2,847 matches
-
Tacit, privirea s-a transformat în contemplație, formele naturale în semne ale unei realități superioare, iar imaginea convențională a tabloului în pretext pentru o lectură în cod spiritual. Floarea soarelui, cu spectaculosul ei potențial expresiv, s-a topit într-un ceremonial de forme și culori care trimite mai degrabă la marile ceremonii liturgice decît la peisagistica de primă instanță. Coroana de lumină s-a preschimbat în aură, verticalitatea în levitație și lanul în procesiune mistică. După cum bietele sperietori de ciori, atît
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
ca un sculptor și fluent ca un teoretician, el și-a construit o prezență publică pe care, dacă n-ar fi atît de uzată comparația, am putea-o asemăna cu buzduganul zmeului ce anunță, cu grabă, dar și cu un ceremonial specific, iminenta întrupare a celui rămas mai în urmă. După simpozioane și participări la expoziții colective, după activități civice și administrative, după ce, într-un cuvînt, și-a constituit un profil, el și-a organizat tîrziu prima sa expoziție. Și pentru că
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
la Secția de manuscrise și carte veche de la Biblioteca Academiei Române, unde a lucrat până în 1943. În 1938 își susține teza de doctorat (pentru a cărei pregătire făcuse câteva călătorii de studii în Turcia, Grecia și Franța), intitulată Literatura română de ceremonial. Condica lui Gheorgachi. 1762, documentată privire asupra ceremonialului aulic din epoca bizantină până la textele care au urmat Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Din 1939 ține cursuri la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie din București. Numit în
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
Biblioteca Academiei Române, unde a lucrat până în 1943. În 1938 își susține teza de doctorat (pentru a cărei pregătire făcuse câteva călătorii de studii în Turcia, Grecia și Franța), intitulată Literatura română de ceremonial. Condica lui Gheorgachi. 1762, documentată privire asupra ceremonialului aulic din epoca bizantină până la textele care au urmat Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Din 1939 ține cursuri la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie din București. Numit în 1941 profesor suplinitor la Facultatea de Litere și
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
de teorie a bibliografiei, București, 1976; Pagini din istoria cărții românești (în colaborare cu Gheorghe Buluță), București, 1981; Contribuții (Literatură română medievală), București, 1984; Scurtă istorie a cărții românești (în colaborare cu Gheorghe Buluță), București, 1994. Ediții: Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi, București, 1939; Legenda lui Afrodițian Persul, pref. Nicolae Cartojan, București, 1942; Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Rumânești întru care să cuprinde numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci, introd. edit., Craiova, 1944 (în colaborare
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
Mih. Popescu, „Din istoria presei românești”, CL, 1931, 3; N. Drăganu, Diaconul Coresi; Errare humanum... perseverare diabolicum, DR, 1934-1935; Ion Breazu, „Din istoria presei românești: «Republica română»”, DR, 1934-1935; Perpessicius, Opere, VIII, 357-361, IX, 436-442; Nicolae Grigoraș, „Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi”, „Studii și cercetări istorice”, 1943; [Dan Simonescu], „Studia bibliologica”, 1969, partea I (semnează G. G. Ursu, Aurelian Sacerdoțeanu, Dan Zamfirescu, Corneliu Dima-Drăgan); Dan Simonescu, (Biobibliografie), pref. Dan Zamfirescu, București, 1972; Bucur, Istoriografia, 431-433; Corbea-Florescu, Biografii, I, 193-198
SIMONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289690_a_291019]
-
