2,405 matches
-
să existe...! Rămas fără putere, soarele nostru va intra În atracția magnetică a unui gigantic Astru din galaxia noastră ori din Andromeda În timp ce planetele rămase În suspensie vor rătăci prin spațiul interstelar milioane de ani ca În final să se ciocnească cu alte rătăcitoare planete ori meteoriți dând naștere materiei interstelare...! Având la bază acest adevăr astronomic, generația noastră și următoarea urmează să depisteze un alt sistem solar cu sateliți naturali asigurând supraviețuirea și În același timp, supremația gândirii omului hotărât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În chinuri dincolo de limita oricărei suportări. Iar datorită exploziilor provocate de declanșarea atomică planeta noastră poate fi dereglată din circuitul normal efectuat În jurul soarelui, fiind nevoită să rătăcească prin spațiul cosmic milioane de ani lumină, până În momentul când, se va ciocni de un meteorit ori, o stea datorită magnetismului specific o va atrage și o va integra În materia incandescentă, iar circuitul reproducerii va beneficia de legile bine stabilite a cosmosului...!!” Șeful Șantierului scoase din priză reșeul electric, pregătindu-se de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rosti pentru a’mi exprima gratitudinea tot n’ar fi suficiente. Deci, vă spun un cald, mulțumesc...!” “Fac și eu ce pot. De fapt am profitat știi, sunt singur pe unitate și... având puțin timp liber, hai mai bine să ciocnim un păhărel...!” Din sertarul biroului dădu la iveală două păhărele pe care le umplu toastând. “Pentru ziua de mâine...!” “Un Crăciun fericit și, La Mulți Ani...!” Tony Pavone dădu de gol paharul privind cu simpatie la omul din fața lui. Regulamentul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
spuse: — Se Întâmplă ceva vizavi. Se uită, Încruntându-se concentrat, ca și cum explicația lui trebuia luată În seamă. Dar de ce, tocmai acum, să fi oprit nu conta din ce motiv? — Nu-i recunoașteți pe oamenii aceia, domnule Sammler? — Care? S-au ciocnit vreunii? E vreo problemă de trafic? Desigur, nu avea autoritatea să Îi spună lui Emil să conducă mai departe, dar făcu un gest, totuși, din mână. Îi făcu semn lui Emil să meargă Înainte. Nu, cred că ați vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pripește, având impresia că e începutul unei povești care-avea să fie spusă, ani de-a rândul apoi, în jurul focurilor de tabără. S-a aplecat spre el și l-a sărutat. Oare toți bărbații au gust de râu ? Li s-au ciocnit dinții și Mary s-a tras înapoi, jenată. Dar Drew și-a pus palma pe umărul ei și-a tras-o în jos, pe nisip. Nu prea mai am exercițiu, a spus el și Mary a surâs. Când l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
liniilor. curbele se cutremură la fiecare întâlnire. e un joc. gând pe gând pe gând... axele nu mai respiră de teama rostogolirii logicii printre erori. fără patimă, rămân în ploaia cuvintelor tale. ridic o cortină de umbre. te văd cum ciocnești paharul cu un Dumnezeu trist. amândoi priviți graficele erorilor umanului... amânare cutia cu jucării e mai aproape de mine acum. aleg lebăda cu ciocul rupt. cântecul ei mă atrage. tăcere primesc. cuvintele adorm în brațele mamei. departe de lume mă simt
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Și ce mândru era regele negru! Știa cât urăsc războiul dar și cât îmi plac caii sălbatici... Ploile Vorbim amândoi deodată, ne aprindem în plină zi și ardem ca niște torțe în luptă. Într-un tunet deslușesc un adevăr înverșunat. Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare și-n barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi. Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii. Eu tot mai cred, că purtați de vântul sălbatic, norii se izbesc să lumineze pământul. Miraj
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ce părere ai despre soră-mea ca femeie?... Tare-aș vrea să-ți aud părerea sinceră... Ne aflam Între două mașini și abia era loc pentru o persoană să treacă. Dacă eu nu Înaintam, nu ne rămînea decît să ne ciocnim. Cum eu nu făcusem nici o mișcare, individul se opri Într-o poziție cam ciudată, cu un pas Înainte. — Zău, te rog să-mi spui. Nu mă interesează părerea ta de detectiv profesionist, ci părerea de bărbat. Ți-am Împuiat capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
