1,506 matches
-
se oprească. Credeți-mă, atunci cînd Kerry intră Într-o sală de conferințe, toată lumea Întoarce capul după ea, spune Nev mîndru și ia o gură de vin. Lumea se oprește pur și simplu din ce face și rămîne cu gura căscată la ea. Cred și eu. O, Doamne. Simt că m-apucă rîsul. Abține-te. Abține-te. — Vrei să Încerci și tu, Emma ? spune Kerry. Să mergi ca mine ? — Ăă... nu prea cred, zic. Cred că... În mare, am prins ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
așezăm, Însuflețirea Încă nu i-a dispărut de pe față. Sincer. Pare altfel decît ceilalți. Și știu că o să ți se pară o prostie, Emma, dar... șovăie. Simt că tu mi l-ai adus. — Eu ? rămîn uitîndu-mă la ea cu gura căscată. — Tu mi-ai dat Încrederea de care aveam nevoie pentru a vorbi cu el. — Eu n-am făcut decît să-ți spun că... — Mi-ai zis că ești sigură că voi Întîlni pe cineva. Ai crezut În mine. Și uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
zîmbind cu gura pînă la urechi către Nick, că a fost o manevră cît se poate de inspirată ! Tocmai am primit cifrele obținute În urma lui, și, avînd În vedere distribuția destul de slabă a revistei... sînt absolut incredibile ! Rămîn cu gura căscată la el. Deci anunțul meu chiar a avut efect ? — Serios ? spune Nick, făcînd eforturi vizibile de a nu părea prea uimit. Vreau să spun că... e foarte bine ! — Dar de unde naiba ți-a venit ideea de a face reclamă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pasăre. - Ia zi... Îmi făcu el cu ochiul. Cum face Vinas la tăvăleală? Mi-am dat ochii peste cap și am plescăit. - O fi fost tânără Runa asta a ta, măi Enkim, dar Vinas e mare meșteră... Rămase cu gura căscată. Apoi Înghiți În sec. - Meșteră? Hoașca... Ia zi, cum face? Am plescăit și iarăși mi-am dat ochii peste cap: - Hoașcă, zici? M-a sleit de tot, cât mă vezi de mare! Mormăia așa, ca un urs din ăla care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
copac bătrân - erau Înalte cât trei-patru staturi de om și străjuiau poteca de-o parte și de alta. Pe una dintre ele era scrijelit un mistreț care rânea pământul, iar pe cealaltă, un taur În fugă. Am rămas cu gura căscată când am văzut că pe piatra cu taurul era scrijelit și un om - stătea În mâini pe taur, cu pășitorii În sus și cu capul Întors Într-o parte. - Parcă dansează, spuse Runa. M-am apropiat de scrijelituri și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înalți, acoperită cu solzi groși și verzi, cu un bot plin de colți răsuciți și cu răsuflarea puturoasă, apăruse nu știu cum Îndărătul lui Enkim, izgonindu-l Încet-Încet spre apa care curge. În apă, o surată de-a șopârlei aștepta cu botul căscat, În timp ce altele pluteau alene către mal, duse de curent. Logon azvârli cu sulița În șopârlă, dar vârful acesteia se frânse când izbi spinarea solzoasă. Blestemata de șopârlă! Parcă nici nu simțise lovitura și se tot dădea la Enkim, În salturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o dată, se răsuci spre mine. Coada groasă Îl izbi pe Enkim cu putere, azvârlindu-l cât colo, dar el se ridică Într-o clipită și, luând de jos un pietroi, i-l repezi șopârlei peste coadă. Șopârla rămase cu botul căscat și prinse a se târî de-a-ndaratelea. Îl plesni pe Enkim cu coada fără să-și dea seama și-l trânti din nou. Nu știu cum, dar, văzând botul ăla Într-atât de căscat, odată mi-am repezit sulița În limba șopârlei, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
un semn cu degetele pe sub țigară. Ravelstein punea Întrebări colcăind de curiozitate, rostite cu voce joasă și, În timp ce asculta, capul chel Îi era adeseori Îngropat În pernele de piele, ochii uneori dați peste cap, sticlind de atenție concentrată, gura ușor căscată - iar picioarele Încălțate În mocasini, alăturate talpă la talpă. La orice oră din zi și din noapte asculta CD‑uri cu muzică de Rossini, pusă la volum maxim. Avea o extraordinară predilecție pentru Rossini, ca și pentru operele secolului al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
