1,211 matches
-
dos de palmă și inelul lui masonic îi tăie lui De Witt o venă de pe obraz. — Să nu folosești cuvinte murdare în prezența mea! Și adresează-mi-te cu „domnule“! Repet, știai că sergentul Blanchard e aici, în Tijuana? — Nu, bolborosi De Witt. — Nu, domnule! îl corectă Fritzie și-l plesni. Capul lui De Witt se bălăbăni și bărbia i se sprijini în piept. Fritzie i-o împinse în sus cu un deget. — Nu, cum? Nu, domnule! țipă îngrozit De Witt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
când te lovești de niște gratii“. După care nu-mi mai amintesc nimic. • • • M-am trezit gândindu-mă c-am fost făcut knock out în al treilea meci Bleichert-Blanchard și m-am întrebat cât de tare îmi rănisem partenerul. Am bolborosit: — Lee? Lee? Ai pățit ceva? Apoi în raza vizuală mi-au intrat doi polițai slinoși, cu insigne ridicole, luate de la talcioc și prinse de cămășile lor negre. Fritzie Vogel se iți deasupra lor și mă anunță: — L-am lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
chiar sub patru cârlige libere și am înțeles ce urma să se întâmple. Fritzie le desfăcea țicniților cătușele de la spate și le prindea mâinile în față. Eu am stat deoparte, observându-le reacțiile. Tremuratul bătrânului Bidwell devenea din ce în ce mai pronunțat. Durkin bolborosea ceva în barbă. Orchard rânjea disprețuitor, cu capul aplecat într-o parte, ca și cum coafura lui pomădată ar fi atârnat prea greu. Doar Charles Issler părea suficient de lucid să poată înțelege situația în care se afla. Își frământa neliniștit mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
-și picioarele unul în jurul celuilalt, asemeni unei caracatițe în zeghe. Zbieretele lor păreau o singură voce - până când Fritzie se năpusti asupra lui Charles Michael Issler. Îi aplică niște croșee zdravene în stomac cu boxurile: stânga-dreapta, stânga-dreapta, stânga-dreapta. Issler țipa și bolborosea. Fritzie urlă: — Spune-mi ce știi despre zilele lipsă ale Daliei, negustor de târfe sifilitic ce ești! Simțeam că am mâncărici la tălpi. Issler țipă strident: — Nu... știu... nimic! Fritzie îi aplică un upercut în boașe. — Zi-mi ce știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și i l-am trântit lui Johnny pe față. El a început să tușească și am îndepărtat prosopul. Johnny a chicotit. — Elizabeth Short, i-am spus și i-am făcut semn spre fotografiile lucioase de pe perete. — Ce-i cu ea? bolborosi Johnny, cu o față parcă din cauciuc. I-am administrat o nouă doză de prosop ud pe post de tonic. Johnny pufni. Am lăsat prosopul tampon să-i cadă în poală. — Dar Liz Short? Numele ăsta îți spune ceva? Johnny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Marele Stan Kenton. Pilangiul mă înjura și de mamă, și de tată. Mi s-a părut că aud șuierul sirenelor și că simt în nări mirosul de carne vie din depozit, deși știam că nu poate fi adevărat. Boschetarul bătrân bolborosea „Te roooog!“ M-am împleticit până la telefonul public din colț. Am băgat o fisă și am format numărul de acasă. Zece apeluri, nici un răspuns de la Kay. Fără să mă gândesc, am format WE-4391. Îmi răspunse ea: — Alo. Casa Sprague. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lui. „Gringo, gringo, am nevoie de bani“! El se întoarce cu spatele, eu apuc securea și-l hăcuiesc. Apoi iau banii pe care i-a furat de la tăticu’. Mă întorc acasa cu șapte și unu de mii de dolares. Militarul bolborosi: Auzi, asta-i cumva o glumă? Mi-am scos pistolul de 38 și l-am armat. Madeleine se transfigură în „mexicanca bogată“ a lui Milt Dolphine. O dădu pe spaniolă și începu să profereze obscenități. Am țintit prin crăpătura geamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
palat, am văzut cea mai bătrână față pe care o văzusem vreodată - o vânzătoare de ierburi a cărei piele neagră era brăzdadă de linii ca valea secată a unui pârâu. M-am așezat pe pătura ei și am ascultat-o bolborosind despre o alifie bună pentru durerile de spate. Dar când am întins mâna să iau o rădăcină necunoscută, m-a apucat de încheietură și s-a uitat fix în ochii mei: - A, tânăra domnișoară vrea ceva pentru iubitul ei! Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ești gata să mănânci mâncare solidă de-acum. Dar uite ceva care o să te înveselească, uitându-se în sus după sunetul pașilor. Vine fiul tău să te salute. Iată-l pe Re-mose. O să vă aduc ceva să vă răcoriți, a bolborosit ea și m-a lăsat cu fiul meu. - Mamă, a zis el oficial și s-a înclinat după etichetă. Dar când mi-a văzut fața, a tresărit: - Ma, ce s-a întâmplat? Îmi spuseseră că ești mult mai bine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătându-se, plângea și bolborosea „Doamne, iartă-mă”, pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu ca focul. Toți care ne găseam afară în clipa aceea am tulit-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici o vină în moartea canarului: „Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorât?” Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atârnându-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
