2,073 matches
-
moartă de oftică, a băut o lună În șir de unul singur, Împungându-se cu sula și lovindu-se cu capul de pereți și apoi s-a dus la cimitir, a dezgropat-o și a plâns la miezul nopții la căpătâiul ei!? Plângea atât de tare, rupându-și hainele de pe el, că, privindu-l, ziceai că o să moară omul de necaz... Numai că nu s-a Întâmplat așa. Când tot plângând de unul singur și zvârcolindu-se pe jos, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În huzur și nici să ia locul nimănui. Dimpotrivă, oaspetele dorea să-și odihnească oasele pe un pat cât mai aspru, eventual să doarmă pe podea sau afară, pe pământul gol, la rădăcina vreunui pom, punându-și un bolovan sub căpătâi. Abia după nenumărate insistențe, Mașa reușise să-l facă să renunțe la ideea sa. Extraterestrul era destul de cherchelit și avea un chef nemaipomenit de vorbă, trecând de la o idee la alta și ținând-o pe Mașa În loc de la treburile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a scrîntit...“ „Ți-l voi repara, când voi muri...“ „Atunci mori“, Îi zicea păpușa, Înfigând În gâtul ei o andrea de lemn... Mașa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un timp, Întinzându-se pe iarbă și oftând. La căpătâiul ei veneau ursulețul de pluș și căluțul de lemn, care șchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de câmp și rămurele de salcie. Iar primăvara Îi așezau pe piept, În coșulețe Împletite din pai, vișine și cireșe și grămăjoare mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se gândise să-i scoată din beci un castron de moare de varză, amestecată cu cea de mere acre. Rețeta aceasta o știa de la babulea și, de fiecare dată când Onisei bolea după o noapte de beție, Îi punea la căpătâi o Întreagă oală. Moarea Însă trebuia și ea stinsă cu ceva. Un păhărel de agheasmă Îl punea pe Onisei cu totul pe picioare. Vizitatorul din alte galaxii părea Însă complet refăcut. ‚,Pesemne, Își spuse Mașa, s-o fi dres cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
meargă În seara aceea acasă, ci să Înnopteze În depozit. Zis și făcut. Fiind obosit după o zi de muncă grea și amețit de băutură, brigadierul se culcă direct pe dușumea, punându-și geanta burdușită cu acte și mâncare la căpătâi (inițial vru să se Întindă pe birou, dar acesta se dovedi a fi prea bicisnic pentru trupul său atletic) și adormi de-ndată. Visă, după cum, de altfel, era și de așteptat, că descinsese cu Întreaga șleahtă de hamali la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
când erau date la o parte obiecțiile superficiale, o față cumsecade. Sammler știa defectele acestui om. Le vedea ca pe praf și prundiș, moloz pe-un mozaic ce putea fi măturat. Dedesubt, o expresie de soi, nobilă. Un om de căpătâi - un om ce punea gând deoparte pentru alții. — Ai fost bun cu mine și cu Shula, Elya. Gruner nici nu aprobă, nici nu negă asta. Probabil prin rigiditatea posturii se apăra de o gratitudine ce n-o merita pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să spună tot ce se putea spune. Voia să se ducă la spital și să spună ceva! Își iubea nepotul și deținea ceva de care Elya avea nevoie. Toți cei implicați ar fi trebuit să aibă asta. Primul loc la căpătâiul lui Elya i se cuvenea lui Wallace sau Angelei, dar nici unul nu se grăbea să Îl ocupe. Elya era medic și om de afaceri. Cu propria familie, spre cinstea lui, nu se purtase ca un om de afaceri. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ca-n slove citit, Un trup care arde de dor de iubit... Carmen POPESCU Emil Cioran <biography> M-am M-am născut la 10 septembrie 1960, într o familie de dascăli de țară, îndragostiți de literatură. Cartea a stat la căpătâiul meu de când eram foarte mică. Școala, pentru mine si familia mea, a fost a doua casă, de aceea am reușit să-mi determin cu ușurință părinții să accepte continuarea tradiției neamului. Sunt profesor. Am cochetat cu scrisul de când eram copil
