15,554 matches
-
apelor minerale?), fapt pe care acel "Nobilis Krasuski", ziditorul de la anul MCCMXCVI, cum scrie pe o placă inaugurală, nu bănuia că se va întâmpla nici în visurile lui cele mai urâte. Și, din nou, ne vedem nevoiți să facem o comparație: Palatul Comunal a fost clădit în numai doi ani (1896-1897) - atenție! - din veniturile pădurilor câștigate de românii din Vatra Dornei, în procese purtate "cu spese enorme", iar autoritățile recente n-au vlagă să pună la bătaie nici banul public pentru
Monument în primejdie: Biserica de lemn de la Putna by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/8204_a_9529]
-
citatelor. Așa încât, în loc să-l parcurgem pe autorul studiului despre Cioran, îl recitim, în definitiv, pe Cioran însuși. Izolarea fragmentului e singura formă de investiție pe care Mircea A. Diaconu și-o asumă integral în paginile acestea. Nu e puțin, prin comparație cu tehnica publicistică - din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani - a parcurgerii în diagonală. Dar nici nu e chiar mult, dacă ne gândim că deontologia lecturii nu coincide numaidecât cu lectura într-adevăr fertilă. E de ajuns, cred, să comparăm analiza lui
Cui i-e frică de critica literară? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8206_a_9531]
-
adoptat din 1951 cu schematisme, exclusivisme, meandre și fluctuații. În fond, realismul socialist e un proletcultism cosmetizat de circumstanță, însă nu esențialmente schimbat. Ce mi-i proletcultismul îmbogățit, ce mi-i realismul socialist. Disocierea e un moft, un lux al comparației inteligente de salon între două prostii. O futilitate în care și eu mă complac.
Proletcultism sau realism socialist? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8211_a_9536]
-
123urban.ro), pisicarul este definit ca "spărgător care pătrunde în locuință pe fereastră", explicație care pare să trimită la metafora pisicii - agile și cățărătoare. În Ioan M. Bujoreanu, Mistere din București (1862), tîlharul care relatează o spargere face chiar această comparație: "sar peste uluci ca o pisică" (p. 289). Mai există însă o explicație, cea mai tehnică și cea mai spectaculoasă: pisicarul ar fi un hoț care fură rufe cu ajutorul unei pisici pe care o aruncă peste ele. Descrierea tehnică a
Alte specializări by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8214_a_9539]
-
ochiul spectatorului de astăzi, obișnuit cu partituri de dans clasic sau neoclasic epurate de încărcătura greoaie a pantomimei, excesul de pantomimă din baletul Corsarul devine obositor și, în același timp, nu limpezește cursul acțiunii, ci, din contră, îl încâlcește. Prin comparație, ce "curate" sunt alte două balete romantice, Lacul lebedelor și Giselle, în care dansul este rege, pantomima abia strecurându-se ici-colo în spectacol. După baletul Don Quijote sau, cronologic, înaintea lui, Corsarul este un alt exemplu de inabilă, neinspirată transpunere a
Secolul al XIX-lea resuscitat by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9664_a_10989]
-
în sensul risipirii miezului de sensuri cuprins în opera respectivă, în balet păstrându-se doar exotismul ei de suprafață. Corsarul este inspirat de un poem al Lordului Byron, din care s-a conservat numai culoarea locală. Un alt motiv de comparație al baletului Corsarul cu Lacul sau Giselle este acela al țesăturii lor coregrafice, de o frumusețe antologică în ultimele două (nu comentăm posibilitatea regândirii lor în alte viziuni coregrafice) și mult mai puțin inspirată, simplistă chiar, în Corsarul. Coregraful Vasily
Secolul al XIX-lea resuscitat by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9664_a_10989]
-
pedant-didactic și, în același timp, naiv, să-i dea perspective mai largi, schițînd un fel de scurtă istorie a calului la români, pentru ca, apoi, să releve împletirea, în cursele hipice, a interesului sportiv cu cel comercial. (Frapează aici utilizarea unei comparații savante, împrumutate ultimelor cercetări din psihologie: "și cum în sufletul nostru nu există graniți și garduri care să ne separe gîndurile și instinctele...".) Mai eficient e însă un alt argument, și anume omologia dintre parte - "viața curselor" - și întreg - viața
Un roman necunoscut al lui Petru Comarnescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9649_a_10974]
-
despre erou circulă zvonuri că ar fi vlăstar (nelegitim?) al Prințului Șerban Basarab, care locuiește "între dealurile Iașului, la Arboreni", trădează un caracteristic "moldovenism" și "ieșenism" al autorului. Caracteristice, de asemenea, sînt și cultura generală (cea clasică etalată deseori în comparații acuzînd prețiozitate - "ca un fir al Ariadnei", "precum odinioară Dido era chinuită de înflăcărarea ce o învăluise și, la început, nu voia să-și mărturisească dragostea pentru Aeneas, tot astfel...", "ca în tragediile grecești", "asemeni Salomeii, care voia capul lui
Un roman necunoscut al lui Petru Comarnescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9649_a_10974]
-
