1,337 matches
-
de Nicolae Covaci; text (în limba engleza) Tom Buggie; apărută prima oară cu titlul „Wanting” pe discul LP editat în Germania în 1981. Formula de la înregistrări era N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, I. Kopilović - voce. O altă versiune a fost înregistrată în 1990 și a apărut pe discul „Aniversare 35” (1997); formula era: N. Covaci - solist vocal, chitară solo, J. Kappl - chitară bas, voce, O. Lipan - baterie, M.
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, I. Kopilović - voce. O altă versiune a fost înregistrată în 1990 și a apărut pe discul „Aniversare 35” (1997); formula era: N. Covaci - solist vocal, chitară solo, J. Kappl - chitară bas, voce, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, M. Neumann - vioară, voce. Nume sub care a apărut varianta în limba engleză a piesei „Nunta” pe discul LP editat în Germania în 1981. Vezi Nunta. Piesa compusă în 1977 la Amsterdam de
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
de Nicolae Covaci, având text în limba engleză de John Kirkbride și Rolf Möntmann; apărută prima oară pe albumul editat în Germania în 1981, fiind înregistrată de N. Covaci - solist vocal, chitări solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, S. Dumbrăveanu - violoncel, I. Kopilović - voce. Înregistrată și pentru albumul „Timișoara” (1992), în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, U. Brand - chitară
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
chitări solo, M. Neumann - vioară, voce, T. Buggie - chitară bas, O. Lipan - baterie, percuție, S. Dumbrăveanu - violoncel, I. Kopilović - voce. Înregistrată și pentru albumul „Timișoara” (1992), în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, U. Brand - chitară acustică, corul „Song” și „Grupul de popi”. O altă versiune datează din 1990, în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, J. Kappl - chitară bas, voce, O. Lipan - baterie, M. Baniciu
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
M. Neumann - vioară, V. Vaessen - chitară bas, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, U. Brand - chitară acustică, corul „Song” și „Grupul de popi”. O altă versiune datează din 1990, în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, J. Kappl - chitară bas, voce, O. Lipan - baterie, M. Baniciu - voce, M. Neumann - vioară, voce, și a apărut sub numele „Would you follow me some day...?” intr-un colaj împreună cu piesa „Tamara”, pe discul „Aniversare 35” (1997). Piesă compusă în 1975 de Nicolae Covaci
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
discul „Aniversare 35” (1997). Piesă compusă în 1975 de Nicolae Covaci, Günther Reininger și Josef Kappl. Textul aparține lui Șerban Foarță. A apărut pe albumul „Cantafabule” (1975; reeditat în 1996), înregistrată de către N. Covaci - chitară solo, voce, J. Kappl - chitară bas, voce, G. Reininger - sintetizator, orgă electronică, O. Lipan - baterie. Piesă compusă de Nicolae Covaci în anii '80, inițial cu text englezesc, sub titlul „Morning Light”. Varianta românească, având versuri scrise de Dinu Olărașu, a apărut pe albumul „Baba Novak” (2005
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Covaci în anii '80, inițial cu text englezesc, sub titlul „Morning Light”. Varianta românească, având versuri scrise de Dinu Olărașu, a apărut pe albumul „Baba Novak” (2005), într-o înregistrare în formula N. Covaci - chitară acustică, voce, J. Kappl - chitară bas, voce, M. Baniciu - chitară acompaniament, solist vocal, O. Lipan - baterie, M. Neumann - vioară, C. Gram - chitară solo, Ionuț Contraș - backing vocals. La piesele de mai sus se adaugă alte două, apărute pe EP-ul Vremuri (1968), dar care nu au
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Lennon - Paul McCartney) a formației Beatles și „Friday on my Mind” (Harry Vanda, Stevie Wright - George Young) a formației Easybeats. Înregistrările au avut loc în formula N. Covaci - chitară solo și electrică, voce, M. Bordeianu - solist vocal, B. Kamocsa - chitară bas, voce, C. Rotaru - chitară solo și de acompaniament, voce, F. Dumitru - baterie, G. Reininger - pian, voce. În 1969, piesa „Lady Madonna” a beneficiat de o filmare lângă Timișoara, în imagini apărând: Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Ștefanovici, Claudiu
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
km. S-a dat o lege care creează principala magistrala feroviară care lega Parisul de Mediterana. Sunt dezvoltate rețeaua rutieră și căile maritime. Sistemul de credit a fost modernizat. Apar bănci moderne ca Credit Lionnais, Société Générale, Banque des Pays Bas în 1864 și Banque de Paris în 1869, ultimele două fuzionând în 1872 și formând BNP Paribas. Credit Lionnais a făcut investiții riscante și aproape a falimentat. Agricultura a rămas un segment important economic.Dar în 1868 și-a făcut
