2,586 matches
-
este restabilirea legăturilor etnice cu trecutul”. Pornind de la ideea că „opinia publică” se conduce după sentimente, Ion Vinea publică, în același număr, un articol intitulat „Sentimente și interese“. Pretextul acestui apolog e oferit de o discuție purtată între două matroane burgheze - „pețitoare sau mame cu fete de măritat” „—... O știi pe Veta. Aia de fugi anu trecut cu ăla. Zice că s‘au luat din sentiment. La început au dus-o ei cum au dus-o, acu iată-i cum rabdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
violență e direct proporțională cu dezgustul în fața compromiterii idealurilor înalte, unificatoare. Partea literară a „Revistei revistelor” are în prim-plan un text al poetului Barbu Nemțeanu — un nou prilej de șarjă la adresa spiritului mic-burghez. De astă dată, alături de „poetizatele detalii burgheze” ale relatării blîndului intimist, e taxată indirect și Flacăra lui Constantin Banu, generoasa revistă-magazin de mare tiraj (14): „Flacăra publică — în sfîrșit — o poezie foarte agreabilă și foarte încîntătoare de B. Nemțeanu. Ni se povestește cu infinități de poetizate detalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale relatării blîndului intimist, e taxată indirect și Flacăra lui Constantin Banu, generoasa revistă-magazin de mare tiraj (14): „Flacăra publică — în sfîrșit — o poezie foarte agreabilă și foarte încîntătoare de B. Nemțeanu. Ni se povestește cu infinități de poetizate detalii burgheze (supranutrițiune, creștere în greutate, lenevii) vilegiatura poetului din anul de grație 1915”. Publicînd, sub formă de versuri... hiperrealiste, „părți inedite din această vilegiatură”, Chemarea oferă — ironic — cititorilor primul „poem” scatologic din literatura română modernă: „După masă mă duc la water
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lua naștere pe pae și între scînduri, căci pe puf și mătăsuri se naște doar rasa obosită, crescută cu biberonul și făina lactată”. Altfel spus: „Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existență nouă, desbărată de clișeiele șterse ale vieții burgheze, de obsesia înțelesurilor și orientărilor” („Manifest activist către tinerime“)... În nr. 62 al revistei, Sergiu Milorian deplînge și el asimilarea superficială, deficitară, a inovației teatrale: „Recapitulînd spectacolele cele mai bune, nu știm dacă am putea cita o realizare integrală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a suprarealiștilor (care, la rîndul lor, îl respinseseră), pledînd pentru „revoluția permanentă a spiritului”, în numele unui anarhism egotist. Comunismul e calificat, fără menajamente, drept „nouă burghezie” dogmatic-academizantă: „Comunismul este o nouă burghezie, plecată de la zero, revoluția comunistă este o formă burgheză de revoluție. Nu este o stare de spirit, ci o regretabilă necesitate. După ea reîncepe ordinea. Și ce ordine! Birocrație, ierarhie, Camera Deputaților, Academia franceză”. Mai mult chiar, avem de-a face cu „un act de trădare față de Revoluția permanentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tatlin. Pagina de „Note. Cărți. Reviste” a nr. 70 (nov. 1926) conține o prezentare sumară și neutră a literaturii sovietice prin intermediul revistei franceze Vouloir. Decupajul lasă să se întrevadă postulatul „colectivist” al artei proletare constructiviste vs „onanismul individualist” al artei burgheze: „Vouloir revista junimei din Lille aduce în ultimul său număr un studiu foarte complet al ideologiei literare artistice și sociale a Rusiei sovietice. Un dialog cu Lenin. Studii critice din literatura de după revoluție. Proecte și realizări formidabile ale acelei arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lazăr” - autointitulată „Capul de rățoi” - indică o asumare existențială, absolutistă a frondei ludice împotriva logicii, a automatismelor și a simțului comun. Din amintirile Elizei Vorvoreanu (sora lui Urmuz) se desprinde portretul unui om modest și introvertit care parodia curent automatismele burgheze, meloman, pictor și compozitor diletant, care frecventa asiduu concertele și expozițiile artistice (de notat entuziasmul pe care i-l procură contemplarea sculpturii lui Brâncuși Cumințenia pămîntului), pasionat de tot ce era nou, de invenții și descoperiri, iubitor, în copilărie, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
