1,273 matches
-
el l-a făcut să coboare pe cea mai apropiată bucată de uscat. Când a fost îndeajuns de aproape de pământ, Rogero a sărit jos și a legat armăsarul de un mirt. Omul a lăsat scutul din mână și scoțându-și coiful, trase cu nesaț aer în plămâni apoi și-a răcorit buzele în apele izvorului. Deoarece nu vă veți mira dacă vă voi spune că era tare obosit de călătoria pe care fără voia lui o făcuse. El se pregătea să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
căzând drept în creștetul cavalerului, care sub această lovitură s-a prăbușit la pământ și a rămas nemișcat. Dintr-un salt, uriașul a fost lângă el cu gând să-l trimită pe cealaltă lume și pentru aceasta i-a scos coiful. În clipa aceea, Rogero a descoperit cu spaimă chipul Bradamantei. Stai păgâne! Strigă el cutremurându-se și se repezi la uriaș cu spada întinsă. Dar acesta ca și cum n-ar fi avut poftă să mai înceapă o nouă luptă, o ridică
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
căzând drept în creștetul cavalerului, care sub această lovitură s-a prăbușit la pământ și a rămas nemișcat. Dintr-un salt, uriașul a fost lângă el cu gând să-l trimită pe cealaltă lume și pentru aceasta i-a scos coiful. În clipa aceea, Rogero a descoperit cu spaimă chipul Bradamantei. Stai păgâne! Strigă el cutremurându-se și se repezi la uriaș cu spada întinsă. Dar acesta ca și cum n-ar fi avut poftă să mai înceapă o nouă luptă, o ridică
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
glorie.” Cu aceste cuvinte, Darninel se repezi asupra lui Rinaldo. O spaimă de moarte îngheță sufletele sarazinilor cănd l-au văzut pe Rinaldo înaintând spre a-l ataca pe prinț. Prima lovitură a dat-o Darninel și arma sări de pe coiful lui Rinaldo fără efect. Rinaldo zâmbi și zise: “ Acum să mă vezi pe mine ce pot” Cu aceste cuvinte, el a repezit nefericitului Darninel o lovitură de lance dreot în mijlocul pieptului. Îar aceasta a fot atât de violentă încât arna
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lui Roland cu aceste cuvinte: “ Tu trebuie să fii omul pe care-l caut eu. De zece zile și mai bine îți umblu pe urme. Faima isprăvilor tale m-a adus aici pentru a-mi măsura puterile cu tine. După coif și scut recunosc în tine pe acela care a făcut măcel în rândurile noastre. Dar acestea nu sunt decât semne de suprafață. De te-aș vedea între o sută de barbați, la fel învestmântați, mi-aș da seama după ținuta
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
din urmă, vlăguit de atâtea sforțări, plin de sudosre și cu răsuflarea tăiată, Roland s-a trântit gâfâind la pământ, zăcând în nesimțire trei zile și trei nopți. A patra zi când s-a deșteptat, și-a făcut armura praf. Coiful și scutul au fost aruncate cât colo, cuirasa și celelalte vestminte, rupte în bucăți și risipite. În cele din urmă,el a căzut pradă unei nebunii furioase și până într-atât și-a pierdut capul încât nici sabia nu se
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Medor. Ei au observat cum toate aceste inscripții fuseseră șterse, grota sfărâmată și fântâna astupată. Dar uimirea și mai ales mâhnirea lor a atins culmea atunci când au dat peste cuirasa lui Roland trântită în iarbă și nu depatre de acesta, coiful său. Auzind un nechezat în pădure, Zebrino ți-a întors privirile în direcția de unde venea și l-a văzut pe Brigliadoro cu frâul atârnând încă peste șa. El s-a uitat apoi după Durindana și a găsit faimoasa sabie fără
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
undeva pentru week-end. Te-ai întors ieri seară. Târziu. — Beat? — Beat? zâmbi el larg. Ceilalți nu sunt de acord cu mine, dar eu cred că așa te-ai fi putut numi în cel mai fericit caz. Pe cap aveai un coif de hârtie. Toată fața îți era plină de ruj. Beat? Nu s-a inventat încă acel cuvânt care să descrie halul în care erai. Mergeai și te băteai cu o sticlă. Erai... erai deja mort. Mare porcărie, zău așa. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un ritual obișnuit - în cea mai profundă liniște -, s-au adus sigiliile. Fiecare exemplar al tratatului a fost răsucit cu grijă și vârât în câte un tub stacojiu din piele. Urma doar să se aplice pecețile celor două cetăți: un coif și o lance, respectiv un scut și o spadă. Venise, în sfârșit, clipa mult așteptată, așa că am strigat: — Dați-mi un pergament, să vă citesc doar câteva rânduri! V-am înșelat! Acesta a fost ultimul vostru război! Actul, dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
