16,722 matches
-
opinii la fel de valabile, chiar dacă se contrazic una pe alta. Purtarea lui Alexe irita, stârnea orgolii, când discuția ajungea către o tensiune paroxistică, Alexe se tempera dintr-odată, își controla sarcasmele, se retrăgea puțin câte puțin de pe poziții, cu bună știință, ceda, accepta pe ici pe colo spusele celuilalt. Din colțul ei Nina savura această înfrângere simulată, ochii ei aruncau fulgere vesele, își freca palmele de mulțumire, mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceva ca un tunet îndepărtat. Femeia se gândi că poate pentru Alexe venise ora cinei, se foi în fotoliu enervată. Desigur era timpul să plece, zăbovise destul, prea destul, ceva ca o amenințare surdă o îndemna să întrerupă discuția, să cedeze la repezeală, să-i accepte formal ideea numai ca să se poată urni de acolo. Privi bagheta neagră, cu încrustații simetrice ce împrejmuia marginea de sus a tavanului, o fotografie executată de un prieten al lui Alexe, ce luase un premiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
secunde să-l știe transfigurat, radiind de emoție, umanizat. Oare el este OMUL ACELA, se întrebă și în interiorul ei simți o difuză căldură erotică. Atunci Alexe întinse calm mâna după o țigară, rupse nemișcarea, acesta era un semn de slăbiciune, cedase. Carmina se întoarse pe călcâie, dorind mai mult ca niciodată să fie feminină, frapant feminină. Ce faci, mă, pleci? Îl auzi din urmă, la fel de calm, de imperturbabil, în prag ea se împiedică și șovăi puțin pe toc, o clipită numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o tarabă ponosită, cu mișcări iuți aproape de neobservat a despicat pepenele în felii. Mănâncă, mi-a zis, calitatea întâia, garantat, băiatul nu se înșală. Am șovăit o clipă, nu se cadra de loc, eu acolo, sub tarabă. Până la urmă am cedat pitorescului, m-am cocoțat pe masa de piatră și am început să mănânc. Cred că nici un pepene n-a fost așa de bun ca acela din piață. În jur era o viermuială de oameni ceva de speriat, zi de târg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ceai, era o ascultătoare ideală, nu-l stânjenea cu privirea, cu vorba, nu căuta să-și exprime compasiunea. Ea îi observase cureaua de la ceas, puțin uzată, și-l văzu cum își scoate seara ceasul de la mână. Mica fâșie de piele, cedând cu timpul, în contact cu pielea lui vie, cu firișoare de păr. Își spunea în sinea ei, mulțumită, că fusese inspirată în ziua aceea, la tribunal, când îl reținuse. Atunci nu știa cu precizie ce o atrăsese la el. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
scape de câteva borcane, dar amândoi părinții se împotriveau, se mențineau pe poziție. Lasă, ia-le, dimineața mai ai și tu ce întinde pe pâine, nu vezi cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un târziu, vântul scăzând din intensitate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca ea să aparțină altui bărbat, ca să poată realiza ruptura și pentru ea și pentru el. Dacă s-ar fi terminat concediul și ea ar fi revenit în oraș exact așa cum plecase, ar fi fost din nou în stare să cedeze primelor presiuni exercitate de Ovidiu, gată să reia din nou seria interogatoriilor fără sfârșit și ar fi început să trăiască plină de temeri, că într-o zi, într-o oră, într-o secundă se va petrece cu ea ceva grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
le va însufleți gesturile niciodată. Dar în seara aceea violența din ei răbufnise, reușise să le arate adevărata culoare, adevăratele lor fețe desfigurate de ură, de gânduri nerostite, ferecate între oasele cutiei craniene. Era sigură că, de i-ar fi cedat, actul amoros dintre ei ar fi fost nespus de intens și el mai ales ar fi vrut să-l repete în aceleași condiții. Își strânse în grabă cearceaful. Nu mai putea sta. Privi în jur atentă. Nu cunoștea pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă vrei să vezi că pot, pot, urâțenia ta ți-o trimit înapoi și buze strânse și ascuțit-întins, eu am altceva pentru tine, uite, și ochiul se luminează cu aceeași intensitate și se dilată și îl văd cum moare, cum cedează clipind, întorcând capul în zâmbet moale, șmecher, țuguiat la față, nu-i prea convine, sunt obosit azi, n-am dormit, mi-e somn, ce-i cu mine azi, și-i spun, aștept acum să văd ce se mai poate întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
