KorAP: Find »[drukola/base=căpetenie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...122 >

3,031 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

spre Balamber; celălalt, masiv, cu mustăți blonde și stufoase, avea un ochi stâlcit, traversat în diagonală de o cicatrice adâncă ce pornea de la frunte și mergea, tăind pometul în întregime, până aproape de gât. El fu cel care se făcu ecoul căpeteniei sale: — Măi, să fie! observă. E ciudat. Dar solii nu călătoresc niciodată cu mâinile goale. Gomer încuviință și, întinzându-se ca să tragă cu ochiul la catâr, observă: — Aici, Ulf are dreptate: dacă mergeți la Gundovek, cu siguranță îi duceți daruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Hunul, în picioare, lângă trupul lui Gomer, îi lăsase capul să cadă și își curăța sabia cu o mână de iarbă. Văzându-l că sosește, zâmbi sarcastic. — Mulțumesc pentru ajutor! îi spuse pe un ton batjocoritor. Instinctiv, marcomanul căută capul căpeteniei bagauzilor și îl găsi într-o brazdă plină de sânge, lângă cel al chiorului, al cărui unic ochi părea să-l fixeze mut, întrebător. Trupul bărbatului aceluia zăcea acum în iarbă la câțiva pași distanță. Audbert era stupefiat. — După câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
decât câteva cuvinte. Tatăl său era în mod clar îngrijorat - și avea toate motivele. Războinic încercat, nu îmbrățișare bucuros ideea unui alt război cu hunii, iar acum, când se îndrepta către Genava ca să-l înștiințeze pe Gundovek despre hotărârile adunării căpeteniilor din Sapaudia apuseană, nu o făcea cu inima ușoară. El, în schimb, era nerăbdător să ajungă, fiindcă acolo putea găsi mulți prieteni, toți din familii de vază, ca și el, cu care să petreacă puțin prin oraș - și, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
comportamentul ciudat al celor doi războinici, care făceau semne în mijlocul drumului, Waldomar își ascuți privirea și, automat, încetini pasul calului. între timp, Waltan pusese deja mâna pe mânerul săbiei. Unul dintre cercetași se întoarse și în câteva clipe fu în fața căpeteniei sale. Cu un gest al mâinii, Waldomar opri micul cortegiu. în tăcerea tensionată ce se lăsase deodată între ei, răsună ciudat, dinăuntrul carului, râsul zgomotos și neprefăcut al Fredianei, cucerită de povestirile malițioase ale tinerei sale servitoare, Gudrun. — Ei, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
năvăliră, strigând și agitându-și armele, asupra lui Waldomar și a gărzilor sale care mai erau încă în stare să se bată. Ricarius, strigând ca ieșit din minți, se strădui să acopere coasta neapărată de scut a lui Waldomar, însă căpetenia burgundă fu iute zvârlită din șa de o lovitură de suliță. Waltan, după ce-și recuperă sabia, încercă să-i vină în ajutor, dar își văzu drumul barat de o bestie mai înaltă de șase picioare, din al cărui chip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în spatele lui, Ricarius, rănit și el, se apleca sub loviturile dușmanilor. în același timp, vizitiul fusese dat jos din car, iar carul țâșnea înainte, tras de caii îngroziți într-o goană sălbatică, spulberând tot ce îi stătea în cale. Privirea căpeteniei burgunde, căzută în genunchi, se fixă în ochii fiului. Fugi! îi strigă. Du-te de aici!... Du-te!... Salveaz-o per Frediana! Un războinic apăru între cei doi și îl atacă pe Waltan, fandând cu iuțeală. Băiatul făcu o eschivă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prea poate, dar n-o să mi-o scoată nimeni din cap că cei doi caută să ajungă la lac și de acolo la Genava. Balamber nu răspunse și nici măcar nu se grăbi; lăsă, în schimb, gărzile burgunde să-și urmeze căpetenia; pe urmă, fără o vorbă, li se alătură, rămânând ultimul. Tovarășii săi îl urmară. 19 Coborând către Lemanus, oamenilor lui Geremar nu le trebui mult până să regăsească urmele celor doi frați. Pe o pantă acoperită cu iarbă, un războinic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
