8,186 matches
-
Hohotind, Takamura trecu de controlul din pașapoarte și se pierdu undeva îndepărtare. Cei care îi ascultaseră cuvântarea dădură din umeri. - Un om simpatic, dar ce ciudat e! remarcă un tânăr bronzat, cu un tricou al naționalei pe corp. - Da, chiar ciudat, îi dădu dreptate o fată. Păcat că era așa emoționat, n-am înțeles nimic din ce a zis... - Nici eu, recunoscu tânărul, măsurând-o pe fată din cap până-n picioare. Apoi, plăcut impresionat de cele văzute, o invită la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ceva ca un fulger îmi străbate corpul. Gata, mi-am zis, mor. Dar nu am murit, nu atunci. Nu fusese nici un fulger, ci pur și simplu ejaculasem. Nici nu îmi dădusem seama că mi se sculase. Mi se părea foarte ciudat. - Hei, zise Annie, ce să fac acum? Îmi trecuse orice chef de ea. Am închis stația și am fumat mai departe în tăcere. Era aproape cinci dimineața sau cel puțin așa mi se părea. Începeam să mă oftic. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
bou, zise. - Și tu. Se abținu să nu zâmbească. - Ha-ha, făcu. - Da, ha-ha. - Și nici nu mă iubești, zise, și de data asta chiar zâmbi. Un zâmbet cam trist. - Vezi? Ești un bou, am spus. Sigur că te iubesc. Și ciudat, chiar eram sigur. - Dar mă lași să plec? - Nu, am zis, luându-i vioara și rucsacul din mână. Nu te las. - Nu? - Nu. O să te sărut. - Și? - Și după aia o să te dezbrac. - Și? - Și o să mă culc cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de aici sufereau și majoritatea aveau foarte puțin, dar aveau sentimentele acelea minunate unii față de ceilalți. Prima oară când i-am auzit pe africani numindu-i pe ceilalți - străini în toată regula - frații și surorile lor, mi-a sunat tare ciudat. Dar, după un timp, am înțeles ce vor să spună și am început să gândesc la fel. Apoi, într-o zi, cineva m-a numit, pentru prima oară, sora ei și am început să plâng, iar ea nu pricepea de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
există speranțe de vindecare. Dar, după ce s-a dus, am hotărât că trebuie să mai fac o ultimă încercare să văd dacă nu cumva aș mai putea afla ce i s-a întâmplat lui Michael. Poate să vi se pară ciudat, Mma Ramotswe, că cineva nu contenește să vorbească despre ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani. Dar pur și simplu vreau să știu. Nu vreau decât să aflu ce s-a întâmplat cu fiul meu. Nu mă aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Silokwolela, domnul J.L.B. Matekoni nu se simți în apele lui. Se obișnuise să petreacă diminețile de sâmbătă împreună cu Mma Ramotswe, să o ajute la cumpărături sau la diverse treburi prin casă. Fără ea, se simțea pierdut: Gaborone i se păru ciudat de pustiu; garajul era închis și nu avea nici o chemare să rezolve hârțogăraia care se adunase pe birou. Firește, ar fi putut să-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bucuroasă că au abandonat subiectul acesta dificil, îi zâmbi larg domnului J.L.B. Matekoni. — Mă bucur c-ai trecut pe-aici. Tocmai vroiam să te sun. Domnul J.L.B. Matekoni oftă. — Frânele? Sau pompa? — Pompa, confirmă Mma Potokwane. Scoate un zgomot tare ciudat. Apa vine ca de obicei, dar pompa geme de parcă ar durea-o ceva. — Motoarele chiar simt durerea, fu de acord domnul J.L.B. Matekoni. Ne spun ce le doare scoțând anumite sunete. — În cazul ăsta, pompa asta are nevoie de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
găsi hiba și reuși s-o remedieze. Odată pompa reasamblată, o verifică și văzu că funcționează din nou brici. Îi trebuia o reparație capitală, firește, iar ziua aceea nu va putea fi amânată la nesfârșit, dar cel puțin geamătul acela ciudat încetase. Întors în biroul lui Mma Potokwane, se relaxă în fața unei cești cu ceai și a unei felii uriașe de prăjitură cu stafide pe care bucătarii o făcuseră chiar în dimineața aceea. Orfanii erau bine hrăniți. Guvernul avea grijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe ea în depozitul bibliotecii? Că s-au răsturnat rafturile și-ați început să râdeți și aveați senzația că respirația scriitorilor vechi vă înconjoară, c-au răsărit clasicii din pereții crăpați și vă excitau cu privirile lor