incrustații, frumoasele harnașamente ale cailor, acvilele de aur ținute sus de aquilifer, purtătorul de drapel, zgomotul tumultuos al așa-numiților cataphracti, cavaleria grea, răsunetul lituus-ului, sunetul pe care-l scoteau bucina și tuba. Prin urmare, făcu pentru micuț și un coif de luptă, o cassis dintr-o folie ușoară de metal. Iar făurarul, care punea laolaltă bucățile de metal, îi povesti că nici o altă armată nu pusese la punct un sistem de protecție atât de rațional și impenetrabil: rotund, căptușit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
luptă, o cassis dintr-o folie ușoară de metal. Iar făurarul, care punea laolaltă bucățile de metal, îi povesti că nici o altă armată nu pusese la punct un sistem de protecție atât de rațional și impenetrabil: rotund, căptușit cu piele, coiful roman acoperea uniform capul, fără să aibă zone moarte în care ar fi putut pătrunde loviturile dușmanilor; cobora pe frunte până la sprâncene; două fâșii late apărau tâmplele și mandibula și se uneau sub bărbie, lăsând însă urechile libere; o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bine înțeles, făurarul îi spuse că dușmanii cei mai aprigi nu se aflau de partea cealaltă a fluviului Rhenus: — Pe aceia îi vezi de departe cum vin. Loviturile trădătoare sosesc pe drumurile Romei. Făurarul își vârâse enormul pumn stâng în coiful micuț și, cu mâna dreaptă în care ținea galdius-ul, mima loviturile la cap, la tâmple, la frunte și la ceafă: lama răsuna când izbea fierul, dar mâna, apărată de coif, părea invulnerabilă. Copilul privea toate acestea ca pe o operațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe drumurile Romei. Făurarul își vârâse enormul pumn stâng în coiful micuț și, cu mâna dreaptă în care ținea galdius-ul, mima loviturile la cap, la tâmple, la frunte și la ceafă: lama răsuna când izbea fierul, dar mâna, apărată de coif, părea invulnerabilă. Copilul privea toate acestea ca pe o operațiune secretă, neavând cunoștință de tăcutul și neașteptatul acord al tatălui său. Abia după mulți ani avea să-și amintească și să înțeleagă motivele pentru care fuseseră inventate acele jocuri. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl distrusese pe Sejanus și, cu puține ore în urmă, înăbușise revolta mulțimii din Roma. Era înalt, puternic, vulgar, cu părul tăiat scurt, după obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mânjilor nedomesticiți. În timpul acelei operațiuni lente, nici unul dintre executori sau dintre condamnați nu scoase o vorbă. Sosi călăul, mai înalt decât toți ceilalți, cu umeri puternici, cu părul lung și blond care se unea cu barba, formând un fel de coif în jurul capului. Îl privi pe Împărat, așteptă încuviințarea lui tăcută, se îndreptă încet spre Lepidus, cel ce se căsătorise cu sora Împăratului și acum tremura, în genunchi, pe pietrele cu care era pavată piața, ajunse lângă el și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un corp de armată timp de trei secole. Pretorienii au fost desființați de Constantin, care i-a înlocuit însă cu miliții fidele lui și noii puteri pe cale de a se naște. Astăzi se păstrează câteva statui de marmură ale pretorienilor. Coiful este foarte coborât pe frunte, conferindu-le o expresie încruntată. Apărătorile pentru obraji și bărbie sunt late, înconjurând fața, ce capătă un aer dur și invulnerabil, ca un legământ religios. Tiberius a ales ca simbol al pretorienilor scorpionul african cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