forma umană, azi ne apare într-adevăr deosebit de orice formă de viață. Mult evoluat, când noi înșine am devenit niște mici dumnezei... Poate se schimbă ceva în ierarhia îngerilor, arătarea aducând mai mult a Satan decât a Dumnezeu. Dar toți cedară mulțumindu-se cu explicația că e o boală. Toți fuseseră atrași în tunel. Peste miliarde de capete descoperite, un înger uriaș, Îngerul întunecat, păzea turma de oameni sălbateci. Gândeau că dau ultima fărâmă de umanitate. Se vede clar că era
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Urmau, În ordine, o familie de pensionari, pe partea femeii și a sa, iar pe cealaltă parte, un soldat În permisie și o adolescenta strabică. Trenul Înainta fără poticneli În lumina posacă a după-amiezii. Plasele de bagaje gemeau, gata să cedeze: sacoșe burdușite, geamantane legate cu sfoară, un rucsac verde, o săniuță, flori și un miros necruțător de usturoi. În gări mici sau mari, trenul era luat cu asalt. Cu toate acestea, merge bine, observă doamna În vârstă, spărgând În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În luna mai printre merii Înfloriți. Plănuiseră să transforme cabana din mijlocul livezii Într-o casă confortabilă și să se retragă aici la bătrânețe. Din păcate Însă domnul Übelhart n-a avut și un ficat la Înălțimea imaginației sale. A cedat la a doua hepatită. Îl slujise cu credință cincizeci și șase de ani. Și nu uita ce-ți spun eu, draga mea: obișnuința e mai rea decât singurătatea. Cât ești tânără. Mai târziu, contează mai puțin această deosebire. Își așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de grade la umbră și toată lumea era la ștrand sau la pădure. Cei trei tocmai terminaseră al doilea rând de halbe la berăria din colț când s-a produs minunea. Se numeau Horacsek, Zegrea și Gheretă. Acesta din urmă a cedat celor doi cu părere de rău desenele după care alergase și el, mai mai să-și dea sufletul, Întrucât Zorela nu admitea În casa lor decât nudul ei și nici pe acela decât În Întuneric, o dată pe lună. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pleoapa coborâtă din nou, după expresia dominatoare a ochiului vigilent, războinic și amenințător. Când se Întoarse la lumină, strălucind cu mândria unui sentiment natural, celălalt ochi strălucea mai puțin și nici nu mai era atât de amenințător, ci gata să cedeze În fața unei atitudini mai pașnice. Ca să se pună de acord, cei doi ochi se scufundară cu voluptate Într-un pahar de vin vechi, lăsându-și stăpânul În beznă, cum se Întâmpla pe vremuri cu sala de cinema, când se schimbau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Începură să sune telefoanele. Nici al lor nu șoma. Răspundea Coriolan: solemn, vesel; cordial, familiar, condescendent, reținut, locvace, după caz. La ultimul apel a rămas fără replică. Un nume necunoscut Îl căuta pe Flavius-Tiberius. După schimbul obișnuit de replici, bătrânul cedă receptorul, Însoțindu-și gestul cu un scurt comentariu: are o voce plăcută. Parcă ar fi Ingrid Bergman În Casablanca, unul dintre filmele sale preferate. La mulți ani! Și să-ți meargă bine vânzările, Îți urează Iolanda Filcz&Co. Mulțumesc, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din punct de vedere fizic și asta înseamnă că nu ai de ce să nu-ți revii complet. — Așadar, e vorba de ceva temporar? Timpul chinuitor, încremenit al lui nu știu, în care trăiam de când deschisesem ochii pe covor păru să cedeze puțin. Un val cald de ușurare mă lovi sub coaste. — Așa cred, zise doctorița și-mi oferi un zâmbet reținut, care mi-a făcut senzația de ușurare să bată în retragere. — Dar? — Dar probabil că aici e vorba de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu lovesc de canatul ușii marginile de carton pline de apă. Am reușit într-un sfârșit, am pășit cu grijă în antreu și-am întins piciorul în spate ca să împing ușa. Într-o sincronizare perfectă cu pocnetul ei, fundul cutiei cedă și deșertă întreg conținutul pe podea. Scrisori. Un teanc umed de scrisori pe covorul din antreu. Am sprijinit cutia goală de capătul măsuței și-am îngenuncheat să arunc o privire mai atentă. Simian