9,618 matches
-
-i Voicăi să-l urmeze, porni spre ieșirea din spațiul nunții, depărtându-se de vatra unde șatra se așezase în urmă cu câteva săptămâni. * Un timp, Ina și Alex îl urmăriră pe Vișinel cum se îndepărta încet, încet, învăluit în ceața serii, ținând-o atât de aproape de Voica, încât se putea intui că de fapt, ei doi sunt o singură ființă. Ina se străduia să înțeleagă, să treacă peste această clipă fatidică. Știa, în același timp, că durerea ei va fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ar fi un remediu sigur, mai grave sunt căldurile cu hipertermie, ceea ce m-a făcut să pun oala cu amintiri la foc mic, să nu se ardă la fund. Prin călătoria mea înapoi în timp, când mă răscolesc gândurile din ceața unor estompate aduceriaminte, îmi simt furia și durerea interioară care mă macină și mă revoltă în fața sorții, zeița Fortuna zâmbindu-mi totdeauna ironic, diminuându-mi bucuria puținelor plăceri. De multe ori mă întreb intrigat, de ce nu am primit și eu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
deznădăjduiți, a alcoolicilor și a boschetarilor. Deocamdată, „nu-i nimic nou sub soare”, toți ne naștem o dată și murim pe rând. Poporul moare, dar nu se predă, îndreptându-se spre ce-i mai rău, cu mintea în beznă, ca măgaru-n ceață, spre primitivism, analfabetism și violență, iar în final spre un harakiri mioritic. Nu e o ficțiune că, de mai bine de douăzeci de ani, după ce l-am înlocuit pe dracul cu tată-su, s-a instituit la noi pedeapsa cu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
salcâmi. Îmi trântesc spiritul peste un dâmb verde, acoperit cu iarbă grasă. Urlu. Mai Întâi un geamăt, un țipăt isteric, prelung, urmat de un urlet Înalt, negru. Cerul se clatină. Iarba se usucă. Pare arsă. Copacii au floarea scuturată. O ceață densă coboară cu repeziciune, Îndepărtându-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-am regăsit trupul gol Întins În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă Întins cuminte lângă celălalt. Glezna Îmi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În timp ce el, cu sforțări caraghioase, Încerca să Îndepărteze praful acela cenușiu, care acum forma o crustă, un fel de coajă ce se usca repede și crăpa, pulverizânduse În tăcerea camerei. Se uită spre fereastră și văzu lumina sleită Într-o ceață lăptoasă, plutind destrămată printre ferestrele acvarii ale clădirilor Înalte din apropiere. Întunericul Îl găsi Înțepenit În mijlocul camerei, cu privirea fixă, cu gâtul aplecat spre În față, Într-o resemnare fără margini, asemeni condamnatului la spânzurătoare. O amintire din copilărie Îi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să spun aripile!) și se aruncă cu un salt În gol, lăsându mă Înmărmurit de uimire... Spre surprinderea mea totală, nu căzu. Pluti asemenea păsărilor din Înălțimi. Cobora Încet, senin, rotindu-se În cercuri din ce În ce mai mici, până se pierdu În ceața groasă, Încâlcită În crengile copacilor mărunți din adâncul râpei. M-am Îndreptat șovăind spre ușa de la baie. Un miros fierbinte, nesuferit, colcăia În aer. Glasuri ciudate, țipete, vaiete răzbăteau dintr-acolo șters, În surdină. Fereastra era animată de zvâcnetele șerpișorilor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mai ales în public, răspunse impasibil: - În afară de Ina n-am promis nici unei domnișoare că o voi conduce la altar. Când Olga îl auzi pronunțând numele Inei cu atâta dezinvoltură, ochii ei dobândiră culorile nopții. Chiar Alex îi apăru într-o ceață din care cu greu îi putea desluși chipul. Răscolită de acest neașteptat moment, Olga abia putu să mai adauge: - Să aveți casă de piatră! și începu să coboare în fugă ultimele trepte. Alex, intuind că Olga nu-și epuizase repertoriul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
profil, de aproape sau departe, nu eram în stare să văd decât un contur stupid pe care mi-l asumasem ca fiind chipul meu. Deși vederea nu-mi era deloc afectată, nu purtasem niciodată ochelari, în fața oglinzii vedeam ca prin ceață. Bănuiam că semăn cu ceilalți, dar nu mi cunoșteam trăsăturile particulare care îmi dădeau un aer boem, după cum mă recunoșteau alții. Era ca și cum aș fi purtat o mască, dar cu adevărat nu știa nimeni ce se află în spatele ei, nici măcar
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
