6,140 matches
-
acasă. No, eram sigur că dau de tine pe aici, pe undeva. Ia, spune, tu ce ai descoperit? Nimic, ridică din umeri Cristian, deocamdată nu se întâmplă mare lucru. O parte dintre ei au plecat acum zece minute, cu un camion. Nu m-am întâlnit cu nimeni pe drum încoace. Nu spre oraș s-au dus. Au croit un drum prin pădure spre vârful Muntelui Rău. Într-acolo au pornit. No, și, arzi de curiozitate să știi ce fac acolo? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pădurii. În tufișurile de sub copacii de acolo s-ar fi putut ascunde foarte bine. Îi făcu semn lui Simion să-l urmeze și porni târâș în direcția aceea. Abia reușiseră să treacă în umbra pădurii când auziră în spate motorul camionului ambalându-se. Vehiculul porni și, începu să facă o serie de manevre astfel încât să se poziționeze cu spatele spre intrarea în peștera vâlvei. Dirijat chiar de Boris Godunov, șoferul dădea în marșarier. Cu un gest amplu, omul de încredere al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
masiv se trântea peste marginea cilindrului. La un moment dat, Boris se opri din joaca aceasta. Capacul rămăsese deschis, iar el sări sprinten de pe platformă. Se aplecă să ridice ceva de jos. Era un cablu, care se întindea până la cabina camionului care adusese remorca acolo. Trase hotărât de mânerul portierei și urcă înăuntru. Se așeză comod pe scaun, după care privi cu atenție înapoi de unde venise. De acolo de unde era, Cristian nu putea vedea ce face acesta dar avea o bănuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în lumina zilei. Odată cu căldura soarelui care îl învăluia, dispăru și teama covârșitoare. Începea să-și revină și se mai liniști puțin. Băieții erau în jurul camionului să fumeze o țigară. Se uitau la el nedumeriți, curioși să vadă ce face șeful lor. Boris îi privi nemulțumit de faptul că nu-i respectaseră ordinul, coborând în mașină. Le făcu semn cu mâna să urce la loc. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Încă nu era convins că animalul nu va îndrăzni să iasă la lumină. Era o variantă dar încă nu era dispus să parieze pe ea, cel puțin nu atâta timp cât miza era viața sa. Se întoarse pe călcâie, pornind repede spre camion. Pornește motorul, dar nu pleca de pe loc! ordonă el șoferului, imediat ce deschisese portiera. Ce așteptăm, șefu'? Gura! îi curmă cheful de vorbă Boris, care continua să privească țintă prin parbriz spre gura peșterii. Rămăsese așa, în așteptare, câteva minute. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de a nu se mai întoarce. Oare murise? Asta era ceea ce i se întâmpla se atunci? Acolo, dincolo de perete, zăcea trupul său? Și atunci, cum de se trezise afară, viu și nevătămat? Cum trecuse corpul său prin peretele metalic? Pornise camionul în marșarier și împinsese remorca în pește ră, cât mai adânc cu putință. De data asta apelase la ajutorul socrului său ca să facă rost de exploziv. Nu fusese ușor, însă se descurcaseră. Pop nu pusese întrebări, se comporta cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Bogdanov, geometru, care la o margine de pădure a călcat pe o mină activă și, doar cu o zi Înainte, jucaseră biliard; reapariția acrobatului aerului Aleksić deasupra Kalemegdanului; o gravă intoxicație cu alcool În localitatea Mrakodol; o cursă cu un camion arhiplin pe drumul gloduros dintre Zrenjanin și Elemir; conflictul cu noul șef, un oarecare Šuput, pe terenurile de la Jaša Tomić1; cumpărarea unei tone de cărbuni „Banović“ și așteptatul la rînd, În gara Dunav, de la patru dimineața pe o temperatură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
anticipânăd fazele. Sistemul de jocă în cupele sătești era eliminatoriu; trebuia să câștigi toate jocurile, iar noi jucam numai în deplasare, datorită și poziției geografice a comunei, mai izolată, mai la margine. Deplasările se făceau cu căruțele CAP-ului, cu camionul, cu ce dădea Cel de Sus, așa că fiecare deplasare era în sine o aventură. Erau în Lunca oameni atât de prinși de „flama” fotbalului, încât mergeau cu echipa, cărau echipamentul sau acasă, în sat, un cizmar repara, de câte ori era nevoie
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
săraci și ne-a prinsă bine) și am mâncat la o cantină. Îmi amintescă că pe stadionul „23 August” am avut și public; jocul nostru a fost pusă în deschidere la echipa „profesionistă” din Bacău. Am venit acasă cu un camion acoperit cu o prelată. Victoria era anunțată în centru de comună prin megafonul propriu: strigam și răcneam cât ne ținea gura. și în anii următori s-a jucat fotbal, aveam ca adversar redutabil echipa din Traian, unde era un gostat