Keslev, Sheffield Road nr. 90. Harrison Brodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să se modifice; tensiunea i se scurse din corp împreună cu apa. Fața albă și asudată deveni senină și angelică, precum aceea a unei persoane întinse într-un sicriu, calmă și înțeleaptă. Înclină ușor din cap, mecanic. — Important acum e să cedezi, zise el, încet. Avea o altă voce, era ceva mult dincolo de cuvintele rostite. Știi adevărul. Știi că ești deja mort. În adâncul tău știi asta. Eric Sanderson a dispărut, a dispărut de mult. La fel și Clio Aames. Totul, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Dar teama mă făcea să tremur și, în vreme ce repetam în gând numele iar și iar, buzele murmurau ceva ininteligibil. — Mmm, mm-mmm. Încercam să nu mă gândesc la podea, încercam să nu mă gândesc la suprafața plată și solidă care putea ceda sub mine, și la faptul că puteam să fiu tras în adâncul apelor. — Mmm, mmm-mmmm. O mână mi se așeză pe umăr. Șșș, făcu o voce de fată, aproape în spatele urechii mele. Am înghețat. — Mai fumezi țigările alea mentolate oribile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bucăți luate la întâmplare din Fragmentele becului; de preferință cele unde apar numele Clio și Eric.] Figura ????? Picioarele îmi erau slăbite și moi și aproape că nu le simțeam. Am trăit o clipă de groază cumplită gândindu-mă că vor ceda sub mine imediat ce voi încerca s-o iau din loc, dar, deși tremurau, m-am ținut. Am pornit într-o alergare dureros de lentă, o alergare cu încetinitorul, un miliard de ani scurgându-se între un pas și celălalt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui, un baraj verbal schimonositor de sub masa aceea de păr. Aproape că se și întâmplă, lumea trăgându-și respirația ca marea care se retrage înaintea unui val tsunami, însă n-o făcu, nu răbufni. În oala aceea sub presiune, ceva cedă. Fidorous își scoase ochelarii cu rame groase și-i frecă meticulos cu mâneca halatului. Bătrân și ostenit, acum că furia dispăruse, își strânse rădăcina nasului cu degetul mare și cel arătător înainte să-și pună ochelarii la loc. — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se încumetă să-i coasă la loc cămașa sfîșiată și împărțită? Lui nu i se cunoaște nici un compromis. Și-a trăit pînă la moarte credința. Rectific: lîngă moarte, în zarcă, la Aiud. Atunci, condamnă-l și pe Titel Petrescu. A cedat. După ani și ani de temniță, a formulat o scrisoare de adeziune pentru regim. Era înfometat. Era șantajat. Psihicul i s-a șubrezit și s-a frînt. Dar Pandrea? Petre Pandrea chiar crezuse în alternativa proletară. A pledat gratis pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
casă sordidă. Partidul îi dăduse, vorba lui Croh din '60, "altă condiție socială". Și "boieroaica prozei românești" a fost nevoită să semneze un astfel de apel. Cine i l-a cerut și cine i l-a publicat? Crohmălniceanu! Cum se ceda? Așa. Nici Ion Barbu, după Croh, "n-a rămas un vertical". Prin '57, se mărturisea aceluiași Croh: "N-am palton". Fusese invitat la Dresda, la un congres de matematică, iar Croh putea, subliniez, putea să-l ajute să obțină pașaport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cum pictează Rusalin Pop: cu intestinele la vedere, cu ficații, cu rinichii, cu toate orificiile la vedere. Mi se pare că-i invers. Ție mereu ți se pare că e invers. Subliniază cu un zîmbet ce numește ea "vultureala Iordanei," cedează și poartă discuția la dracu-n praznic: Mă tem că mileniul trei o să aducă superioritatea sexului masculin, ca-n Evul Mediu. Știu și eu? Femeile au învățat deja lecția de la bărbați. S-au masculinizat și ele. Sînt agresive, atacă. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la revista Uniunii Scriitorilor. Avea nevoie de colaboratori. De colaboraționiști. Ce să fi făcut? Am scris recenzia la cartea colonelului. Paul Goma are încă o dată dreptate: să mă judece numai cei care au trecut prin situația asta și n-au cedat. Culmea e că recenzia n-a apărut. Nici mercenariatul nu mi-a fost de folos. N-am lăudat destul? N-am spirit lăudăcios§§§§§§ și pace. Mă doare unghia, mi-am ciocnit-o într-o piatră rebelă, făcînd cîțiva pași pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]