1,329 matches
-
știa de ce, ideea unui hoț de copii mici. Însă era sigur că fotografia reprezenta pe unchiul Costache. Omulețul de pe scara scârțâitoare, mult mai bătrân, era aidoma moralmente cu unchiul din fotografie. Un fior necunoscut de experiență rea trecu prin sufletul candid al lui Felix: Să nu vrea să-l primească "unchiul"? Dar de ce? Desigur că nu a lămurit bine. Poate scrisoarea n-a sosit și nu se așteptau să vină așa târziu, noaptea. Totuși, spusese răspicat: "Eu sunt Felix!" Cu îndoiala
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la gunoi), dar apoi, gustând din propria-i mâncare, o mânca de-a binelea. Intra prin bucătăria bătrânilor, se apropia în picioare de masa fraților, ciugulea, de la toți, vorbind și râzând cu gura plină, și apoi, când sosea Titi, spunea candid: - Dragă, ție ți-e foame, că eu n-am poftă deloc! Nicin-am gătit. Titi își schimba adânc și domol apele ochilor, dar nu zicea nimic. Ana pleca mereu în oraș, alergând neostenită nu se știe unde, avidă de petrecere, invidioasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
traverseze vizitînd-o pe Georgeta, curtezana unui bătrân general. Revenirea acasă a Otiliei se face firesc, totul reintră în normal, iar declarațiile de dragoste sunt mai pronunțate, deși tot atât de pure și frumoase ca mai înainte. Idila celor doi este un fenomen candid, opus vieții meschine a clanului Tulea, secondat de Stănică Rațiu, care manifestă un vădit interes pentru ceea ce face Costache Giurgiuveanu cu banii. Toți sunt interesați dacă bătrânul a făcut vreun testament Otiliei. Într-un fel, ei își potolesc interesul în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întrebam despre cât de mult îl întrista problema viitorului aprovizionării cu petrol. „Deci, cât de mult timp mai avem până când vom rămâne fără petrol? Câți ani mai pot fi exploatate rezervele pe care le avem sub pământ?” Am întrebat eu candid. Mă așteptam la un răspuns cumpănit de genul că așa ceva era imposibil de afirmat cu precizie - un șeic nu poate măsura câmpul de petrol de sub pământ pentru producția viitoare, să spunem, așa cum un fermier nu poate număra câți porci are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
aici mă așteaptă un buchet de flori, renunțam la tot, face ea un gest sigur, de confirmare. Ar trebui să te întreb ce înțelegi tu prin tot... Închipuie-ți! Ești scriitor... A! rîde Violeta. Uitasem că tu ai doar personaje candide... După un timp, în care își mușcă buzele pe rînd, murmură: Scuză-mă! Pentru ce?! saltă Mihai din umeri. Ai dreptate. Multora din personajele mele a trebuit să le tai eu umbrele sau au făcut-o alții și-au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
strige: „Haide, iubita, o să întârzii!“, ea simți un déjà-vu atât de puternic, încât, pentru un moment de amețeală, nu și-a putut da seama unde este. Știa că nu este acasă, dar... Când a ieșit, acoperită de prosoape, a rânjit candid: —Scuze! — Sper că mi-ai lăsat niște prosoape uscate, o amenință el. Bineînțeles că ți-am lăsat. S-a strecurat pe lângă el pentru a lua o gură de cafea. Și a așteptat. A auzit cum a început să curgă apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de Împrumut și naufragiul unei nopți nesfîrșite, pe străzi umede și lucitoare de stacojiu. L-am găsit pe tata adormit În fotoliul din sufragerie, cu un pled peste picioare și cu cartea lui preferată deschisă În mînă, un exemplar din Candide al lui Voltaire pe care Îl recitea de două ori pe an, acele două ori cînd Îl auzeam rîzÎnd din toată inima. L-am privit În tăcere. Avea părul albit, rar, iar pielea de pe față Începuse să-și piardă fermitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un pic prea de parte: — Nu încape îndoială că un om de viță, cu suflet nobil, ar alege mai degrabă moartea decât să îndure asemenea umilințe... — Și eu care credeam că exilul e preferabil unei condamnări la moarte, o întrerupe candid soțul. Abandonează aerul binevoitor. — Despre cine e vorba? întreabă autoritar. Tonul e acuzator. Livia îi scrutează trăsăturile cu atenție. Nu-și poate da seama ce gânduri are, într-atât se schimbă pe chipul lui semnele de mânie cu cele de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
