2,601 matches
-
spațiului cosmic, să ne bucurăm Împreună, de fericirea mult dorită și, meritată...! Și... să dispară din memoria noastră toate amintirile Îndurate datorită acestei orânduiri comuniste, ce aruncă pe toți locuitorii acestei sărmane Românii, În mocirla bine studiată de către aceste hoarde barbare apărute din epoca feudală! XII DESTINUL LUCREAZĂ Drept urmare a obstrucțiunilor tot mai intensive propulsate de Lct.Col. Tudose Ion, procesul producției se desfășura cu periculoase anomalii. În această situație Tony Pavone susținut de Șeful Șantierului porniră o susținută campanie de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tratată nu ca țară Învinsă ci parteneră și, să-i fie recunoscut meritul dovedit al Învingătorului...! După a mea opinie, Puterile Aliate, au comis un act extrem de puțin cavaleresc, lăsând-o pradă bolșevicilor s-o umilească mai năpraznic decăt năvălirile barbare, România care drept urmare a puterii de voință și-al riscului major a-l celor patru oameni politici În caz de nereușită, a facilitat ca bomba atomică să nu intre În posesia hitleriștilor...! Războiul fost câștigat cu suficiente pierderi de vieți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sau Salonicul. Era ca un oraș din Asia, Africa din punctul ăsta de vedere. Părțile opulente ale orașului nu erau imune. Drumul spre existența degradată trecea prin uși incrustate cu nestemate, de la un lux bizantin hipercivilizat la starea brută, lumea barbară a culorii răbufnind de dedesubt. E foarte posibil ca barbarie să găsești de ambele părți ale ușii incrustate. Din punct de vedere sexual, de exemplu. După cum Începea să-și dea seama domnul Sammler, ideea era evident să obții privilegiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
voința de a jigni. Ce pasiune de a fi real. Dar real era de asemenea brutal. Și acceptarea excrementului ca standard? Extraordinar! Tinerețe? Laolaltă cu ideea de potență sexuală? Toată această militare-sex-excrement, explozivitate, abuzivitate, rânjire de colți, urlet de maimuță barbară. Sau ca maimuțele-păianjen În copaci, cum citise odată Sammler, defecând În mâini și țipând, bombardând exploratorii de dedesubt. Nu-i părea rău că se lovise de aceste fapte, oricât de triste, de regretabile aceste fapte. Dar efectul fu că domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
rău? Nu, Emil. Dar cred că o să Închid ochii. Lui Sammler Îi era rău de furie Împotriva lui Eisen. Negrul? Negrul era un grandoman. Dar avea o oarecare - o oarecare alură de prinț. Îmbrăcămintea, ochelarii de soare, culorile somptuoase, gesturile barbare, dar maiestuoase. Probabil că era un spirit cuprins de nebunie. Dar o nebunie cu o idee de noblețe. Și cât de bine Îl Înțelegea Sammler - câte ar fi făcut să Împiedice acele crunte lovituri! Cât de roșu era sângele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bâțâiau și țipau în timp ce două boabe mari, decojite, de struguri treceau de la unul la altul. — Zper că toți v-ați zpălat pe mâini, zicea Sheba. Nu v-ați zpălat? Ei, nu-i nimic... Oh, priviți. A venit asistenta mea, doctor Barbara Babinski. Vino, Barbara, trebuie să mă ajuți să-i scot ficatul. Era amețitor să fiu inclusă în zgomotoasa lor lume domestică. Nu fericire deplină. Fericirea deplină ar fi fost altceva. Dar totuși, era așa de plăcut! Jennifer mi-a povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
lase afară mai mult timp, să li se ducă mirosul de fiară. Îl priveam sugrumat de emoții de parcă luasem o palmă și totuși... nimeni nu mă certase. Aș fi vrut să mă pun în genunchi, să stau precum acea cruce barbară și să cer cu lacrimi în ochi iertare, ca să mă ia înapoi lângă ei, la stână, dar înțelegeam prostia de care dădusem dovadă și acceptam resemnat să mă întorc pentru o vreme în sat, ca o pedeapsă pe care o
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Ajun, mândre că le aveau și pe acelea. Multe dintre ele sunt acum femei care se uită cu groază în anunțurile de slujbe: „Angajăm vânzătoare, vârsta maximă 30 de ani”. Dumnezeule, acum mă gândesc la Ignat ca la un carnagiu barbar. A intrat ecologismul în mine, mi-a invadat mintea, mai să devin amnezică la trecut. Copiii mei de la Liceul de Textile mi-au răspuns la un chestionar pe teme de cunoștințe religioase, cam în chipul următor: „De Crăciun, noi sărbătorim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