toți trei îi urmăreau cu curiozitate pe romani, căutând să-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu nevoie fiindcă ei, avându-l în frunte pe căpetenia turma-ei, ieșiră dintre copaci, împingând cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cântări arma în mână, apoi îl măsură pe bărbat cu o privire rapidă, luând seama la barba sa neîngrijită, la hainele sfâșiate și pline de noroi, la privirea temătoare, lăsată în jos. — N-ați mai găsit și pe altul? întrebă. Căpetenia turma-ei scutură din cap. Nu, Prefectule. Wolfhram, constatând că micul cortegiu întârzia să se urnească, ieșise din poartă și ajunsese lângă roman împreună cu câțiva dintre oamenii săi. — Ce se întâmplă? întrebă. — Nu știu dacă oamenii mei au prins o iscoadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ilirii care îl înconjurau, îl cercetă cu atenție; se întoarse apoi să privească drumul, clătinând din cap cu o expresie perplexă: — Etius mi-a scris că mama ta era burgundă; poți, așadar, să înțelegi cum stau lucrurile. Gualfard e o căpetenie importantă și azi e aici cu o suită numeroasă. Nu sunt sigur că mărturia unui țărănoi va fi suficientă ca să-l punem la zid. Dacă am încerca să-l capturăm, am putea să provocăm dezordini, și încă grave. Ne-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-mi faci un semn. Sebastianus se întoarse apoi spre marcoman. — Stai aproape de mine, Audbert! îi porunci. Acoperă-te mai departe cu mantaua și nu de depărta pentru nimic în lume. Stai mereu lângă Mataurus, ai înțeles? Iar voi, spuse către căpetenia turma-ei și către soldați, stați tot timpul în jurul lui. Alpinianus ar mai fi avut și altele de întrebat, dar era deja mult prea târziu: trecuseră de poarta castrum-ului și străbătuseră ultima porțiune din Via Pretoria, iar acum intrau în piața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de când îl văzuse ultima oară, nu se schimbase prea mult: barba lungă, cârlionțată, și părul, ce amintea de un blond foarte deschis, erau acum albite ici și colo, iar statura sa înaltă și robustă luase puțin în greutate. în rest, căpetenia burgundă părea a fi în plină formă. Totul pe chipul său exprima curaj și hotărâre, iar în ochi îi strălucea lumina unei inteligențe ascuțite. Era un om impunător, cu gesturi energice, dar controlate, și părea cât se poate de conștient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
trec Rinul, pot să ajungă aici în trei zile. în orice caz, din precauție, trebuie să părăsim satele și burgurile ce nu pot fi apărate și să ne limităm la supravegherea punctelor mai fortificate. Ieri seară le-am anunțat pe căpeteniile cele mai de încredere, iar azi am trimis ștafete ca să alarmeze toate satele și avanposturile. Trebuie să strângem câți soldați putem, chiar și dintre romani. Augusta e, oricum, în stare să reziste până la sosirea lui Etius. Sebastianus ar fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o scuză, îl făcură pe Canzianus să înțeleagă cât de mare fusese păcatul de orgoliu în care căzuse puțin mai înainte: el, părintele fondator al cenobiului, el, care trebuia să fie exemplu pentru toți. Mâna sa se lăsă pe umărul căpeteniei satului. — Mai bine așa! Mai bine așa! răspunse energic. De oriunde ați fi veniți, în ochii lui Cristos sunteți cu toții o singură turmă, nu uitați asta. Așezați-vă aici cum puteți, fraților, o să găsiți pe oriunde un locșor ca să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Shudian-gun? — Da. înseamnă „Cel-care-a-scăpat-de-trăsnet“. E porecla pe care i-au dat-o pentru că îl lovise nu știu ce trăsnet și nu l-a omorât; ce noroc, eh? Nici Domnul nostru nu a reușit să-l prefacă în cenușă pe blestematul ăsta! E căpetenia lor. El m-a dat lui Mandzuk, când a ajuns să nu mă mai suporte. — Așadar, tu ai fost sclava căpeteniei lor. — Un mare ticălos, te asigur. Un adevărat animal, un păgân. Mă prindea în orice moment, ca o bestie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