observat tulburarea, pe care nu o înțelege. Nu știe cum să și-o explice. Se hotărăște să acuze în continuare: — Scrie pagini amoroase... Față de nepoții mei? dă să se încrunte cezarul. Își ia seama și abordează un aer de stupoare candidă: — Da’ nu-i o crimă! Zâmbește cu o falsă bunăvoință. — Și în nici un caz nu-i magie! Trio Fulcinius se dă de ceasul morții. Chiar că nu mai știe cum să întoarcă situația în favoarea sa. Pe neașteptate, îi vine o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a strâns în pumn. Ajunsă la catedră, s-a întors cu spatele, îmbrăcată într-un taior strâns fest pe talie, și l-a citit. S-a uitat apoi la mine, surâzând luminos, larg, îmbietor... O rugasem, sfios, plin de inocență, candid... să stea cât mai aproape de mine și să mă lase s-o mângâi pe picioare... La ora care-a urmat a intrat veselă, pășind săltat într-o fustă înflorată, cu falduri late. Așteptam cu sufletul la gură. A început să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
cuvânt și el a dat cu amărăciune din cap. Tocmai asistase la o țigănie. Pe de altă parte, am fost mulțumit că a descoperit el însuși marile limite pe care le are comunitatea țigănească din România. În Logan mă întreba candid: „Cum se spune țigan sau rrom?“ - am profitat să mă răzbun pe cei care își bătuseră joc de noi pentru a alege prima variantă). Prea ușor este deformată realitatea țiganilor din România de către o mass-media occidentală în căutarea unor subiecte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
inelul de logodnă al Tarei are cel mai mare și mai greu diamant pe care l-am văzut în viața mea, adaug că văd că se mărită cu un bărbat bogat. Da, logodnicul meu chiar câștigă mulți bani, recunoaște ea candidă. — Și cumva nu te văd rămânând în slujba asta peste câțiva ani, continui, încruntându-mă pentru un mai mare impact. Nici eu! exclamă ea. Chiar poți vedea asta? — Da. Desigur că pot. Dacă el e atât de bogat, ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Anului Nou, în rochița de barchet albastru cu bleu încrețită în talie. Pe urmă, metamorfoza s-a produs brusc, în gesturi, în cuvinte, în suflet, nici pistruii nu-i mai erau cei de odinioară, nu-i mai dădeau acel aer candid, înșelător. Ca o mică vietate adaptabilă ce era, Elena căpătase culoarea mediului în care trăia, nu mai păstra nimic, nimic din ceea ce fusese cândva, aruncase totul cu ușurință, insensibilă la goana copleșitoare a timpului. La nici un an după acel revelion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
viitorul celor doi soți. Mai important, nu-i așa, este momentul de față, de fapt am venit să stabilim de comun acord ziua când se vor căsători copiii noștri. Ce spuneți, peste trei săptămâni e bine? În timpul acesta îi zâmbi candid Carminei, un zâmbet ce afișa multă afecțiune, mai plăcut, mult mai plăcut decât o promisiune incertă. Părinții și-au dat fără să răsufle acordul. Sigur, da, sigur, peste trei săptămâni era foarte bine. Tatăl, înviorat a plecat din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
romanticele sale nesomnuri a fost pe deplin atins; oriunde se află vreun Inutil, mașina se odihnește, iar omul, din nou călit, muncește. Nemuritorii And see, no longer blinded by our eyes. RUPERT BROOKE Cine-ar fi zis, În acea vară candidă a lui 1923, că povestirea Alesul de Camilo N. Huergo, pe care autorul mi-a dăruit-o cu o dedicație semnată și pe care din finețe am optat să o arunc Înainte de a o propune spre vânzare unei succesiuni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cuvinte mari și gânduri incoerente, ore întregi, plimbîndu-ne prin sat (comuna era întinsă, avea chiar edificii impunătoare) și pe câmp, prin cimitir și ulițe cu pomi încărcați cu fructe... Voltaire... Da, Voltaire... Fichte... A, Fichte... Leibniz... Fenelon, da, educația fetelor... Candide... Micromegas. Câteodată ne opream și rămâneam nemișcați unul în fața altuia, cu mâna la bărbie, reflectând... Voltaire e mai larg, el nu considera că trăia în cea mai buna dintre lumi, în timp ce Leibniz... Da, Leibniz simțea că lumea e imperfectă în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