metafizic și tragic, purtător de hybris, cvasianonim, cu o biografie exemplară, chintesențializată abstract în mica-i operă. Urmuz — unic, original și originar, distrugător, dar și regenerator al vechiului limbaj și al vechilor convenții. Urmuz — virus anarhic, nihilist într-o lume burgheză anchilozată. Urmuz — alien-ul, mutantul, copilul etern, „demascatorul” esenței corupte a lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute ale spiritului, pînă la găurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românească din deceniile șapte și opt. La fel și valențele recunoscute de Pompiliu Constantinescu — precursoratul, spiritul antiburghez și anticonvențional, ingeniozitatea și conștiința artistică („Titlul de precursor îi aparține ca o meritată medalie, fiindcă Urmuz a încercat o evadare din platitudinea burgheză, prin grotesc și ilogic, susținut de o ingeniozitate în care se străvede și intenția de artă”). Urmuz — adaugă criticul — „a avut simțul unui pitoresc placat pe absurd și uneori umorul stilistic al asociațiilor disparate”, adăugînd că expresii absurde ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o „bufonerie lucrată lucid, parodiind descripția cadrului în romanele curente și făcînd o serie de calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor”. „Absurditatea cea mai izbutită” este „Ismail și Turnavitu”, „portretistică solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face mereu confuzie între cele trei regnuri, animal, vegetal și mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e, probabil, primul critic român care schițează o analiză a receptării lui Urmuz. Toți monografii celui din urmă o vor face mai tîrziu, într-un fel sau altul... În consonanță cu marxismul epocii, autorul vorbește despre obiectualizarea omului în cadrul orînduirii burgheze și de „alienarea prin limbaj”, văzînd în caracterul satiric al „paginilor bizare” o probă a neîncrederii în valorile tradiționale și o „criză a conceptului de literatură”. „Supraconvenția ironică” apare, astfel, ca un „antidot dialectic”, căci tragicul și apocalipticul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardistul pariază pe artefact, pe abstracționism și pe antimimesis. Mai degrabă conformistă este interpretarea, în spirit marxist, a operei urmuziene prin prisma teoriei alienării, ca simptom al „reificării” societății capitaliste: „Orice transcendență morală fiind abolită, această altă față a societății burgheze arătată de Urmuz seamănă cu o împărăție de obiecte agresive, de reacții mecanice, însă violente, în care deci totul, de la eros la crimă și de la negustorie la politică, este reificat (...) Ea păstrează toate aparențele societății capitaliste (averi, bani, profit, tranzacții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității avangardiștilor interbelici, dar și ca replică pozitivă la „dezumanizarea”, „alienarea” și „reificarea” artei în societatea capitalistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Urmuz va fi însă chiar voga internațională a literaturii „absurdului”, care va stimula inclusiv recuperarea timidă a teatrului ionescian. O recuperare perversă, întrucît autorul „Fuchsiadei” urma să pună în umbră - ca precursor „optimist” și „constructiv”, victimă a societății burgheze - absurdul alienant din piesele dramaturgului franco-român (un absurd înțeles ca produs al Occidentului putred, dezumanizant, lipsit de ideal etc.). Valoarea sculpturii lui Brâncuși (elogiată deopotrivă de avangardiștii de la Contimporanul, Integral, unu și de spiritualiștii autohtoniști de la Gîndirea) fusese cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a rafinatei și blândei Mina. — Ei bine, atunci Înseamnă că ar trebui să-l văd. Nu, mâine nu am timp. De fapt, nu e vorba de timp... Dar ce ar gândi prietenii tăi? Că te Întâlnești cu o tipă burgheză, capitalistă și bătrână. — Burgheză și capitalistă, cu asta sunt de acord - dar nu bătrână! exclamă Aris, adresându-i o privire blândă și Îmbufnată. Ai abia treizeci de ani! O spusese ca și cum la Împlinirea celor treizeci și unu - atât de apropiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
blândei Mina. — Ei bine, atunci Înseamnă că ar trebui să-l văd. Nu, mâine nu am timp. De fapt, nu e vorba de timp... Dar ce ar gândi prietenii tăi? Că te Întâlnești cu o tipă burgheză, capitalistă și bătrână. — Burgheză și capitalistă, cu asta sunt de acord - dar nu bătrână! exclamă Aris, adresându-i o privire blândă și Îmbufnată. Ai abia treizeci de ani! O spusese ca și cum la Împlinirea celor treizeci și unu - atât de apropiați - ea ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tremure când se apropiau de Nanteuil-les-Meaux. Sala de primire a liceului era decorată cu basoreliefuri reprezentându-i pe foștii săi elevi ajunși celebri: Courteline și Moissan. Georges Courteline, scriitor francez, este autorul unor povestiri ce prezintă cu ironie absurditatea vieții burgheze și administrative. Henri Moissan, chimist francez (premiul Nobel În 1906), a extins folosirea cuptorului electric și a izolat siliciul și fluorul. Tatăl lui Bruno ajungea la liceu exact Înainte de masa de la ora șapte. De obicei, Bruno nu izbutea să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