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
le-ai întrecut pe toate rotind în jur culori; tu ram ești mai departe, c-ai vrut să fii un ram în basmul din livadă; măiastră te știam. Acum, ești înălțată, minunea mea dintâi, cuminte,-n umbra clipei, cu visul căpătâi; și cum în calea-ți lină s-ațin și demni, și mulți cei tineri brazi te-mbie cântarea să le asculți; Tu, într-o zi, spre piscuri, urcând, ai să mă lași prea singur sub arcade, ecou dormind sub pași
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
care tânjesc, și vor rătăci încă mult, obositor și tragic, roade ale întâmplării, fiecare destinat unei singure împliniri, pe care nu o poate gândi, dar o simte ca lege fundamentală a existenței, și până atunci eroarea e piatra lor de căpătâi. Rareori, cum a fost cu noi, intuiția, devenită conștientă de substanța ei, superioară rațiunii, descoperă primordialitatea”. Trecuseră șase ani de atunci, îi simțeam respirația caldă, ocrotitoare, „Într-o zi vom fi salvați”, îmi spuse. Era în 1941. Se auzeau acordurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
alt timp, cu deosebire în cel dinaintea primului război, lumini și pocnete de artificii, și va pleca zâmbind, va zâmbi nu vremii acesteia ci timpului acela, iar noi...”. Noi suntem acum aici: doamna Pavel, încovoiată de durere pe fotoliul de la căpătâi, alături, în picioare Marga Popescu în rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rânduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe întristata noastră prezență, îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vină. Mai era puțin ca ziua să fie egală cu noaptea și-n după-amiaza aceea, când amurgul aluneca în camera altădată plină de râsetele musafirilor, de zvăpăiala fețelor uitate, lumânarea de datină veghea ușor tremurândă somnul nedrept al învățătorului; la căpătâiul lui plângea ca un copil un bătrânel, subțire la trup, cu părul alb, adus ușor de spate; era Lung. Toate se amestecară în față-mi, femei sau bărbați, cunoscuți, necunoscuți, anii, vârstele, că prezența Anei mi se ivi în vălmășagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
modernismului în Brazilia. Propunerea dadaistă a fost primită cu entuziasm în Brazilia, având un impact profund în viața cultural-artistic, socială și politică braziliană. Teoria protecționismului a economistului roman Mihail Manoilescu, publicată în limba portugheză în 1931, a constituit cartea de căpătâi a promotorilor și apărătorilor industrializării Braziliei. Influența economică a lui Mihail Manoilescu în Brazilia și în America Latină a fost profundă și persistentă, fiind resimțită inclusiv pe plan politic. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a dus la întreruperea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții. Deodată se întoarse cătră primar, care stătea pe scaun la căpătâiul călătorului: —Ai văzut calul? —L-am văzut. Bun cal! Bun cal, da! zise popa. Apoi, după o tăcere, adăogi: Dacă moare? Cine, părinte? Popa făcu semn spre străin. Dă, eu știu ce-i de făcut? îngână primarele. Popa împroșcă iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la praznic, a luat pomenile; iar calul roib a rămas în grajdul lui Petrache. L-au îngropat într-un colț de cimitir și a rămas ca părintele să puie pe cineva să facă o cruce și s-o așeze la căpătâiul mormântului. A trecut o săptămână, două, mai multe; frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spus ce-l doare. Sătenii au intrat în lunca de pe coastă, au tăiat cu barda un mesteacăn frumos și drept ca o făclie de ceară albă și au meșterit o cruce. Au intrat în țintirim și au așezat-o la căpătâiul străinului. Pe când bătătoreau țărâna, unul zise: —Dumnezeu să-l