indiscrete? a continuat. Ciudat! Molfăi niște onomatopei și-mi dau seama, cu această ocazie, că se clatină lucrarea dentară pe care-am dat o avere. Caut să mă duc undeva în Nirvana, scormonesc în minte după o mantră liniștitoare, oricum îmi repet în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare, străjuit de statui, poate în Insula Margareta. Mi-aud pașii, sună ciudat pe caldarâm, o clădire înaltă, de o austeritate romană, de-acum n-am încotro, am să merg mai departe, trebuie să ducă undeva. După un colț, piața de pește. Merg agale, deasupra soarele se-mperechează cu zidul, rămân împreună, uniți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ansei dinspre nord, și se mirară de linia zveltă și velele splendide care Îi confereau un aspect elegant, de perscăruș uriaș care abia dacă atingea suprafața apei. - E Virgen Blanca, Îi atrase atenția Mendoza. Merge pe ruta Valparaíso-Panamá, dar e ciudat că navighează atît de departe de drumul ei obișnuit.. Poate din pricina piraților... Se spune că Slăbănogul Bulois umblă pe apele astea. - Într-o zi i-am văzut vaporul, Altar Mayor, admise Oberlus. A ancorat În ansă, pe urmă au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Carmen de Ibarra nu era supărată, nici măcar surprinsă de ceea ce Îi spusese. Știa de multă vreme că În spatele acelei măști respingătoare se ascundea o inteligență remarcabilă, din partea căreia s-ar fi putut aștepta la multe, și nu i se părea ciudat, prin urmare, ca Oberlus să fi fost În stare să Înțeleagă ce se afla Înlăuntrul ei. Fusese părtaș la metamorfoza ei profundă și părea să fi Înregistrat și clasificat fiecare gest și reacție a ei. Rezultatul logic era că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
înainte ca Evie să coboare scările țipând și s-o împuște pe Brandy Alexander, turnat în hol cam un galon de Chanel No 5 și am aruncat peste el o invitație de nuntă aprinsă, și bum, uite că reciclez. E ciudat, dar până și cel mai mare și tragic incendiu nu-i decât o reacție chimică intensă. Oxidarea Ioanei d’Arc. Încă răsucindu-se pe jos, pușca se-ndreaptă spre mine, se-ndreaptă spre Brandy. Alt lucru ciudat e că, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
că reciclez. E ciudat, dar până și cel mai mare și tragic incendiu nu-i decât o reacție chimică intensă. Oxidarea Ioanei d’Arc. Încă răsucindu-se pe jos, pușca se-ndreaptă spre mine, se-ndreaptă spre Brandy. Alt lucru ciudat e că, oricât de mult crezi că iubești pe cineva, te dai la o parte atunci când balta de sânge scurs din el se-apropie prea mult de tine. În afară de drama asta sublimă, e-o zi chiar frumoasă. E-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
E înregistrat. Zic că poate au o reacție exagerată. Și tata zice: — Nu minimaliza persecuția la care suntem supuși. Sari la ce mare greșeală a fost asta, să vin acasă. Sari la cum Shane ar trebui să vadă, cât de ciudat se comportă ai noștri. Tata stinge veioza pe care am aprins-o eu în living. Draperiile de la geamul panoramic sunt închise și prinse cu ace la mijloc. Ei cunosc toate mobilele pe întuneric, dar eu, eu mă împiedic de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
la cinste, cu toate că n-are concurență. A recunoscut, așa este, dar a repetat întrebarea: "Poți să-l aduci aici și pe Cocoș?" Ali Mehmet a zîmbit enigmatic, sau așa voia să pară. Era prima dată cînd zîmbea și era foarte ciudat, își ținea buzele strîns lipite, știa că arată îngrozitor fără dinți, și-și întindea gura cu un efort vizibil. "Dacă-l cunosc?!" Se depărta tiptil, îl auzi hodorogind într-o cămară și s-a întors cu o cutie de tablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poză, unii cer și poze la gazetă. N-am zis că-l aduc. Am zis că-ți spun totul, că Ali Mehmet o să-ți povestească lucruri nemaiauzite despre Cocoș și banda lui!" L-a privit întrebător, încruntîndu-și sprîncenele stufoase și ciudat de negre pentru vîrsta lui. "Nu-i același lucru?" Îi veni să rîdă. Abia stăpînindu-se, l-a întrebat cu vocea gîtuită: "Și, și ceilalți, ceilalți care au venit pînă aici după Cocoș, ceilalți tot așa au făcut?" Ali Mehmet s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