singurul, i se învârtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care începuse să schelălăie. Apăru atunci din senin, cu bascul Hingherului pe cap, doctorița Sonia, luă cățelul în brațe, îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: „Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui Dinu ăla”. „Cum adică «i-ați?»” m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta, dar am auzit că l-ai omorât pe Alex și nu credeam că mai ești omul de care mi-a spus el. Îmi pare rău! Nu contează! Nu tu l-ai ucis, nu? Nu am vrut, Amanda, îți jur! Bolborosea ceva de cuplul Adamic și alte prostii. Am insistat până în ultimul moment. I-am pus sabia la gât și m-am oprit. Dar mi-a tras singur mâna. S-a sinucis! Niciodată n-a mai durut așa, îți jur! Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
rămăsese însă destul din glasul Victoriei Andrei, inimaginabil de slugarnica prezentatoare a Radiodifuziunii române, ale cărei otrăvitoare secreții bucale continuau să se reverse, în valuri, din hârdăul emisiunii "De la unu la trei", otrăvind câmpurile înconjurătoare și opărind vegetația. Teribila crainică bolborosea ca și cum ar fi ținut chiar atunci, pe sub fuste, între pulpele-i smochinite, toate obiectivele economice și social-culturale ale României - cineva dintre galeșii ei ascultători o implora, în direct, la telefon, să i-l arate p-ăla sau p-ăla - și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
oricărui bărbat, vine o vreme..." - Nu-l lăsa să fie banal. Vremea aia a și venit. Taie-l. O să-l învățăm mai târziu pe de rost... Mută-te la pasajele care-l privesc exclusiv pe invitat. Pufoasa, spongioasa doamnă parcurse, bolborosind, snopuri de rânduri și glisă două file. Nerelevant. Pinky se clarifică totuși că Robin era un pic prea prolix pentru un dadaist. - "Credința mea este că, după mine, destinul va isca un foarte mare artist, de o factură cu totul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la rândul său, în cartea sa, la capitolul 8, versetul 19, nu se dăduse la o parte și întărise: Dacă vi se va zice însă: "Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc", răspundeți: Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?..." Madam Nicolici șopti și bolborosi: - Spirite Necunoscut. Strălucitor. Răzvrătit. Și neînchinat nimănui!... Îți oferim, în dar, luarea în deșert a Numelui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însă: "Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc", răspundeți: Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?..." Madam Nicolici șopti și bolborosi: - Spirite Necunoscut. Strălucitor. Răzvrătit. Și neînchinat nimănui!... Îți oferim, în dar, luarea în deșert a Numelui Personal al lui Dumnezeu!... Rugîndu-te să trimiți, de urgență, acasă... Pe robul tău... Măcar pentru zece minute... Fiul lui Varlam și al Stelei. Pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
resemnare, apoi s-a întors la masa din bucătărie și și-a așezat haina la loc, pe spătarul scaunului. — Pentru că Deborah m-a sunat și m-a rugat să trec pe la ea. Julia a simțit cum în ea începe să bolborosească vulcanul mâniei, dar a reușit să-i suprime explozia. —De ce? Avea o problemă cu flotorul WC-ului de la parter. Apa nu se trăgea cum trebuie. Și? Toți instalatorii din Pagini Aurii erau ocupați? Tonul Juliei era sever. Nu asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
acea singură dată când Luca a fost în casa părinților ei, Alison a mers acolo cu o seară înainte, ca să poată ascunde toate fotografiile dinainte de operație. „O să fie plăcut să petrec o seară numai eu cu mami și cu tati“, bolborosise ea în chip de pretext. Dacă Luca fusese mirat de faptul că în toată casa nu era nici o fotografie cu Alison de dinainte să împlinească douăzeci și cinci de ani, atunci n-o arătase. Scuipând apa în chiuvetă, Alison s-a șters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
își adusese din mașină mereu prezenta trusă cu scule, iar acum se așezase la picioarele ei, uitându-se la balamaua stricată și chinuindu-se să îndese un șurub la locul lui. Să știi că n-o face cu răutate, a bolborosit el cu o voce înfundată, din cauza ușii de la dulap care făcea zis în calea sunetelor. —Poftim? Susan era sincer nedumerită în legătură cu ce sau la cine se referise Bill. —Jenny. Nu e în intenția ei să fie așa de dură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu celălalt. Băiatul și-a trecut părul lins pe după urechi pentru a mia oară și a început să-și fixeze adidașii negrii și scâlciați, care-i atârnau de picioare ca două cauciucuri dezumflate. Nu merită efortul, nu-i așa? a bolborosit el. La sfârșitul anului viitor o să împlinesc optișpe ani și-o să pot face ce vreau, așa că n-o să mă mai prea vedeți. N-o să mai fiu obligat să vin să stau cu voi, a continuat Jake scuipând cuvântul „obligat“ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]