16,527 matches
-
Barbe ne ceruse să ieșim, și noi ieșisem fără să știm unde ar trebui să mergem sau ce-ar trebui să facem. În zilele ce urmară, Destinat rămase invizibil în Castelul lui. Își petrecea timpul stând la fereastră și privind căsuța din parc de parcă tânăra învățătoare ar mai fi putut să iasă pe ușă. Barbe mi-a povestit și asta în seara faimoasă în care mi-a spus totul. Am căutat să aflăm dacă Lysia Verhareine avea familie. Mai puțin eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mult și oricum nimeni nu se gândea să-l tragă de mânecă pentru a-l aduce înapoi, dar era jenant, iar când se întorcea la rechizitoriu, toată lumea răsufla ușurată, chiar și cel care era judecat. Procurorul puse să se închidă căsuța din parc. Nici un locatar nu a mai stat vreodată acolo. Iar școala a rămas fără învățător până la sfârșitul războiului. Destinat nu se mai plimbă prin parc. Ieșea din ce în ce mai rar. S-a aflat ceva mai târziu că el a fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să zăresc văpaia continuă de mare incendiu a acoperișului de ardezie și a frontoanelor de aramă. Iar apoi avusese loc moartea Lysiei Verhareine, Destinat așteptându-mă pe scări, la capătul treptelor, stupefiat, și noi doi mergând ca niște condamnați spre căsuța din parc și urcând în cameră... Castelul nu era reședința unui mort. Era o locuință goală, sau golită pur și simplu, golită de viață de multă vreme. Că procurorul locuise acolo, precum și Barbe și Gravul, nu schimba nimic: încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Vorbea despre el cu o ironie tandră, notând fără naivități eforturile lui de a-i intra în grații, glumind fără prea mare răutate pe seama chipului său care se îmbujora uneori, bâlbâielilor lui, hainelor lui ciudate și plimbărilor în cerc în jurul căsuței, privirilor aruncate spre fereastra camerei sale. Tristețe o amuza și cred că pot să jur că Lysia Verhareine a fost singura ființă umană pe care procurorul a reușit s-o amuze în întreaga sa viață. Tânăra evoca într-o lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
România, toți vor case cu termopan (pe fundal, melodia Termopane, termopane, imagini video cu construcții kitsch), cu șarpantă, cu arcade, li se pare lor că arcadele sunt un semn al bunăstării, vine clientul cu o revistuță din astea cu grădinițe, căsuțe, hop și el, Măria Sa, Clientul cu Bani. Toți ăștia vor case cu mansardă, cu gresie din Italia, vor pardoseală din granit, garaje, altul vrea coloane, acuma, nici nu mai primesc pe oricine, selectez, odată, am avut un client din Chitila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
crengi contorsionate, a zărit un gol Între arbori unde fulgerele neîntrerupte luminau un câmp deschis. A ieșit În goană pe liziera pădurii și pe urmă a șovăit, neștiind dacă să traverseze poiana și să ajungă la adăpostul oferit de o căsuță semnalată de o lumină aprinsă departe, pe vale În jos. Nu era decât cinci și jumătate, dar abia dacă vedea la zece pași, cu excepția momentelor când fulgerele scoteau brusc din beznă Întinderi vaste de teren, agitate și grotești. Pe neșteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nevastă-mea, cu Mișu și cu Mariana (vedeți că încep să-mi aduc aminte, când sunt stresat, îmi amintesc tot felul de lucruri în timp ce mă încearcă o căldură plăcută de pipi). Nevastă-mea se cam cherchelise și cânta cu Mișu Căsuța noastră. Cum spuneam mai devreme, eu i-o trag lui Mișu. Asta nu înseamnă că sunt poponar. Când ai cincizeci de ani, nevastă, trăiești în România, ai lucrat pe șantier și ești patron de bar, ai chelie, burtică și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fiecare dată amintirea Contesei. Cred că l-am supărat și pe el, pentru că și-a dat ochii peste cap și a leșinat. Sensibil tipu. Și seamănă puțin cu Mișu, așa adormit. Ziceam de simțul aventurii. Nevastă-mea cânta cu Mișu Căsuța noastră. Și Mariana era mai blondă și mai frumoasă ca niciodată. Și i-am băgat mâna sub fustă, așa, pe sub masă. Și proasta râdea. Râdea și se uita când la mine, când la Mișu, când la nevastă-mea. Și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa vreodată. Și acum scoate din frigider... sfinte Doamne! o sticlă de șampanie! Domnul Popa nu mai băuse șampanie de la Revelionul la care i-a băgat mâna Marianei pe sub fustă, de față cu Mișu și cu doamna Popa, care cântau Căsuța noastră. - Nu cred că merge șampanie cu algocalmin. - E, cum să nu, mi-a zis și doamna doctor că ea așa bea. - Da, dragă, da ea nu e doctor, e soția domnului doctor. - Cu atât mai mult. Și la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
