3,709 matches
-
din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia roților, scîrțîitul și foșnetul de piele al vagonului și armonia de sunete ciudat familiare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înapoi de-a lungul culoarului, din vagon În vagon, prin trenul ce Înainta grăbit. CÎnd ajunse la loc, În compartiment, văzu că muribundul zăcea exact ca mai Înainte, Întins pe fotoliu, iar luna continua să-i lumineze fața, asemănătoare unui cioc uriaș. Omul nu-și schimbase poziția absolut deloc și totuși tînărul sesiză de Îndată o schimbare subtilă, fatală, imposibil de precizat. Ce să fie oare? Se așeză din nou și rămase un timp cu ochii țintă la făptura tăcută, fantomatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe vecini să nu se dea în judecată. Uneori reușea, alteori, nu. Îmi aduc aminte că nu a putut împăca pe Soca-neni, o babă din Radna, cu o vecină de-a dumneaei ale cărei gâște îi distrugeau tencuiala casei cu ciocul. Mi s-a părut o poveste de necrezut, până m-am convins cu ochii mei că aceste păsări semisălbatice aveau aceasta plăcere păgubosă. Uneori, după ședințele de la Comisie se mai petreceau și alte cele care nu-mi erau pe plac
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
violet, o tufă de spini purpurii îi ascundea organele genitale și un șir dublu de țepi de pe spinare îi țineau corpul la douăzeci de centimetri deasupra mesei. Capul nu avea gît, nici bărbie, și, pornind de la claviculă, se întindea un cioc imens, ca al unui cuc uriaș. Fața nu avea trăsături, deși două calote negre se bolteau în afară, ca niște parodii de globi oculari. — Are gura deschisă, zise Munro. — Da, dar aerul tremură deasupra ei, observă Ozenfant. Se va închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cineva, o să-i cadă armura, dar pînă acum a fost prea deștept pentru ei. Știi vreun joc, Lanark? — Nu. în altă încăpere, un preot slab, cu ochi în care se citea o nefericire profundă stătea cu urechea lipită de un cioc dragonesc. — Acesta e monseniorul Noakes, singurul care vindecă prin credință. Pe timpuri, aveam o mulțime: luterani, evrei, atei, musulmani și alții cu nume pe care le-am uitat. Acum, toate cazurile religioase grave trebuie tratate de sărmanul Noakes. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Un radio făcu pling-plong. Ozenfant luă aparatul din buzunarul vestei și apăsă pe buton. O voce anunța că pacientul doisprezece se transforma în salamandră. — Repede! zise Ozenfant. Camera doisprezece. Camera doisprezece era încețoșată din cauza vaporilor care se încolăceau ieșind din ciocul dragonului, care se închise brusc. Din calotele ochilor izvorau raze strălucitoare, iar silueta părea cuprinsă de convulsii. Ozenfant strigă: — Fără lumină, vă rog! Vom examina doar căldura. Imediat se lăsă un întuneric pătrunzător, iar ochii amețiți ai lui Lanark proiectară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și se destindea, și asta îi dădea un sentiment de relaxare. îi plăceau aripile strînse pe lîngă trup; fiecare pană de bronz avea în vîrf întregul spectru de colori intense ce se obține prin încălzirea aramei. Se aplecă și cercetă ciocul căscat, simțindu-se izbit de o pală plăcută de aer cald, însă nu văzu decît întuneric. — Ce ai adus de data asta? întrebă o voce. Cimpoaie? întrebarea era pusă pe un ton găunos, impersonal, de parcă ar fi fost transmisă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceva din pahare. — Aha, ai ajuns la timp! A fost o pană de curent și ne-am temut ca nu cumva să întîrzii. Dar, dragul meu, îți sîngerează fruntea! în lentilă lucea o siluetă argintie, iar aerul tremura ușor deasupra ciocului căscat. întorcîndu-și privirea de la ea la grupul acela intim, Lanark fu cuprins de furie. Traversă repede atelierul, trecu printre Ozenfant și violoncelistă, își ridică piciorul drept și lovi mijlocul lentilei cu călcîiul. Aceasta se crăpă și se întunecă. în încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
