1,605 matches
-
și el s-o tăvălească pe țigăncușă. Icni, abia stăpânindu-și hohotele: - Și mata, coane, nu... Renunță la întrebarea porcoasă. Deveni dintr-o dată grav. Mai mușcă din plăcintă. - Adică, urmă Goncea firul unui gând numai de el știut, să discutăm, coane, de ce am venit eu acuma aicea. E o chestie mai complicată, nu pot să ți-o spun pe deslușite toată, că nu e bine să o știi deșirată la tot chichirezul ei. Deșălată toată, cum ar veni. Dar partea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și n-o să mă las furat de jalea lui. Popa își mai turnă un pahar. Rămăsese aproape singur la masă. Fătuca veterinarei se apropie și, aplecată peste umărul lui, îi șopti: „Mai vă aduc ceva părinte? Am pus și pentru coana preuteasă niște mizilic și o gâscă în pachet la frigider.“ Popa o trase, cu mâna dreaptă strângând-o de șoldul pietros, spre el: Jangolița se așeză și ea la masă. - Ce-au ăia? o iscodi popa. De la ce s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se mai văd decât la altă ocazie.“ Fata înaltă, sprintenă, oftând stins, își turnă și ea un pahar și ciocni cu popa. Parcă îi ghicise gândul. - Io eram mică, de mergeam pe opt sau nouă ani, când s-a dus coana Nadalia, mama lu’ dom prefect Soporan, da țin minte că când s-a pus masa p-ormă s-au certat și s-au bătut de la râșnița aia de cafea turceaască. S-a bătut și vecinii, de a sărit toți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că a plecat demult din sat. O fată foarte tristă. Dar deșteaptă, de ziceai că s-a născut profesoară, nu altceva! - Erai și tu atunci? se prefăcu că se miră popa. Tot eu am dus-o la groapă și pă coana Natalița. Am plecat mai devreme atunci, n-am prins bătaia. Dar țin minte, s-au judecat vreo trei ani. - Eram, că venisem cu mama. Stăteam și mă jucam chiar acolo, lângă salcâmii ăia, de i-a tăiat astă vară dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru la iarnă. Pădurea la marginea satului și noi plătim la lemne de parcă le aduce cu vaporul... Preotul n-o luă în seamă. Aproape că adormise. Șopti, visător: - Tot să fie ca la zece-cinșpice ani de când i-am făcut pogrebania coanei Natalița... Nici nu știi când s-au dus anii ăștia. De parcă îi înghite sorbul ăla din Ghiol de la Lintițaru.Uite numai așa îți mai dai seama că s-au dus, doar când mai vorbești despre cei care nu mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ăl Bătrân. Tot orașul, se veseli lumânăreasa. Popa Băncilă îi zâmbi femeii, dând din cap că înțelesese. Se gândi că nu mai rămăseseră până la Sfântu Dumitru nici două luni. Totuși, nedumerirea nu-i dădea pace. Întrebă: - Da matale... Nu ești... Coana candelăreasă de la cimitir? Madam...Horcița, sora lui Sighirtău, de la noi. Parcă ai fost și la pogrebania lui Soporan bătrânul. Nu-și mai amintea exact cum o cheamă. Plecase de tânără din sat. Se zvonea că ar fi făcut un an-doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai în interior? - Ce să fie, ridică din umeri popa Băncilă. - Vă rog verificați, îl îmbie acela. Părintele trase de încuietoare și văzu cum îl privea fața zâmbitoare a unei femei. Să tot fi avut spre șaptezeci și trei. - E coana mare a șefului, preciză acela. Madam’ Filoftița.O duc să vadă expoziția Goya de la Muzeul ăl Mare. Popa Băncilă închise îngrozit servieta. - Ei? chicoti lunganul. V-ați convins? Am pus lăcățel albastru la servieta dumneavoastră să fiu sigur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
încruntat. - Doamna rămâne cu mine, îi preciză răstit taximetristului. A suspendat cursa. Cât vă datorează? - Cât... Abia am pornit taxarea. Cu coloana asta... Că aparatu’ merge și la așteptare... Dă și matale o chiftea și poți s-o iei pă coana... Adică pă doamna. Scoase o sută. Șoferul luă banii, mai privi lung spre cei doi, ridică din umeri, ocoli mașina prin față și dădu să intre la locul lui. Pe scaunul lui stătea însă un ins slab, înalt, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trup și umblă de ceva vreme prin oraș de nu mai știe lumea ce să creadă, ies ăia și sperie lumea și mi s-a arătat de trei ori că necaz mare vine spre noi, am întrebat-o și pe coana Andromanda, n-a vrut