2,485 matches
-
întorceau ochii rotunzi după marele fluture catifelat din pieptul Ginei, care încă mai fâlfâia din aripile moi. Dar altfel rămâneau nemișcate, fiecare pe bucățica sa de lemn. Sânt mani tucani ji lari ilari îmi venea în minte, privind toate acele ciori vopsite, cu paiele ieșind prin cîte-o crăpătură, cu ciocurile șui, butucănoase ca ale tucanilor și ale păsărilor-rinocer, în formă de ac, ca ale păsărilor colibri, unele cât bondarii. Penajele erau și ele răsuflate, decolorate: ce fusese odată albastru de Prusia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mama. Dar eu nu-i prea iubeam pe nici unul din ei. Pe la trei și jumătate s-au înființat și fetele, cu câteva hârlețe după ele. Era cald, caniculă, și cârpa violetă atârna lălâie în vârful bățului, ca o sperietoare de ciori. Am smuls-o și ne-am apucat să săpăm, după ce ne-am convins că nu ne vede nimeni. Mulți dintre băieții vecinilor erau plecați la țară, alții ieșeau la fotbal, pe altă stradă, abia pe seară, așa că eram iar singure
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca de catran. Pe la cincizeci de ani era o cotoroanță într-un fel de fulgarin jerpelit, cu buzunarele rupte. Avea o mână în ghips legată după gât cu o fașă de tifon împuțit și înainta crăcănată, frântă din șold, o cioară. A crăpat înainte să atingă șaizeci de ani. Toate s-au regăsit însă alături de noi, înfiorate și tremurând încă de parcă ar fi deținut ceva incomunicabil și care totuși se revela prin limbajul sudorii și frisoanelor. Nici una, totuși, nu era conștientă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se șterge cu batista la gură, lasă, își zice, că-i destul de gras și așa, și tot își ia el singur, când iese la Cișmigiu, plăcintă cu brânză... Merge încovoiată, a trecut de grădinița unde vara joacă șah pensionarii, câteva ciori croncăne așezate pe statuia verzuie a femeii ăleia despuiate, fra-su Ilie, Dumnezeu să-l ierte, știa cum o cheamă, de câte ori trecea pe aici îi zicea pe nume... Cum dracu-i zicea ? Nifa... ori parcă Ninfa. Și legată la ochi ar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de foarte departe, vocea Profesorului. Și ieri după-amiază a fost un ceai plicticos, veniseră trei dame de la Societatea Ortodoxă, și Sophie nu-și terminase dichisurile și a trimis-o pe ea să le converseze. Stăteau toate trei țepene ca trei ciori și mohorâte ca la o înmormântare, și din da și nu și vai-vai n-a fost prea ușor să le scoată. În fine, a reușit să dezghețe atmosfera, a apărut Sophie, care și-a luat rolul de gazdă în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tenis, înoată în piscină, urcă pe munte, da, da, de ce nu ! De ce nu, și-aici ai găsit un cusur ? Dă-mi voie să te contrazic, madam Delcă ! Adică de ce crezi dumneata că e mai bine să te îmbraci ca o cioară în negru, să umbli numai pe la parastase și să păzești nepoții, fără ca nimeni măcar să ți mulțumească ? De ce preferi acest mod de viață ? De ce, tocmai pentru că la bătrânețe ești mai urât, să nu fii cochet îmbrăcată - un masaj, o îngrijire cosmetică
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
milițieni, sau ingineri, mulți prieteni, dar și mulți clienți ocazionali... Toți treceau să vadă ce-a mai lucrat maestrul, iar tu te Învîrteai transpirat printre ei, căutînd pompa pentru bicicletă sau mingea, racheta sau fileul de tenis ori praștia pentru ciori. De multe ori rămîneai pe-acolo, căscînd ciocul la discuții, mai ales cînd apăreau figuri exotice. Era acest tip, Mugurescu, un om masiv, cu trăsături fizice puternice (avea În loc de nas un fel de ardei gras și o pereche de urechi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vorbă cu el, pentru un băiat de pe la Circulație, că poate o omenește pe maică-sa... Bun, duminica era ca-n tîrg... plin de lume... Dar În restul zilelor? În restul zilelor era liniște, pe aleile parcului te Întîlneai doar cu ciori și veverițe și cîteva bunice care-și plimbau nepoții. Iar din casa cu ateliere ieșeau sunete pașnice, aproape mute (cam ce fel de de sunete poate să scoată o pensulă Întinzînd culoare pe o pînză?), și eventual un pic de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
țopăi pe băncile de lemn putred sau produci ecou pe scena părăsită, plină de rahați mumificați, fie Începi să bați o minge de unul din pereții casei (pe care e desenat cu cretă un fileu), fie pur și simplu sperii ciorile care ciugulesc din alee, zbierînd la ele. Și apoi vă duceți la teatru, pentru că are o piesă În lucru și trebuie să-și facă treaba de scenograf. Ileana (sau Tamara, sau Natașa), care tocmai vine la repetiție, Îl prinde În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lume. Un cadru militar ne indică cu niște fanioane un drum lateral care iese din peisaj spre o destinație invizibilă, departe, spre sud. CÎnd coloana de 200 de soldați Începe să Înainteze șerpuit, picioarele sincronizîndu-se cu greu sau aproape deloc, ciorile din plopii de pe margine se ridică pe cerul din ce În ce mai galben, croncănind speriate - un pumn de litere deșirînd pentru o clipă enunțuri aleatoare, Înainte ca hîrtia de aer să le absoarbă. Ce scrie acolo? mă aud Întrebînd. — Scrie: Taci din gură
