7,814 matches
-
la Chengdu unde, găzduit de un prieten, trăiește ca un pustnic timp de patru ani. A continuat să scrie poezii, dintre care cea mai prețuită de posteritate este Cântec despre cum vântul de toamnă a smuls acoperișul de paie al bietei mele cocioabe, în care pot fi descoperite năzuința nobilă și sufletul generos ale lui Du Fu. Iată finalul poemului: "O casă/ de-am putea zidi sub cer/, cu-acoperiș enorm/, durat cu artă/, să aibă milioane de-ncăperi/, pentru săraci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și se ține între arătător și degetul mijlociu. Pentru începători, primele încercări sunt dificile, neputându-și coordona bine mișcările degetelor sau lăsând prea moale bețișorul din căușul palmei, cel care ar trebui să stea oarecum nemișcat. Impresia este, atunci, pentru bietul începător că bețișoarele o iau fiecare în altă direcție! Dar cu răbdare și exercițiu, ele pot fi "învinse"! Forța cu care degetele strâng bețișoarele depinde de felul bucății de mâncare pe care vrem să o apucăm. În rețetele bucătăriei chinezești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
n-ar ști unde-am fost noi în ultimii 50 de ani. Celavecul acela din filmul rusesc nu era hoț, înainte de a fi trimis în lagăr fusese pianist, nici acum el nu fura, ci își punea deoparte rezerve ca un biet om chinuit de amintirea zilelor negre... Ce se face că nu înțelege dl Chirac, și nu știu dacă e vreun lider european care să se gândească la asta, e că România nu e nici proamericană, nici antifranceză sau antigermană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
iadului. Și Ruxandra, și Domnica visează sterp la marile orașe ale lumii, la țări internaționale, unde nu vor ajunge niciodată. „O, Italia, Germania, Canada, America, minunate călătorii cu avionul, minunate țări spre care tânjim!”, invocă Domnica Drumea, amintindu-mi de bietul poet bulgar care vede harta lumii ca pe o blană de panteră întinsă pe peretele agenției de voiaj în poezia Elisabetei Bagriana. Pe pachetul de țigări al Ruxandrei Novac scrie london paris new york, dar în inima ei scrie românia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
certau sau când se încăierau și pe care bunica ei nu fusese în stare să i-l descifreze. În clasă au răsunat chicoteli, și ce chicoteli!, privirile noastre (inclusiv ochii puțin strabici) au învelit-o ca firele de mătase pe bietul cocon, iar Marineasca i-a răspuns sever stai jos, dragă, io nu ofer definiții pentru măscări. Nicoleta se înroșise ca un gogoșar, ochii puțin strabici licăreau triumfător și căutau ochii mei prezbiți, comparația cu gogoșarul ducea vrând-nevrând cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
spart trei oglinzi, toate venețiene, în decurs de nici jumătate de an. A nimerit cu o bilă mică, neagră și grea de la un joc de popice oglinda unui dulap care aparținuse cândva străbunicii mamei, pe urmă a țintit cu un biet hopa-Mitică oglinda unei mese de toaletă cu blat de marmură, în final i-au căzut pradă (lui sau soldățelului de plumb cu care-a aruncat) geamul protector și oglinda unei vitrine din lemn de trandafir. Este interesant că binecunoscuta oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
plin de cearceafuri și pături sub care stătea pitită o bijuterie de săpun Fa pe care gustul cleios, infect, tot nu m-a dezvățat s-o mușc, cu un dulap în care se găsea marele Manitu, zeul indian, altfel o biată lumânare cu chip de om hâd, și cu un radio rusesc, imens, la care ascultam teatru radiofonic în regia lui Rome Ochelaru, iar seara, invariabil, vocea plină de purici și mister a lui Neculai Constantin Munteanu la Europa Liberă. Monica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
U.R.S.S.-ului. Un U.R.S.S. amenințător și îngâmfat, o dihanie desprinsă din negura și oroarea viitorului. Cu un chiuit scurt, care ne-a înghețat inimile, granițele noastre au fost încălcate, ca și cum la mijloc n-ar fi fost decât niște biete roți de cauciuc înjumătățite. În mai puțin de o clipă, un zid care împrejmuia două baze muntoase s-a surpat sub tenișii lui nemiloși. Apoi o cetate. Întreaga noastră civilizație, rod al atâtor și atâtor sacrificii, se prăbușea întocmai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nevoie să se ocupe puțin de mine. De unde până mai ieri (un ieri cam palid și indefinit) nu depășisem acel stadiu de-o candoare desăvârșită, tip „și tu ce mai faci, matenule?“, „bună ziua, bine“, scurtcircuitul acela l-a redirecționat înspre bietele mele desene (de nota șase, dacă vă vine să credeți), spre mâinile și fața mea (evident, murdare), spre cunoștințele mele despre natură (invariabil puține față de cele ale lui Florin). Într-un cuvânt, pentru că uneori un cuvânt are darul să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
