1,214 matches
-
ar trebui două ore!) și - să zicem - douăsprezece minute să fac baie, să mă Îmbrac (cu ajutorul lui Ivan), să fug jos ca să dau pe gât o ceașcă de cacao călduță de pe suprafața căreia pescuiam din mijloc un rotocol de pieliță cafenie boțită. Diminețile erau aglomerate și activități precum lecțiile de box și de scrimă pe care mi le dădea un franțuz foarte elastic, Monsieur Loustalot, fost Întrerupte. Acesta venea totuși, aproape zilnic, ca să facă box sau scrimă cu tata. Eu dădeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa, Tamara și Lena au fost aici.“ sau „Jos Austria!“. Furtuna s-a sfârșit repede. Ploaia, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui cămin masiv lângă care ședea o siluetă Întunecată, Într-un fotoliu și mai Întunecat. Am Înaintat spunând: „Numele meu este...“ și m-am Împiedicat de serviciul de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
terenurile de joc de la Cambridge. Ah, desigur, aveam și eu zile În care simțeam că prind aripi - mirosul plăcut al gazonului, bucuria de a-l vedea pe acel celebru Înaintaș al echipei interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire prelungită... Dar mai erau alte zile, mai ușor de ținut minte, mai esoterice, sub un cer mohorât, când zona din jurul porții era o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
străinătate se căsătorise a doua oară." Trebuie să mai am fotografia ei printr-un sertar", gândi Scarlat. Nu izbutea să și-o amintească altfel decât așa cum arăta pe bucata de carton. Îl scoteau din sărite aerele ei puritane, rochiile acelea cafenii lipsite de grație, părul adus după urechi și strâns bine la spate cu un șiret, fața ștearsă, fanată, cu gura mereu strâmbă. Își făcea o virtute din lipsa de farmec, din fustele și jachetele ei imposibile, exclama cu bărbia în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
șilingi și zece pence. Claude i-a propus afacerea acolo, în restaurantul întunecos și umed din Victoria Station: "Niște plicuri, atât trebuie să duci la Madrid"."Coco?" "Nu. O chestie mai rentabilă: L. S. D. 25." Își plimbase ochii peste tăbliile cafenii care căptușeau localul. La tejghea, barmanul roșcovan cu mânecile suflecate servea doi români. Vorbeau tare, siguri că nu-i înțelege nimeni. Femeia strâmba din nas: "O bere infectă!" Se întoarse spre Claude: "Nu-mi place povestea asta". Francezul ridicase din
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
avu sentimentul că se află pe o trambulină extrem de înaltă, gata să plonjeze într-o ceașcă de ceai. Ce zici, Mirciulică? E o ținută destul de convenabilă? Bătrâna se admira în oglinda fixată pe ușa interioară a șifonierului. Îmbrăcase o rochie cafenie cu o cravată verde închis. De la centură, fusta se deschidea în cute adânci. Pe marginea fotoliului își pregătise pardesiul ― un raglan dintr-o țesătură ecosez discretă ― și poșeta încăpătoare. ― Totdeauna am susținut că maronul este cel mai indicat pentru voiaj
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să taci?! Melania Lupu o măsură cu ochi micșorați. " Ce se întîmplă cu Florence?" Raul Ionescu o examină pe doamna Miga, dus pe gânduri. " Ce ciudat! Are exact ochii Doinei... Același albastru de oțel, aceeași patimă..." Își scotea rar ochelarii cafenii cu rame grele. Pe stradă lumea întorcea capul după ea. O apariție stranie, plutind absentă, alunecând ca o nălucă pe lângă ziduri. Trupul îngust, înfășurat în voaluri, părea de fum. În magazine, în troleibuz, într-o sală de așteptare oamenii îi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Cristescu îl conduse până la ușă. ― În mod normal, vor cădea în capcană. Dumneavoastră vă cer un singur lucru: calm, calm și iar calm. ― Mi-e frică să nu se prindă. ― N-au cum! După ce s-au urcat, apăsați pe butonul cafeniu instalat de noi. Nu vor trece 60 de secunde și vor adormi toți buștean. ― Să dea Dumnezeu, șopti pilotul. Cristescu închise ușa în urma lui. ― Peste zece minute plecăm. La 8, 30 vom fi la Stâlpi. ― Dacă vrea Dumnezeu! constată placid