1994; Mănucă, Analogii, 147-178; Nițescu, Proletcultismul, 171-178; Borbély, Grădina, 45-50; Micu, Scurtă ist., II, 99-109; Popa, Estuar, 128-142; Radu Cernătescu, Sadoveanu și Kabbala. Adevăratul Nechifor Lipan, LCF, 1996, 13; Florin Faifer, Cordonul de argint, Iași, 1997, 123-149; Constantin M. Popa, Ceremonialul sadovenian, Craiova, 1997; Vasile Popovici, Lumea personajului, Cluj-Napoca, 1997, 121-144; Dicț. analitic, I, 85-87, 207-209, 239-242, 305-308, 342-344, II, 86-89, 127-129, 376-378, III, 115-117, 128-132, 148-152, 160-163, 185-188, 403-405, IV, 262-267, 359-365, 432-438, 531-535; Glodeanu, Poetica, 303-322; Cărtărescu, Postmodernismul, 293-295
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
cu chipul brodat pe dvera „Arborele vieții”, dăruită de Domn Mănăstirii athonite Kutlumuz, alte multe chipuri de domni și de boieri cu soțiile lor demonstrează ușurința cu care artiștii români se descurcau atunci când trebuiau să figureze monumentalul, un monumental al ceremonialului (deci al convenției), da și al personajelor ce trebuie să respecte regulile efigiilor. Mai puțin numeroase și mai ascultătoare față de convenții, lucrările în metal - ferecături de carte, cele mai multe -, aparținând unor meșteri autohtoni ori venind de peste munți, pot fi convocate pentru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
presărate pe traseele plimbărilor (palatele voievodale din țară, conacele boierilor, mănăstirile), grădinile. Nici în aceste locuri (în cele mai multe), privatul vestimentar nu putea fi deposedat de înfățișarea luxoasă și de eleganța ostentativă, căci era vorba de menținerea identității, chiar dincolo de limitele ceremonialului. Se făcea, totuși, trecerea dinspre un „public” oficial către un alt „public”, neoficial de data aceasta. în comparație cu soții lor (obligați să mențină anumite „semne”, culoarea stofelor, de pildă), Doamnele rezolvau mai ușor aceste „treceri”, renunțând la unele podoabe și la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și-a aflat odihna Cehan Racoviță (era ctitor acolo), care din slugă domnească a ajuns mare logofăt în Moldova; iar fiul său, Nicolae, ajuns și el mare logofăt, l-a urmat în aceeași necropolă (se înscrisese între ctitori) 19. Un ceremonial de la care proaspăta văduvă nu putea lipsi Tautologia românească a fixat întotdeauna, într-un capitol important, practicile privitoare la mort, la chipul în care el trebuia pregătit pentru „viața de dincolo”. Din această „Carte românească a morților” - cuprinzând paragrafe (peste
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
defilarea celor care se perindau prin fața coșciugului pentru a săruta mâna mortului („Finita oratione, cuncti episcopi, ablates, barones, nobiles et qui in aulices ipsius ministeriis fuerant, ad feretrum accedunt, defunctique manum dextran et quam ea tenet crucem exasculantur” 37). Pompa ceremonialului era uneori augumentată de prezența la îmormântare a unor înalți prelați ai Bisericii Răsăritului. Neculce ne spune că la îngropăciunea lui Constantin Cantemir ar fi fost de față („s-au tâmplat”) toți cei patru patriarhi ai Orientului Ortodox (doi -după
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
blagoslovească masa”) „nu mănâncă altceva decât pește, și spun că fac acest lucru pentru a arăta pedepsire trupului, și de durere după cel mort; dar beau totuși vin și bere”44. Dacă reducem proporțiile și eliminăm „specificitățile” monarhice, obținem, categoric, ceremonialul unei înmormântări boierești. Iată-l descris de abia pomenitul Niccolò Barsi, pentru care priveghiul era acompaniat de sunetele feluritelor instrumente muzicale[?!]: „ei obișnuiesc să-l țină în casă timp de trei zile, mai ales dacă vremea este rece și este
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
oficializa izolarea femeilor - își închise la noi zăvoarele spre a ascunde femeia începând cam pe la jumătatea veacului al XVII-lea, din timpul lui Matei Basarab și Vasile Lupu, adică din acea epocă în care sunt tot mai frecvente accentele unui ceremonial aulic fastuos (cortegii impunătoare, audiențe solemne, ospețe grandioase). Chiar dacă istoricii din vremurile mai noi au arătat că gineceul bizantin („moștenit” apoi de turci) nu era, în primul rând, un spațiu al închiderii, ci, mai degrabă, un mic imperiu unde împărăteasa