deja cu putere, dezăgăzuit. Închid ochii și-mi Înfig iar compasul. Desfășor clipa fluturătoare și-i prind aripile de birou : ora 1 și 42 de minute dimineața, 9 noiembrie, 1960. Era frig și umed În Piața Scollay din Boston, și biata și neștiutoarea Flo - pe care aveam s-o cunosc În scurt timp drept mama - se adăpostise În subsolul unui magazin de pe strada Cornhill. Înnebunită de spaimă, reușișe, doar ea știa cum, să se strecoare În capătul cel mai Îndepărtat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
datorează faptului că trăiam Într-un mediu care mă stimula, deși, fără Îndoială, și dieta a avut un cuvînt important de spus În această privință. Din păcate Însă, ea a avut și un efect secundar nefericit, și anume faptul că biata mea căpățînă s-a făcut atît de grea Încît nu mi-o puteam ține sus decît cu mare efort. Vedeți dumneavoastră, musculozitatea cerebrală nu a fost Însoțită, În cazul meu, de o robustețe corporală pe măsură. În psihiatrie există chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pentru care Îi port o recunoștință enormă, pînă-n ziua de azi. Dacă n-ar fi fost Rialto, n-ar fi fost dorința. Nici dorința, nici Frumoasele. Și ce-aș fi fost fără Frumoasele mele ? Fără Frumoase, aș fi fost un biet rozător singuratic, meditînd, la Închiderea grădinii, asupra adîncimii disperării sale. Într-un fel, restul familiei mele a fost binecuvîntată. Grație imaginației liliputane și amintirilor precare, nu cereau prea mult, mulțumindu-se doar cu mîncare și sex, și au avut parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
un adorator servil, cu floarea unui trandafir În palme și s-o depun umil În mica vază a buricului ei, asemeni unei ofrande. Însă cred că toată acea emoție, tot acel jind era prea uriaș ca să poată fi suportat de biata și firava mea constituție fizică, și În acele seri, Întorcîndu-mă acasă la culcușul meu prăfuit din tavanul librăriei, mă apuca o depresie cumplită. Iubirea neîmpărtășită e un lucru dureros, Însă iubirea imposibil de Împărtășit te poate aduce În pragul disperării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În prealabil luaseră Înfățișarea speciei dominante pe Pămînt. În plus, ca acești exploratori să poată Înțelege cum trebuie obiceiurile și limba pămîntenilor Înainte de a intra În contact cu ei, au fost trimiși din fragedă pruncie, adică de pe cînd erau niște bieți sugari extratereștri, să fie crescuți de mame pămîntence aflate În deplină necunoștință de cauză, drept proprii lor copii. De aici și titlul cărții. CÎnd acești copii deveneau adulți și stăpîneau la perfecție limba și obiceiurile pămîntești, și aveau prieteni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
priveam gazelele sărind peste litera E și girafele scărpinîndu-se pe capetele bombate de litera L. Puteam s-o țin așa ore Întregi. Și cînd, În cele din urmă, auzeam cheia lui Jerry zornăind În ială și ridicam capul din prosop, bietele animale Înfricoșate Își luau zborul ca niște păsări zburătăcite, iar țipetele lor Înăbușite se auzeau tot mai Încet, Înghițite de cîmpul cu iarbă bogată. Era cît se poate de trist și de frumos. PÎnă la urmă, m-am gîndit, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe spate și gura căscată. Uitîndu-mă În jur În sală, am văzut alți cîțiva indivizi În aceeași atitudine, și m-am gîndit atunci că, dacă n-ai ști care e adevărul, ai putea crede că Jerry nu e decît un biet alcoolic ca oricare altul, fără nici un rost sau țel În viață. CAPITOLUL 13 În octombrie, Jerry a Început să spună că vrea să se mute la San Francisco. La Început, am crezut că zice și el așa, Însă Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mai greu de efectuat cu fiecare zi ce trecea, și m-am trezit meditînd destul de des la moarte. M-am Întrebat ce s-ar Întîmpla dacă Jerry s-ar Întoarce Într-o seară acasă și m-ar găsi mort, cu bietul meu corpișor țeapăn și rece. Cred că aș avea gura ușor Întredeschisă, și