1,574 matches
-
doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș‑iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era‑ntr‑un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu‑n alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și m-am întins acolo cât eram de lung, cu fața spre ei. Nu știu de ce, mă încăpățânam să țin ochii deschiși, aș fi putut să-i văd oricum, începuseră să joace amândoi, țopăiau ca nebunii, săreau prin aer și chicoteau, apoi Dragoș s-a așezat în patru labe, copilul i s-a urcat în spinare, se mișcau așa, de-a lungul încăperii. Când izbuteam să ridic mai mult pleoapele, îi vedeam ca pe niște pete nebuloase mutându-se de colo
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a mă trezi; greutatea acestui exercițiu simplu, dar eficace consta doar în a ști când ești adormit și când te poți socoti treaz, dată fiind natura iluzorie a celor două stări). Apoi m-am hotărât să râd. Râdea și Constantin, chicoteam amândoi ca niște apucați, la colțul străzii Batiștei, înaintea eternei și definitivei părăsiri. „O duc cât se poate de bine“, spunea Constantin. „Lucrez la Percepție, în comuna Pantelimon...“ „Ești cineva !...“ Mă rezemam de zid. Aș fi fumat o țigară. „Sunt
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fata din L., care lucrează la vie, mi-a povestit totul, ea fiind prietenă cu Ramona, profesoara care te-a adus la spital. Livia mi-a spus că Ramona se pare că s-ar fi îndrăgostit de tine. Atunci Andrei chicoti iar Radu se înroși. -Andrei, sigur te-au costat mult ghetele... -Ei lasă, să fim noi sănătoși. -Am să-ți înapoiez banii, deocamdată îți mulțumesc mult, Andrei. Lui Radu îi veni să plângă și atunci se întoarse cu fața la fereastră pentru
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pe cei plecați în veșnicie, pentru care acum ea se ruga așa cum făcea de obicei în această Sfântă seară. Acum aflându-se toți patru în sufragerie, Livia își recăpătă din nou veselia, cu care-i contamină și pe ceilalți. Putea chicoti în voie, spunându-i pentru a doua oară Ramonei că-i stă mult mai bine cu părul tuns și coafat. într-adevăr, îi dădea un anumit farmec. Andrei făcea glume ușoare pe seama celor două fete, care se lăudau una pe
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
te mai caut, conașule! Să nu fii supărat pe mine păcătoasa, boierule, pentru că Cel de Sus le știe și le face pe toate.” Abia aceste cuvinte m-au trezit din uitare. Gândul care m-a pus să scormonesc în memorie chicotește ca un poznaș: „Aha! Începi să-ți amintești, <conașule>! Da’ multă vreme îți trebuie ca să vii cu picioarele pe pământ! Și acum ce mai aștepți? Fă bine și, când ajungi la poarta mănăstirii, intră întâi la bătrânul călugăr, care te
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
în pădure, se cufundă pe cărăruia ce coboară spre peșteră, dintr-odată cineva îi sare în spate, în jurul ei se îmbulzesc siluete pe care nu le poate vedea, doar mâinile lor o apucă de peste tot, este trântită la pământ, unii chicotesc de departe, unii îi rânjesc în față în timp ce îi umblă cu mâinile sub veșminte, se uită la ei înmărmurită, nu înțelege ce vor de la ea, de ce o lovesc, le simte mirosul urât, unul țipă și încearcă să-i înlăture pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de acasă, că acesta intrase de curând " În Gospodăria mare/Cu Frăsina, baba lui / Și i-a spus chiaburului". Ce pierdere de vreme, să-i mărturisească și să-i zică moș Mardare, despre intrarea în colhoz, tocmai chiaburului se ghionteau, chicotind, copiii Goldanei! Chiaburul (zugrăvit mereu în caricaturi, în afișe propagandistice, în cântece, nu numai fiindcă are un pântece, care îl face tare caraghios, ci și pentru a i se observa, de către oricare, pidosnicia obstinată și recalcitranța de bou față de construirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vestea că au venit oaspeți din rândul muncitorilor petroliști, care-i vor ajuta pe goldăneșteni să-și croiască o viață nouă. Găzarii, având creier îngust sub șepcile tuflite strâmb și pasiunea evidentă pentru sacrilegiu, porniră, în cohorte, pe ulițele colbăite, chicotind ca hienele și dând buzna prin curțile celor mai refractari din Goldana (numiții înapoiați și reacționari), fiindcă nu se încumetau să procedeze, precum vestitul moș Mardare