2,510 matches
-
regulă și să hotărască cine și ce treabă are pentru a se face aceste poduri și să aibă grijă ca podurile să nu se strice. Imaginează-ți că o bârnă din lungul podului s-a rupt...Pe acolo trece un călăreț în galop ca vântul sau o trăsură cu caii în trap întins și deodată calcă pe bârna putredă sau în locul gol...Dezastrul e gata...Calul cu picioarele rupte, iar călărețul sau cei din trăsură aruncați cât colo... Doamne! Ca să nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
din lungul podului s-a rupt...Pe acolo trece un călăreț în galop ca vântul sau o trăsură cu caii în trap întins și deodată calcă pe bârna putredă sau în locul gol...Dezastrul e gata...Calul cu picioarele rupte, iar călărețul sau cei din trăsură aruncați cât colo... Doamne! Ca să nu se întâmple așa ceva, au fost puși lucrători anume să facă poduri noi și să păzească ca cele vechi să nu se strice...După cum a hotărât vodă la 1 septembrie 1776
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
agale pe Ulița Spânzurătorilor și, după ce trecem prin fața Curții domnești ocolind zidul ce înconjoară biserica Sfântul Nicolae Domnesc și casa Mitropolitului Dosoftei, intrăm pe Ulița Rusească...Mare forfotă...Este un dute-vino continuu...Fețe boierești în trăsuri purtate de cai focoși, călăreți care trec ca și cum ar fi scăpat din pușcă - odată ieșiți pe poarta palatului - bragagii și zarzavagii ce își strigă marfa cu glas înalt, târgoveți ce mișună încoace și încolo cine știe cu ce treburi...Peste toată viermuiala aceasta, soarele a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
râde de mine. Nu. Chipul lui era foarte sobru. În acest timp se aude huruit de căruțe și harabale încărcate cu poveri, venind sau plecând de la Chervăsăria domnească, iar pe lângă noi trece un rădvan în trapul cailor, urmat de doi călăreți. Oare ce se ascunde în spatele perdelelor rădvanului, părinte? Trebuie să fie vreo boieroaică din suita doamnei lui vodă, pentru că altcineva nu se plimbă pe aici în amiaza mare... Nu ne depărtăm de mănăstirea Barnovschi. Bătrânul îmi arată niște dughene prizărâte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
de spusele bătrânului cu ton hazliu, călcam leneș pe ulița colbăită, cu privirea zburătăcită dintr-un loc în altul. Multe lucruri mi se părea că se repetă necontenit; negustori strigându-și marfa, harabale doldora de marfă, trăsuri cu cai focoși, călăreți de tot soiul și târgoveți grăbind fiecare la treaba lui. Pe nesimțite, ne apropiem de poarta mănăstirii Barnovschi. Nu mă aștept să descopăr ceva nou în peisajul târgului, dar...privirea îmi cade pe o bătrână ce reazimă poarta mănăstirii. Pare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
așa este. Tot aici pe aproape, din câte știu eu, se găsește și casă făcută de Mihalache Gelincu negustorul, pe locul cumpărat la 21 septembrie 1779 de la Ion Brătilă, fost călăraș de łarigrad. Sunt tare curios cum arată un fost călăreț care a străbătut atâtea drumuri pe orice vreme...Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, călugărul mi-a propus: Hai să stăm de vorbă cu Ion Brătilă... Ne oprim în fața unei dugheni cu tot felul de mărunțișuri. Tejghetarul ne întreabă ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
iar copacii stau în coasta lor ca niște străjeri falnici...Bătrânul calcă ca de obicei, moale și gânditor. Din când în când, privește fugar asupra caselor și dughenelor din jur...Aici nu se prea văd trăsuri boierești, ci mai degrabă călăreți care își îndeamnă bidiviii cu zor. În cârligele înfipte în deregi stau atârnate tot felul de mărfuri, pornind de la opinci și terminând cu bucăți de stofe scumpe...Privesc cu încântare la toate cele puse spre vânzare. Fiecare dugheană are înfățișarea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
va face să domnească peste mulți, și le va împărți moșii ca răsplată. 40. La vremea sfîrșitului, împăratul de la miază-zi se va împunge cu el. Și împăratul de la miază-noapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară și călăreți, și cu multe corăbii; va înainta asupra țărilor lui, se va revărsa ca un rîu și le va îneca. 41. Va intra și în țara cea minunată, și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, și fruntașii copiilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
