, colportări de tot felul, știri și amănunte, acesta fiind la noi obiceiul. Bucarest, une potinière, vorba Profesorului Mironescu. Dar, lipsind propria ta mărturie și, dacă ai noroc, lipsind și martorii, oricând poți dezminți ceea ce se spune. Astfel că ei nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pierdut Sophie o bătaie cu flori la Șosea și apoi o seară la Flora, împreună cu Miza și Radu. Lisette Athanasiu i-a oferit permanent ocazia să-și ia înghețata obișnuită la cofetăria Riegler (poate din bavardajul ei să fi cules bârfa politică ?), sigisbeul Titi Ialomițeanu a mai luat-o împreună cu Margot de câteva ori la teatru și chiar mâine, pare-se, au iarăși bilete la Teatrul Francez. Numai că astăzi circula zvonul în oraș că spectacolul următor e compromis, pentru că Teatrul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
hotărât să evit să o mai vizitez în camera ei, nici să mai angajez vreo conversație, bineînțeles în afara situației când avem martori. Altfel, aparențele trebuiesc păstrate măcar de acum înainte, pentru că unul dintre motivele ce mă fac să sufăr sunt bârfele servitorilor. Câtă umilință când îmi dau seama că madam Ana știe, dacă nu chiar adevărul, în orișice caz, incomparabil mai multe decât știu eu ! în dimineața când m-am întors de la spital, dându-mă jos din trăsură și ea ieșindu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de propriile simțiri [...]. Construcția romanului Gabrielei Adameșteanu, foarte modernă, se bazează pe un principiu de relativizare a perspectivelor. Aceasta se realizează în mai multe feluri. Întâi, prin colportaj. Dimineață pierdută este un roman al femeilor și deopotrivă unul „feminin“, în măsura în care bârfa, trăncăneala constituie un mijloc de evocare și judecare a oamenilor și vieților lor. La această vorbărie de femei, să adăugăm faptul că, de obicei, protagonistele una gândesc și alta spun. Aceste mișcări psihologice sunt sugerate prin alternarea dialogului cu monologul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
unul dintre romanele cele mai adevărate din câte ne-a fost dat să citim și prin care urmașii noștri vor putea reconstitui probabil aceste ultime decenii din Bucureștiul sfârșitului nostru de veac. Romanul nu e numai al femeilor și al bârfelor. Dimineață pierdută este poate în primul rând un roman al bătrâneții - bătrânețea personajelor, bătrânețea timpului, destrămarea, mucegăiala lui. Și, dintr-odată, din acest timp ieșit la pensie, bolnav, fără viitor, irupe, miraculos, un trecut scăldat într-o lumină neașteptată. Ivona
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se cheamă Calypso și care trece drept discotecă. Ideea e să nu se aleagă cu vreo sarcină nedorită, pentru că un avort e o chestie dată dracului. Altfel, pe acest tărîm de lapte și miere, gonoreea abia dacă face subiect de bîrfă. Străbatem În tăcere un platou plin de cooperative agricole de producție comunistă, mai avem de mers vreo 15 kilometri. La un moment dat, din șoseaua principală se desface un drum la stînga, spre munte. Se urcă greu, drumul, deși asfaltat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Henric al VIII-lea. Dacă George ar da într-adevăr de necaz, s-ar putea să se mai deștepte la realitate. Sau dacă toată lumea s-ar uni împotriva lui și ar face ceva, altceva decât să-și satisfacă meschinăria prin bârfe. Cred că George ar trebui să fie linșat. Și într-o bună zi va fi linșat, dacă o să meargă așa înainte. Poftim, asta-i răspunderea colectivă de care vorbeai. Nu, protestă Gabriel, nu! Vai, dragă... Era una dintre expresiile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Alex la Băi, și făcuse acest lucru de pe vremea când erau amândouă fetișcane și când (vai, cât de îndepărtate erau acele zile!) venea să o păzească. Acuma venea pentru că venise întotdeauna, și ca să mai vadă oameni, să mai asculte bârfe (ea, personal, arareori scotea o vorbă) și să păzească hainele lui Alex. Cabinele, cămăruțe umede, alunecoase, mirositoare, în care oamenii intrau și ieșeau nervoși, se împărțeau în patru sectoare: în primul sector te dezbrăcai într-o nișă; în al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe cea a lui Rozanov. — Probabil știi că am o nepoată, Harriet Meynell? Spusele constituiră o surpriză totală pentru Tom. Nu era la curent cu bârfa locală. Știa vag de existența unei asemenea persoane, dar nu o văzuse niciodată, nu se gândise niciodată la ea, și habar n-avea câți ani are. Își spuse: „Vrea s-o duc să viziteze Muzeul de Istorie Naturală? Dumnezeule, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fii cât se poate de discret. Asta nu e o escapadă. Nu trebuie să se facă nici un fel de zarvă, nimic public. Dar lumea va ști că am cunoscut-o... Nu e nici o nevoie ca povestea să ajungă subiect de bârfă publică. Doresc cea mai mare discreție. Papucul e o reședință izolată. Fraza declanșa imaginația lui Tom. Bine, dar... Din moment ce nu știai de instalarea domnișoarei Meynell acolo, deduc că nu locuiești la Belmont? Nu. Locuiesc în Travancore Avenue 41. Mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu știu cum de s-a aflat... imposibil să fi fost el... poate că, într-adevăr, au născocit... — Îți dai seama ce rău îngrozitor ne-ai făcut, lui Harriet și mie, ce rău cumplit, ireparabil? — Nu se poate, replică Tom. E o bârfă stupidă, insolentă, dintr-o fițuică locală. Toată lumea o să râdă. — Și-ți închipui că-mi place să se râdă de mine? Îți închipui că am să trec ușor peste faptul că m-ai făcut de râs, că m-ai făcut caraghios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]