din baladă. Oaspeții, după ce dădeau pe gât, dimineața, o strașnică înghițitură de vinars, mureau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ale doctrinei proletare, după ce îi strângeau degetele în ușă, ca să constate fermitatea puterii poporului, descătușat din lanțurile vetuste, ale burgheziei, un pluton din masa mare a poznașilor muncitori petroliști ieșea în curte. Se așezau la ușa latrinelor de scândură, fumând, chicotind, hârjonindu-se, procedând, în munca lor de luminare a țăranilor, încredințată de Partidul clasei muncitoare, cu o răbdare atât de statornică, încât îți venea să-i pupi de entuziasm. Rareori, bărbatul ascuns în disconfortul fetid din hasnaua dedesubt a closetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cum s-a urmat cu vestita nuntă din vale... Mesenii erau numai ochi și urechi. Natalia-bucătăreasa șefă, veni mai aproape, să nu piardă vreun amănunt. Marița, Carolina, Jana, Berta, cea sfioasă și bălaie, și celelalte muieri, nădușite de atâta râs, chicotiră în așteptare. Până la urmă, cică, mirele călărea pe ursită, vorniceii pe druște, iar calul alb, care nu era decât un cal sur, cu o pană sub coadă, desperecheat fiind, cât pe ce să o prindă pe nuna mare, care fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Muntelui și a Apelor, tot așa, toți în păr trebuie să ieșim teferi și nevătămați de la strâmtorare Iar mai pe urmă, mai trezindu-se din piroteală și ceilalți și pricepând ce am auzit, fiecare a căutat a șăgui și au chicotit și s-au veselit, pe seama lui Mehmet Străilaș, pe cât i-au lăsat firavele lor avânturi și bicisnicele lor chefuri Deci, eu, măcar că mi se umflase piciorul cel spart de piron și măcar că mă scutura uneori tremuriciul, i-am îndemnat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
idee salvatoare amicului meu. Eu o s-apuc dintr-o parte, îi întind pielea și tu scrie repede. Acuma, cum ziceai că e? Muza îndură totul cu stoicism, dar când îi apucă unul dintre cele trei pliuri ale burții, începe se chicotească: - Stai, Anatol, hihihihi, mă gâdili...hihihi... - Paceauro, nu te mai zbuciuma și tu... Stai acolo, terminăm, facem poze și gata! Și tu, Tavi, ce stai ca mamelucul? - Păi, cu ce culoare... - Cu albastru, na! - Nu, mie nu-mi place albastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
brebenei... ieftin, trei la zece... ieftin, proaspete... - Nu. - Pentru franțuzoaica lu’ matale... - N-am. - Hai, pentru franțuzoaica lu’ matale, uite-aici, abia le-am cules, îs proaspete, abia s-a uscat roua, trei la zece... - N-am. - N-ai zece mii? chicotește mucosul, fără să-i vină să creadă. - Franțuzoaică n-am... - Cumpăr-așa, pentru gagica aia care stă pe gard... ieftin, trei la zece... unde mai găsești... hai, nenea, cumpără... - Du-te și dă-i de zece mii flori... - Să-i și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
luna viitoare și la Cupola. Dar cred că știi, ți-am trimis invitație... - Da... Arată ca un chiup înfășurat într-un ștergar cu dungi, cu mâini prea scurte. - Bună seara, ne salută un cioclu de la Politehnică. Plimbări, plimbări? Însoțitoarea mea chicotește drăgălaș. - Ștefane, ți-am citit aproape toate articolele, cum reușești să fii atât de calm, atât de rece? Sună a Schopenhauer și mă și văd cu lațele vâlvoi, plimbându-mă cu un caniș prin lumea decăzută, pe care-o detest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
zgardă un câine mare cât un vițel. Când a trecut pe lângă el, câinele a mârâit, gata să-l muște de picior, dar individul l-a tras de zgardă și nu l-a lăsat. Apoi, în vreme ce se îndepărta l-a auzit chicotind către cîine: " Nu acum, nu acum. Lasă, ai răbdare, mai târziu va fi al tău." Când ridica receptorul, auzea uneori o răsuflare precipitată și un mârâit. Chiar un lătrat a auzit într-o zi. Simțea că nu mai putea să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe unul care îl urmărea cu un câine lup: "Ce-aveți cu mine?" Individul a rânjit fără să zică nimic. Asta l-a înfuriat. "Ce-aveți cu mine? i-a strigat. Nici nu mă cunoști." "Eu nu te cunosc, a chicotit individul, dar te cunoaște dresorul șef. Eu execut ordinele dresorului șef." Și s-a îndepărtat. Toate aceste urmăriri i-au confirmat că nu se înșelase și că bănuiala lui era întemeiată. A stat un timp acasă. De câte ori ridica receptorul