aducea aceste vești: "De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?" 6. Și tînărul care-i aducea aceste vești, a răspuns: "Am venit din întîmplare pe muntele Ghilboa, și Saul sta rezemat în sulița lui, și carele și călăreții erau aproape să-l ajungă. 7. Întorcîndu-se, m-a văzut și m-a chemat. Eu am zis: "Iată-mă!" 8. Și el mi-a zis "Cine ești?" I-am răspuns: "Eu sunt Amalecit." 9. Și a zis: "Apropie-te dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
David, și i-au plătit un bir. 3. David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Țoba, cînd s-a dus să-și așeze iarăși stăpînirea peste rîul Eufrat. 4. David i-a luat o mie șapte sute de călăreți și douăzeci de mii de pedeștri; a tăiat vinele cailor de trăsură și n-a păstrat cai decît pentru o sută de care. 5. Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Țoba, și David a ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
Helam: Sirienii s-au pregătit de au ieșit înaintea lui David, și au început lupta cu el. 18. Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Și David le-a tăiat șapte sute de cai de trăsuri și patruzeci de mii de călăreți; a lovit și pe căpetenia oștirii lor Șobac, care a murit pe loc. 19. Toți împărații supuși lui Hadarezer, văzîndu-se bătuți de Israel, au făcut pace cu Israel, și i s-au supus. Și Sirienii n-au mai îndrăznit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
gândesc, așezându-mă pe o bancă de ciment pe faleză - primul loc de șezut, dacă-mi aduc bine aminte, după bancheta din tren față-n față cu admiratoarea lui Kandinsky... Acum în parc e plin de polițiști, și pedeștri și călăreți, pe niște cai cu un aer plictisit de autoritate. Cu ani în urmă, pe timpul lui Ceaușescu, nu găseai unul, când s-a întâmplat să am nevoie mare de poliție, să-l găsească pe tipul care mă ușurase de bagaje, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
M A N U C Roman Avertisment: Romanul nu este istorie, ci doar un joc ficțional dea istoria. Partea întâia 1 Călărețul ascuns printre tufele înzăpezite de la marginea pădurii purta o barbă blondă potrivită după moda italiană, avea ochiul stâng acoperit cu o panglică neagră și emana prestanța agresivă a unui tânăr lup de mare. Ridică luneta la ochi și privi atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ridică luneta la ochi și privi atent. Discul luneca ușor. O lua când la dreapta, când la stânga. Revenea, oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se grăbi să îl liniștească, după care își șterse promoroaca de pe obraji și privi din nou prin lunetă. Discul porni iar peste întinsul câmpiei. Reveni. În sfârșit, se opri. Mai bine zis, încremeni. Descoperise omul. Dar și femeia. Fire moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
omul. Dar și femeia. Fire moi de ninsoare țeseau în jurul perechii o complicitate silențioasă. Fulgii cădeau întruna, mereu înlocuiți de alții, voalând, în acest fel, gesturile, mângâierile, încordările, răsucirile, dibuirile pasionate ale mâinilor, ale umerilor, ale buzelor. Pelerinele alunecaseră deja. Călărețul le descoperi la picioarele lor. Două pete de culoare, neagră și purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața ovală, albul mat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dibuirile pasionate ale mâinilor, ale umerilor, ale buzelor. Pelerinele alunecaseră deja. Călărețul le descoperi la picioarele lor. Două pete de culoare, neagră și purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața ovală, albul mat al tenului, negrul intens al părului umezit de ninsoare. Îi surprinse transfigurarea, pâlpâirea extazului. Văzu ceea ce și un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
zgomot. Semăna cu tunetul îndepărtat care vestește întotdeauna vara apropierea ploii. Dar acum era iarnă. Bărbatul auzi și el acel sunet. Deschise ochii. Cei doi se priviră pentru prima oară. Desigur, prin intermediul lunetei. Fu un moment de surpriză în care călărețul se simți ca subjugat sub privirea celuilalt. Zgomotul creștea cu fiecare clipă. Un freamăt ritmat, o vibrație ca din străfundurile pământului, ca la un mare cutremur. Femeia spuse ceva și, în acel moment, bărbatul se îndepărtă de ea în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