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
culorile. Pe fiecare farfurioară așezase câte două feliuțe transparente de pâine prăjită unse cu unt. Bătrâna îi urmărea radioasă, făcea impresia că socotește micul dejun oferit drept un adevărat festin. Sculptorul sorbi lacom apoi puse decepționat ceașca pe masă. Lichidul cafeniu era aproape rece, prea diluat, fără suficient zahăr. "Hm! Femeia asta n-o să moară în sărăcie." ― Nu vă e foame, domnule Matei? întrebă cu zâmbet tremurat Melania Lupu. ― Nu prea... ― Cred și eu, interveni cu glas șuierător Valerica Scurtu, după ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
gazeta mea! Sunt abonat! Își culese înțepat jurnalul și se întoarse în fotoliu. Matei îi aruncă o privire peste umăr. Bătrânul consulta rubrica deceselor din mica publicitate. ― Și-acum ce facem? întrebă încet Panaitescu. Purta un costum elegant de casă cafeniu cu batistă și cravată din lână galbenă. Frizura complicată îi acoperea iluzoriu craniul. Din cauza chipului pământiu, murdar, hainele păreau stridente. În mod ciudat, pijamaua cârpită și veche i se potrivea mai bine. ― Ce să facem? Matei dădu cu piciorul într-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pensula muiată în praf de cărbune, se căutau urme și un "nu se știe ce" de obicei amănunt ciudat, uneori revelator, alteori parazitar, totdeauna plin de întrebări. Arătă cu țigara spre scrinul greoi. Pata de pe zid se întunecase, marginile deveniseră cafenii. ― S-a spart țeava de la apa caldă, explică Melania Lupu, strîngîndu-și jacheta. De aceea e așa de frig. ― Mă întrebam, chiar, tăcu absent maiorul. E neplăcut iarna... ― Trebuie să telefonăm la I. A. L. Nenorocirea ne-a făcut să uităm
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
anume? ― Nu... Vorbesc în general. ― Apropo de soții Panaitescu. Raportat la modul lor de existență, sinuciderea, actul în sine mi se pare nefiresc. Mai corect spus, inexplicabil. Grigore Popa ridică sprâncenele groase descoperindu-și ochii vârâți în fundul capului. Avea pleoape cafenii. ― De ce? ― Oamenii aceștia iubeau viața. Într-o manieră cam excentrică, de acord, dar o iubeau intens, o înghițeau prin toți porii. Nu-i ușor să ieși în fiecare seară, mai ales la o anumită vârstă, să consumi restaurante, vizite și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
degetul în orificiul discului. Spatele-i tresări, traversat parcă de un curent electric și lăsă receptorul. Începu să plângă. Melania Lupu suspină ușor. Pe buze îi alunecă un zâmbet de gheață. Bătrâna ciugulea drageuri mici de ciocolată dintr-o pungă cafenie. Întinse reflex bomboanele spre Valerica Scurtu, dar se opri la jumătatea drumului. Femeia nu observase intenția. Continua să plângă cu fața ascunsă în îndoitura cotului. ― Și totuși nu putem continua așa! observă iritat sculptorul. Nemâncați, nedormiți, plus pleașca asta cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
zis eu - „Fericire“. Era ancorat În Portul Gustavia din St. Bart’s, un golfuleț drăguț Înconjurat de dealuri verzi, presărate cu case roz și galbene. Ne-a Întâmpinat Antonino, căpitanul, un italian ars de vânt. Era Îmbrăcat În pantaloni scurți cafenii, un tricou alb, imaculat și purta ochelari de soare cu rame din carapace de țestoasă. Se asorta perfect cu barca, așa cum se asortau și cei șase membri ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei Înghețate cu cafea. Erau și halate din prosop cafenii care aveau monograma H cu alb, care se asortau cu porțelanurile În dungi Bernardaud, și chiar și papuci În aceleași culori. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei Înghețate cu cafea. Erau și halate din prosop cafenii care aveau monograma H cu alb, care se asortau cu porțelanurile În dungi Bernardaud, și chiar și papuci În aceleași culori. Ne-am petrecut zilele următoare navigând leneș În jurul golfurilor și golfulețelor din St. Bart’s. Făceam aceleași lucruri În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
