2,111 matches
-
țipînd. Astfel, dintr-o singură lovitură, s-a instaurat și creștinismul și guvernul. Acum spaniolii și-au Întors privirile spre satul indian - Începură să jefuiască și să prade cu priceperea ce ți-o dă experiența Îndelungată, dar, pe măsură ce treceau din colibă În colibă și nu găseau nici coșuri cu bulgări de aur, nici lăzi de smaralde și constatau că nici măcar cănile sau castroanele sau tacîmurile nu erau din aur sau din argint, ci fuseseră modelate În chip rudimentar din lut ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dintr-o singură lovitură, s-a instaurat și creștinismul și guvernul. Acum spaniolii și-au Întors privirile spre satul indian - Începură să jefuiască și să prade cu priceperea ce ți-o dă experiența Îndelungată, dar, pe măsură ce treceau din colibă În colibă și nu găseau nici coșuri cu bulgări de aur, nici lăzi de smaralde și constatau că nici măcar cănile sau castroanele sau tacîmurile nu erau din aur sau din argint, ci fuseseră modelate În chip rudimentar din lut ars, le sporea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bucuriile artei pe care le cunoaștem noi, ai putea crede că Dumnezeu Însuși a uitat de existența lor, atît sînt de departe de orice lumină“. Spaniolul vorbește cu dispreț despre „peștele Împuțit“ și uscat și carnea pusă la uscat În colibele lor, despre necunoașterea metalelor, dar ironia sa cea mai tăioasă se Îndreaptă spre „un soi de iarbă sau plantă“ pe care au găsit-o din abundență În toate locuințele. Mai departe descrie destul de amănunțit această iarbă sau plantă: are frunza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
diferite, aduși astfel împreună încât să semene cu o pictură care prezintă o scenă celebră dintr-o poveste, fie ea închipuită sau adevărată. Îi poți recunoaște, de exemplu, preschimbați în arbori, pe cei doi copii, Hans și Grete, ajunși la coliba cu pereții dulci a vrăjitoarei celei rele, sau poți vedea întâmplări din basmele lui Petre Ispirescu, poți păși pe lângă „plopii fără soț” ai lui Mihai Eminescu, sau te poți opri fermecat în fața unui Forum roman, străjuit de falnici arbori
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
carele și turma și sărăcia-i toată. Apoi pe robi îi leagă cu mânele la spate; Se duc, se duc sărmanii, privind cu disperare În urma lor ogoare ce nu o se mai vadă, Și focul ce se înalță din șubrede colibe; Căci barbarul aprinde, doboară, mistuiește Tot ce nu poate duce, tot ce nu vrea să ducă, Și stoluri de victime cad moarte sub săgeată În vârf încârligată, al cărui fier subsese Din ierburi ucigașe un suc înveninat.” Această descriere admirabilă
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
mi-am văzut de treburile mele. 8. O dată, mai demult, eram într-un lan de porumb, spre toamnă, porumbul se uscase; acolo, în mijlocul lanului, se aflau șopronul unei fierării și, la vreo douăzeci de pași, o căsuță, un fel de colibă acoperită de stuf, stăteam lângă fierar, el meșterea o potcoavă încinsă la roșu, între bătăile ciocanului auzeam porumbul foșnind. Apoi, din casă a început să cânte Bach, în persoană, cânta la țambal, improviza, nu știu dacă l-ați auzit vreodată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca un fum, împânziseră cerul, mă amețeau. „Cine cântă ?“, l-am întrebat pe fierar. „E gineri-miu“, mi-a spus el, „noaptea cântă la local, la București, acum face ezecicii...“. După un timp, sunetele s-au stins și în ușa colibei s-a ivit Bach în pijama vărgată, era mai tânăr, părea livid, extazul îi împăienjenise ochii, se clătina beat de muzică, îmi părea rău că tace, aș fi vrut să i aud cuvintele, să aud ce se poate spune în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai recunoaște și câteva excepții, le numeri pe degete, câte o pereche, ici-colo, la câteva milioane de oameni, le plângi de milă dacă îi compari. Niște amărâți, vai de mama lor, trăiesc retrași prin cine știe ce coclauri, fac dragoste acolo, în colibe, până îi vizitează zeii. Atunci devin copaci, cu atâta se aleg... Pe ăștia îi consideră aleșii, păstrătorii dragostei pe lume...“ „și dacă nu greșește ?“, l-am întrebat, într-o doară. „Nu cumva te crezi și tu un ales ?“, mi-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
