1,259 matches
-
care am vorbit Emil Racoviță rămâne unul dintre cei mai mari evoluționiști ai neamului nostru. Bibliografie NICOLAE LEON AMINTIRI Într-o târzie zi de toamnă, stând pe plaja de la Agigea, scăldată de lumina lină, undelemnie a soarelui, am văzut cum briza mâna firele de nisip diseminându-le în spațiu. Unele grăunțe sclipeau asemenea unor diamante, altele își răsuceau sideful în lumini de curcubeu, iar unele, izolate, sclipeau asemenea unor sori, redând lumina înalturilor. Am urmărit mult timp spectacolul. Grăunțele de nisip se
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
partea dinspre nordul Villei Blanca, privirea mea domina golful acela micuț, martor al nenumăratelor capturări de convoaie de nave în drum spre Europa, purtătoare de comori inestimabile. Legile piraților, nescrise, prevedeau uciderea tuturor, în bloc, ca să nu rămînă nici un martor. Briza mării însă, acolo, pe acel fotoliu, mă mîngîia delicat și îmi susura la ureche poveștile acelor locuri și ale acelor timpuri, povești ale unor oameni teribili, ucigași sau uciși, cu morala animalică "ucide sau vei fi ucis". Mă puneam în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dispută între ucigași. Pentru că și Europa trimitea nave militare cu scopul de a ucide toată suflarea golfului și nu de puține ori chiar a reușit s-o facă. Doar Villa Blanca n-a murit și a rămas un martor mut. Briza aceea, care mă mîngîia delicat, îmi susura la ureche, neutru, povești pe care le receptam fără șocuri emoționale. Capcana Piraților era o capcană atît pentru convoaiele spre Europa cît și pentru pirați, reprimați și ei necruțător de Europa și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fără șocuri emoționale. Capcana Piraților era o capcană atît pentru convoaiele spre Europa cît și pentru pirați, reprimați și ei necruțător de Europa și de aceea mi s-a părut mai potrivită denumirea de Capcana Morții. Aveți dreptate, îmi susură briza la ureche. Soarele apune și golful începe a se colora în sînge, culoarea sa predestinată. Închei și eu povestea introductivă cu convingerea că am cam spus în acest volum bună partea din ce am vrut să vă zic. Închid ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Nikos, spun eu abia auzit. În țara lui Pericle (II) Buricul pămîntului Mîine aveți o zi liberă, domnule primar, unde doriți să mergeți? La Delphi, Dimitri. Să plecăm mai de dimineață. Dimineața este momentul cel mai plăcut la Silver Bay. Briza mării te mîngîie delicat, cu o infinită atenție să nu te bruscheze, nici termic, nici fizic. Valuri ușoare se succed după un cod știut de milenii și marea capătă culoarea albastru negru. Pescăruși izolați își încearcă norocul dar ratează prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
stîncilor grecești, pline cu vile albe, strălucitoare, care mulțumesc zeului Soare pentru permisiunea de a exista pentru puțin timp în raport cu eternitatea. Este timpul cînd grecii dorm cel mai odihnitor somn al zilei sub răcoarea adusă pînă la pat de blînda briză elenă. Își refac forțele pentru încă o zi de activitate sub dogoarea soarelui, neascuns niciodată sub vreun norișor. Bărcuțe rătăcite merg, aparent fără treabă, fără grabă și fără o direcție precisă. Singurul lor rol ar fi să zumzăie ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Vaporașul înoată voinicește, oprește din insulă în insulă, lasă și ia puțini pasageri, mai lasă pachete, cutii și multe altele. Cele ce trebuiesc omului, lapte, bere, detergenți și ce-o mai fi. Stăm pe punte și sorbim din cafeaua aromată, briza ne mîngîie, ochii se delectează cu frumuseți șocante și totul se acceptă într-o adîncă muțenie. Plutim și la propriu, și la figurat. Din cînd în cînd, pescăruși, liberi ca pasărea cerului, ne strigă un salut de acceptare a împletirii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ritmul învîrtirii. Un rulment la roata din spate, explică Raul. Nu l-am găsit încă... Se opresc la un "paladar" și servesc o cafea. Pentru copii se cumpără dulciuri și sucuri. De pe terasă se vede plaja, marea, imensitatea pămîntului. O briză îi mîngîie ușor. Amanda are ochii în lacrimi și-l soarbe de drag pe Raul. Acesta este alt om. Copiii îl văd ca pe un Orisha. Pornesc din nou la drum. O răsucire de cheie și bătrîna hodoroagă, sulemenită strident
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
