1,177 matches
-
În acea zi de 12 oct. 1948 s-a decis calea destinului meu profesional. A fost o cale bună, dar nu fără greutăți. În zilele următoare, treptat, treptat “am intrat În pâine”. Mi s-a repartizat ca spațiu de lucru cămăruța de lângă bibliotecă, În care se găseau boxa termostat pentru uscarea lamelor și pentru culturile bacteriene și o masă mare de stejar În ale cărei sertare erau sute de cutii de țigări din carton, care adăposteau de praf și uscăciune blocurile
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
un șir Întreg de audiențe la Spațiul Locativ ca să obțin o locuință. Întâmplarea a făcut ca un consătean, maistru croitor, stabilit În București, Eugen Siliște, să posede pentru Închiriat un “apartament” cochet, pe strada Arsanca nr. 14, constituit din două cămăruțe despărțite printr-un zid de o cărămidă, străpuns de o sobă de teracotă și o ușă de circa 80 cm lățime, un antreu și o bucătărie, totul cu o suprafață de 17,10 m.p. față de 16 m.p. câți prevedea legea
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
o vadă și Bunica Veronica din Axente Sever și a supravegheat-o alături de Ciuchi până după zilele Crăciunului. A doua zi de Crăciun a avut loc botezul și prezentarea Ciuchiței nașilor și prietenilor familiei, atâți câți puteau să Încapă În cămăruța ei de câțiva metri pătrați. Au participat: Nașii dr. Constanța și prof. dr. I. Adameșteanu, prof. dr. C-tin Surdan, Aurora, Sisi și Livia Rotaru fostă Jarcău, proprietarii, unchiul Aurel și tanti Ana, fratele Lia și desigur Bunica Veronica. A
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
Institutul m-a numit Profesor consultant. Mi se oferea astfel posibilitatea de-a rămâne la disciplină, În cabinetul pe care singur mi-l proiectasem În 1965, prin renunțarea la holul de la intrarea În spațiul disciplinei. M-am retras deci În cămăruța de 12 mp, În care mi-am continuat exercițiul mintal și-am dăruit cât am putut tututror celor care m-au solicitat. Mișcând continuu hârtiile cum Îi place soției să mi spună văzândumi maldărul de fișe, a căror ordine În
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
1985 a fost un fel de primăvară pragheză à la Iași. Căsătoria mea (de care m-am temut multă vreme) funcționa. Soția, studentă în litere, I-OLANDA, mă inspira. Născuse, în august 1984, o fetiță. Primisem un apartament cu 2 cămăruțe (în cartierul studențesc "Tudor Vladimirescu", într-un bloc vechi, pe colț, la ultimul etaj). Mama mea venea de la Bârlad mult mai des decât acum (în curând va împlini 80 de ani, așadar... optzecistă, ca și noi!). Învățam muzeografie literară pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o piatră, cu Înscris pe ea În limba ebraică, unde a stat Îngerul. Pe ea se oficiază slujbă. Este cam de 50 sau 60 de cm de Înaltă și cam 40 cm de lată. Este pătrată dar Înăltuță. Din această cămăruță intri pe genunchi În Sfântul Mormânt. El este cam de 2 m de lung, cam un metru de lat și Înalt de 1,50 m. Așa cred, dar nu sunt sigură, cu aproximație redau. Piatra care adăpostește locul unde a
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
-i minunată. E palat din Cer. Așa e. Doar a locuit Luceafăr Ceresc, Crin Dumnezeiesc și Mama omenirii. Mergeți să vedeți că nu mint. Este Adevărul Adevărat. Căsuța unde a locuit Maica Domnului este mică la privire. Se vede o cămăruță foarte modestă, cam 3 m pe 3 m, cred. Luminată Înăuntru cu bec electric. Cum am spus, mică la vedere, dar foarte mare la valoare. Ea este protejată printr-o poartă de fier forjat și privești prin ea. Altfel lumea
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
vreo doi pe doi jumate. Pat zîmbea și-și freca mîinile. - O să cam fie niște trăgători În sevraj pe-aici prin-năuntru, a zis el. Puțin mai tîrziu gardianul a venit și m-a chemat. Am fost dus Într-o cămăruță de lîngă holul de la intrarea-n secție. Înăuntru doi agenți stăteau la o masă. Unul era Înalt și gras, cu o față de broscoi sudist. Celălalt era un gabor irlandez Îndesat, Între două vîrste. Îi lipseau cîțiva dinți din față, fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