întuneric. Lumina din plafon nu s-a aprins când am apăsat pe comutator. Am aprins un chibrit, am văzut că toate cutiile de scrisori fuseseră devastate. În lumina tremurândă a chibritului și în tot interiorul acela inform, ușile îndoite și căscate ale cutiilor de scrisori ar fi putut fi ușile celulelor unei închisori de undeva dintr-un oraș în flăcări. Chibritul meu a atras un polițist. Era tânăr și singur. — Ce faceți aici? m-a întrebat el. — Aici locuiesc, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dat ca pe un cățel... Păi vroiau să-i facă și ei un bine. Au murit săracii cu jalea asta, că nu vroia fiu-su să mai știe de ei. Râgâi ușor, plin, revărsat. Își făcu repede cruce peste gura căscată. Fata se veseli. - Auzii că vine și în oraș la noi. Vine cu bani, cu ajutoare, cu pomeni, tot ce vrea oamenii să primească le dă. S-a făcut liste și la noi în sat. Mă mir că matale la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind într-un înfocat joc după psalmodiata bucurie a crucii biruitoare. Acela, cu ochii larg deschiși, cu gura căscată, părea că-l ascultă bucuros nevoie mare. Mâine, cu concluzile Iachimovici nu venise. A doua zi a simpozionului era pe sfârșite și el nu numai că nu venise, dar nu dăduse nici un semn. O justificare măcar a absenței. O scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sau uleiuri. Mereu venea cu un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic. Și de lanț atârna un craniu mititel, cu fălcile larg deschise, de parcă hohotea de râs. Te lua cu fior, când vedeai fălcilea alea căscate. Mici, dar parcă mușcau din tine. Vorbea cu fălcile alea. Câteodată mai avea și un mătăuz din ciulini, ca o sorcovă, cum are popa când stropește cu apă sfințită. Mai mă sfătuia arătarea aia. Dar asta ți-o spun doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aplecasem prea mult ca să evit căderea. M-am dus pe asfalt și am alunecat ca pe gheață. Când m-am oprit, mă aflam deja în mijlocul mai multor soldați care mă priveau înmărmuriți. Prin turela unui tanc, un ofițer cu gura căscată a holbat ochii. Apoi a dat un ordin și doi oameni m-au prins de brațe. Mă țineau ei pe mine, dar de fapt se uitau la pisică. Cu copilul în dinți, animalul se suise pe cea mai înaltă cracă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Dar deodată ceva mi-a atras atenția: ușa de la apartamentul Mamei Mari era deschisă. În graba cu care s-a îndreptat spre ultimul drum al doamnei Bercea, a răsucit cheia pe lângă zona țintă, așa că acum poarta se dădea de perete, căscată larg. Oricine era binevenit. Am intrat în curte și am închis poarta după mine. Cel mai bun lucru era s-o sun pe maică-mea și s-o aștept cu cheia de rezervă. Am ajuns în pragul ușii de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o prezenta într-o altă perioadă de dezvoltare. - Cine e? - Bunica ta, mi-a răspuns Z. - Și ce-i cu ea? - Uită-te la toate pozele. Șase, șapte, opt ani. 14, 15, 16. La 18 ani am rămas cu gura căscată. - Tu ești asta? am întrebat, ridicând ochii din album. Z a răspuns în locul lui X: - Într-un fel, ea e. - Cum adică într-un fel? - Nu te grăbi. Stai să vezi. Dă mai departe. Am răsfoit câteva pagini. Mama Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Vocea i-a coborât și i-a tremurat. - E treaba mea de unde-l am, tu vezi-ți de ale tale! Te avertizez! A luat insecta cu el și a ieșit trântind ușa. M-a lăsat cu ochii holbați și gura căscată, deci se poate și așa, plăpândul știe să se enerveze, ba chiar să amenințe. M-am ridicat și am început să mă plimb prin cameră. Uite că îl scosesem din sărite pentru prima oară. Acum aveam ocazia să-i arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
clar că Margery Pickett mă pândise. Curioasă, deși un pic obosită, am urmat-o în birou. Diferența față de podeaua acoperită cu linoleum găurit și lumina simplă, fluorescentă de pe holuri era așa de mare, încât mă oprii în prag, cu gura căscată. Apartamentul de lux al lui Margery Pickett avea un birou dotat cu tehnologie de ultimă oră, o măsuță pe care se aflau o mulțime de reviste, străjuită de două fotolii care păreau foarte confortabile, o fereastră spre lume pe pervazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