omorât; ce noroc, eh? Nici Domnul nostru nu a reușit să-l prefacă în cenușă pe blestematul ăsta! E căpetenia lor. El m-a dat lui Mandzuk, când a ajuns să nu mă mai suporte. — Așadar, tu ai fost sclava căpeteniei lor. — Un mare ticălos, te asigur. Un adevărat animal, un păgân. Mă prindea în orice moment, ca o bestie, apoi imediat mă gonea și noaptea punea să mă lege de gât de țărușii cortului lui. „Iapa tristă“, îmi spunea - fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în schimbul a ce? Ce aștepta de la Atila nebunul ăsta? Pentru moment, Divicone se întunecă la față, de parcă ar fi fost și el jignit într-o oarecare măsură de modul cum vorbise Sebastianus despre acela care până acum câteva zile fusese căpetenia sa; la rândul lui, scărpinându-și gânditor barba crescută de mai multe zile, aruncă o privire întrebătoare la Magister militum, iar acesta din urmă, făcându-i un semn de nerăbdare, îl îndemnă să răspundă. — Bine, spuse, în sfârșit, cu stânjeneală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lipsit! Cine ne iartă păcatele, dacă tu nu ești? Scutură capul cu o amabilitate prietenoasă: — Absolvirea poate veni din căință și din lucrările bune, Ambarrus, știi bine. Iar eu am venit tocmai pentru a-ți da ocazia să împlinești una. Căpetenia bagaudă nu zise nimic și își îndreptă, în final, atenția către cei patru romani, pe care îi cântări în nu mai mult de o clipă. Răspunse cu un simplu semn din cap la salutul pe care i-l dădu Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui ne-au atacat noaptea trecută în mlaștină, în vreme ce veneam aici. El e singurul supraviețuitor. Ambarrus se întoarse spre Divicone: — E adevărat? — Da. Din păcate, e limpede că cineva nu voia să venim aici să vorbim cu voi. întunecându-se, căpetenia bagauzilor încuviință cu gravitate: — Bine; acum ai ocazia să o faci. De îndată ce Divicone făcu prezentările, Ambarrus îi invită pe ceilalți nou-veniți să descalece și să-l urmeze împreună cu Sebastianus, precizând: — Să n-aveți nici o teamă: câtă vreme sunteți aici, sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înalt, scheletic, cu mustăți lungi și negre, se ridică brusc în picioare și, arătând cu degetul spre el, strigă: Tu îl acuzi pe Eudoxiu că e dușmanul neamului său, dar el nu-i aici să se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lungi și negre, se ridică brusc în picioare și, arătând cu degetul spre el, strigă: Tu îl acuzi pe Eudoxiu că e dușmanul neamului său, dar el nu-i aici să se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe cea a lui Ambarrus, înconjurat și aclamat de ai săi. Un impuls dinlăuntru îi sugeră să pecetluiască alianța printr-un gest simbolic, care, cu siguranță, ar fi fost apreciat. își făcu loc printre cei care îl înconjurau, ajunse la căpetenia bagauzilor și îi întinse mâna. Printre aclamațiile alor săi, Ambarrus i-o strânse cu vigoare și-i strigă: — Suntem cu voi. O să ne facem partea noastră. Acum o să vedem ce știe să facă Etius al tău! — Nu te teme, veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îmbrăcat în haine închise la culoare. Omul părea să dea ordine celorlalți, care erau cu toții fără cai, cu siguranță ca să se poată mișca în voie în interiorul viila-ei și să poată lua parte la jaf. Acela de jos trebuie să fie căpetenia. Vorbesc de noi, e limpede. Clemantius tuși din cauza fumului. — Da, admise pe un ton îngrijorat. Acum hotărăsc cum să ne gătească. Ai face bine să te întorci jos. Aici ești prea expusă și riști să fii lovită de o săgeată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
jos. Aici ești prea expusă și riști să fii lovită de o săgeată ori de o javelină. Hippolita, însă, nu-și putu lua privirea de la spectacolul halucinant ce i se înfățișa înaintea ochilor. Pe fundalul incendiului, barbarii se adunau în jurul căpeteniei, ducând fiecare propria pradă și împingeau, cu aceeași brutalitate, animalele luate din staule și pe cei care - liberi ori sclavi - nu reușiseră să se refugieze în redută și să nu fie prinși. între prizonierii îngroziți împinși de-a valma cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dispărând în mijlocul mulțimii ce îl înconjura. O clipă mai târziu, războinicul se năpusti asupra celor două femei, iar Hippolita putu să le audă strigătele de groază. Apoi le pierdu din vedere. îndurerată și furioasă, își aținti din nou privirea asupra căpeteniei barbare, care continua să vorbească oamenilor săi de încredere cu privirea fixă spre terasă. Hippolita simți crescând în ea un sentiment de răzvrătire. Dacă omul acela se gândea să-i pregătească aceeași soartă ca aceea a Flaviei și a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]