mi s-ar vedea dinții galbeni. (De obicei, am grijă să-mi țin buza de sus bine trasă peste ei.) Ce-ar face atunci ? M-ar lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cu toții, pînă și Regele, cu colțurile gurii mari lăsate În jos. Arăta ca un clovn trist. Și mama continua să citească În timp ce plîngea, ceea ce făcea totul și mai insuportabil. Nimic din lucrurile lui Jerry nu-i făcuse să plîngă, nici măcar biata lui rufărie de corp ruptă și În mod sigur nici caietele lui penibile, pe jumătate goale. Cred că plîngeau, de fapt, pentru ei Înșiși și pentru propriul lor trecut rămas În urmă. Nu-mi pot Închipui propria-mi familie plîngînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nu știu de ce, se tot amesteca În mod ciudat cu apa. Mai Întîi, au Început să apară pahare de apă În tot soiul de locuri ciudate, apoi găleți Întregi de apă, și pînă la urmă au fost rîuri și torenți, bietele cămile au fost luate pe sus de șuvoaie și picioarele subțiri și ciolănoase li se zbăteau cumplit În timp ce cocoașele le trăgeau la fund. Îmi era Îngrozitor de sete. Poate că sarea de la transpirația ei mă făcea să mă simt așa, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
auzi șuierul unui proiectil, Îndreptat parcă anume asupra acestei clădiri neînsemnate. Bomba explodă, cu o jumătate de milă mai Încolo, făcînd să se cutremure pămîntul. — După cum Îți spuneam, reluă străinul, dar Își pierduse, o dată cu aplombul, șirul gîndurilor, părînd acum un biet infirm ce Încearcă să-și dea curaj În fața morții. Astă-seară o să fie lată! urmă el. Speram c-au să treacă mai departe... Huruitul se auzi din nou. — Nu dorești Încă o felie de cozonac? Îl Întrebă Rowe, căruia-i era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
poate vreo jumătate de duzină - care aveau să devină după căsătoria lui mai degrabă prietenii soției sale decît ai lui. Tom Curtis, Crooks, Perry, Vane... Firește, după ce fusese arestat, nici unul dintre ei n-a mai vrut să-l cunoască. Numai bietul Henry Wilcox, prostănacul, i-a rămas prieten, repetînd oribila formulă, prea des folosită În legătură cu el: „Știu că ești nevinovat, tu n-ai fi În stare să omori nici o muscă“. Își aducea aminte ce mutră făcuse Wilcox, Într-o zi cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a entuziasmatului său interlocutor. — Nu credeți că-i timpul să vă continuați drumul? Îl Întrebă el. N-aș vrea să vă pierdeți clientul din cauza mea. Abia rostise aceste cuvinte, că le și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și obosiți, bietul om avusese o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe Rowe. — Aveți dreptate, domnule, rosti celălalt ridicîndu-se În picioare și scuturîndu-și de pe haină firimiturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lor, dar la nouă și jumătate seara toți trebuiau să fie În pat și să doarmă. Somnul, Însă, nu poate fi impus cu de-a sila. Trecînd pe lîngă ușa lui Davis, Digby auzi niște suspine ciudate, ca și cînd bietul om nu-și putea stăpîni lacrimile... Ceva mai Încolo pe coridor, văzu că ușa lui Johns era deschisă, iar Încăperea părea luminată. Scoțîndu-și papucii, trecu repede prin fața ușii, dar constată că Johns nu era Înăuntru: avînd o fire atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
așa că i-am spus să-l aștepte neapărat pe domnul Travers. Dumnealui nu voia să aștepte. Cred și eu că nu voia, căci știa ce se ascunde În valiză... Socotelile i s-au Încurcat, Însă: domnul Travers a scăpat, dar biata fată era cît pe ce să-și lase pielea... Iar cînd balamucul a luat sfîrșit, dumnealui a șters-o... — Nu țin minte să-l fi văzut vreodată pe omul ăsta, zise Rowe. Individul replică, agitîndu-și pălăria: Voi repeta sub jurămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
discuție aprinsă Între Forester și Poole. După aceea, devenise din ce În ce mai neliniștit; totul i se părea suspect În sanatoriul acesta, pe ale cărei coridoare se Înstăpînise groaza. În după-amiaza acelei zile, la ora ceaiului, doctorul Forester pomenise de „bietul Stone“. „de ce bietul?“ Întrebase Johns, pe un ton agresiv, aproape acuzator. „Suferă cumplit... are o tumoare... Moartea ar fi pentru el o binefacere!“ Spre seară, Johns se dusese În grădină, ca să se mai liniștească. Discul soarelui În amurg semăna cu un cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]