consumi curent doar cît este necesar. Plaja este cu un nisip mășcat și cîțiva palmieri îndrăznesc să caute apă dulce la cîțiva metri de apele oceanului. Umbrare din stuf se închiriază pentru un dolar. Lume multă și variată profită de briza răcoroasă, de apa călduță și de soarele blînd al dimineții. Bătrîni venerabili au părăsit Europa friguroasă pentru a trișa puțin destinul. Folosesc din abundență creme ecran care, culmea, chiar au efect protector. Stau și observ atent lumea pestriță, fac speculații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
țigară și aștepta resemnată, mulțumită chiar, urmarea firească a faptei ei. După 15 ani de închisoare, pe stradă, oamenii o ocolesc. Are ceva înfricoșător în privire. Ai impresia că încă este dominată de demonul urii. Terasa piraților La taifas cu briza din Caraibe Villa Blanca domina împrejurimile din sudul Bahia de Nipe și constituia un reper sigur pentru toate navele care intrau în acest golf. O intrare extrem de îngustă făcea golful acesta dificil de văzut din largul mării și odată adăpostită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai ales în timpul verii. Astăzi golfulețul are două porturi micuțe, Antilla și Guatemala. Villa Blanca, situată pe un platou puțin mai înalt, este o veche casă spaniolă, cu pereți din piatră, cu o terasă largă, ventilată în permanență de o briză domoală, cînd dinspre mare, cînd dinspre uscat. Era răcoare mai tot timpul și doar umiditatea, care depășea frecvent 85%, îți amintea că peste tine au trecut anii și că oasele tale au totuși multe beteșuguri ascunse. Mi se părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ei. Apele astea curate au înghițit destine, speranțe și mult viitor. Dar cine îi mai plînge în afara unor muieri cu privirile înecate în depărtările oceanelor albastre? Moarte deja și ele de mult. O, da, plînge Bahia de Nipe prin tînguielile brizei blînde. Briza îmi mîngîie fața și-mi povestește monoton crîmpeie din istoria însîngerată a acelor locuri. Și, n-au fost pedepsiți de Dumnezeu? Într-un timp erau o duzină de nave pirat, îmi răspunde briza. Atacau convoaiele în drum spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
astea curate au înghițit destine, speranțe și mult viitor. Dar cine îi mai plînge în afara unor muieri cu privirile înecate în depărtările oceanelor albastre? Moarte deja și ele de mult. O, da, plînge Bahia de Nipe prin tînguielile brizei blînde. Briza îmi mîngîie fața și-mi povestește monoton crîmpeie din istoria însîngerată a acelor locuri. Și, n-au fost pedepsiți de Dumnezeu? Într-un timp erau o duzină de nave pirat, îmi răspunde briza. Atacau convoaiele în drum spre Europa. Aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Bahia de Nipe prin tînguielile brizei blînde. Briza îmi mîngîie fața și-mi povestește monoton crîmpeie din istoria însîngerată a acelor locuri. Și, n-au fost pedepsiți de Dumnezeu? Într-un timp erau o duzină de nave pirat, îmi răspunde briza. Atacau convoaiele în drum spre Europa. Aveau tunuri și arme și ieșeau departe, în larg. Golfulețul era impenetrabil, dar Ucigă-l Toaca și-a băgat coada între ei și s-au măcelărit reciproc. În partea dreaptă era Pedro Horroroso cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
beți criță. Pedro Horroroso i-a rupt jugulara lui Alfonso cu dinții, cînd a aflat că cele patru nave ale sale zac în adîncurile mării. Oamenii lui Alonso l-au prins și l-au torturat chiar aici, pe această terasă. Briza îmi redă fidel vuietul bătăliei navale, strigătele de victorie și horcăitul morții. Pe aici, prin aceste locuri, mila n-a ajuns nici pînă azi. Caut urme de sînge printre pietrele de pe terasă. Ei, ei vedeau oare frumusețea acestor locuri? Opera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a divinității, numai că atunci cînd se refugia o navă îngrozită de urgia mării, zidirea asta frumoasă era pentru ei era și mai frumoasă. Prada dilata pupile și nari fremătînde... Seara se lasă aproape brusc și după o pauză scurtă, briza se întoarce. Ce-au mai făcut după aceea? Ei, nu prea multe, răspunde noua briză. Au venit două nave de război ale Majestății Sale și i-au omorît pe toți. Pe această terasă. Îi văd în lanțuri, resemnați. Apleacă supuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