care nu erau ieșeni; pe mediciniști îi întâlneai ca pedagogi la Seminarul "Veniamin", unde găseai anual câte 7-8, ținând posturile nesfârșite, după religie, noaptea dormind la un loc cu elevii, iar ziua, când se înapoiau de la facultate, stăteau grămadă în cămăruța de sub scările de la intrarea fostului palat al lui Mihalache Sturza, din actuala stradă Lozonschi. Alții erau pedagogi la Liceul Internat ori Liceul Militar ca și la Școala de arte și meserii sau ca externi fără plată la Spitalul "Socola", în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
au dus acasă la Stan: aveau de gând să conceapă manifestele, un text cât mai simplu, scris cu litere decupate din ziare. Părinților acestuia le-au explicat că au de învațat pentru o lucrare grea la fizică. Au urcat în cămăruța de la mansardă a lui Stan. Aici, prietenul lui Victor, pasionat de electrotehnică, reparase un radio vechi, interbelic, la care prindea posturi de radio străine ce emiteau în limba română. Stan a deschis aparatul. Înainte însă l-a acoperit cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să se usuce la soarele mângâietor de primăvară. Am lăsat jos gențile și sacoșele, m-am apropiat, sărutându-i mâna și rugând-o să nu mai plângă. Plângea chiar înainte să ne vadă că venim. Ne-a invitat în aceeași cămăruță din marginea casei sale. Pe masă o oală cu lapte adusă de fiica sa, Eugenia. I-am dăruit măicuței Natalia Ilașcu calendarul bisericesc, pe care îl va pune pe perete după ce va murui (va vărui) oleacă. Ne spune apoi că
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
că sunt indiscret într-un moment atât de delicat pentru tine, dar n-ai nici o mătușă așa, mai sărăcuță? Să iei, de exemplu, doar argintăria și bijuteriile într-un geamantan și să nu te oprești decât la Agigea, într-o cămăruță cochetă, de doi metri pe doi, cu ieșire la mare?!“ „Niciuna“ - a răspuns Carlota și a izbucnit în plâns. Că era plânsul ei sau susurul izvoarelor ce se vărsau din Mexic direct în piscina din Florida, n-aveam cum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
salvator, care însă se prezenta sub o formă amenințătoare. Ne întoarcem sus, la cantină. Agitație, grupulețe, intrigi. Mi se șoptește la ureche să vin deoparte pentru comunicări importante. Aflu: că directoarea a obținut cu mari sforțări un număr de patru cămăruțe în hotelul zis al „Canalului“. Că în două din acestea vor fi cazate femeile. În celelalte două, dirijorul, concertmaistrul, soliștii (Voicu și Arnăutu, și încă trei persoane printre care am cinstea să fiu). Mi se pare ireal, dar aflu că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fapt, mi-a răspuns: „Nu suntem cu toții în atâtea situații false?“ - Rezon. Seara - concert la Năvodari. ți-l voi povesti. Apus de soare pe Siut-Ghiol, văzut din autobuz. Mlaștini. Orașe noi și oameni noi. Noaptea mai bună - deși cald în cămăruța mansardată, și pat (dublu) împărțit cu altul. Dimineața, Cosma mă antrenează în larg. Valuri destul de mari, curenți laterali, la întoarcere avem oarecari emoții. Erai pre zent și în aceste momente de încordare. Când ne apropiem de țărm, cu sentimentul pozitiv
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că ar fi fost vorba de o crimă adevărată. În orice caz, mi se părea că nu existau probe suficiente și eram hotărât, conform devizei lui Giglio, să nu recunosc nimic, să neg totul. Am fost dus undeva într-o cămăruță mică, plină de oameni: în primul rând Mama, care nu mai contenea să-mi facă repro șuri, și multe alte femei, dintre care unele mi se păreau cu nos cute... și iată că acolo, în acea cămăruță, am primit lovitura
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
undeva într-o cămăruță mică, plină de oameni: în primul rând Mama, care nu mai contenea să-mi facă repro șuri, și multe alte femei, dintre care unele mi se păreau cu nos cute... și iată că acolo, în acea cămăruță, am primit lovitura fatală: o telegramă sosită din Londra dădea la iveală amprentele digitale ale asasinului, așa cum fuseseră găsite la locul crimei. și aceste amprente erau ale mele... Mi s-a părut zadarnic să mai stărui în apărarea mea. Am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
parte din copilărie și adolescență. Ultimii ei locatari - fratele și cumnata lui madame Simon, fosta proprietăreasă, care scăpătase până la situația de menajeră a familiei mele - muriseră. Urma acum ca madame Simon să se mute ea în această cameră, eliberând astfel cămăruța - fosta baie, care nu era de fapt decât o prelungire a apartamentului nostru, separată printr-un perete de scânduri. Noi, adică familia noastră, n-am fi avut decât de câștigat din aceasta. Dar, la stăruințele lui Mihai și ale prietenului