ierte, era voinic om și frumos; avea un păr negru... — Nu, răspunse celălalt, era bălan... dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plină de venin... Ș-am simțit... Vai! ce să fac! ce să fac! Mă omor! mă dau cu capu-ntr-o fântână... În glasul ei creștea o durere înfricoșată. Se simțea acuma mică și neputincioasă. Dintrodată, după lungile sfaturi ale bătrânelor la căpătâiul ei, își vedea zdrobirea, își vedea înstrăinarea. Căci acuma, singură, fără altă urmă din dragostea celui ce-o părăsise, se găsea iar ticăloasă, numai ca o prelungire a tuturor celor ce o împresurau. Cu păcatul ei, era ca o nemernică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfipte în chilote: — Nu mai pot! mă arde! nu mai pot! Ce-ați făcut cu mine?... Am să mor! Și-i creșteau plângerile lugubre, subțiri și chinuite. Și se zbătea ca subt împunsături vrăjmașe, cu mii de ace, pe când lângă căpătâiul ei moașa sta privind-o țintă, cu ochii licăritori. Ce este? strigă Sanis căscând gura cu uimire. Ce s-a mai întâmplat?... E bolnavă?... De ce n-ați adus doctor?... Nu trebuie doctor, Sanis! nu trebuie nici un doctor, nu trebuie nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor... Nu trebuie nimic! nu trebuie nimic!... țipă cu spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu descălecă și-și duse surul la adăpost; apoi își căută un cotlon între vitele liniștite. Își puse buzduganul la căpătâi, se învăli în cojoc - și înainte de a adormi se gândi un timp, cu îndoială încă, la purtările și vorbele vătafului boieresc. Pe urmă își îndreptă gândul spre fata lui moș Nastase, și i se păru că-i departe, peste niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viața petrecută pe lângă străini. Nici de tată, nici de mamă nu-și aducea aminte, și parcă-i cântau în suflet unele din tânguirile vântului, cu păreri de rău jalnice. Pe urmă cugetă la dragostea lui - și iar parcă văzu la căpătâi pe Marghiolița humelnicului. - Pe la spate, prin păretele de stuh, vântul răzbea în câteva locuri cu pulberea măruntă a omătului, și pe deasupra tot mai des se abăteau învăluirile. - Și deodată, cum sta așa pe-o coastă, i se păru că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înainte și înapoi. Clitorisul meu se freca de penisul lui și sânii mei îi atârnau peste față. Mi-a cuprins sfârcurile cu dinți ascuțiți, cu mâinile strângându-mi șoldurile, purtându-mă în sus și jos pe scula lui, din ce în ce mai repede. Căpătâiul patului scârțâia la unison cu zgomotele pe care le scotea el. „Ah! Ah! Ah! Ah!.“ Apoi, „Oh, la naiba, nu!“. Tresărind și cu un ultim „AHHH!“, s-a împins în mine, trăgându-mă înspre el. A gâfâit, a tresărit, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ta, și că începuse să se tânguie fără nici o reținere. Un înțelept s-a apropiat de el. „Principe al Drept-credincioșilor, i-a spus el, se cuvine să-I mulțumești Celui-de-Sus, căci ți-a cinstit mama făcându-te să plângi la căpătâiul rămășițelor ei, în loc s-o umilească făcând-o pe ea să plângă peste trupul tău neînsuflețit.“ Trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu atunci când moartea survine în ordinea firească a lucrurilor, și să te lași în seama înțelepciunii Sale, atunci când, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pus diagnosticul de friguri cu febră din patru în patru zile, care păreau că vin să pedepsească refuzul lui Khâli de a se conforma datinii dănțuitoare de la Um Junaiba. Singur Dumnezeu este stăpânul răsplății și al pedepsei! Eram permanent la căpătâiul unchiului, atent la cel mai mic gest, la cea mai mică grimasă, contemplându-l uneori ceasuri întregi, pe când dormea cufundat într-un somn agitat. L-am simțit dintr-odată îmbătrânit, moleșit, dezarmat, când, cu doar două zile în urmă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]