văzduh cumplită - ei urmează unde-i chiamă, (245) Pîn-ajung în faptul nopții la pădurea de aramă. Măi fărtați - Călin li zise - nu-ți pute trece pin crânguri Și pin codri iști de-aramă, rămâneți aicea singuri, Vă clădiți ici o colibă, vă săpați groapă de vatră, Singurel voi merge numai pe cărările de piatră, (250) Să vedem ce-a fi cu mine. Ei se pun de îl ascultă Și el trece în pădure făr a pierde vorbă multă Și la orce
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o plătești, Până capul nu ți-i da Tu de boală nu-i scăpa. - Sui mămuță-n deal la cruce, Să tragă clopotele Ca să vie mândrele, Să vie și mândruța mea Care mă iubesc cu ea, Din vrâsta copilărească Din coliba părintească. 208 Frunză verde de alună, Sara-n codru, ici pe lună, Mi se primblă - un voinicel Cu cojocu contășăl, Cu cușma neagră de miel. Se primblă încetișor Cu pasul lui cel ușor Ș-a ajuns la nucul mare Care
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pornească ș-o svîrlit tot CĂLIN - NEBUNUL arcul ș-o mers ei așa pân-la Pădurea de aur. Când a ajuns acolo li-o zis CĂLIN - NEBUNUL așa: - Fraților, voi nu-ți pute trece-n pădurea asta. Faceți-vă voi o colibă aici și stați și mă duc eu singur. Așa el s-o pornit. Când o ajuns în mijlocul pădurii cei de aur, fata cea mare a-mpăratului făcea de mâncat smăului ei. - Bună vreme, fată de-mpărat! - Mulțămesc D-tale Călin-Nebune
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
transporte în capitala Statelor Unite ale Americii, cu fiecare muncitor congelat în atitudinea lui de muncă, vizitatorii acestui muzeu îndoielnic s-ar scăpa pe ei, în pantalonii lor țipători de turiști. Este o scenă în care se combină ce-i mai rău din Coliba unchiului Tom și din Metropolis-ul lui Fritz Lang. Este sclavie neagră mecanizată; reprezintă progresul pe care l-au făcut negrii de la culegerea bumbacului la prelucrarea lui. (Dacă s-ar afla în etapa culesului din evoluția lor, atunci cel puțin ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Acum aveam unsprezece ani și locuiam Într-un oraș care avea aeroport internațional și număra mai mult de o sută de săli de cinema, un oraș care era capitala unei țări. Alături de colegiul din Bruxelles, școala mea de la Avignon părea coliba unui cioban. Am fost puși să suflăm În niște baloane, am fost duși la măsurat Înălțimea, mi-au vîrÎt un fel de microscop În fiecare ureche, am fost felicitat pentru capacitatea mea toracică, mi s-a spus că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
s Copse. Dacă o ținem tot în dreapta ar trebui să ajungem la Kozelsk. Ulitin se uită în direcția indicată de Nikita, dar tot ce putea vedea în fața ochilor era dansul nebunesc al fulgilor. § Primiră ceai și ceva de mâncat la coliba Zemstvo din Kozelsk. În timp ce mâncau, își țineau ochii ațintiți la furtuna de afară care se întețea. Ulitin se întristă brusc și își ieși din fire. Își întoarse privirea de la fereastră și scoase telegrama pe care o primise în ziua anterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bată mai tare când o primise. Înțelesese că acum are șansa să impresioneze persoane sus puse din capitală. Poate totul se va termina cu un transfer. Acum însă toate ambițiile sale fură înghițite de zăpadă, iar el era închis în coliba Zemstvo din Kozelsk. Încercă să și-l imagineze pe Porfiri Petrovici. Cînd lucrul acesta i se păru imposibil, se imagină pe sine, vara, mergând agale pe lângă Nevski. ă Ei bine, măria voastră, ia uitați-vă la asta! Ulitin își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Beverly Hills și Holmby Hills. Președintele Reagan a locuit aici. Când ajunse În vârful dealului, taxiul se opri la una dintre porți, Matthew o deschise și taxiul parcă În fața unei vile pe lângă care casa imensă din Malibu părea doar o colibă. — Asta e casa mea, zise el cu un zâmbet larg. Cred că ar fi mai bine să vii să-ți dau o haină, se lasă frigul. Apoi o să-l rog pe taximetrist să te ducă Înapoi, la Santa Monica. Intrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