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în cartierele populate ale marilor orașe din Sud și din Nord. Pirateria va continua să afecteze zonele turistice frecventate de nomazi virtuali. Tot ceea ce se deplasează va fi considerat de către pirați o țintă și, în același timp, o armă: avion, camion, tren, vapor și toate rețelele de comunicație. Pirații - religioși, nihiliști sau pur și simplu criminali - îi vor ataca pe sedentari prin surprindere, pentru a-i speria, căutând nu numai să pună mâna pe o pradă, ci și să taie niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
locuitorilor dezorientați ai capitalei. Ele însemnau ofițeri care dădeau ordine, însemnau sergenți care răcneau ca să determine îndeplinirea lor, însemnau soldați care instalau bariere și însemnau ambulanțe, unități de transmisiuni, reflectoare luminând șoseaua până la prima curbă, valuri de soldați sărind din camioane și ocupând poziții, înarmați până în dinți și echipați atât pentru o dură bătălie imediată, cât și pentru o lungă campanie de uzură. Familiile ai căror membri își aveau locurile de muncă sau studiau în capitală nu făceau decât să clatine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
tancurile care dominau intersecțiile principale, s-a dat ordinul de reducere a intensității iluminatului public în toată capitala, ca un mod de a acoperi retragerea, oricât ne-ar șoca cruzimea expresiei. Pe străzile pe unde aveau să treacă automobilele și camioanele nu se zărea nici un suflet, nici măcar unul, îmbrăcat civil. În ce privește restul orașului, informațiile primite în mod continuu nu variau, nici un grup, nici o mișcare suspectă, noctambulii care se întorceau acasă sau plecaseră de acasă nu păreau oameni de temut, nu aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fix, așa cum fusese prevăzut, începu retragerea. Atunci, surpriză, uimire, minune nemaivăzută, mai întâi dezorientarea și perplexitatea, apoi neliniștea, apoi frica își înfipseră ghearele în gâtul șefului statului și al șefului guvernului, ale miniștrilor, secretarilor și subsecretarilor, ale deputaților, ale gărzilor camioanelor, ale bătăușilor poliției, și chiar, deși în mai mică măsură, ale personalului ambulanțelor, prin natura profesiei obișnuit cu ce era mai rău. Pe măsură ce automobilele avansau pe străzi, se aprindeau pe fațade, unele după altele, de sus până jos, becurile, lampadarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
observat că nu v-am întrebat dacă ați votat în alb, Am observat, da, domnule președinte. Mașina demară cu mare viteză. Căpitanul își duse mâinile la față. Transpirația i se scurgea de pe frunte. Luminile începură să se stingă când ultimul camion al armatei și ultima furgonetă a poliției ieșiră din oraș. Unul după altul, ca și cum și-ar fi luat rămas-bun, dispărură treptat cele șapte brațe ale stelei, rămânând să deseneze rețeaua imprecisă a străzilor pustii doar iluminatul public slab pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
centru și-ar face acum valizele pentru a emigra spre adevărata lor patrie, aceea care are mereu brațele deschise pentru a-i primi pe aceia pe care-i poate îmbrățișa mai ușor. Caravane de automobile și autobuze, de furgonete și camioane de mutări, având arborate drapele ale partidelor și claxonând în ritm, pe de de, pe de ce, n-ar întârzia să urmeze exemplul guvernului, pe drumul spre posturile militare de la frontieră, cu băieții și fetele așezate cu fundul în afara ferestrelor, strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
explodează acolo, mai înainte, în orice caz, de vreme ce pentru ei suntem rahat, atunci hai să fim până la sfârșit, umăr la umăr, și din acest rahat care suntem ceva îi va stropi și pe ei. A doua zi se confirmă zvonul, camioanele pentru curățenia orașului n-au ieșit pe străzi, gunoierii s-au declarat în grevă totală și au făcut publice unele revendicări salariale despre care purtătorul de cuvânt al primăriei se grăbi să afirme că sunt total inacceptabile, și cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
