2,337 matches
-
a suferit în acea perioadă o serie de înfrângeri în Polonia, în ciuda ajutorului dat de Transilvania. În condițiile relațiilor diplomatice dificile cu rușii și a eșecurilor în Polonia, Hmelnițki a fost obligat să facă față unei serii de rebeliuni ale cazacilor din subordinea sa. În plus, tătarii, care deveniseră între timp aliații polonezilor, se pregăteau pentru o nouă invazie în Ucraina. Deși era foarte bolnav, Hmelnițki a continuat activitatea diplomatică intensă. Pe 22 iulie, Bogdan Hmelnițki a suferit o hemoragie cerebrală
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
cei mai aspri critici ai hatmanului. Reputația lui Hmelnițki a fost zdruncinată în timpul vieții de alianța cu tătarii, care au luat în sclavie un mare număr de țărani ucraineni. Se consideră că a fost vorba de o anumită indiferență a cazacilor și a liderilor militari față de „hlopii”, oamenii simpli ucraineni). Ca o concluzie, se poate spune că imaginea lui Hmelnițki este în Ucraina zilelor noastre mai degrabă una pozitivă, existând unele critici cu privire la uniunea cu Rusia, care a fost dictată de
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
său „Prin foc și sabie” (Ogniem i mieczem), pune accentul tocmai pe nemulțumirile hatmanului generate de „afacerea Cz.....”. Acest roman a fost scris cu intenția declarată de revigorare a spiritului național în Polonia împărțită de puterile vecine și prezintă povestea cazacilor răzvrătiți și a lui Bogdan Hmelnițki din punctul de vedere al șleahtei (nobilimea) poloneze. De aceea, polonezii sunt prezentați ca niște eroi, în vreme ce cazacii sunt demonizați. Această poziție se deosebește de cea a istoricilor polonezi, mult mai echilibrată. Astfel, istoricul
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
intenția declarată de revigorare a spiritului național în Polonia împărțită de puterile vecine și prezintă povestea cazacilor răzvrătiți și a lui Bogdan Hmelnițki din punctul de vedere al șleahtei (nobilimea) poloneze. De aceea, polonezii sunt prezentați ca niște eroi, în vreme ce cazacii sunt demonizați. Această poziție se deosebește de cea a istoricilor polonezi, mult mai echilibrată. Astfel, istoricul Ludwik Kubala îl compară pe Hmelnițki cu Oliver Cromwell. Astfel, istoricii consideră că disfuncționalitățile fundamentale ale statului polono-lituanian au fost cele care au generat
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
demonizați. Această poziție se deosebește de cea a istoricilor polonezi, mult mai echilibrată. Astfel, istoricul Ludwik Kubala îl compară pe Hmelnițki cu Oliver Cromwell. Astfel, istoricii consideră că disfuncționalitățile fundamentale ale statului polono-lituanian au fost cele care au generat rebeliunea cazacilor. În ecranizarea romanului „Prin foc și sabie” (1999), autorii oferă o viziune mai apropiată de realitatea istorică, renunțând în mare măsură la exagerările autorului romanului. Istoriografia oficială rusă a pus un accent deosebit pe ideea că Hmelnițki a hotărât să
Bogdan Hmelnițki () [Corola-website/Science/310077_a_311406]
-
ne ajute Dumnezeu vitejilor. Ura!”". Statuia a fost montată pe un soclu de granit roșu de Finlanda ce era înconjurat de trei basoreliefuri în bronz. Pe basorelieful central era reprezentată bătălia cavaleriei ruse la Câmpul Mieilor, basorelieful din stânga reprezenta pe cazacii și grenadierii ruși intrând în cetatea turcă și producând o panică groaznică, iar basorelieful din dreapta îi reprezenta pe husarii din Regimentul IV al prințului de Coburg, în partea stângă fiind reprezentat prințul călare, având în spate cavaleria de rezervă. Ca
Statuia generalului Aleksandr Suvorov din Dragosloveni () [Corola-website/Science/310134_a_311463]
-
au reluat atacul împotriva partizanilor iugoslavi pe 15 mai, lupta continuând până pe 16 iunie (bătălia de la Sutjeska), în încercarea de distrugere a principalei forțe a partizanilor. Forțele Axei au mobilizat peste 127.000 de soldați germani, italieni, croați, bulgari și cazaci și 300 de avioane, împotriva celor aproximativ 18.000 de partizani, organizați în 16 brigăzi. În timpul luptelor finale, partizanii au luptat aproape exclusiv cu germanii. Iugoslavii au reușit să spargă încercuirea de-a lungul râululi Sutjeska, prin regiunea apărată de
Mișcările de rezistență în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310340_a_311669]
-
se dădea prin intermediul publicațiilor, atât în limba rusă cât și în ucraineană, așa cum au fost ziarele Оснoва ("Osnova = Baza") (1861 - 1862) a lui Kostomarov sau Черниговский листок ("Cernihovskii Listok = Foița Cernigovului") (1861 - 1863) a lui Leonid Hlibov, monografiile (biografia hatmanului cazac Bogdan Hmelnițki de Kostomarov, monografiile istorico-folcloristice Записки о Южной Руси ("Note despre Rusia sudică") ale lui Panteleimon Kuliș) sau abecedarele ( Буквар южноруксий = "Abecedarul rușilor de sud") de Taras Șevcenko). În gazeta "Osnova", Kostomarov a publicat influentul său articol „Două naționalități
Ukazul de la Ems () [Corola-website/Science/309170_a_310499]
-
Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite. Vechea biserică a Mănăstirii Putna, construită în perioada 1469-1470, a fost distrusă de cazaci în 1654 și apoi reconstruită, iar Biserica "Sf. Procopie" din Bădeuți, a cărei construcție începuse cu patru zile mai devreme (la 8 iunie 1487), a fost distrusă de austrieci în 1916. Ștefan cel Mare a întemeiat aici singura mănăstire de
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți () [Corola-website/Science/309239_a_310568]
-
ctitor a dăruit Mănăstirii Pătrăuți moșiile Pătrăuți și Mihoveni, cărți și vase bisericești, dar așezământul monahal a fost jefuit încă în secolul al XVI-lea. Din cauza vitregiei vremurilor, mănăstirea a fost părăsită în repetate rânduri. Ea a fost prădată de cazaci, tătari și apoi de polonezi (la 1684). Astfel, pe portalul de intrare în naos se văd urmele lăsate de arme de asalt, iar tencuielile arcelor și bolților din altar și pronaos au fost deteriorate. Episcopul Calistru al Rădăuților (1708-1728) a
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți () [Corola-website/Science/309239_a_310568]
-
Südtirol și Provincia Belluno), iar a doua era "Adriatisches Kustenland" (Istria, Quarnero și cea mai mare parte a Friuli-Venezia Giulia). În valea Carnia au fost folosite de către germani forțele anticomuniste recrutate în Uniunea Sovietică, aflate sub comanda ataman Timofei Ivanovici Domanov. Cazacilor li s-a promis crearea unei republici în Italia de nord-est care ar fi trebuit să se numească "Kosakenland". În jurul datei de 27 aprilie 1945, Benito Mussolini și amanta lui, Clara Petacci, au fost capturați de partizani în vreme ce încercau să
Rezistența italiană () [Corola-website/Science/310779_a_312108]
-
BB” ("Bandenbekampfung"). Ordinul pentru organizarea acestei operațiuni a fost dat direct de Himmler. În timpul operațiunii „BB”, Bach-Zalewski a avut sub comanda lui 10 batalione motorizate SS, 10.000 de polițiști germani și polonezi, 2 regimente maghiare și trei batalioane de cazaci recrutați din rândurile prizonierilor sovetici de război. După numai două luni, această operațiune s-a încheiat cu un eșec. În 19 - 20 august, ucrainenii au reușit să cucerească centrul militar german de la Kamin Koșirski, au înfrânt mai multe batalioane germane
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
momente din viața rurală, elocvente în acest sens fiind "Petrecerea câmpenească, La fântână, Culesul merelor" sau "La vatră". A reluat de asemenea peisaje de iarnă, reprezentativă fiind "Iarnă în Herța". O dată cu începerea războiului, a pictat scene specifice cum ar fi "Cazaci în Bucovina" și "Manevre de iarnă", în care folosește negrul și cenușiul pe fondul imaculat de alb al zăpezii. Fiind locotenent în rezervă al Regimentului IX Roșiori, el a cerut să lupte ca voluntar în armata română. A fost reactivat
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
(în limba rusă: Казачье войско, "kazacie voisko") a fost o subdiviziune administrativă a cazacilor din Imperiul Rus. Era formată dintr-un anumit teritoriu populat de cazaci care locuiau în stanițe, sate întărite, organizate militărește, care asigurau de altfel soldați pentru regimentelele de elită ale armatei imperiale și pentru patrulele de grăniceri. Armatele căzăcești erau
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
(în limba rusă: Казачье войско, "kazacie voisko") a fost o subdiviziune administrativă a cazacilor din Imperiul Rus. Era formată dintr-un anumit teritoriu populat de cazaci care locuiau în stanițe, sate întărite, organizate militărește, care asigurau de altfel soldați pentru regimentelele de elită ale armatei imperiale și pentru patrulele de grăniceri. Armatele căzăcești erau numite de obicei după regiunea de dislocare. Armatele căzăcești din Rusia au
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
de altfel soldați pentru regimentelele de elită ale armatei imperiale și pentru patrulele de grăniceri. Armatele căzăcești erau numite de obicei după regiunea de dislocare. Armatele căzăcești din Rusia au fost desființate în 1920 - 1922, la sfârșitul războiului civil rus. Cazacii care au emigrat au continuat să păstreze tradițiile armatelor lor. În Imperiul Rus, cazacii erau organizați în 11 armate separate, amplasate de-a lungul frontierelor: pe Don, în Kuban, pe Terek, în Astrahan, pe Ural, în Orenburg, în Siberia, în
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
grăniceri. Armatele căzăcești erau numite de obicei după regiunea de dislocare. Armatele căzăcești din Rusia au fost desființate în 1920 - 1922, la sfârșitul războiului civil rus. Cazacii care au emigrat au continuat să păstreze tradițiile armatelor lor. În Imperiul Rus, cazacii erau organizați în 11 armate separate, amplasate de-a lungul frontierelor: pe Don, în Kuban, pe Terek, în Astrahan, pe Ural, în Orenburg, în Siberia, în Semirecie, pe Baikal, pe Amur și pe Ussuri. Exista un mic număr de cazaci
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
cazacii erau organizați în 11 armate separate, amplasate de-a lungul frontierelor: pe Don, în Kuban, pe Terek, în Astrahan, pe Ural, în Orenburg, în Siberia, în Semirecie, pe Baikal, pe Amur și pe Ussuri. Exista un mic număr de cazaci în Krasnoiarsk și Irkutsk, care aveau să formeze în 1917 Armata de pe Enisei și regimentul de cazaci din Irkutsk ai Ministerului de interne.