subjugat sub privirea celuilalt. Zgomotul creștea cu fiecare clipă. Un freamăt ritmat, o vibrație ca din străfundurile pământului, ca la un mare cutremur. Femeia spuse ceva și, în acel moment, bărbatul se îndepărtă de ea în direcția zgomotului. Venise clipa. Călărețul renunță la lunetă, își strecură mâna sub haină și apucă arma. Zgomotul nu-l mai interesa. Se concentră asupra omului. Era, în sfârșit, singur, neacoperit. ținti. Femeia, însă, îi acoperi iarăși ținta. Veni lângă bărbat și acum erau din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Zgomotul nu-l mai interesa. Se concentră asupra omului. Era, în sfârșit, singur, neacoperit. ținti. Femeia, însă, îi acoperi iarăși ținta. Veni lângă bărbat și acum erau din nou o pereche de nedespărțit în calea acelui ceva care înainta implacabil. Călărețul încă mai avea arma în mână când, din colțul pădurii, răbufni deodată o învolburare. Un zig-zag din fugare linii albe și negre, prin care, ici-colo, zărea ba o copită, ba coama sau coada unui cal. O mare herghelie năvălea, galopa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din fugare linii albe și negre, prin care, ici-colo, zărea ba o copită, ba coama sau coada unui cal. O mare herghelie năvălea, galopa vijelios drept spre perechea din mijlocul câmpiei. Vârtejul spulbera totul în calea lui. Cu fiecare clipă, călărețului îi era tot mai clar că cei doi nu mai aveau nici o șansă de scăpare. Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea hergheliei tulbura deja ninsoarea care cădea peste ei. Încă o clipă... Încă... Ultimul lucru pe care mai apucă să-l vadă călărețul fu profilul femeii suprapus peste cel al bărbatului. Efigia unei încrederi totale, mistuită fulgerător. Înlemni. Și calul înlemnise. Îi mângâie coama udă, urmărind atent norul stârnit de herghelie. Ar fi trebuit să se rostogolească mai departe. Aștepta să treacă. Dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
norul nu trecea. Se oprise. De ce se oprise norul? Acolo, în miezul lui, se petrecea totuși ceva neobișnuit. Vuietul, vibrația ca de cutremur nimicitor, cavalcada încetaseră. Răzbeau, însă, cu totul alte sunete. Tropăituri ușoare, răsuflări potolite, câte un nechezat pașnic. Călărețul nu mai înțelegea nimic. Se așteptase la tot ce putea fi mai rău. Cărnuri, oase, creiere zdrobite risipite pe zăpada însângerată - și iată că regăsea doar o mare liniște. Norul se destrăma, se risipea leneș. Treptat, reuși să vadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
magnet de ceva aflat undeva, în centru. Și de acolo, din mijlocul lor, țâșni deodată în sus femeia. Bărbatul tocmai o punea pe spinarea unui cal. Și amândoi erau vii, nevătămați, râdeau. Nu se întâmplase nici o nenorocire. Nu murise nimeni. Călărețul își mușcă buzele. ținta lui era în continuă mișcare acum. Imposibil de prins. Trecea de la un cal la altul. Un zâmbet, o mângâiere, o întrebare ca între prieteni. Și caii răspundeau, dădeau din cap, își scuturau coamele, nechezau, își afundau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încălecând. Omul poseda în cel mai înalt grad arta de a lua în stăpânire un cal. O făcu dintr-o singură mișcare. Un salt ușor, executat cu eleganța unui prinț oriental. Și desăvârșita lui grație bărbătească smulse o exclamație admirativă călărețului ascuns. Un dangăt îndepărtat de clopot chema undeva la slujba de dimineață. Și călărețul își văzu ținta îndepărtându-se împreună cu femeia. Încă nu era prea tâziu. Ar mai fi putut să ridice arma și să tragă. Dar - curios lucru! - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un cal. O făcu dintr-o singură mișcare. Un salt ușor, executat cu eleganța unui prinț oriental. Și desăvârșita lui grație bărbătească smulse o exclamație admirativă călărețului ascuns. Un dangăt îndepărtat de clopot chema undeva la slujba de dimineață. Și călărețul își văzu ținta îndepărtându-se împreună cu femeia. Încă nu era prea tâziu. Ar mai fi putut să ridice arma și să tragă. Dar - curios lucru! - nu-i mai păsa. O îndesă la loc, sub haină, și se lăsă cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]