închisoarea nenorocită în care se transformase capitala din cauza capului ei prost, deși nu lipseau nici comentarii referitoare la urmarea, mai mult decât previzibilă, că un astfel de blocaj rutier, ieșit din comun prin dimensiunea lui, avea să facă imposibilă trecerea camioanelor mari care transportau în fiecare zi alimentele spre oraș. Nu știau încă acești comentatori că respectivele camioane erau reținute, printr-o decizie militară severă, la trei kilometri de frontieră. Folosind ca mijloace de transport motociclete, reporterii de la radio puneau întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
la urmarea, mai mult decât previzibilă, că un astfel de blocaj rutier, ieșit din comun prin dimensiunea lui, avea să facă imposibilă trecerea camioanelor mari care transportau în fiecare zi alimentele spre oraș. Nu știau încă acești comentatori că respectivele camioane erau reținute, printr-o decizie militară severă, la trei kilometri de frontieră. Folosind ca mijloace de transport motociclete, reporterii de la radio puneau întrebări de-a lungul coloanelor de automobile și furgonete și confirmau că era vorba, efectiv, de o acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
așteptare. Din fericire nu ploua. Felinarele se stinseră, lăsând orașul cufundat, pentru câteva momente, într-o ultimă și scurtă obscuritate, imediat risipită când ochii se obișnuiră cu schimbarea, iar lumina albăstruie a primelor ore ale dimineții coborî pe străzi. Sosi camionul distribuției, descărcă pachetele și-și continuă ruta. Vânzătorul de la chioșc începu să le desfacă și să aranjeze ziarele în funcție de numărul de exemplare primite, de la stânga la dreapta, de la cel mai mare la cel mai mic. Comisarul se apropie, dădu bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și să ajungă la timp la întâlnire la postul șase-nord. Felinarele de pe stradă sunt aprinse, vânzătorul de la chioșc tocmai a ridicat obloanele, începe să așeze revistele săptămânii și când termină treaba asta, ca un semnal, felinarele se sting și apare camionul distribuției. Comisarul se apropie când vânzătorul încă aranjează ziarele în ordinea pe care deja o cunoaștem, dar, de data asta, din unul dintre cele mai puțin vândute se pot vedea aproape tot atâtea exemplare ca și din cele cu tiraj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
unui ofițer furios și, ca un adevărat englez, bucurându-se cu vioiciunea caracteristică marinei comerciale. De multe ori mai găseau câte o trebușoară de făcut pe la piața de pește. O dată, fiecare din ei a câștigat câte un franc încărcând în camioane cu nenumărate lăzi de portocale care fuseseră trântite pe chei. Într-o bună zi au prins un chilipir strașnic. Unul dintre proprietarii de pensiuni a căpătat un contract pentru vopsirea unui vas sosit de la Madagascar pe lângă Capul Bunei Speranțe, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
douăzeci de kilometri de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o lume întreagă, mai ales iarna, mai ales de când cu războiul care nu se mai termina odată și care aducea un vuiet neîncetat pe drumuri, cu camioane și căruțe învălmășindu-se, cu fum pestilențial și cu mii de bubuituri de tunet, căci frontul nu era departe, chiar dacă de acolo unde eram noi, ni se părea un monstru invizibil, un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prea făcea parte din lumea noastră. Era doar un film. Când au început să sosească primii răniți - vorbesc despre cei răniți cu adevărat, cei care nu mai aveau carne pe ei, ci un terci roșiatic, și care erau întinși în camioane pe tărgi prăfuite -, adevărul ne-a lovit din plin. Deodată, s-a lăsat o mare tăcere, și am venit cu toții să vedem bietele umbre de oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
terci roșiatic, și care erau întinși în camioane pe tărgi prăfuite -, adevărul ne-a lovit din plin. Deodată, s-a lăsat o mare tăcere, și am venit cu toții să vedem bietele umbre de oameni, când brancardierii i-au scos din camioane pentru a-i arunca în clinică. Două rânduri, strânse și compacte, șiruri de onoare, șiruri de oroare, cu femeile care-și mușcau buzele și plângeau în continuu, și noi ceilalți, proști și rușinați, și, în plus, e oribil, dar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se topea părea că se revarsă din butoaie, iar drumul dispărea sub apa care curgea pentru a se pierde până la urmă în șanțuri. Nu mai vorbesc de convoaiele care urcau pe linia frontului, pe jos, în căruțe sau în camioane, și pe care trebuia să le lași să treacă strângându-te cât de mult se putea. Tinerii se uitau la noi cu priviri melancolice. Niciunul nu mișca, niciunul nu vorbea. Parcă erau niște animale palide îmbrăcate în albastru, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]