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
așa... ceva... Nu... Nu Neacșu, nu el, o fi o greșeală... Stătea În gazdă, Într-o casă nu departe de liceu, sîmbătă seara, proprietarul a făcut focul pentru prima dată În toamna aia, fără să curețe coșurile de cuiburile de ciori și mizeriile adunate peste vară, au murit asfixiați. A apărut diriginta, se tot căznea să vă spună cîteva lucruri cu sens, dar fără succes... A Început să plîngă, au plîns și cîteva fete. În afară de Răzvan, toată lumea era În șoc. Diriginta
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu povestea cu mierea sînt semne că o poți scoate la capăt cu el. Pe cînd Portocală e un cretin incurabil. Așa că plec cu țiganul la ping-pong, spre ciuda lui Portocală, a cărui autoritate a fost subminată grav. — Auzi, bă cioară, dacă vine locotenentul ce dracu’ Îi spun? țipă Portocală isterizat. — Îi spui că ești rudă cu Neabulion, țipă Gărăgău peste umăr, rînjindu-și dantura incredibil de albă. Jucăm ping-pong. Nu pot să-l las să mă bată, pentru că e tămîie, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ai un an și o lună, dar să lăsăm asta. Te Întreb... totuși... de ce? De ce? Pentru că e frig și umed, o climă ca În purgatoriu; pentru că la ora 4 fără un sfert după- amiaza, pe cerul jos, un stol de ciori caligrafiază cu litere mărunte același mesaj năucitor: iubite prinț, ai căcat-o - și nici nu vor scrie vreodată altceva; pentru că Ceaușescu e viu și veșnic, iar mie mi-e foame și magazinul alimentar din pustiu e Închis - măcar jumătatea aia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-ți iei imediat niște picioare În cur, striga la micuț caporalul Porcescu, dezvelindu-și dinții Într-un rînjet inegal, de mare clasă. Apoi toată unitatea a fost aliniată În marginea trenului, pe un tăpșan de pe care am gonit mai Întîi ciorile și cîinii vagabonzi aciuați pe- acolo, astfel Încît comandantul să ne poată ține un instructaj scurt. Trecem prin zone civile, ar trebui să ne purtăm ca niște ostași, să nu zbierăm măscări pe geam, să nu cîntăm cîntece deocheate, să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
rulaj șarje de Înjurături, vocile noastre absorbindu-se În șesul beto nat, ca Într-un burete sonor - zero ecou, chestie care ne-a Îndîrjit. Băi băiatule, nu se poate, ne- au făcut nenorociții ăștia ca pe gușteri. Un pîlc de ciori care ciocăneau În cimentul pistei au aflat cu ocazia asta că Iliescu, pentru noi, este Ceaușescu II. Un pîlc de ciori și un grup de mecanici maiștri militari care au scos capetele din motoarele avioanelor și ne-au aruncat niște
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ne-a Îndîrjit. Băi băiatule, nu se poate, ne- au făcut nenorociții ăștia ca pe gușteri. Un pîlc de ciori care ciocăneau În cimentul pistei au aflat cu ocazia asta că Iliescu, pentru noi, este Ceaușescu II. Un pîlc de ciori și un grup de mecanici maiștri militari care au scos capetele din motoarele avioanelor și ne-au aruncat niște priviri. În baterie? Dormitorul nostru a fost transformat În cazinou. CÎteva săptămîni ne-am tocat soldele la zaruri și la poker
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
săptămână, pe ușă te întâmpină un lacăt cât lumea de mare și... Prispă... Cine știe? Legat poate!... Ferească Dumnezeu, bade! Să nu ajungi zilele acelea. Eu le-am trăit și nu le doresc nici dușmanilor mei. Hai să le dăm cioarelor pe aiestea, Toadere. Mai bine spune mi de ce ai venit așa târziu astăzi? Apoi am avut și eu treburi pe acasă... Cum îți merge la slujbă? Bine, bade! Mulțămesc lui Dumnezeu. Îi bine când îi bine. Îți pun un țoi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
statut de chintesență a locului asupra căruia își focalizează simțurile - și care, la nivelul întregului volum, devin laitmotive. De pildă, pasărea, de obicei în zbor, solitară sau în stoluri, numită generic sau prin referire la diferite specii (grauri, prigorii, mierle, ciori, porumbei), apare frecvent, într-o cromatică bogată (o stranie pasăre neagră; pasărea albastră; o pasăre, de-un galben / Miraculos), încărcată de sugestii, susținute adesea și prin determinanți adjectivali (straniu, miraculos etc.). Alteori, apare doar metonimic: triluri ce se-nfioară; cântătoarele etc.