puișor. Jack avu impresia că petele roșii de pe nasul de bețivan al lui Murray aveau să plesnească și se întrebă ce avea să iasă. Vin Porto îmbuteliat târziu? — Nimeni nu e de neînlocuit, să știi. — Cum așa, Murray, întrebă Jack candid, nici măcar tu? Un chicotit înfundat venind din redacția de știri îl făcu pe Murray să se ridice în picioare, la impresionanta lui înălțime de 1,50 metri, și să-și încheie nasturii costumului petrecut care, cu toate că era scump și făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
el, asemenea cuiva care descoperise brusc ce vrea de la viață și avea de gând să vâneze acel lucru cu orice preț. Dacă era într-adevăr așa, conchise Stevie, își alesese cel mai prost moment cu putință. Deci, întrebă Sean McGee candid, ridicând paharul cu apă minerală, pentru ce toastăm? Pentru fericirea redactorului-șef? Stevie îl privi crunt. — De ce naiba am toasta pentru asta? — N-ai auzit? Sean nu observă tăcerea care se lăsase deodată la masă. — Francesca tocmai a anunțat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și domnișoarele de onoare. Ce te-ai gândit să le oferi în dar? — Ei bine, de fapt, Camilla, spuse Fran pe un ton spășit, mă tem că trebuie să mă întorc la redacție. Dar e ora zece. Serios? întrebă Fran candid. Așa se întâmplă când lucrezi la un ziar. Nu mai e mult până la lansare. Și mai puțin chiar până la nuntă și îmi dau seama care are prioritate pentru tine, îi veni Camillei să adauge. În schimb, o conduse îmbufnată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
zile. Parcă mă înăbuș uneori. Din pricina asta sânt aproape placid, iar ea fierbe. Aseară a vrut să mă oblige s-o doresc. Sta înfiptă în fața mea în timp ce-și trăgea ciorapii. Am privit-o lung și i-am zis candid: "Parcă s-a dus un fir". S-a înroșit violent și m-a privit cu ură. "Tîmpitule", a șuierat printre dinți. 23 decembrie Pornind de la dispensar, am vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
doar în raportul pe care îl au cu istoria. Dacă Sven, imbujorat de rușine, ezită să recite vechiul imn al Germaniei (conținând celebrul refren preluat de naziști, Deutschland, Deutschland über alles), prefăcându-se că a uitat versurile, Chikako se miră candid când îi povestesc despre atrocitățile comise de niponi în Asia de Sud-Est, spunând că nimeni nu se mai preocupă astăzi de greșelile bunicilor și că, în plus, Japonia a plătit zeci de miliarde de dolari în reparații de război, în special Chinei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
copii, ca să mai pălăvrăgească despre una-alta cu mine, cu profesoara. La un ceai. Nici măcar. Rezvan urăște chiar și asepticul ceai verde la pliculeț, pulberea amară folosită pentru ceremonie nu poate intra, de la bun început, în discuție. Cu franchețea ei candidă, cu monstruoasa ei inadecvare, cu imensa ei impudoare metafizică, Rezvan participă la ceremonia ceaiului, dar refuză să guste din licoare. Este ca și cum copilul care urmează să fie botezat ar refuza scufundarea în cazanul cu apă. Urmăresc, în timp ce mâinile mi se
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de sărac și de șters! Fără îndoială, îl putem admira și noi pe cel care se mulțumește cu datul imediat, fără freamăt în fața promisiunilor orizontului larg, dar să fim serioși: cine, cu capul pe umeri, îl va prefera vreodată pe Candide, cultivatorul de varză, sublimului Don Quijote? Cultura noastră, spre deosebire de cea japoneză, a glorificat și glorifică în continuare, sub diferite forme, dorul de nestăvilit pentru absolut, căutarea cu orice preț a fericirii totale, a împlinirii de sine pentru sine, fie în această
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
deprimantă stare diurn calapod reverii pictate clonă zbuciumată. Totul se transformă-n moină-ofticoasă și-aș merge-n pădure într-un parpalac, ferit de dileme parca-aș fi brotac și vârât în scheme de mai marii mei care-s, din păcate, candizi derbedei.
Iar smoal?. Ora?ul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83719_a_85044]
-
mai bolnavă ca a mea...” Iată-l renunțând de bună voie la carnea iubitei. E sătul de minciuna ei și cântă pe Leda întruchipată în statuie de aur: Nu-ți vei mai face jocul, perfidă, Ci vei surâde în aur, candidă, De pat, aproape-mi. Ochi, pietre verzi cu sclipirile pale, Sâni, trandafiri cizelați din opale, Topaz pe buze. Trupul de aur nu-mi va dispare, N-o să mă-nșele trupul splendoare, Satană dragă. Trupul din carne poate să-mi plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]