același timp, Bruno afișa scor nul. Sfârși prin a-și scoate puța În fața unei casiere de supermagazin - care, din fericire, a izbucnit În râs și n-a catadicsit să depună plângere. Patrick Castelli era, ca și el, dintr-o familie burgheză și Învăța bine; destinele lor economice promiteau să fie comparabile. Cele mai multe amintiri din adolescența lui Bruno erau de acest ordin. Mai târziu, mondializarea economiei a dat naștere unei competiții mult mai dure, care avea să spulbere visurile de integrare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În Insula și aceea din Minunata lume nouă. Huxley Însuși, probabil ramolit, nu pare să fi fost conștient de asemănare, dar societatea descrisă În Insula este la fel de aproape de aceea din Minunata lume nouă pe cât e societatea hippy libertară de societatea burgheză liberală, sau mai curând de varianta ei social-democrată suedeză. Se Întrerupse, muie un crevete prăjit În sosul picant, Își lăsă jos bețișoarele. — Ca și fratele său, Aldous Huxley era un optimist..., zise el În cele din urmă, cu un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
viața noastră, Îi imprimă pur și simplu o nouă direcție; o taie efectiv În două. Pentru Janine, care se rebotezase Jane, existase un Înainte și un după tatăl lui Michel. Înainte de a-l Întâlni, nu era În fond decât o burgheză libertină și plină de bani; după Întâlnirea cu el avea să devină altceva, mult mai catastrofal. De altfel, cuvântul „Întâlnire” e doar un fel de a vorbi; nu fusese, cu adevărat, o Întâlnire. Viețile lor se intersectaseră, procreaseră Împreună, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de „realitățile standardizate” impuse de părinții lor netoți. Aici Întâmpin unele dificultăți de prezentare. Nu trebuie să‑l confundați pe Ravelstein cu „spiritele liberaliste” din campus, destul de comune În zilele studenției mele. Misiunea acestora era să te conștientizeze asupra mentalității burgheze de care educația lor urma să te elibereze. Profesorii eliberatori se ofereau ca modele, uneori erijându‑se chiar În revoluționari. Înșirau aiureli adolescentine. Își legau părul În cozi de cal, Își lăsau barbă. Erau doctori În filozofie hippy și dansatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cu vers. El exista pe lume pentru a oferi ajutor, pentru a‑i lumina și a‑i mișca pe oameni, pentru a da asigurări, dacă așa ceva e cu putință, că măreția omenirii nu o să se evapore cu totul În bunăstarea burgheză, și așa mai departe. În viața lui Ravelstein nu exista nimic de nivel mediu. Nu accepta platitudinea și plictisul. Nu tolera deprimarea. Nu se putea acomoda cu stările de spirit mohorâte. Supărările lui erau doar de natură fizică. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ia o lună ca să citești instrucțiunile. - Vorbești de parc‑ar fi vorba de opririle lui Hristos pe Drumul Crucii, mi‑a răspuns zâmbind. - Tu și cu Nikki sunteți În siguranță cu corporația asta germană uriașă. E ca o casă regală burgheză. Mă Întreb dacă În timpul războiului au folosit mâna de lucru a sclavilor. Pentru că brațele Îi erau descărnate, mâinile lui Ravelstein păreau nefiresc de mari când și‑a aprins una dintre țigările aduse de Rosamund. Pe urmă, când a lăsat‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
a sufletului. Cărturarii neagă că Sonetul 116 ar vorbi despre dragostea dintre bărbat și femeie, insistând că Shakespeare s‑a referit la prietenie. Maximum ce putem spera noi În epoca modernă nu este dragostea, ci un atașament sexual - o soluție burgheză Într‑o haină boemă. Vorbesc despre caracterul boem pentru că trebuie să simțim că suntem eliberați. Ravelstein susținea că În condițiile moderne ne aflăm Într‑o stare de slăbiciune. Starea de tărie - și acest lucru Îl Învățase de la Socrate - ne este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
plimbarea cu dubița în locuri de veghe și meditație, cu pulane la discreție și scrâșnet de fiare la ușă. Când revoluția republicii populare, care se mai așezase și ea, că se cam terminase cu dușmanii pe față, cu boierii și burghejii capitaliști, cu ăia de făcuseră politică și le zicea „istoricii“ și șleahta altora ca ei, otrăviți de opoziție, noul curs al evenimentelor l-a mai îmbărbătat. Șefii l-au promovat în munci mai de răspundere și deprinsese alte gusturi. Intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]