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
amice, că pe la această mănăstire a trecut moș Creangă?” “Poate îmi povestești întâmplarea din curtea Goliei, vere?” “Ia ascultă: <... mergând protopopul la biserica Goliei spre a face inspecție,...> l-a găsit <în halat, cu o pușcă în mână, trăgând în ciorile de pe crucea bisericii. Protopopul, uimit de această nelegiuire,... întreabă: Da’ bine, diacone, unde s-o mai văzut față bisericească umblând cu pușca?>” “ Moș Creangă nu era vânător înrăit, ca Sadoveanu sau Topârceanu. El a vrut doar să sperie ciorile, fiindcă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în ciorile de pe crucea bisericii. Protopopul, uimit de această nelegiuire,... întreabă: Da’ bine, diacone, unde s-o mai văzut față bisericească umblând cu pușca?>” “ Moș Creangă nu era vânător înrăit, ca Sadoveanu sau Topârceanu. El a vrut doar să sperie ciorile, fiindcă îi murdăreau turla bisericii” - a precizat gândul de veghe. Cu această întâmplare în minte, am vrut să-mi deretic locul, pentru a mă așeza la treabă. O mulțime de pene, însă, și alte semne arătau că vulpea s-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
iată mă la ghișeul de bilete al gării, gata să mă daupe mâna feroviarilor, când, uitându-mă întâmplător în jur, am rămas stupefiat: toți, dar aproape toți cetățenii se aflau în aer! în aerul pur și mioritic al Patriei. FONCIARA, CIOARA, ȚARA între alte găselnițe de care nu ducem lipsă, la propunerea unui domn senator, ziua de astăzi a fost declarată la toate primăriile, ziua lacătelor deschise, sau mai exact, la nivelul primăriei noastre, ziua zăvorului deschis fiindcă lacătele au fost
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
în general, și mai ales cele turnate în bronz cu cai cu tot când e cazul de cai. Le-au albit păsările și în general porumbeii. Să punem o taxă pe porumbei? Ar fi o idee. Dar ce facem cu ciorile, cu vrăbiile, cu... Punem și pe ele o taxă, o amendă! Și cine plătește? Mitropolia! Sunt animalele astea cu aripi, păsările ălui de Sus?...Să plătească ăl de Sus. Dumnezeu? Nu, domnule, nu te lega de cel mai de sus
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
vreți predicator mai ratat decât unul care, în pustiu fiind, nu poate vorbi cu pustiul și are nevoie de oameni? Și care, neputând ajunge la oameni, le vorbește ca și cum ar fi în fața lor? Între mine și dumneavoastră trec cârdurile de ciori care zboară peste câmpul din fața gării și, odată cu umbra lor, se rotesc amintirile întîmplărilor care m-au adus pe acest peron; sânt apoi săptămânile sau lunile, nici eu nu mai știu bine, cât am stat împreună cu Eleonora aici, drumurile prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămân dacă alung amintirile? Nu rămân cu nimic. Rămân cu pereții scorojiți ai gării, cu ciorile, cu tufele de oțetari care cresc lângă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt oraș într-un autobuz
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
după apă. Tânjeam după o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când se înnegura puțin, norii se dovedeau sterili. Se risipeau repede și cerul redevenea sticlos. Apoi, zile întregi, singura umbră care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]