treaz, să se uite la televizor cu ochii întredeschiși. Se lăsa întunericul și căldura plăcută din trupul său îl cufundă molcom într-o stare în care tot ce se petrecea în jur se vedea ca prin fum sau ca prin ceața ce se ridică dimineața dintre lianele căzute la pământ și care acum îi îngreunează mersul. Taie-le cu cuțitul. În spatele lui nu mai era nici un perete al dormitorului, nici noptiera, nici măcar televizorul, doar Daniel, care își făcea drum cu lama
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să mă gândesc la ea. — Și la Londra plouă. Din televizor se anunțau nouă grade în capitala Regatului Unit, nici pe continent termometrul nu va urca peste zece grade și în majoritatea regiunilor va ploua. Spre dimineață se va instaura ceața, mai ales în depresiuni. Vocea lui Daniel urla peste vocea din televizor. — Trebuie să riscăm, nu ne putem opri. — Vreau să am liniște și să nu mai plouă. Dacă înaintăm, o să dăm de autostradă și de benzinărie. Acolo o să ne
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
două zile. — De ce vrei să se chinuie atât? — Am zis numai că poate să țină mai mult. Ne priveam unii pe alții. Aveam impresia că până acum urmăriserăm pe întuneric un film și că brusc cineva a aprins lumina. În ceață privirile ne erau confuze și parcă burta unchiului se umfla și mai tare și toată perna era îmbibată de sudoare, iar noi atât de bătrâni acolo, în dormitor, lângă el. Vocea mătușii răzbătea de pe hol, acum nu mai plângea, vorbea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Ciocanul era lipit de peretele autobuzului sub inscripția „În caz de urgență“. Fiecare literă putea forma o infinitate de cuvinte, dar preferase să rămână pentru totdeauna în anunțul bătut cu negru în metal. Se înnoptase și 257 înainta acum prin ceață. Nu se mai vedea nimic afară. Smoke lowering down the chimneys, making a soft black drizzle. La următoarea stație nu coborî nimeni. — Câți ani ai? Cucoana cu crizanteme ținea de mână copilul așezat lângă ea. — Cum te cheamă? Copilul o
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o șampanie învechită în vinotecile Burgundiei. În cele două ore cât durase masa, Olgăi, care gustase spornic din aceste licori îmbietoare, i se cam împăinjeniseră ochii. În zadar îi șterse de câteva ori cu batista, obiectele, oamenii pluteau într-o ceață destul de densă. în fond, își spuse sieși, era cu soțul ei la un restaurant și era firesc să se simtă bine. Erau în luna de miere și voia să se bucure de tot ce îi oferea acest început de viață
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
alături de ea, că între ei distanța se mărește cu fiece zi care trece. Avea strania percepție că soțul ei se depărtase atât de mult de familie, de tot ce însemna casa lor, încât abia îl mai zărea învăluit într-o ceață nebuloasă prin care nici gândurile și nici chipurile nu pot fi deslușite. Nu mai era Victor, omul acela pentru care ea investise credință, dragoste, fidelitate. Vrând, nevrând, Olgăi îi veni în minte o înțelepciune populară, ce sintetizează plastic schimbarea neașteptată
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
patru pahare. Le umplu. Luă unul plin, îi îndemnă și pe ei să facă același lucru, după ce, pe al său,îl dete peste cap. Apoi, trecu în încăperea mai din spate. Nu cumva să fugi, zise unul, că nu știu ceți facem. Doar nu-s stricat la cap, zise el din mers. și se duse în casă. De acolo, înnarmat, rapid, cu caseta, și cu pistolul mitralieră, pe care permanent îl avea la îndemână, trăncănind niște scaune, reveni. Când a intrat
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
aleagă, dintre resturi proaspete de mâncare, bunătățile care-i plac. Eram chiar acel câine. Lucarna se închisese - Ea era pentru mine ca un buchet de flori proaspete aruncate la gunoi. În seara ultimei ieșiri, vremea era urâtă și ploioasă, o ceață groasă acoperea împrejurimile. În atmosfera asta umedă, care atenua vioiciunea culorilor și insolența liniilor, încercam o senzație de libertate și de calm; ploaia îmi spăla gândurile negre. Or, în această noapte, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bine, ca ivită din negură, fața Sa vaporoasă îmi apărea cu mai multă insistență ca oricând, fața Ei maladivă, asemănătoare miniaturilor care ornează pielea truselor de scris. Cred că se scursese o bună parte din noapte când m-am întors. Ceața se îndesise atât de tare, că nu vedeam pe unde merg. Dar, odată ajuns în fața ușii, datorită obiceiului și grație unui simț special pe care îl căpătasem în cursul plimbărilor mele nocturne, am deslușit o formă îmbrăcată în negru, silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