uitându-se cu duioșie la lucrușoarele lor strânse cu trudă timp de exact douăzeci și cinci de ani, îi veni așa o căldură la cap, deschise gura și revărsă peste chelia bărbatului ei o boare de ceapă, pastă de dinți și șampanie: „Căsuța noastrăăăăă, cuibușor de nebuniiii....”. Notele ieșiră pe fereastră pe un portativ dezordonat, purtând aroma de ceapă până în nările fragilului heruvim. Foamea îl lovise pe proaspătul roșcat. Imaginea din sufrageria domnului Popa îl convinse pe tânăr că abstinența își are rosturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
tort. Ținându-se de mână cu emoția tristeții, mirii tăiară tortul în aplauzele nepăsătoarei audiențe. Se uitară unul la altul, cu ochii în lacrimi de dezamăgire, în timp ce doamna Popa, la al patrulea pahar de whisky original, începuse să fredoneze nelipsita Căsuța noastră, acompaniată în canon de doamna doctor. Domnul Popa, jenat de prestația slabă din timpul discursului, îl antrenă pe doctor într-o discuție despre evoluția ciupercii de la picior, cu materialul didactic pe masă. Totul se fâsâise. Până și Marcela, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Uneori, în condițiile astea, răsare câte un geniu, nutrit din mizerie și limitat de nebunie. Din mizerie vrea să iasă cu orice preț, dar de nebunie nu reușește întotdeauna să scape. Familia Witkowski nici nu‑și închipuie că și din căsuța lor amărâtă s‑a ridicat deja un geniu: Rainer. A reușit să se elibereze până la brâu din mocirla părintească și tocmai se pregătește să scoată un picior și să calce de probă undeva, dar se scufundă mereu ca un rinocer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Vă rog, imploră Rainer fără să‑i pese de durerea care‑l paște, nu intrați în magazin, vă rog, vă rog. Hai să nu intrăm, Otti, aș vrea să mă mai uit și la lenjerie și apoi ne întoarcem la căsuța noastră primitoare. Altfel doamnele or să ne rețină inutil cu vorbăria. Știi tu ce‑o să facem noi mai târziu, sugerează mama și‑l trage pe tata de‑acolo cu propunerea asta neexprimată. Acesta își ia avânt, spumegând de furie. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gândul la o femeie de casă. Încercam să găsesc un termen potrivit pentru a o defini exact. Trebuia să existe un cuvânt care să redea tonul vocii ei. Acel cuvânt exista undeva acolo, ascuns, suspendat, ca și cum ar pluti pe deasupra ultimelor căsuțe lăsate libere ale unui rebus, așteptând să fie completate. Decadență? Pe aproape, dar nu tocmai cuvântul potrivit. Tristețe, singurătate... Cuvântul pe care-l căutam cuprindea toate aceste nuanțe, dar nu se materializase Încă. Un fior mă trecu În momentul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
baza formei teatrale, subversive, vesele și ludice, ei sunt de-a valma gratificați cu aceleași anecdote care dovedesc înrudirea lor intimă. Distincția între cele două școli pare adesea arbitrară, schematică, mai aptă să faciliteze plasarea unei gândiri vii într-o căsuță dintr-un tabel decât să ne informeze cinstit asupra savorii și a arabescurilor sale. Doxografia îi prezintă ca pe unii care se cunoșteau între ei, își vorbeau, frecventau aceleași mese, aceleași cursuri și aceleași figuri marcante, dacă nu pe aceiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de pildă, în acel dreptunghi notat cu 1 sunt copii din clasa I. Urmăriră cu toții mâna pedagogului și descoperiră jos, puțin în dreapta turnului, un dreptunghi încăpător în care vreo duzină de copii se jucau printre trenulețe electrice, tobogane, sumedenie de căsuțe, mingi, păpuși, jucării, care de care mai atrăgătoare. — Dar nu prea învață! observă Getta 2. — Nu-nvață absolut deloc, dar tocmai asta urmărim. Nici nu le-am permite să-nvețe. Dincolo, în dreptunghiul 2, sunt copii din clasa a II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Pinteni calului să dai, Dacă vrei ca să mă ai! - Apă ia, ochii ți-i spală, Să miroși a tămâioară; Din pumnii tăi vreau să beau! Draga mea, acum te iau!... Te duc, mândruță, cu dor - Sus, în Dealul Viilor - La căsuța cu pridvor, Unde florile te vor: Să-mi fii floare printre ele - Cu petale mititele, Să-nflorești în casa mea, Să fii mândră ca o stea, Cu parfumul să mă-mbii... Hai căluțule!... că știi Unde-i rariștea de ulmi
CALUL HAIDUCULUI (BALADA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364556_a_365885]
-