principală și zgomotoasă, fie că-i dosnică și liniștită. Și pe drum, fel de fel de clienți: bărbați sau femei, bogați sau săraci. Clientul nu e decît un bagaj care spune mai multe prostii decît orice altă ființă umană. Te ciocnești În fiecare zi de sute și mii de ființe, dar ajungi să tînjești după ele de parca ai alerga printr-un deșert pustiu. Cum pe mine mă atrage o astfel de viață, oricît de dezgustat aș Îi, probabil că n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Nou pe care o primiseră și pe care o trimisesem în chiar după amiaza acelei zile, se întoarse către tatăl ei, întrebându-l ca din nimic: - Ce-o fi făcând acum domnul judecător? Apoi: Cred că se cuvine, tată, să ciocnim în sănătatea lui; ne-a felicitat, nu ne-a uitat, poate, și el ridică paharul, acum, în sănătatea noastră. E Ajun de Crăciun. Anul trecut era cu noi, asculta colindătorii în tindă. - Ai dreptate, draga mea! și ciocnind paharul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tată, să ciocnim în sănătatea lui; ne-a felicitat, nu ne-a uitat, poate, și el ridică paharul, acum, în sănătatea noastră. E Ajun de Crăciun. Anul trecut era cu noi, asculta colindătorii în tindă. - Ai dreptate, draga mea! și ciocnind paharul cu al fiicei, îl ridică micii lor adunări. Să ne trăiască fostul judecător! O doamnă dintre comeseni adăugă urării câteva cuvinte pe care nici Ana nici tatăl ei nu le auzi. Tânăra profesoară de franceză mă întrebă mirată: - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fusesem chiriaș, probabil unde era atunci la el acasă, în largul lui; nu asculta instrumentele orchestrei nici desfășurările dizeuzei, cred că nici nu le auzea decât ca pe un zgomot care-l împiedica. - Mă. bucur, mă bucur cu adevărat! rostii, ciocnind cu el al doilea pahar, în timp ce omul în smoking ne servea, cu o anume știință a eleganței, aducându-ne mâncarea pe un platou oval pe care-l purta cu prețiozitate studiată” așteptând parcă să fie admirat. Spusesem că sunt bucuros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
însăși Ana (eram acum în una din odăile pline de nuntași din casa tatălui ei), se ivi alături cu un mic platou cu pișcoturi și pahare cu șampanie, așeză platoul ce se goli repede pe o măsuță de lângă noi și ciocni cu amândoi. Clipa fu amețitoare căci îi întâlnii ochii, era o privire caldă și disperată, ca-n dimineața zilei anterioare, vorbea prin toată ființa ei de femeie ajunsă la maturitate numai prin actul recent întocmit, eram să spun „plăsmuit”. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
e în adevăr un om foarte cumsecade. Dar nu la asta mă gândeam... Totul fu din nou salvat: intră învățătorul care, de asemenea, mă căutase în odăile pline de invitați și nu mă găsise. - Aici erați? Haideți înăuntru să mai ciocnim un pahar; ori nu vă simțiți bine? - Dimpotrivă, chiar foarte bine. Era cald, am ieșit puțin afară la aer; schimbam niște cuvinte cu Lung, spunea că-și pardosește prispa, la fel ca dumneavoastră. - Știu, mi-a spus și mie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Da, Lung, se vor transforma toate, adevărat, numai oamenii nu, și asta va fi nenorocirea. Abia terminai și el se întoarse chemat de soție, după care se alătură unui grup aflat în mijlocul odăii. În locul lui apăru Ana, mă invită să ciocnim un pahar de vin - era un pretext - eu stăteam pe un scaun lângă o masă, mă ridicai și ciocnirăm două pahare înalte dar mai ales tinzând către înalt ca sufletele noastre rănite. Pentru că era hărmălaie, zgomot, nimeni nu auzea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se întoarse chemat de soție, după care se alătură unui grup aflat în mijlocul odăii. În locul lui apăru Ana, mă invită să ciocnim un pahar de vin - era un pretext - eu stăteam pe un scaun lângă o masă, mă ridicai și ciocnirăm două pahare înalte dar mai ales tinzând către înalt ca sufletele noastre rănite. Pentru că era hărmălaie, zgomot, nimeni nu auzea pe nimeni, îi spusei: - N-am să te mai văd niciodată. - Ba da, îmi răspunse. Tristețea ta e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