voluminoasă, capul îi apăsa un perete și copitele celălalt, iar aripile întinse ocupau tot spațiul, nu se mai zărea nici un centimetru de podea. Aerul era înăbușitor de fierbinte și o dîră albă ca fumul de țigară i se ridica din cioc. Rima, spuse el. Vocea răspunse cu o zvîcnire de încîntare: — Tu ești, micuțule Thaw? Ai venit să-ți iei adio? Nu-mi mai e frig, Thaw, mi-e cald și voi străluci în curînd. — Nu sînt micuț și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în spate țipînd. — Nu ești aici, nu-i așa? întrebă ea. — Ba da, sînt aici. Dar o să te omor. Nu-mi pasă. — Nu vreau să te omor. El simți un val de căldură trecînd prin metalul rece de sub el, apoi ciocul se închise cu un pîrîit ca de pușcă. Urmă al doilea pîrîit, apoi un zăngănit. Norii de abur începură să se limpezească, dar o clipă nu mai zări ciocul cel mare, căci capul creaturii căzuse. între umerii din care izvora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un val de căldură trecînd prin metalul rece de sub el, apoi ciocul se închise cu un pîrîit ca de pușcă. Urmă al doilea pîrîit, apoi un zăngănit. Norii de abur începură să se limpezească, dar o clipă nu mai zări ciocul cel mare, căci capul creaturii căzuse. între umerii din care izvora un mănunchi de raze pale se zărea o gaură neagră. Era părul. Se auzi un al doilea zăngănit cînd toracele se despică. Lanark căzu într-o parte, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lîngă insulă, două lebede se uitau una la alta atît de amenințător, încît crezu că erau pe punctul de a se bate. Desfăcîndu-și aripile, se ridicară din apă aprope în coadă, se strînseră la piept, apoi își apropiară frunțile, apoi ciocurile. Cu fața spre cer, își uniră gîturile, apoi se desfăcură și le răsuciră din nou, fiecare mișcându-se în oglindă. împreună făcură și desfăcură cu trupurile lor formele lirelor grecești și ale argintăriei renascentiste. La un moment dat, una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dintre ele întrerupse schema, alunecă îndemînatică în spatele celeilalte, își săltă coada și-și împinse corpul în sus și-n jos în timp ce plonja în apă de parcă ar fi treierat cu aripile printre valuri. în timp ce treceau, Thaw observă că masculul împingea cu ciocul capul femelei sub apă, poate pentru a o face mai docilă. La capătul lacului se despărțiră, își îndreptară gîturile și se depărtară cu indiferență. Femela, fiind mai zburlită, își rearanja penele, în timp ce masculul, într-un golf îndepărtat, începuse să caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
realitatea pe care o descria. Și vremea murise. Nu mai ploua, nu mai bătea vîntul, iar cerul era mereu cenușiu și cald la mijlocul după-amiezii. Stătu în curtea palatului Holyrood din Edinburgh și pictă o priveliște cu Scaunul lui Arthur. Un cioc aspru îi șopti croncănitor în urechea stîngă: „Asta-i tot ce-și amintea regina Mary“. O pată albă apăru sus, pe țancuri și coborî pe alee înspre poarta de sud a curții. în inimă i se instală grea deprimarea. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
insecta era tot acolo, zvîcnind neatinsă. O lovi de mai multe ori într-o criză de furie, dar loviturile n-o turteau, și se opri cînd văzu că suprafața metalică a cuptorului îi învinețise pumnul. Cîteva cuvinte, murmurate de un cioc invizibil, îi veniră brusc din aer. Se încordă, zise „Da“, ieși din casă, închise ușa în urma lui și începu să se caute prin buzunare să vadă dacă are cheia. — Prea multe buzunare, bolborosi el. Ar trebui să le cos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uita în jos la Duncan Thaw și la străzile pe care mergea acesta. Uneori o lua în zbor spre capătul străzii, lăsînd biata figură în urmă, sau rămînea în spate și se ținea la distanță. La colțuri reapărea, apropiindu-și ciocul de urechea lui pentru a șopti: ia-o pe aici, ia-o pe acolo. La capătul unei străzi, o poartă ruginită era închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sigur pe sine. Rînji cînd observă cum brațul său o cuprinde de talie și cum vorbele lui o fac să chicotească. Bătu din aripi și se rostogoli în aerul de deasupra capetelor lor, neajutorat și rîzînd scîrțîit, apoi își apropie ciocul de ureche și-i dădu sfaturi. Urcară pe un drum îngust, între două mulțimi care se holbau. Uneori mai recunoștea cîte o față, dar trebuia să se concentreze asupra lui Marjory, să o alimenteze cu conversația care o făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