simbria! ...Și un tunet prelungit În ținut s-a auzit; Calu-n picioare-a sărit, De alice-a fost rănit. * * * - Stăpâne, ține-te drept! Rana este-adâncă-n piept; Nu te teme, -am să te duc, Sus, în dealul de la nuc, La căsuța cu pridvor... Unde mi-am fost mânzișor, Și-mpreună am crescut... De când ai fost copil mic. Prinde coama, stai în față! Văd vâlceaua cu verdeață, Văd și cerul că-i senin; Peste dealuri să pornim, Peste dealuri și păduri, Peste
CALUL HAIDUCULUI (BALADA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364556_a_365885]
-
să-și vadă la picioare Acest dar neprețuit .* Copilăria și-a petrecut-o în satul natal ,într-o vale închisă de dealuri împădurite, în locuința părintească modestă , dar încăpătoare și gospodărească, care nu era lipsită de o anume eleganță rustică. Căsuța de la Ipotești, avea o arhitectură pur românească cu un pridvor care îpărțea umbra și lumina pe din două creându-i lui Eminescu când era copil, un spațiu mental, * încât codrul, izvoarele și satul din vale îl interesa atât de mult
DESPRE, DOMNUL EMINESCU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361259_a_362588]
-
era copil, un spațiu mental, * încât codrul, izvoarele și satul din vale îl interesa atât de mult, încât, oriunde s-ar fi aflat; la Cernăuți sau prin alte locuri în țară, el se socotea în străinătate* și visa la o căsuță mică care să fie a lui, în valea ce undula de flori. La Cernăuți, Eminescu petrece aproape 7 ani din copilăria sa. Cele 2 clase primare a-III-a și a-IV-a le face la Național Hauptschule între 1859-1860, iar în toamna lui
DESPRE, DOMNUL EMINESCU de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361259_a_362588]
-
bisericuță lângă casă" și chiar "că era fiu de dascăl de biserică. Iar tatăl său, Vasile Eminovici, bunicul patern al poetului, a plecat din Blaj și s-a stabilit în Bucovina, la Călinești, prin anul 1802, unde a ridicat o căsuță și, alături, o biserică din lemn la care a slujit. În București, Gheorghe Eminovici trăgea la o adresă din Strada Biserica Enei nr. 1, unde și Mihai Eminescu a locuit un timp". Iată așadar adevărul despre modul în care familia
DESPRE MIHAI EMINESCU, CREDINŢA CREŞTINĂ ŞI BISERICA ORTODOXĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361274_a_362603]
-
știe ex-președintele României domnul Emil CONSTANTINESCU este de profesie geolog, și a ,,îndrăznit'' în timpul mandatului său să viziteze muzeul. Nu, să nu credeți ca a pus să se facă un muzeu adevărat, a trecut, și muzeul a rămas în aceeași căsuța veche de zeci de ani. Dar domnul Costică GRUESCU nu este un egoist, și a donat și altor muzee din țară, din prețioasele sale exponate. Astfel că există săli Gruescu la Timișoara, Caransebeș, Iași , București. Piesele ,,grele'' ale muzeului sunt
GRĂDINARUL ,,FLORILOR DE MINĂ\ de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361471_a_362800]
-
carte, s-o adpatez. Cine știe, poate viitorulva fi de partea ei. Până atunci, să nu uităm că a fost prezentată în cea mai celebră emsiunenațională de promovare a Cărții, drept Cartea săptămânii. - “Vine Moș Crăciun”, „Versuri scrise pe zăpadă”, „Căsuța cu povești”- de ce având atâtea volume serioase, adevărate piese de rezistență, ați simțit nevoia să scrieți și literatura pentru copii? Cât de dificil este să te adresezi acestui segment de vârstă, în așa fel încât să nu devii prea familiar
DEŞI A PUBLICAT 20 DE CĂRŢI ŞI A PRIMIT 30 DE PREMII, SCRIITOAREA ŞI JURNALISTA MELANIA CUC CONTINUĂ SĂ FIE EA ÎNSĂŞI, CEA OBIŞNUITĂ de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361490_a_362819]
-
Acasa > Poezie > Cantec > PORUMBELUL... Autor: Nicolae Nicoară Horia Publicat în: Ediția nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului 6 Ianuarie 2014 Mă iau iar amintirile de mână Printre nămeți înspre căsuța noastră Cu fratele Ioan de la fântână, Apa în donițe e-atât de-albastră! Și pe furiș mirați unul la altul Cu teamă și cu bucurie frântă Pândeam cum se pogoară din înaltul Un porumbel citit din Cartea Sfântă... De nu
PORUMBELUL... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361573_a_362902]
-
curioși, cu botișorul cel negru și cu urechile sale gri atât de nostime. Am ajuns în drumurile mele într-o țară foarte îndepărtată, din Răsărit, cu oameni harnici și respectuoși. Acolo am zărit o grădină mică, minunată, îngrijită, în fața unei căsuțe care arăta ca în povești. M-am oprit la poarta acesteia. O tânără nespus de frumoasă se opri în grabă la poartă să vadă ce vești au sosit. M-a privit adânc în ochi, iar eu am simțit cum privirile
CÂND VEI ÎNTÂLNI O FATĂ de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1092 din 27 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363859_a_365188]