voi ieși în cerdac, vii după mine. Tonul nu îngăduia replică. Terminând fraza, trecu în odaia învecinată. După câteva minute o urmai. Odaia era plină, ca și asta, de invitați, hărmălaie de oameni și cuvinte, se vorbea încrucișat, amestecat, se ciocneau pahare, se râdea, se cânta, o mișcare dezordonată prin intervalele căreia ieșirăm în cerdac, întâi ea apoi eu, neobservați. Era întuneric; nici nu se închise bine ușa în spatele meu că mă luă după umeri, mă îmbrățișă, apoi îmi cuprinse fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
față de orice musafir; era vesel sau numai politicos, - mă luă amical, oarecum patern, după umeri în sufrageria de alături. După o jumătate de oră, devenise vesel după păhărelele de palincă pe care le-a băut - patru la număr - încât atunci când ciocnirăm pe cel de-al cincilea, lăcrămă: - Ehe! ce-a fost pe vremea mea, n-o să mai fie... - Niciodată n-o să mai fie ce-a fost; la ce vă referiți? - La tot. Ce știți dumneavoastră ce-a fost! Puteai să vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
esențială, adică cea adevărată. - Chiar credeți așa ceva? Nu știu cum am vorbit, că pe față i se stinse orice lumină. Cât o fulgerare. Domnul Pavel se ridică de pe scaun, umplu cele patru pahare prelungi, ne obligă să ne ridicăm și noi, și ciocnirăm toți patru, iar doamna Pavel, înviorată ca dintr-o stingere dulceagă, o îmbrățișă pe Marga, rostindu-și încântările față de „dulcea ei nepoată”. - Ee! domnule judecător, asta e cea mai mare avere a mea. Și o îmbrățișă iar. Deodată, domnul Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ei nepoată”. - Ee! domnule judecător, asta e cea mai mare avere a mea. Și o îmbrățișă iar. Deodată, domnul Pavel își plesni fruntea cu palma: - Bine că mi-am adus aminte! umplu din nou paharele, și, ușor nostalgic, rosti: Să ciocnim și în sănătatea lui Davidsohn! îl uitasem, bată-l norocul! l-am visat ast’ noapte. Ce om minunat! - Să-i dea Dumnezeu sănătate! adăugă doamna Pavel, ștergându-și ochii. Orele erau înaintate când încă ne mai aflam discutând despre ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvântă prilejul să umple păhărelele cu țuică de Panciu pe care o avea de un an, păstrată în raftul de jos al cămării, împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui înviorat învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei la București, de viața din Capitală, dar învățătorul se dovedi nepriceput a-i satisface curiozitatea, căci nu știa mai nimic din ce dorea doamna Pavel să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Fiica Anei și cu soția lui Lung serveau, aveau grijă de toate câte mărunte ale acelei seri. Lung se simțea stânjenit, timid în lumina odăilor, în vorbăria și râsetele noastre, - și eu împotriva etichetei de musafir, ignorând cuviincios pe gazde, ciocnii cu el mai întâi, anume pentru a-i stinge complexele, însă el se intimidă și mai mult, nu știa că seara aceea era și a lui. Seara Dumnezeirii care e a tuturora și care pentru noi, în alcătuirea noastră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
când se fac mai mari învață „lecția”; parcă dumneavoastră nu știți, domnule judecător? Asta-i situația. Nu-i nici o ieșire, s-a terminat. Vă rog să nu spuneți nimănui c-ați vorbit cu mine așa ceva. Nu avui puterea să zâmbesc; ciocnirăm tăcuți. Luminile din tavan învârteau vârstele acelor oameni, destinele lor și timpul acelui loc. Dar nimeni nu observa. - Unde-ai găsit sania asta, Lung? - E a primăriei, că eu tot acolo lucrez, n-au găsit altul mai bun. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu îndârjire, numai ca să se vadă câte întâmplări pot fi pe lumea asta, care nu s-au mai pomenit asemenea întâmplări; și la cât năcaz poate ajunge un om blajin ca el; și mai ales să se afle cum te ciocnesc femeile cu clonțul, de-ți pierzi și răbdare, și sănătate, și tot. Când oare a intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș, la vatră, aprinzând încă o țigară? Cățelușa s-a sculat din ungherul ei și a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Roger Coaster, trecând pe lângă persoane îmbrăcate îngrijit, având un aer eficient, și dorindu-mi să pot purta costume cu o croială sobră la serviciu, când am dat colțul și deodată s-a întâmplat... A apărut un bărbat și ne-am ciocnit cu așa violență încât mi-am scăpat geanta din mână, lăsând să se reverse pe podea tot felul de lucruri compromițătoare (inclusiv ochelarii pe care îi luasem ca să dau impresia de inteligență și portofelul pentru mărunțiș pe care scria „Schimbările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]