generos, în spate. Își desprinse o mână de pe cablu și-și prinse laba piciorului întins, trăgând tare de el, într-o curbă exagerată, pe care o urmă și cablul, care se arcui sub această greutate. Lurch o privea, cu gura căscată, uitând de orice animozitate, cum se cățăra pe cablu, cu picioarele încălțate în cipici ușori de balet, încolăcindu-se în jurul cablului de parcă ar fi avut elasticitatea cauciucului. Acum revenise la verticală, agățată aproape cu capul în jos, cu genunchii strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ea l-a lăsat, bine? Hugo sună la poliție și toată lumea ar trebui să stea calmă. A, și poți s-o trimiți aici pe Sophie? Era o sarcină grea pentru umerii unui adolescent. Lurch căscă ochii și rămase cu gura căscată. Fața lui, și așa prea lungă, semăna acum cu o piatră de mormânt. —Hai, hai, du-te, zisei eu cu hotărâre, mișcă-ți picioarele, Lurch, hai, tuleo! Uneori îmi părea rău că nu mai sunt antrenor de ridicat greutăți. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de servicii. Am dispărut, spunându-i pe un ton dulce: — Vizionare plăcută. Scuze că te-am întrerupt în mijlocul unei scene tari. Săracul băiat roși din nou, încercă să spună ceva, își reveni la timp și rămase cu gura pe jumătatea căscată. Sau pe jumătate închisă, în funcție de viziunea pe care o ai. L-am lăsat acolo și am urcat din nou scara, rânjind. Ca să mă apropii de platforma de servicii am urcat două rânduri de scări, am trecut printr-o trapă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ceea ce e foarte important. Hugo poate să devină oribil de îngâmfat dacă cei din jur cred că vorbește tot timpul serios și-l tratează cu prea mult respect. Nu mă așteptasem deloc la așa ceva. Mă uitam la Violet cu gura căscată. Nu numai că avea perfectă dreptate când îl analiza pe Hugo, dar îmi făcea și un compliment foarte elegant. Cine și-ar fi închipui așa ceva. Fie Hugo nu spusese decât adevărul - anume că el și Violet erau vechi prieteni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
întrebat-o el cu blândețe. Nu te-ai gândit să te întorci acasă? De ce ești așa de interesat? Jake a rânjit. —Din motive egoiste. Pentru că ești superbă și pentru că-mi place de tine la nebunie. Alice a rămas cu gura căscată. El i-a umplut din nou paharul. Când mâna lui a atins-o pe a ei, Alice a simțit cum circulă între ele un curent. Slab, dar indubitabil. Și-a retras mâna, speriată. —Ai simțit? i-a șoptit el. Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
luceau încă în ochi. Incredibil, dar adevărat. El era acolo aievea. Amețitor de frumos, zâmbind amețitor și atât de amețitor de înalt încât umplea cadrul ușii. În brațe îi înfloriseră niște trandafiri amețitor de roșii. Alice a rămas cu gura căscată. Jake. — Spune că te cunoaște, a zis Sherry apărând agitată în spatele lui. A intrat pur și simplu. N-am putut să-l opresc. Alice s-a ridicat în picioare numai pe jumătate, apoi s-a lăsat să cadă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu părul ud și treningul fleașcă - nuuuu, nu mai înainta! -, urcă trepetele verandei, duce mâna la buzunar, în căutarea cheii - nuuu, nuuu, opreștete, trezește-te, pentru numele lui Dumnezeu! - și încearcă să o introducă în broască... Clovnii înțepeniră, cu gurile căscate. Dansatoarea rămase nemișcată, cu un picior ridicat în aer. Spectatorii înghețară, la rândul lor, într-un stop cadru neașteptat. Nu se mai auzi niciun sunet. Sub cupola circului, Magicianul extrase din joben o ciocolată, o desfăcu tacticos și mușcă din
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
din partea unui Scriitor care nici măcar nu scrisese în viața lui vreun text fantasy sau sf -, picăturile de ploaie își încetară căderea, rămaseră suspendate în aer, după care o porniră, cu aceeași viteză de mai înainte, în sus. Rămase cu gura căscată. Încercă să articuleze cuvintele, dar nu reuși. Ochii holbați văzură cum alte picături, mii, zeci de mii, sute de mii, milioane, poate, ieșeau din asfaltul străzii și din asfaltul trotuarelor, apoi se duceau direct către... cer. Le urmări cu privirea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]