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sau colectivă. Ele reproduc suferința și durerea despărțirii de o persoană apropiată, fie prin plecarea, fie prin moartea ei, acestea fiind cele mai frecvente motive. Ritualurile de despărțire sunt expresii ale durerii colective sau individuale și ele se manifestă prin ceremonialuri de conducere a celui care pleacă sau a celui care a murit, de către cei rămași În viață. Este expresia durerii despărțirii fizice de prezența celui cu care am fost Împreună, sfâșiere și regret. În planul formal-cultural, acest ritualuri ale suferinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acestea În seama oamenilor mai săraci. Este Într-adevăr curios faptul că femeia era tocmai acea regină cu care Ranjit Singh se căsătorise În primul an al șederii mele pe aceste meleaguri, căci trecuseră zece ani de când fusesem martor la ceremonialul nunții lor În Nadoun. După cum am menționat anterior, aceasta era una dintre fiicele lui Sunsarchand și avea o soră mai mică pe care maharajahul a luat-o de soție În aceeași zi, aducându-le pe amândouă În Lahore. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
lucrarea se impune prin câteva observații privind datina colindatului, precum și prin descrierea amănunțită a obiceiurilor Malanca și Irozii. Mai izbutite ca realizare artistică, orațiile de nuntă prezentate sunt însoțite de note explicative și alcătuiesc o succintă schiță monografică a acestui ceremonial. Un apel pentru adunarea poveștilor, cântecelor, cimiliturilor și descântecelor populare, publicat de S. în 1858, mai întâi în „Gazeta Transilvaniei”, apoi în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, nu are urmări. În primul număr din „Foaia Soțietății...” i-a apărut
SBIERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
sumă de credințe, de idei, de concepte care, considerate în ansamblul lor, formează un corpus ce nuanțează o veritabilă ontologie”, S. își propune în lucrarea Viața spirituală. Un model ontologic (2001) să prezinte acest orizont, dedus mai întâi din textele ceremoniale de înmormântare, apoi din folclorul obiceiurilor și al basmelor. Autorul se referă și la elemente din cultura dacilor, prevenind că cercetările asupra acestui subiect trebuie ferite de accentele patetice sau naționaliste, caracteristice anilor totalitarismului. S. a elaborat, de asemenea, studii
SECHESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289595_a_290924]
-
de etnografie și folclor” și a participat la alcătuirea Dicționarului analitic de opere literare românești (I-IV, 1998-2003). Prin studiul tematic, tipologic și poetic, lucrarea Poezia populară de nuntă (1985, reeditată în 2000 sub titlul Nunta în Transilvania (în contextul ceremonialului nupțial românesc) depășește stadiul literaturii anterioare de specialitate, care a abordat doar unele secvențe ale folclorului nupțial și s-a limitat, cu excepțiile de rigoare, la descrierea lor. Ș. este interesat deopotrivă de poetica și stilistica textelor nupțiale, convingerea sa
SEULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289649_a_290978]
-
descrierea lor. Ș. este interesat deopotrivă de poetica și stilistica textelor nupțiale, convingerea sa fiind că în această perspectivă tematică „există o poezie de puternice și adânci rezonanțe, care se cere analizată cu toată atenția”, ca și semnificațiile arhaice ale ceremonialului, nunta concentrând „atitudini existențiale și convingeri fundamentale ale poporului nostru privitoare la individ și la menirea sa în lume”. Cu precădere sunt examinate cântecul liric, orația și strigătura de nuntă, formulele de chemare, dialogurile, unele teme, motive, structuri. Scenariul nunții
SEULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289649_a_290978]
-
nici gratuit”. În ultima secvență a cărții, Ad maiorem populi gloriam, se creionează câteva microportrete ale unor prețuitori ai folclorului: V. Alecsandri, Lucian Blaga, Perpessicius, Artur Gorovei. SCRIERI: Poezia populară de nuntă, București, 1985; ed. (Nunta în Transilvania (în contextul ceremonialului nupțial românesc), București, 2000; Dincoace de sacru, dincolo de profan, Târgu Mureș, 1994; „Pururea întineritor”, izvorul, București, 2001. Ediții: Ioan Slavici, Opere, I, pref. D. Vatamaniuc, București, 1967 (în colaborare cu Dumitru Pop și Octavian Șchiau). Antologii: Cântecul de cătănie, I-
SEULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289649_a_290978]
-
rezident al Rusiei la București, funcție pe care a deținut-o până În februarie 1879, când, din cauza neînțelegerilor privind chestiunea Arab-Tabiei , a fost rechemat. Numeroasele modificări aduse ministerului afacerilor străine după Congresul de Pace de la Berlin au avut repercusiuni și asupra ceremonialului referitor la primirea miniștrilor străini, fie ei miniștri rezidenți sau plenipotențiari. Astfel, În ziua stabilită pentru audiență, „un adjutant domnesc merge la ospelul legațiunii cu două trăsuri ale Curții, din care cea destinată ministrului străin va fi de mare gală
DIPLOMAȚI RUŞI LA CURTEA REGELUI CAROL I. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ADRIAN-BOGDAN CEOBANU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1261]
-
cu puii de aur, București, 1938; Pygmalion, București, 1939; Inima munților, București, 1939; Clopotnița mică, București, 1939; Moise, București, 1939; Mihail Eminescu, București, 1939; Neguțătorul de inimi, București, 1939; Dansul dryadelor, București, 1940; Iisus cu crucea pe deal, București, 1940; Ceremoniale, București, 1940; Sfântul Petru, București, 1940; Hones, București, 1941; Imn către Dumnezeu, București, 1941; Minuni, București, 1942; Dar pierdut, București, 1942; Georgel, București, 1942; Focul adus, București, 1943; Mult mai sus, București, 1943; George Tăvală, București, 1944; Imperiul de ziuă
TREBONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
iubirii” - avertizează poetul, care cântă starea cea mai pură și speră într-o altă geneză, sub „cețuri”. De fapt, el visează la perfecțiunea cuplului și la un nou reper pentru altarul dragostei, imaginând o scurtă istorie adamică, uzând de versuri ceremoniale despre lecții de zbor angelic, dialog epistolar cu iubita idealizată, de toposul marin, oniric, de grădini și fluturi, toate mixate dintr-o perspectivă s-ar zice optzecistă, cu rime imprevizibile și neologisme. Poema reprezentativă, și cea mai amplă, e 4
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
Blaga, S. este cel care schimbă într-o măsură considerabilă limbajul, temele și miturile lirismului românesc. Există la Nichita Stănescu un remarcabil farmec al „vorbirii”, al articulării discursului, al transparenței oraculare sau al obscurității oraculare, o inimitabilă, princiară gesticulație, un ceremonial de zile mari, un mod de „a face ordine” și de a stabili ierarhii printre cuvinte, printre lucruri, un mod de a veni în întâmpinare și în același timp de a sfida așteptările; nu se poate face abstracție de acest
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
cu Mileaga, având ca protagonist povestitorul cu acest nume, figură ce se regăsește în majoritatea prozelor lui U. Omniprezent, omniscient, Mileaga are o adevărată plăcere a taifasului și un ritual pe care îl impune interlocutorului dornic să îi asculte istorisirile. Ceremonialul relatării se bazează pe o îmbinare de ironie și viclenie, pe enervări adesea prefăcute și pe o continuă amânare a sfârșitului povestirii. SCRIERI: Ochiul zilei de ieri, București, 1976; Vara bunei speranțe, București,1979; Răzbunare ratată. Noaptea papagalilor, București, 1982
UNGUREANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290346_a_291675]