să-mi spună, zicea doar că știe și ea de ecoul ăla, vuiet ca de sorb că vine, nu știu de unde, de la mare depărtare vine, e poate chiar aici în oraș, nu știu ce poate fi, am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mintale, care crește, se amplifică sub privirile unui ochi lăuntric... Dar, Vasilica îi revenea în minte mereu, cu tot mai multă putere, alungându-i somnul. Nu putea să uite ziua aceea de Sânzâiene, când s-a stins din viată, fata coanei Mărioara, mărunțica din Dealul Bârladului, așa cum i-a fost scrisă ursita. Blestemul de mamă a ajuns-o!... - Așa i-a fost scrisă ursita!... murmură Iorgu oftând. Nu putem fi stăpânii soartei noastre, și, nici a fericirii noastre. La fereastră, Iorgu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
accesibil sensul capodoperei barbiene „Joc secund” și În care-i combați cu vigoare pamfletară, polemică, cu asprime și fără menajamente pe toți cei ce, intenționat sau involuntar, au deformat și denaturat, cât au putut, luminosul mesaj poetic barbian. Iar, acum, coane Costache, ia te rog, aminte și fii receptiv la modestele mele obiecții din rândurile ce urmează. 1) Nu e bine să zici și să scrii „... la noi, voit sau nevoit”, ci„... rândurile noastre vor avea, voit sau nevoit, și un
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
nu mâncase, comandă din proprie inițiativă un meniu și ceru vin, dând recomandații bogate asupra buchetului și temperaturii băuturilor. Chelnerii răspundeau nu numai cu solicitudine, dar cu o clipire din ochi care dovedea că Stănică le era cunoscut: - Se face, coane! Imediat! - Ia ascultă, Jeane (uite, pe ăsta l-am scăpat eu de armată),zise Stănică, patronul e aici? G. Călinescu - Este! Să-l chem? - Nu, nu, nu acum! Stănică și Felix începură să mănânce, dar mai ales să bea, și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
obosită, mă duc să mă culc! - Ce au dumnealor de plată? întrebă ceremonios omul gras. Chelnerul îi arătă lista, și când Stănică făcu gestul, pur decorativ, de a plăti, omul cu smochingul protestă: - N-aveți nimic de plată! - Să trăiești, coane Iorgule! mulțumi Stănică. - Să nu mă uiți, zise Iorgu. Pune o vorbă bună pe lîngăconu Costache, să-mi prelungească contractul. - N-ai nici o grijă, zise Stănică, apropiindu-se de Iorgu, euce fac toată ziua? Însă am să te rog ceva
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce înseamnă să faci alt contract aici. Vad comercial! Al dracului moș! - Care moș? întrebă, puțin cam intrigat de unele numeproprii, Felix. - Ha, ha, ha, râse Stanică, ce, nu știi? Localul ăsta eproprietatea lui moș Costache, și dumnealui e chiriaș. Coane Iorgule, îți prezint pe nepotul lui moș Costache. Domnul Iorgu întinse mâna și se înclină foarte respectuos și comercial. - Încântat, și vă rog să mai poftiți! După ce Stănică tapă cei două sute de franci, ieșiră câteșitrei din odaia separată, și Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se strângă lumea (erau orele zece), căutând din ochi pe Stănică, pe care-l bănuia la pândă. Îl dibui pe Iorgu, care, jubilând, se precipită spre ușă, urmărit de Felix, și găsi pe bătrân în marginea trotuarului, mâncând alune americane. - Coane Costache, te voi binecuvânta toată viața pedumneata și pe nepotul dumitale! Restauratorul îi împinse într-un gang îngust și obscur și-i scoase, pe scări întortocheate și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și coridoare neașteptate, în birou. Dindărătul unei uși se auzi un râs asculți de femeie și scârțâitul apăsat al unor ghete. Era un "separeu". Moș Costache rumega alune și pipăia pereții, lemnăria, clanțele, mulțumit de ele. - Am vârât o avere, coane, în reparații, îi zise Iorgu, ți-amîngrijit localul ca pe casa mea. Și acum s-o văd în mâinile dușmanilor? Felix, ajuns în birou, fu cuprins de un scrupul. I se păru că e o indiscreție să asiste la dezbaterile celor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fîșneau în poșete. Și așa au trecut patru ani. În 1928, într-o deplinătate a anonimatului, Ulpiu Galopenția se apucă de foame. Până atunci își desăvârșise cu minuție numai premisele, acum totul era pregătit: Bătrânul, înainte de a muri, îl afurisise. Coana preoteasă, plină de bun simț, se stinge și ea. Patru frați și două surori nemăritate îl consideră principalul vinovat că viața e dură. Sportiv, Ulpiu își primește fără ostilitate foamea, îi deschide porțile mari ale destinului său și se apucă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