atunci când îți permiți să optezi. Intru în magazine de mezeluri și strâmb sincer din nas. Ideologia anticarnagiu și anticărnuri mi-a intrat bine în cap. Îmi iau cereale, ciuperci, mult hulita soia. Mi se pare că măcelăriile trăsnesc a miros barbar de hoit. Am ajuns să văd animalele vii, reconstituite, umblând pe pășune fără ca noi să le fugărim cu cuțitul. Ei bine, aceeași persoană ecologist ideologizată cu mai bine de zece ani în urmă ședea cu un vas la gâtul porcului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai popular Garcea și serialul acela stupid cu Leana cea curvă și bețivă. Poate la fel, fiindcă ne reflectă viața celor mai mulți dintre noi. E mai colorat, e foarte vulgar, e de prost gust, dar mai viu și, desigur, mult mai barbar. Îmi vine o idee foarte ciudată în minte, apropo de Leana. Feministele au discutat mereu problema nevestelor și a prostituatelor, nu pe a amantelor și mai ales pe a curvelor. Fiindcă bărbații ăia mari consumatori de „obiecte sexuale” (haida de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Sarmisegetuza și a transforma, astfel, zona respectivă într-o provincie romană (Dacia Felix); retragerea la sud de Dunăre, a legiunilor romane de către împăratul Aurelian (anul 271) când ni s-a și pecetluit soarta, pentru că am rămas chiar în bătaia năvălirilor barbare, atunci când de-abia începusem să ne plămădim ca neam; linia dată de albia Dunării a constituit în continuare, limita de sud a populației românești compacte, iar la nord de ea, ne-am constituit și am devenit o națiune; dar tot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
delicat la poalele colinei, ca și cum ar răsfrânge din trecut și din inima ei stihuri olimpiene; dar în clădirile împăraților războiului, nimeni n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu inscripții; mâni barbare le-au smuls din locuri sacre, aducându-le aici, ca să adăpostească tirani, haremuri de roabe trimese de pretutindeni și oștime încruntată al cărei vis era prada și măcelul. Neguțătorul meu se opri o clipă bucurându-se de uimirea mea. —Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și chiar mai rău decât atât. Altele glăsuiau despre mândria romanilor: „Nicicând un neitalian nu va veni să se așeze pe tronul lui Petru!“ Oprisem orice învățătură, orice studiu, consacrându-mi timpul acestei lupte. E adevărat că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zi devreme, am străbătut Florența. — Ești cu siguranță singurul Medici care nu cunoaște acest oraș! a exclamat condotierul. — Când m-am dus la Pavia cu Guicciardini, am fost pe punctul să ne oprim, dar nu aveam timp. — E cu adevărat barbar timpul ăsta care te împiedică să vezi Florența! Și adăugă pe dată: — Și de data asta timpul ne zorește, dar mi-ar fi ciudă să nu te duc să dai o raită. Nicicând nu mai vizitasem o cetate având drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
moarte, dar fusese salvată de medicul acela tânăr, care străbătea o provincie după alta, o pădure după alta, mereu în căutarea unor leacuri noi, întotdeauna gata să îngrijească oamenii, chiar dacă aceștia nu-l puteau plăti; era respectat de multe triburi barbare și tâlharii nu-l atacau niciodată. — Nu te mai urmărește nimeni - Valerius îi aruncă o privire gladiatorului. După cum ai auzit, Vitellius are altele pe cap, deși i-ar plăcea să te vadă măcelărit de gărzile lui. Însă vom pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era doar un exercițiu. Însă nu trebuie să se mai întâmple. — N-o să se mai întâmple. Signifer-ul mergea repede și transpira sub blana de urs care îi acoperea armura până la pulpe și care nu putea fi străpunsă de săgețile arcașilor barbari, dar îi îngreuia mult mișcările. Luptase alături de Antonius, mai întâi în Gallia, apoi în Hispania Tarraconensis, și participase la misiuni mult mai primejdioase decât o operațiune de aprovizionare. — Chiar dacă mergem să culegem câțiva napi, mâna aceea de argint trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sustragă lentei și implacabilei manevre romane nu reușeau să se apere, fiind prinși între soldați și propriii tovarăși. Puținii care înțelegeau ce se întâmplă se îndreptau spre laturi, ca să nu fie loviți de centuria care înainta. Primele rânduri străbătură frontul barbar în câteva clipe, ajungând în spatele hoardei, în timp ce genieri, care se aflaseră în ultimele rânduri ale centuriei din fundul pâlniei, își reluau poziția inițială. La un semn al lui Antonius, mâna argintie a signum-ului se roti cu o sută optzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