apoi aiud. Șase ani. M-am eliberat în 92. am stat afară până în 96. Ca cioban. Era bine. Eram doi băieți și șeful oilor, trei. Ne duceam cu oile pe câmp, le mulgeam dimineața. Stăteam pe câmp și ne făceam colibe. Material din ăsta făceai ca o cușcă. Aveai ușă. În cușcă de lemn cu picioarele săltate, să nu atingă pământul, venea un placaj pe care puneai saltea și cojoc și dormeai de ploaie. Acoperam cu tablă. Am stat din 93
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mormântului. Într-o stâncă înecată de ierburi era cioplit un chip tânăr, mândru, cu părul fremătând... L-am recunoscut. Așadar, în această oază se găsea mormântul lui Alexandru... Florile galbene, sălbăticite, erau năpădite de viespi. În apropiere, se afla o colibă de paie, înnegrită parcă de ploi... Atunci i-am văzut pentru prima oară ochii. Niște ochi prea mari pentru figura ei și arzători, umezi, strălucind, pentru ca dintr-o dată să devină triști, aproape dureroși. După aceea am observat că buzele i
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
rămas la fel și după ce pasările, care s-au rotit multă vreme, s-au dus... Într-o noapte, m-am gândit că trebuie să plec, în sfîrșit"..."Care e numele tău, de fapt?" am zis. S-a uitat lung la coliba de paie înnegrite. Ce importanță mai are? De atunci m-am schimbat." Sta cu fața în soare și ochii îi erau insuportabil de luminoși. Am întrebat-o: "De aceea mi-ai spus odată că avem o cicatrice comună?" M-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
întrebat ea Gestul avea la început un tâlc anume. Oamenii își dădeau mâna ca să arate că nu aveau nici o armă ascunsă". Cum eu tăceam mai departe, a adăugat: "Trebuie să te duci în oaza unde e mormântul lui Alexandru. În spatele colibei de paie, e o stâncă rotundă. Află ce-ți zice acolo oracolul." I-am propus să meargă cu mine. M-a refuzat: "Trebuie să te duci singur acum", a zis. Auzeam clar foșnetul fiecărui pin. "Eu ― a continuat Ana ― sunt
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
iubesc o singură dată și pe care dragostea le ucide". În clipa următoare, am auzit un foșnet care nu mai era. al pinilor. Nu se poate, m-am gândit Imediat, însă, am deslușit, prin aerul străveziu, siluetele negre ale eucalipților, coliba de paie și chipul dăltuit în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în piatră a lui Alexandru, tânăr, privind spre cer. Mi-am adus aminte vorbele Anei: "În fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba de paie a luat foc... Asta a fost totul. Sau aproape totul... ― De ce spui "aproape totul"? ― Fiindcă m-am trezit cu o mare uimire în suflet... Povestește-mi ceva despre Ignațiu de Loyola Apoi, îți voi spune... LII ― Când mi
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
față. Am luat-o pe o potecuța ce cotea spre nord și am trecut din nou râul la un loc unde se întretăiau mai multe pâraie, perturbând cele câteva vidre care vânau pești. Ne aflam într-o poiană cu niște colibe de babulci, adică de oieri, unde ne-am lăsat caii la un individ șchiop care avea grijă de gâște. Am luat-o pe jos până-ntr-o pădurice ce se rărea treptat, dând la iveală un luminiș de o frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
câteva turme de capre rămase la balta din câmpie. Casele și clădirile își pierduseră frumusețea de odinioară, acoperișurile stăteau într-o rână, zidăria era ruinată, tencuielile și fațadele, mâncate de pete ca de râie. Toate spațiile goale erau ocupate de colibele sclavilor eliberați de pe pământurile romane, ridicate din te miri ce materiale. Străzile erau murdare și împuțite. Dincolo de asta, nu se mai știa dacă orașul era arian sau catolic, iar partea catolică era în chip egal împărțită între discipolii și denigratorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]