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Vlad Gabrielescu. Filip Merca nu a participat în turneu). După acest moment are loc prima „remaniere masivă” (după cum a numit-o Romeo Vanica). Astfel, anul 1973 găsește formația în următoarea componență: Mihai Cernea (tobe), Nicolae (Nicu) Enache (clape), Filip Merca (bas) și Iuliu Merca (chitară și voce, în locul lui Sorin Tudoran). Plecat din trupă, Mircea Drăgan înființează formația Romanticii, percepută de mulți ca un al doilea Mondial. Mihai Cernea părăsește și el formația în 1973 și se transferă la Sfinx; îl
Mondial () [Corola-website/Science/306139_a_307468]
-
este o formație de rock alternativ, din Chișinău, Republica Moldova, fondată la 13 decembrie 1998, activă în prezent, a cărei componență îi cuprinde pe Marcel Bostan - voce, clape; Sergiu Krasnov - bas; Marin Nicoară - chitară, clape și Eugen Berdea - tobe. a fost fondată de doi prieteni liceeni în 1998, prima repetiție având loc la 13 decembrie. Pe parcursul anilor, formația și-a schimbat componența, având în prezent doar 2 persoane din formula inițială
Alternosfera () [Corola-website/Science/304858_a_306187]
-
această dată, titlul albumului este trecut corect, potrivit dorinței liderului Nicolae Covaci. Coperta este semnată de către Valeriu Sepi. Această reeditare conține în plus o piesă, „Ceata I”, întregistrată în 1996 în componența Nicolae Covaci (chitară solo, voce), Josef Kappl (chitară bas, voce), Ovidiu Lipan (baterie, percuție). Muzica: Nicolae Covaci (1-4, 6, 8-12); cântec popular macedon (5); Ciprian Porumbescu (7) Textul: Nicolae Covaci (1-3, 10-12); George Coșbuc (4); cântec popular macedon (5); Dinu Olărașu (6); Paul H. Jellis (8); texte populare (9
În umbra marelui U.R.S.S. () [Corola-website/Science/305553_a_306882]
-
Marea Orchestră din Leipzig dirijată de Adolf Fritz Guhl; Soliști: Richard Oschanitzky - pian; Dan Mândrilă - saxofon tenor. Înregistrare de la Radiodifuziunea din Leipzig, în iarna anului 1969. (4) - Richard Oschanitzky - pian, conductor; Dan Mândrilă - saxofon tenor; Ștefan Berindei - saxofon; Johnny Răducanu - bas; Wolfgang Güttler - bas; Eugen Gondi - tobe. Înregistrare de la Radiodifuziunea Română, în luna noiembrie a anului 1970. Maestru de sunet: Valeriu Popescu Memorial Richard Oschanitzky Vol.I (7 Dreams Records - 7D-AAD-103, 2006) 2 × CD, Compilation: Double Concerto For Piano, Tenor Sax
Richard Oschanitzky () [Corola-website/Science/305628_a_306957]
-
Leipzig dirijată de Adolf Fritz Guhl; Soliști: Richard Oschanitzky - pian; Dan Mândrilă - saxofon tenor. Înregistrare de la Radiodifuziunea din Leipzig, în iarna anului 1969. (4) - Richard Oschanitzky - pian, conductor; Dan Mândrilă - saxofon tenor; Ștefan Berindei - saxofon; Johnny Răducanu - bas; Wolfgang Güttler - bas; Eugen Gondi - tobe. Înregistrare de la Radiodifuziunea Română, în luna noiembrie a anului 1970. Maestru de sunet: Valeriu Popescu Memorial Richard Oschanitzky Vol.I (7 Dreams Records - 7D-AAD-103, 2006) 2 × CD, Compilation: Double Concerto For Piano, Tenor Sax, Symphonic Orchestra And
Richard Oschanitzky () [Corola-website/Science/305628_a_306957]
-
distanță de 48 km față de coasta Normandiei și 121 km de Anglia. Cel mai înalt punct de pe insulă are o înălțime de 110m. În partea de sud, relieful se prezintă sub forma unui platou înalt, "Haut Pas", iar partea nordică, "Bas Pas", este o regiune joasă și nisipoasă. Insulele se află în Golful Saint Malo, cunoscut pentru mareele de amplitudine foarte mare. Insula Guernsey este conectată de insula alăturată Lihou la maree joasă printr-o cale pietonală. În total, insulele din
Guernsey () [Corola-website/Science/305651_a_306980]
-
violoncelului. Cel mai adesea, la contrabas se cântă cu mâna stângă pe tastieră, iar mâna dreaptă trage arcușul peste corzi sau le ciupește cu degetele (tehnică numită "pizzicato"). Folclorul românesc, unde instrumentul a pătruns târziu, recunoaște următoarele denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în familia
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
denumiri pentru contrabas: bas (vezi articol), broancă, gordună mare („gordună” fără altă specificație, se va numi violoncelul) sau rareori gordun. Printre strămoșii contrabasului sunt cel puțin cinci feluri de instrumente. Între ele trebuie amintită în primul rând "viola-contrabas" ("violone"), reprezentanta basului profund în familia violei da gamba („familia violelor”). Acordajul ei, corespunde în notație cu cel al violei de gamba, însă sună cu o octava mai jos. Registrul grav era reprezentat și de lira cu cea mai mare dimensiune, numită "archiviola