unul singur, domnule Bîlbîie. Știu că nu se poate să nu bei, mai ales acolo, în capătul ăla de lume unde este mai mult vin decît apă, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu bea singur." Atunci i s-a părut ciudat, cel puțin ciudat, ca lîngă niște sfaturi-porunci, cum erau acelea privind interdicția de a plăti cuiva partea la crîșmă, asta dă de bănuit, ori de a folosi telefonul postului de jandarmi, ori de a trimite altcuiva decît domnului Witt rapoartele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bun, două-trei minute la dispoziție. Într-o asemenea situație a prins-o de mînă și i-a spus că ar fi cel mai bun lucru să vină la el la post să poată vorbi în liniște. K.F. l-a privit ciudat, cel puțin așa i s-a părut, ochii ei verzi-albaștri au lucit scurt, apoi s-au încețoșat și l-a întrebat: "La post, adică la dumneata acasă, domnule adjutant?" Era exact, era același lucru, numai că altfel spus. A dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sala de jos ori de mica încăpere care dădea către bucătărie. Bucătăria în care trebăluia fără zgomot chiar K.F. Știa că este acolo, o simțea destul de bine, așa cum un bărbat simte în preajmă prezența unei femei care-i place. Dar, ciudat, aflat acum sus, în apropierea ei, dacă ar fi vrut să o atingă n-ar fi fost nici o problemă, poate nici o împotrivire sau o retragere, nu chemi un bărbat pe seară în casa în care stai singură cuc!, și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa cîteva fracțiuni de secundă, apoi, cu buzele albite, abia descleștîndu-și dinții, a spus ceva ce numai inginerul Corvino a putut auzi și înțelege. Prințul Pangratty, care era alături, va fi priceput și ei ceva, pentru că l-a privit foarte ciudat pe Corvino, a făcut un gest destul de repezit, de parcă ar fi vrut să-l oprească să traducă, nu oricine și-ar fi dat seama, dar Leonard, Bîlbîie îl știa destul de bine pe Pangratty, și spre uimirea tuturor l-a îmbrățișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se clătină ușurel, probabil voia să se dezmeticească, să-și dea bine seama ce se petrece pe apă. "Îngere", s-a auzit vocea barcagiului, "Îngere, unde ești?" Mai mult nu se putea. Îngerul era el, era numele său conspirativ, cam ciudat, dar avea o explicație, îl chema și Mihai și Mihail. "Înger" îți putea aduce ușor aminte de arhanghelul cu același nume și el acceptase ușor porecla pe care i-o dăduseră mai în glumă, mai în serios pe cînd era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici o potriveală între ele, îi spuneau că oamenii lui Vaida se agitau pentru constituirea unei forțe disciplinate care să asigure controlul guvernului în corpul electoral. Parcă îi apucase dintr-o dată mania organizărilor, a paradelor, a demonstrațiilor de forță. Ceea ce era ciudat, într-adevăr, bătea la ochi pentru un om bine informat, era faptul că ziarele guvernului făceau din țînțar armăsar în ceea ce privește pericolul răsturnării guvernului. Era o creștere, dar nu știa cît este de reală. Numărul arestaților nu era un indiciu. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
misterios, care, desigur, nu putea fi Pangratty, ci altcineva. Tot un prinț. Un prinț efectiv, nu unul care doar are dreptul la titlu și nici un alt fel de privilegiu, așa cum se întîmpla cu Pangratty. Bîlbîie l-a privit foarte, foarte ciudat, putea să jure că într-o clipă lumea s-a întors pe dos pentru el, o curiozitate nemaipomenită se vedea pe fața lui, în vreme ce în ochi apăruseră semnele unei frici de nestăpînit, aproape animalică. "Un prinț adevărat?" Radul Popianu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o învață pe gratis. Pe bune, spune el, ar trebui să scrie naibii o carte. Ăsta e Visul American: să-ți transformi viața într-un lucru care poate fi vândut. Totuși, privindu-și fotografia de „dinainte”, blonda spune: — E destul de ciudat, dar poza asta de grăsună valorează mai mult pentru mine decât orice altceva. Înainte, spune ea, eram tristă când mă uitam la ea. Dar acum e singurul lucru care mă mai înveselește. Întinde mâna, spunând: Înghit atâta ulei de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]