surd. Pictorul încercase să abată atenția privitorului, dîndu-i niște instrumente impresionante. în poală avea un glob, iar pe genunchi o sabie. într-o mînă ținea o balanță și în cealaltă o mistrie. Deasupra lui plutea un vultur cu fulger în cioc, și o bufniță privea de sub marginea mantiei. în fața lui stăteau îngenuncheați un indian cu turban, un indian piele-roșie, un negru și un chinez, aducîndu-i mirodenii, tutun, fildeș și mătase. — îți place? îl auzi pe Munro întrebîndu-l. — Nu prea. Cine sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
place. Haide, intrați, domnule Delegat. Lanark puse un picior în cavitate, apoi îl aduse și pe celălalt. Pasărea se legănă, apoi se reechilibră cînd lunecă înăuntru; apoi, capul se ridică și se roti complet, astfel că Lanark avu în fața ochilor ciocul ei mare coroiat și ascuțit ca un pumnal. — Dă-i asta, zise Sludden înmînîndu-i cartea de credit. Lanark o ținu de un colț și o împinse timid spre cioc, care o înșfăcă. în ochii gălbui și sticloși se aprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ridică și se roti complet, astfel că Lanark avu în fața ochilor ciocul ei mare coroiat și ascuțit ca un pumnal. — Dă-i asta, zise Sludden înmînîndu-i cartea de credit. Lanark o ținu de un colț și o împinse timid spre cioc, care o înșfăcă. în ochii gălbui și sticloși se aprinse o lumină galbenă. Apoi capul se răsuci și nu se mai văzu. — Nu poate zbura pînă nu intrați cu totul înăuntru, zise doamna Schtzngrm. Și nu uitați, cu cît feți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el. Da, sînt o parte dintr-o parte care, pe vremuri, era întreg. Dar am devenit rău și am fost excretat. Dacă-mi revin, poate mi se va permite să mă întorc acasă înainte de a muri, așa că-mi înfig mereu ciocul în ficatul meu putred și-l excretez. Dar crește la loc. în mine, creația face puroi. în prezent, te excretez pe tine și lumea din care faci parte. Aceste ștergătoare de cur - vînzoli hîrtiile de pe pat - fac parte din proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar spuse cu fermitate: — Acum, nu. Acum sînt în vacanță. Lacul era zăgăzuit pe o latură și folosit drept rezervor, iar pe iarba din partea cealaltă era un pescăruș mort, cu aripile întinse. Alexander era fascinat, și Lanark îl ridică. Studiară ciocul galben cu o pată de zmeură sub vîrf, spinarea de un cenușiu pur și pieptul alb ca zăpada, care părea neatins. — Ar fi cazul să-l îngropăm? — Ar fi dificil fără unelte. Putem ridica un tumul peste el. Adunară pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu care i se adresă mustea de sarcasm: ― Aha, iată-l pe individul periculos. Insultă fără importanță. Gosseyn trecu în revistă caracteristicile fizice ale necunoscutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
gândeam la prietenii mei dinainte de plecarea în mlaștini; deci Constantin murise și veșnica lui pomenire, apoi mă căutase pe strada Leonida, avea treabă cu mine. Această aschimodie cu cap de pasăre, ceva între curcan și găină, cu nasul ca un cioc moale atârnându-i peste gură, această scârbă de om mort, mărunt și slăbănog, cu părul totdeauna gominat, cu haine de o exemplară eleganță, acest produs desăvârșit al zonei de promiscuitate pe care Natura o clocește ca să se compenseze și o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nas, un al doilea nas, paralel cu al său, făcut dintr-o foiță de argint sau staniol și lipit așa cum își lipesc unii, la plajă, o frunză, ca să-și ferească nasul jupuit de soare. Numai că frunza lui semăna a cioc de rață și se întindea, țeapănă, deasupra primului nas, fără să i-l atingă. În plus, purta la panglica pălăriei un mic pămătuf ornamental (cum poartă vânătorii) făcut din hârtie de ziar tăiată iscusit cu foarfeca. De câte ori omul acela întorcea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]