măsuram cu privirea sala uriașă a tronului cu pereții bordați cu catifea neagră încrustată în nestemate. În diverse colțuri erau plasate străji în armuri, cam de dimensiunea cavalerului meu. Țineau între chelicere niște sulițe cu vârfurile vopsite în roșu, purtau coifuri cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă și un ochi central în frunte. Atunci, pentru ce se află aici? tună din nou împărăteasa, de data aceasta adresându-i-se furnicoiului vătaf. A mers vreme îndelungată de-a lungul drumului, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fățărnicii și iubiri irosite. Oare ce i-a dezunit pe oameni de au devenit atât de mărunți și de neputincioși? Împărătița Furnică s-a oprit pentru o clipă din pledoaria ei ce se adresa mai mult audienței în zale, cu coifuri și sulițe, decât mie. S-a ridicat în picioare și rochia ei de sârmă și dantele ca o crinolină se rotea ca un clopot în jurul ei. A tras aer în piept și a decis pe același ton nazal și incantat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele, cu capul ascuns de un coif de luptă cilindric, după uzul cruciaților. O spadă se odihnea În teaca legată de umăr printr-o curea și două pumnale Îi străluceau la brâu. — E interzis umblatul prin oraș după stingere. Numai bandiții și hoții de buzunare se hazardează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rămase fără cuvinte. Nu părea un individ primejdios, În pofida aerului său marțial. În timp ce Îi vorbea, Dante nu pierduse din vedere mâinile acestuia, una ocupată cu un opaiț, iar cealaltă dezarmată, pe lângă trup. Ar fi fost ușor de atacat. Între marginea coifului și cămașa de zale era o crăpătură de un deget. Iar deschiderea frontală a vizierei, deși mai greu de atins, oferea un spațiu prin care se putea administra o lovitură mortală, Împlântându-i lama În ochi. — Sunt Bargello. Mă aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ales prior și, pentru două luni, vom depinde cu toții de domnia ta. Glasul omului căpătase un ton plângăreț, În timp ce căuta să se ițească În toată modesta sa statură. Dante se aplecă spre el, Încercând să Îi citească trăsăturile chipului, ascunse sub coif. Prin crăpătura În formă de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr, Bargello, șeful forțelor de poliție ale Comunei. Un tâlhar În fruntea altor tâlhari. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cele noi, s-a consumat o crimă. Dintr-o dată, bărbatul se arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei, bâigui el. — Cine a fost ucis? În loc de răspuns, Bargello Își deznodă anevoie legăturile din piele de la coif. În cele din urmă, izbuti să-și smulgă de pe cap greoiul acoperământ, de sub care se ivi jilav de sudoare. — Nu știm Încă. Dar e mai bine să vezi cu ochii dumitale. Vii? — Povestește-mi ce s-a petrecut. — Păi, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În urmă, În chilie. — Ce... șopti deconcertat, În timp ce o lumină strălucea În jurul lui. Simți cum o mână Îl Înșfacă de braț. — Oprește-te, aici e moartea! Cel care Îl ținea era un tânăr Înarmat, cu plete blonde care ieșeau de sub coif. În mână ținea o torță, de unde provenea nimbul de lumină care Îl Învăluise. Părea ieșit din neant. Continuând să-l strângă de braț, coborî flacăra, făcând lumină dinaintea picioarelor. Pentru o clipă, Dante surprinse reflexul albastru al privirii lui, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și de mireasma pâinii abia coapte, omul acela, cu echipamentul său de război, părea Încă și mai grotesc. Totuși, ceva din privirea lui Îl ferea de ridicol. Era frica. Ochii apăreau injectați de sânge, iar partea de chip vizibilă sub coif era de o paloare spectrală. — Vino repede. Încă un cadavru. — De cine e vorba? exclamă Dante. — Lângă Porta Romana, prăvălia meșterului Teofilo, spițerul. Poate că el e mortul. — Poate? Ce Înseamnă asta? — Trebuie să vezi cu ochii dumitale, Îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tavernă: trebuie că ieșise Îndată după aceea și ajunsese Într-un fel sau altul pe malul râului. Dar pe unde? Cu siguranță, nu putea cunoaște Florența mai bine ca dânsul. Cecco era acoperit cu o platoșă din piele, purta un coif cu panaș și ținea În mână o spadă scurtă de cavalerie. Părea că una din statuile romane răsturnate din Piazza di Santa Maria prinsese viață. Și de data asta, undeva Între ridicol și cumplit, Își zise Dante În sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]