asta frumoasă era pentru ei era și mai frumoasă. Prada dilata pupile și nari fremătînde... Seara se lasă aproape brusc și după o pauză scurtă, briza se întoarce. Ce-au mai făcut după aceea? Ei, nu prea multe, răspunde noua briză. Au venit două nave de război ale Majestății Sale și i-au omorît pe toți. Pe această terasă. Îi văd în lanțuri, resemnați. Apleacă supuși capul și... trec silențioși în lumea umbrelor. A da, se văd urme de sînge! Noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să fac. Zăpușeala și berea Aleg o masă la umbra unui ficus gigant. Cu fața spre mare și cu spatele spre micul golf în care se scurg, prin cîteva tuburi imense, mizeriile Havanei. În fața mea sublimul, în spatele meu hidoșenia iadului. Briza nu-i încă decisă și cînd mă regalează cu mirosul mării, cînd îmi amintește de mizeria adusă de tuburile negre cu dejecții ca smoala. Castelul vechi, de prin secolul al XVI-lea, suportă stoic contrastul existenței sale. De la masă văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tot. Apoi intră în măruntaiele castelului, acolo unde se strofocă cu toții ca să mulțumească pe Măria Sa, clientul, stăpînul lor. Pescăruși oportuniști cercetează locul. Nimic, nici un rest, cît de mic. Puturoși cum sînt, nici nu dau din aripi, ci doar folosesc ușoara briză. Se înalță, virează, totul făcut cu schepsis, stînd cu aripile întinse, mergînd de pleașcă. Mai încolo, pe Malecon, valurile, fără a fi furioase, sar digul și stropesc cu nouri albi mașinile în trafic. Începe să-mi fie sete. Acuși, acuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să mai comand una. Dar repede. Prima bere o s-o sorb integral, așa ca să mă răcoresc. A doua va fi servită cu tot dichisul, adică cu ponderație. În fond, o bere la cutie are 330 cm³. Ce mare scofală? Uite, briza s-a oprit. Acum ezită să sufle. Nu prea știe cum anume. Dinspre mare sau dinspre uscat? Nu-i hotărîtă și stă. Broboane de sudoare cresc pe tot corpul. Batista nu dovedește să mă usuce, devine udă de tot. Mirosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Janeta care i-a dat din nou telefon prietenei solicitând-o s-o caute ea a doua zi. Lăsând pânzele jos ale căutării ne-am dus să facem plajă. Suntem de câteva zile aici și nu ne-am bucurat de briza mării până acum. Dacă umblăm după adrese, după cumpărături. Să nu mă întâlnesc cu prietena mea pe care n-am văzut-o de aproape 30 de ani? ─ Ai drepate, dar când intri prin magazine, nu te mai pot scoate. Am
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Să nu mă întâlnesc cu prietena mea pe care n-am văzut-o de aproape 30 de ani? ─ Ai drepate, dar când intri prin magazine, nu te mai pot scoate. Am stat pe plajă până către ora șapte seara. Simțeam briza mării care ne înviora după atâta mers și frământare. Soarele după amiezii ne încălzea încă puternic. Apa mării prin valurile ei când mai accentuate, când mai domoale parcă ne mustra: „Pe unde umblați nebunelor? Ați uitat că ați făcut atâta
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
la aceeași convingere și la aceeași poveste cu Vlad Țepeș ca la Skiatos. Am lăsat restul lucrurilor pe plajă ca să nu le mai cărăm cu noi. După masă ne-am întors și am continuat să beneficiem de soare, apă și briza mării. Trebuie să ne facem bagajele că mâine plecăm, am atenționat-o pe Janeta. ─ Of! nu-mi mai spune până plecăm de pe plajă, că- mi strici toată buna dispoziție. Am mai stat un timp, apoi ne-am dus să ne
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
ar fi văzut prima oară. Cât de maiestuos pare! De mâine nu-l vom mai vedea. Hai, în mare să ne mai răcorim, ca să ne piară melancolia. Este ultima zi când ne mai putem scălda în ea. De mâine nici briza n-o vom mai simți. Să fim mulțumite că, deși am stat doar șapte zile, ne-am putut bucura de tot ce-a fost frumos în acest colț de lume. După vreo două ore, că timpul nu ne permitea să
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
o dată și Încă o dată. Poporul Îi iubește și nu se va lepăda de ei În veci. Ei sunt pentru popor, iar poporul pentru ei și peste tot miroase și pute. N-ai să scapi În veci de duhoarea asta. Vuietul brizei răscolea nisipul stârnind vârtejuri de-a lungul plajei, dar marea era liniștită În larg. N-ai unde să scapi și Încotro să fugi. Va fi desigur o zi superbă de plajă. O aștept lungit pe nisip În pielea goală, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]