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Terra, adică până când toți copiii de pe cele cinci continente nu vor avea parte de condiții egale de viață. S-a urcat în sania lui trasă de reni și nu s-a mai oprit până în Laponia cea înzăpezită unde închis în cămăruța lui de gheață a plâns trei zile și trei nopți la rând de mila tuturor copiilor nefericiți... ...Pentru prima dată am văzut în Bumbăcari o casă acoperită cu carton asfaltat aparținând unui deportat sârb, Moma sau Momcico. Ori de câte ori treceam pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
încerca să te ajut. Ai copii? Câți? Am cinci copii, moș Danilov. Să-ți trăiască. Și vrei să-ți aduci familia aici, nu? Într-adevăr moș Danilov. Soția și copiii. Mă gândeam eu. Hai cu mine, Văsălie. Au intrat în cămăruță. Un pat și o masă cu două scaune. O cană pe un taburet alături de căldarea cu apă. Sărăcia pământului... Șezi, Văsălie. Io nu mi-s bogat, din contră. Da' ce mânc io îț dau și ție. Ia și mâncă! Acestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
liniștită de treabă, absentă la frământarea de care era cuprinsă familia Aciocîrlănoaiei. Nu mai era nimic de spus. Moșul și-a luat lampa fumegândă și, fâlfâind din poalele halatului ca niște largi aripi de liliac uriaș, s-a retras în cămăruța lui, în timp ce tata, afară, îi turna din căldare apă cu cana mamei pe bustul gol, străduindu-se să îndepărteze, pe cât posibil, urmele unui duș surpriză. Părinții noștri au ajuns repede și unanim la aceeași concluzie. Trebuia să ne mutăm din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
capului pentru a-și adăposti familia era de-a dreptul năucitor: avea copii! Era incredibil și revoltător. Nu vă primim mă, aveți prunci mulți, nu se poate. Dar nu pentru copii în primul rând! se zbătea să găsească măcar o cămăruță unde să putem pune și noi capul pe o pernă într-un pat sadea? În situația asta, cum ar fi trebuit să procedeze tatăl nostru? Cum? S-o ia pe mama de-o aripă, să se instaleze boierește într-una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
forțat de împrejurări tata a acceptat ceea ce i s-a oferit. Mama a ținut să vadă ea însăși noul acoperiș sub care ne vom adăposti, așa că ne-am deplasat in corpore la fața locului. Era o locuință obișnuită, cu două cămăruțe și un hol. Într-una își făcea veacul proprietarul, iar pe cealaltă a pus-o la dispoziția familiei Aciocîrlănoaiei. Holul avea obligația să deservească în mod egal ambii utilizatori. Nu i-a cerut tatălui nostru bani pentru găzduire, ci l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gospodăriei sale. Lucru pe care l-a acceptat bucuros. Iar mama nu avea motive să se opună mutării, fiind conștientă de ceea ce o aștepta acasă. Profitând de absența noastră, șobolanii au făcut dezastru. Începând de la baza pereților și până în mijlocul cămăruței, numai găuri peste tot. Erau niște mușuroaie mari cu pământ reavăn, umed, de parcă un batalion de cârtițe ar fi umblat flămânde în căutarea meniului favorit. În acest război pe viață și pe moarte am fost înfrânți de niște ființe mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
din șapte persoane străbătând deșertul indiferenței divine și umane în speranța găsirii unei oaze... Am ajuns și ne-am instalat cum am putut. Părinții mei erau foarte necăjiți. Cum să te instalezi? Cum să te aranjezi? Șapte inși într-o cămăruță strâmtă care abia ne asigura spațiul necesar pentru somn, obligați fiind să ne culcăm la rând, întinși unul lângă altul ca sardelele în cutie. Și trăiam așa. Atâta ne oferea nouă viața, în ciuda eforturilor pe care le făceau părinții noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și ude, le-a lăsat să se mai zvânte la soare, iar noi am făcut rost de vreascuri și de crengi, de capete de lemne, de bucăți de ziar și de hârtie pentru aprinderea focului. Am cărat tot materialul în mijlocul cămăruței, am verificat încă o dată ca cele patru ferestruici să fie bine închise, apoi tata a aprins chibritul și a dat foc. A ieșit închizând ușa. Stăteam jos în curte lângă tata parcă așteptând să se producă ceva; ce anume nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]