trei ani, dar iată că mă întorceam instinctiv în cartierul unde locuiserăm, mă târam acasă ca un câine rănit, înapoi în locul unde mă născusem. Un agent imobiliar din zonă mi-a arătat șase sau șapte apartamente în clădiri de cărămidă cafenie și, spre seară, închiriasem deja unul cu două dormitoare și grădină pe First Street, la doar o jumătate de cvartal distanță de Prospect Park. Habar n-aveam cine îmi sunt vecinii și nici nu-mi păsa. Toți aveau slujbe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cont propriu și sunt perfect mulțumit de decizia de a mă stabili în Brooklyn. După atâția ani petrecuți în suburbii, descopăr că orașul îmi place și că deja m-am atașat de cartierul meu, cu amestecul său mișcător de alb, cafeniu și negru, cu corul său stratificat de accente străine, cu copiii și copacii lui, cu familiile de muncitori săraci, cuplurile de lesbiene, magazinele alimentare coreene, sfântul indian cu barbă, în roba lui albă, care îmi face o plecăciune ori de câte ori ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
prieteniei mele cu Joyce Mazzucchelli, care deținea casa de pe Carroll Street, pe care o împărțea cu M.F.P. și cei doi nepoți, am reușit să găsesc o nouă locuință pentru Aurora și Lucy. La etajul al doilea al clădirii de cărămidă cafenie era o cameră liberă. Pe vremuri, ea folosise ca atelier-studio și spațiu bun la toate pentru Jimmy Joyce, dar acum că fostul soț artist de sunet al lui Nancy dispăruse din peisaj, de ce să nu o folosească ele? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
aveam acum era o după-amiază de mijloc sau sfârșit de octombrie, una din zilele acelea însorite cu cerul viu deasupra, o adiere răcoroasă în aer și un milion de frunze care încă se mai agață de copaci - cele mai multe dintre ele cafenii, dar cu destule nuanțe de auriu, roșu și galben rămase ca să te facă să vrei să petreci cât mai mult timp pe-afară. Nu, nu avea frumusețea fiicei ei și, dacă e să mă iau după fotografiile din tinerețe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-se cu capul peste brațul de catifea: să vezi și să nu crezi, erau colorate. Colorate!! — Colorrate? se miră Jacques, care îl rula pe r, ca francezii. Darr nu există așa ceva. Eu n-am văzut alte încălțărri decât negrre sau cafenii sau albe, varra. — Și n-aveau nici bumb, nici șiret, nici copci, parcă erau lipite pe picior. Când mă uit mai sus, văd niște pantaloni urâți, negri, fără dungă, și-apoi un palton obișnuit, ca de la haine vechi, ca de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
vocea. Părea chiar un bătut de soartă, cum bine se gândise ea, și bine făcuse să nu l judece. Să vă trimit la părintele diacon al nostru? Are o locuință la două case de aici, uite colea, după trăsura aia cafenie sau mai curând vișinie, o vedeți, nu? Dar are mulți copii, e nevoiaș și el. Dacă nu-l găsiți, veniți înapoi la mine - mie îmi zice Epiharia - și ne-om mai gândi. Străinul plecă. Nu trecură cinci minute și se
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
apă curentă. Săraca de ea, avea mâini „de spălătoreasă“, roșii și umflate. Rar de tot, când îl mângâia, îi simțea bătăturile din palmă, mai mult îi răzuia obrajii. Străinul, sprijinit cu capul pe niște zdrențe și învelit cu o pătură cafenie, se uita către fereastra prin care abia pătrundea lumina, iar la câte-o adiere intrau să moară înăuntru și câțiva fulgi. Nu arăta așa de bine ca în ajun, îi crescuse un pic barba și obrazul părea, din cauza asta, murdar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
stăteau ușor ridicate. Barbă n-avea, renunțase de câțiva ani la ea, după destule ezitări. Dar i se părea că e mai tânăr așa. Tresăriră toți trei când bolnavul deschise ochii. Îi vedeau pentru prima oară privirile și îi izbi cafeniul adânc în niște ochi imenși. Erau plini de uimire: căuta să înțeleagă unde se află. — Stai liniștit, ești pe mâini bune, spuse doctorul Rosenberg mângâindu-l cu vocea, și, amintindu-și de sfatul confratelui Margulis, ieși aproape în fugă să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]