separa Imperiul, cu orașele sale splendide, podurile și străzile sale, de un continent sălbatic, alcătuit din păduri și populat de triburi - acolo, în ținutul acela, în ziua aceea de ianuarie, avusese loc probabil ultima victorie a lumii civilizate asupra lumii barbare. Istoria se oprise în rariștea aceea, înainte să-și schimbe cursul. Nici un împărat nu avea să se mai pună în slujba binelui comun și al minunatei alcătuiri a Imperiului. Nici un comandant nu avea să-și mai dedice viața idealurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se afla nimeni. Strânse în pumn gladius-ul și ridică scutul la piept. Unde erau soldații lui? Quazii care scăpaseră din capcana romanilor stăteau acolo, nemișcați, uriași, bărboși, unul lângă altul în zăpada răscolită de vânt, asemenea zeilor războinici din miturile barbare, invulnerabili și invincibili. Cu gesturi care lui Antonius i se părură extrem de lente, ridicară securile pe care le aruncaseră. Continuau să-l privească; Antonius le auzea glasurile, sunetele guturale de neînțeles. În cele din urmă, unul dintre ei făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Pannonia și i-a învins pe dacii care atacau granițele noastre de pe Danubius. I-a trimis mesaje lui Vespasianus... Insinuează că tu și cu mine, în graba de a obține victorii în Italia, am lăsat granițele nepăzite, expunând Imperiul invaziilor barbare. — Noroc că el a ajuns tocmai la timp ca să-i înfrângă pe daci, replică sarcastic Antonius. A trimis cumva ordine care ne privesc? — Încă o dată, ne cere să ne oprim și să-l așteptăm. Ne impune să scădem ritmul... Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe cineva să mă ucidă. — Să pun pe cineva să te ucidă? izbucni Antonius furios. Eu nu uit că ai venit aici ca ambasador. Numai Vitellius îi ucide pe ambasadori, care sunt sacri până și pentru cele mai sălbatice triburi barbare. Îi făcu un semn lui Arrius Varus, arătând spre Crulpus. — Dă-i consulului Vinicius Crulpus o escortă până la Perusia. Să i se dea o casă și cele de trebuință pentru a trăi. Se întoarse spre Allius Cerpicus. — Mâine sunt calendele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cobe pe la geamuri se opri, Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; "I-auzi corbii!" - mi-am zis singur... și-am oftat; Ninge gri. Ca și zarea, gândul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar, - Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri Sonet E-o noapte udă, grea, te-neci afară. Prin ceață - obosite, roșii, fără zare - Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâșmă umedă, murdară
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
triști, Pe drumuri fac gesturi ciudate - Iar frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine să râd fără sens, Și-i frig, și burează. Seară tristă Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goală, Barbar cânta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de țimbale Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea... Și noi eram o ceată tristă - Prin fumul de țigări
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
frunze, de veșnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc, Și-amanții profund mă-ntristează - Îmi vine să râd fără sens, Și-i frig, și burează. Seară tristă Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goală, Barbar cânta, dar plin de jale, - Și-n jur era așa răscoală... Și-n zgomot monstru de țimbale Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea... Și noi eram o ceată tristă - Prin fumul de țigări ca-n nouri, Gândeam la lumi ce
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]