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
Terek, în Astrahan, pe Ural, în Orenburg, în Siberia, în Semirecie, pe Baikal, pe Amur și pe Ussuri. Exista un mic număr de cazaci în Krasnoiarsk și Irkutsk, care aveau să formeze în 1917 Armata de pe Enisei și regimentul de cazaci din Irkutsk ai Ministerului de interne.
Armată căzăcească () [Corola-website/Science/309285_a_310614]
-
civile și militare locale. Vechiul castel a fost reconstruit și extins de regii poloni cu scopul de a proteja Polonia de invaziile tătare și otomane dinspre sud. În timpul răscoalei lui Hmelnițki (1648-58), comunitatea evreiască a avut de suferit și de pe urma cazacilor lui Hmelnițki, cât și de pe urma atacurilor tătarilor crimeeni. După tratatul de la Buczacz din 1672, orașul a făcut parte pentru scurt timp din Imperiul Otoman și a fost capitala elayetului Podolya. Pentru a contracara amenințarea turcească cu care se confrunta Uniunea
Camenița () [Corola-website/Science/309323_a_310652]
-
Ріг", transliterat "Krâvâi Rih" sau "Krîvîi Rih") este un oraș în sudul Ucrainei situat în partea de vest a bazinului carbonifer Donețk, la confluența râurilor Inguleț și Saksahan. Intră în componența regiunii Dnepropetrovsk. A fost fondat ca un sat de cazacii zaporojeni în 1775 și avea doar 2.184 de locuitori în 1781. În 1881 o companie franceză a început să exploateze depozitele locale de minereu de fier și în 1884 a fost construită o cale ferată în bazinul carbonifer Doneț
Krivoi Rog () [Corola-website/Science/309324_a_310653]
-
rusești conduse de colonelul Fiodor Denisov, apoi a revenit Porții Otomane prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774). Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în localitatea din jurul cetății se stabiliseră, pe lângă tătari și moldoveni, si țărani fugari ucraineni, rascolnici ruși și militari cazaci. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
mai mare șarjă de cavaleri din istorie, când Mareșalul Murat a aruncat în luptă întreaga sa cavalerie (12000 de oameni). Deși au fost expuși focului mitraliilor inamice iar în urma șarjei a ajuns într-o poziție foarte periculoasă, fiind încercuți de cazaci, Grenadierii Călare au reușit să se degajeze și au spulberat 3 linii de infanterie rusă, suferind pierderi minime. În timpul campaniei din Spania, Grenadierii Călare nu au fost folosiți eficient, din cauza rivalității dintre comandantul lor, mareșalul Jean-Baptiste Bessières și comandantul armantei
Regimentul de grenadieri călare din Garda Imperială () [Corola-website/Science/309459_a_310788]
-
devenit teatre de confruntare dintre guvernele-marionetă create de puterea de ocupație, noile autorități naționale și bolșevicii care doreau să reîncorporeze aceste teritorii în Rusia. Nu doar polonezii și bolșevicii ruși se luptau între ei, dar și ucrainienii, belarușii, lituanienii și cazacii se străduiau să pună mâna pe putere și să obțină controlul unui cât mai mare teritoriu. Luptele interne pentru putere au împiedicat diferitele facțiuni din Belarus să câștige suficientă putere pentru a controla țara. Situația în Ucraina era și mai
Ofensiva sovietică îndreptată spre vest din 1918-1919 () [Corola-website/Science/305016_a_306345]
-
există nicio confirmare a acestor fapte în sursele aflate la dispoziția cercetătorilor din zilele noastre, care să confirme distrugerile din Kiev. Înaintarea sovietică în Ucraina a fost caracterizată de masacre ale civililor și incendierea unor întregi sate, în principal de către cazaci, acțiuni care urmăreau sperierea populației ucrainene. În spatele liniilor poloneze, forțele mobile sovietice au distrus căi ferate, au spânzurat persoane bănuite că-i ajută pe polonezi și petliurișiti și au tăiat liniile telegrafice. Până la sfârșitul acțiunii de „pacificare” a Ucrainei, care
Operațiunea Kiev (1920) () [Corola-website/Science/305075_a_306404]