răsufle. Auzise el de Mihalache Tobă, de era negustor la Tarapana? Ea îl însurase! Dar de domnul Ilie Mitarcă, impiegatul de la mișcarea Grivița-vagoane? Tot ea îi pusese cununiile. Și de câți alții care n-o mai scoteau din săru mâna, coană Aglăițo! că mult bine le făcuse. Dogarul o ascultă și după aceea spuse blînd: - Bun, eu de unde să știu? Dacă e să ne înțelegem, ne înțelegem noi. - O să vin și cu băiatul, să-l vedeți și dumneavoastră, să-l vadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noastră, se fuduli Grigore, că eu i-am spus Aglaiei: "Ce știi tu? Ăsta e loc cu viitor, măcar că nu mai terminăm noi cu astupatul!" - Așa e, dădu și muierea din cap. O să fie bine și pentru noi. - O să fie, coană Aglăițo! Să dea Dumnezeu să pun și eu trei cărămizi una peste alta, să mai cumpăr câțiva metri de loc și nu vă uit. - Să nu ne uiți, că ești ca al nostru! - Ca maica-mea, sărut mâna, și domnu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
muiere!" Se plângea când ajungea acasă Aglaiei, și bătrâna nu-l mai slăbea: - De ce ți-o fi frică, domnu Stere, că ești în toată firea, ai mai văzut și dumneata la viața dumitale, ei, Doamne păzește! - Nu mi-e frică, coană Aglăițo, dar parcă mă strânge cineva de gât. Că-i tare frumoasă, zău dacă-i de nasul meu... Timpul trecuse. Trebuia făcut la un fel. Cu dogarul se înțelesese în cele din urmă în privința zestrei. Socrul îi dădea o sumă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știa Stere, pe fiecare, se dovedeau repede unul pe altul, la un pahar. Frizerului îi căzuse dragă nevasta lui Gogu. Se prăpădea, nu alta. - Astea-nalte-mi plac mie! îi spunea lui Spiridon când se amețea. Și are niște ochi coana Florica! Suflet larg, Tilică iubise și el la viața lui. Femei, nu jucărie... Dacă ședeai să-l asculți, aflai destule. Așa era meseria asta, curată, cu săpun, cu odicolon, se purta și el, nu-i vorbă, totdeauna avea papion, duminica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și de lucruri încălzite. Pe scaun, atârna o rochie verde, și pungașul simți în clipa aceea că dorește și femeia, și puterea stăpânului ei... i. Ghetele Se ridicaseră și copiii. Toți, o ceată. Ăl mai mare era Oprică al lui coana Mărita, una de da în cărți și făcea de dragoste la fetele nemăritate. Arăta lung și gălbejit. El fura zmeiele țuicilor și începuse să bea și țuică. Se lăuda că fusese la femei, dar ceilalți nu-l credeau, pentru că prea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
erau ca acu, numai nădragii de ei? Păi când mă lua al meu de coade și mă-ntorcea și mă sucea, nu -lar mai încăpea țărâna pe unde-o fi acu și s-ar face praf și pulbere... - Și dumneata, coană Marghioală! - Ce zice? Ce zice? ^ - Zice că să fie ale dracului de fleoarțe, că nu le mai ajunge... Iar fl pomenii pe Necuratu! - Nu le mai ajunge, ce, nu știu eu? - Parcă a croitorului e mai brează? Da o lovește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai ajunge... Iar fl pomenii pe Necuratu! - Nu le mai ajunge, ce, nu știu eu? - Parcă a croitorului e mai brează? Da o lovește el, Dumnezeu, pupa-i-aș curu lui! O lovește, când cu gândul n-o gîndi! - Taci, coană Tinco, taci, nu mai blestema, știi că ai o gură rea! - Ba am să ridic mâna, că nici nu dă pe la biserică. P-astea numai când le lovește câte o dambla, atunci își aduc aminte de Dumnezeu.... - Ce spune? - Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sârmă, aș îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da nici nu-i dădeai, deși albise devreme. Obrazul - proaspăt, subțire, sănătos. Se apropia de tejgheaua negustorului și cerea cu o voce puternică de se auzea până în fundul cîrciumii: - Coană Lino, dă-mi și mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se așeza pe scaun, ca oamenii. El
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]