din nou; o ploaie măruntă începu să cadă. Am ieșit din casă în speranța că o să găsesc pe cineva care să mă ajute să car cufărul. În jur, nici țipenie de om. O clipă am scrutat îndepărtările. Am zărit prin ceață un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos. Nu-i puteam vedea fața, acoperită cu un fular mare. M-am apropiat încet de el. Înainte să-i fi adresat vreun cuvânt, începu să râdă discordant, sec și înspăimântător, de mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
un timbru propriu. Un fel de calm absolut și inefabil îmi pătrunseră întreaga ființă, nu percepeam nici zdruncinăturile dricului. Simțeam doar cufărul apăsându-mi pieptul. Cadavrul Său, corpul, mi se părea că greutatea lui îmi apăsase pe piept dintotdeauna. O ceață acoperea vecinătățile drumului. Drișca traversa cu o viteză și un calm straniu coline, câmpii, râuri. În jurul meu se derula o panoramă pe care n-o mai văzusem niciodată, nici în vis, nici în starea de veghe; de o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zăreau case, unele joase, altele înalte, dar mereu cu o anume formă geometrică, conice sau trunchiuri de con, cu ferestre strâmte și strâmbe, din care ieșeau nuferi albaștri, ce se cățărau de-a lungul pereților. Dintr-odată, spectacolul dispăru dincolo de ceața groasă. Nori grei, încărcați de umiditate, apăsau pe creasta colinelor; o ploaie fină se pulveriza în aer ca un praf rătăcit și nesigur. După ce rulase atâta timp, drișca se opri la piciorul unui munte înalt, despuiat. M-am debarasat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
spre drișcă și se instală pe capră cu o agilitate deosebită. Biciul șfichiui în aer, caii porniră spumegând. Zurgălăii de la gâtul lor răsunau în aerul umed cu un timbru special. Pe nesimțite, atelajul dispăru în întregime într-un nor de ceață. Deîndată ce am rămas singur, am răsuflat ușurat. Mi se părea că tocmai m-am eliberat de o greutate apăsătoare care îmi strivea pieptul. O acalmie plăcută mă cuprinse din cap până-n picioare. Privii în jur. Mă aflam într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de carne putredă. Un miros de cadavru, ca și când corpul meu fusese dintotdeauna impregnat de el, iar eu îmi petrecusem întreaga viață dormind într-un sicriu negru, în timp ce un bătrân cocoșat, a cărui față nu i-o vedeam, mă învârtea în ceață, printre umbre rătăcitoare. Drișca se opri. Am luat vasul și am sărit jos. Eram în fața ușii. Am intrat în casă în cea mai mare grabă, am pus pachetul pe masă și m-am dus să iau cutia de tablă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
îndepărtase cu o agilitate deosebită. M-am întors și am deschis fereastra care dădea în stradă. Atunci, am văzut silueta bătrânului. Râdea atât de tare, că-i tremurau umerii; strângând la subsuoară batista înnodată, se îndepărta șontâc-șontâc, până dispăru în ceață. Atunci m-am întors și mi-am examinat ținuta: hainele îmi erau rupte; din cap până-n picioare eram acoperit cu sânge închegat. Doi cărăbuși zburau împrejurul meu: viermi albi, minusculi îmi colcăiau pe trup - și greutatea unui mort îmi apăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ce lărgea treptat deschizătura spre orizont. Peisajul, tot mai cuceritor, mă transpunea de-a dreptul. Mă vedeam în ziua decisivă a vânătorii punctată de narator. Mirosul amar al frunzelor îmi umplea și mie nările. Simțeam și eu, ca și Mihai, ceața subțire care nu era pe deplin risipită, simțeam boarea ușoară de vânt care legăna ramurile și razele soarelui de toamnă târzie, țesute fin deasupra rămurișului des. Trebuie să-ți investești toate forțele, domnule Gerard, ca să arăți cât ești de valoros
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
înalt, fals îndurerat, subțirele și tristul umor acid; tapiseria cu uciderea licornului și că totul poate deveni posibil... Da, poate deveni posibil... Aș fi dorit ca mirosul amar al frunzelor să-mi umple din nou nările, aș fi dorit ca ceața subțire să nu se disipeze pe deplin, aș fi dorit ca boarea ușoară de vânt care ar legăna ramurile și razele timide, aici inexistente, ale soarelui de toamnă târzie, țesute deasupra rămurișului des, să mă fi scos din ceea ce, din
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]