auzea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Domnul J.L.B. Matekoni îi auzise vorbind și avea o părere proastă despre trăncăneala lor. — Ești miștocuță! Ai mașină? Aș putea să ți-o reglez. Aș putea s-o fac să meargă mai repede. Cele două tinere dactilografe de la Ministerul Apelor chicotiră și grăbiră pasul. — Ești prea slabă! Nu mănânci destulă carne! O fată ca tine trebuie să mănânce mai multă carne ca să poată avea copii mulți. De unde ți-ai luat pantofii ăștia? Sunt cumva pantofi Mercedes Benz? Pantofi rapizi pentru fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fost cuminți, copii? îi întrebă domnul J.L.B. Matekoni scotocindu-se prin buzunare. — Am fost foarte cuminți, răspunse cel mai mare dintre copii. Toată săptămâna am făcut fapte bune. Suntem de-a dreptul obosiți de-atâtea fapte bune. Domnul J.L.B. Matekoni chicoti. — În cazul ăsta, meritați niște dulciuri. Îi înmână un pumn de bomboane băiatului celui mai mare, care le primi politicos, cu ambele mâini întinse, așa cum cerea tradiția botswaneză. — Să nu-i răsfeți pe copiii ăștia, îi strigă Mma Potokwane de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
poate, adăugă Mma Ramotswe, dar ține minte, la fiecare nevastă din Botswana care-și înșală soțul, sunt cinci sute cincizeci de bărbați care-și înșală nevestele. Mma Makutsi fluieră. — Ce cifră impresionantă, se minună ea. Unde-ați citit asta? — Nicăieri, chicoti Mma Ramotswe. Am inventat-o. Dar asta nu înseamnă că n-am dreptate. Mma Makutsi se simți în al nouălea cer când porni să rezolve primul ei caz. Nu avea permis de conducere, așa că fu nevoită să-l roage pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vârstă dădu din cap a încuviințare. — Da, o știm. — Cine e? Tânăra își recuperă bățul și se uită în ochii lui Mma Makutsi. — Aia-i o doamnă foarte importantă! Vine aici, stă în fotoliu și bea ceai. Asta face. Cealaltă chicoti. — Dar e și o doamnă foarte obosită, adăugă ea. Biata de ea, muncește atât de mult încât trebuie să stea întinsă în dormitor mult timp, să-și recapete puterile. Cea tânără izbucni în hohote de râs. — Aaa, daaa, confirmă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
n-o să le mai folosească. O s-o roage pe Mma Ramotswe să aprobe plata lor către unchiul ei. — Cine-i bărbatul care locuiește în casa asta? întrebă ea. N-are și el o nevastă? Întrebarea le făcu pe amândouă să chicotească. — Ooo, ba are o nevastă, o informă cea mai în vârstă. Locuiește în satul lor natal, lângă Mahalapye. El se duce acolo în week-end-uri. Doamna asta-i nevasta lui de la oraș. — Și nevasta de la țară știe despre nevasta de la oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nu sunt chiar atât de bătrână. — Ești încă tânără, o complimentă domnul J.L.B. Matekoni. În ziua de azi nu ești considerat bătrân decât pe la șaptezeci de ani sau chiar mai mult. S-au schimbat vremurile. Așa ne place să credem, chicoti Mma Ramotswe, dându-i fotografia înapoi fetiței. Și-acum domnul J.L.B. Matekoni vă duce înapoi sau urmează să luați masa în oraș? — Am fost la cumpărături, lăsă domnul J.L.B. Matekoni să-i scape. Mai avem una-alta de făcut. — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
copac cu un angajat al căilor ferate. Un câine cu un picior schilodit, leșinat de căldură, trecu șchiopătând pe acolo. Un copilaș curios, cu muci la nas, îi aruncă lui Mma Ramotswe priviri furișe, de după o masă, apoi se ascunse chicotind când ea îi zâmbi. Urma trecerea frontierei și coada ce înainta greoi în fața clădirii albe în care funcționarii în uniformă învârteau formulare prost tipărite și ștampilau pașapoarte și permise de trecere, plictisiți și formali în același timp. Odată încheiate formalitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu pâinea voastră! Bine, dacă nu îți este foame, pune-ți dumicatul în buzunar, o să-l mănânci mai târziu. Curtea atelierului era plină: soare, castani, umbră, bănci, zâmbete. După o magazie, băieții făceau poștă o țigară Snagov cu filtru, fetele chicoteau, prin fața atelierelor treceau studenții de la politehnică. Ăștia din clasă sunt niște puțoi aroganți. Ce să le zic? Trag 6 dintr-o țigară și se dau bărbați! Marius este mai copt un pic, dar și el are apucături de copil. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]