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
sub coarda cea mai gravă (Mi), adică Do. Este utilă pentru piesele care cer note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru corzi. Pentru acordajul la patru corzi, un paralelism de remarcat este cel cu chitara bas. Totuși, când se folosesc cinci corzi, a cincea va fi, în cazul chitarei bas, Si și nu Do (deci, cu un semiton mai jos). În interpretările „tradiționale” de muzică barocă sau clasică, contrabasul dublează adesea partea violoncelului; studiile recente dovedesc
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
note foarte grave, obținute altfel prin reacordarea ("scordatura") unui contrabas cu patru corzi. Pentru acordajul la patru corzi, un paralelism de remarcat este cel cu chitara bas. Totuși, când se folosesc cinci corzi, a cincea va fi, în cazul chitarei bas, Si și nu Do (deci, cu un semiton mai jos). În interpretările „tradiționale” de muzică barocă sau clasică, contrabasul dublează adesea partea violoncelului; studiile recente dovedesc, totuși, că practica dublajului la octavă era în epocă, nu de puține ori, improbabilă
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
că practica dublajului la octavă era în epocă, nu de puține ori, improbabilă (este confirmată doar parțial, în școlile italiană și germană târzie). Strămoșii contrabasului în baroc (mai ales "violone", cu mai multe corzi) punctau fundamentalele și pasajele grave în basul continuu și câteodată se folosea o aceeași știmă pentru mai multe instrumente, în limita disponibilităților: contrabas ("violone"), clavecin, lăută, teorbă ș.a. În barocul târziu au apărut partituri bine delimitate pentru instrumentul grav cu coarde. În clasicism, perioada uniformizării unor orchestre
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
pildă, expresionismul) încearcă să îi acorde, măcar local, o importanță la fel de mare ca cea a instrumentelor cu sonorități mai accesibile (una dintre tehnicile care justifică acest fapt este "Klangfarbenmelodie"). Un nou rol de mare însemnătate va primi contrabasul (poreclit și „bas”, mai ales în acest caz) o dată cu înlocuirea tubei de către el în formațiile timpurii de jazz (stil New Orleans). În calitate de membru indispensabil al secției ritmice, stilul de a cânta la contrabas a lansat, începând cu finele anilor douăzeci, două modalități diferite
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
ale muzicii de consum după Al Doilea Război Mondial, contrabasul însoțește pentru câțiva ani și formațiile de muzică ușoară, de jazz comercial sau de rock (Elvis Presley în primii ani, de pildă). În cele mai multe cazuri, va fi înlocuit de chitara bas în anii șaizeci, rămânând un caz rarisim pe scenele de pop sau rock. Contrabasul ajunge un „număr” de amuzament pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
de rock (Elvis Presley în primii ani, de pildă). În cele mai multe cazuri, va fi înlocuit de chitara bas în anii șaizeci, rămânând un caz rarisim pe scenele de pop sau rock. Contrabasul ajunge un „număr” de amuzament pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o tendință de a se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații experimentează cu contrabas în locul chitarei bas. În jazz, instrumentul
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
pentru basiști (chitară bas) precum Paul McCartney (Beatles), John Deacon (Queen), Sting (The Police), Mark Hoppus (blink-182) ș.a. Totuși, există o tendință de a se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații experimentează cu contrabas în locul chitarei bas. În jazz, instrumentul a pierdut teren în anii șaptezeci (stilul "fusion", combinație de jazz cu alte stiluri muzicale, mai ales rock) în favoarea chitarei bas (Weather Report îl schimbă pe contrabasistul Miroslav Vitouš pentru basistul Jaco Pastorius). Totuși, ambele instrumente sunt
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]
-
se reveni la contrabas în ultimii ani; un număr de formații experimentează cu contrabas în locul chitarei bas. În jazz, instrumentul a pierdut teren în anii șaptezeci (stilul "fusion", combinație de jazz cu alte stiluri muzicale, mai ales rock) în favoarea chitarei bas (Weather Report îl schimbă pe contrabasistul Miroslav Vitouš pentru basistul Jaco Pastorius). Totuși, ambele instrumente sunt recunoscute azi în lumea jazz-ului, însă fiecare cu o stilistică separată și un repertoriu distinct.
Contrabas () [Corola-website/Science/306338_a_307667]