Enigma Otiliei (1938, 1946, 1956, 1959 și două în 1961), ultima creditabilă este cea din 1946. În cazul Bietului Ioanide (care ar comporta o discuție mai lungă), Nicolae Mecu arată de ce edițiile din 1953 și 1965 trebuie folosite numai pentru comparație: pentru că ambele au suferit ingerințele serioase ale cenzurii, până la "ideologizarea romanului". Cele mai grave intervenții au fost operate în jurnalul lui Tudorel (din capitolul XVI): aici fiul detaliază modul în care trăiește ideologia legionară, iar tatăl citește cu uimire rătăcirile
G. Călinescu în reeditări by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9681_a_11006]
-
în ajutor prestigiul unei limbi universale e-un capăt de frază călinesciană care a creat un complex. Același pe care părintele lui s-a zbătut, într-un fel, să-l vindece, lăsînd impresii, studii, note despre capodopere universale trăgînd, prin comparație, scrierile în românește spre apele repezi ale literaturilor mari. Antologate de Vasile Nicolescu și Adrian Marino într-un volum masiv, aceste "deschideri" au apărut, în 1967, la Editura pentru Literatură Universală. Cu titlul Scriitori străini. Scriitori, iar nu scrieri, pentru că
Ieșirea în lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9714_a_11039]
-
Moliere, Petrarca, du Bellay, Schopenhauer, Eminescu. Ba chiar încearcă, poposit în literatura română, o filiație în toată regula, începînd cu Grigore Alexandrescu, căruia-i urmează Alecsandri, junimiștii, "micile economii" ale rentierilor lui Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Coșbuc. Improbabilă ca acuratețe a comparației, lista lui Călinescu e imaginea unei speculații strălucitoare, a unei îmbăieri în covata europeană din care sar, spre bibliografia românească, stropii unor măgulitoare, spumoase neadevăruri. Răbdarea de a citi, pe care nu o are, fără să deplîngă supliciile ei, decît
Ieșirea în lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9714_a_11039]
-
spuse complicat. Între șarade mai înfloresc, uneori, miracole adevărate. Sub titlul incitant Un voluptuos al parfumurilor, Călinescu se oprește asupra lui Lorenzo Magalotti, un savant monden de secol XVII. Un simbolist avant la lettre, punînd preț pe rafinamentul simțurilor. Totuși, comparația cu Baudelaire, pe care o face Lorenzo Montano, autorul unei ediții din poeziile lui Magalotti, îi pare, lui Călinescu, deplasată. Asta fiindcă francezul interpretează, țese corespondențe acolo unde italianul doar se bucură, adulmecînd. Voltaire ca "Mefistofel vesel" trece și el
Ieșirea în lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9714_a_11039]
-
umanismul. Doar oamenii sferici, urmărind în tot ce fac o idee care se cere întregită prin preocupări diverse, pot fi numiți umaniști. Încheie, această recomandare, o carte rotundă? De bună seamă că da. Ideea ei? Șlefuirea prin diferență, umanizarea prin comparație. Care nu-i o rațiune pentru judecată, dar e un sprijin pentru judecăți.
Ieșirea în lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9714_a_11039]
-
pentru că este inimitabil și irepetabil. Cunosc această opoziție de principiu la ideea de model, instrumentalizată periodic împotriva lui G. Călinescu. Nu cred nici eu că un critic tânăr își construiește o carieră pe bază de modele, dar cu termeni de comparație trebuie să lucreze. Titu Maiorescu nu a fost un model, ci un reper pentru E. Lovinescu. După cum E. Lovinescu a fost pentru G. Călinescu un termen de comparație, ocazie de polemică sau dialog al ideilor, pentru formarea propriei gândiri critice
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
își construiește o carieră pe bază de modele, dar cu termeni de comparație trebuie să lucreze. Titu Maiorescu nu a fost un model, ci un reper pentru E. Lovinescu. După cum E. Lovinescu a fost pentru G. Călinescu un termen de comparație, ocazie de polemică sau dialog al ideilor, pentru formarea propriei gândiri critice. De la debutul lui Nicolae Manolescu și Eugen Simion din anii '60, G. Călinescu nu mai are apărători la fel de statornici și de convingători. Dacă nu cumva greșesc, G. Călinescu
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
reflectăm un pic, poate că am descâlci, antropologic și mentalitar, câteva ițe: să fie vorba despre frecventa invocare a celor patru Evanghelii? Să fie în cauză tiparul eminamente naratologic al acestora - fără nici o intenție blasfe-mia-toare - de la finalul neașteptat și până la comparația atentă a surselor? Să plutească acum în aer, pur și simplu, o atracție pentru ceea ce înseamnă destin, iar nu o banală succesiune de ani? În ceea ce mă privește, mărturisesc că mi-am ocupat demivacanța parcurgând masiva carte a lui Alexandru
Încă o biografie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9743_a_11068]
-
la o naturalețe fără margini, fără să-l încerce vreo clipă bănuială că e "în defect". Felul cum evoluează, ca un atlet al grosolăniilor robuste, e dat cu încetinitorul, și comentat de pe margine. Metoda își are șarmul ei. Într-o comparație peste timp, sfaturile din Codul manierelor elegante al Aureliei Marinescu, privind același "capitol" al vieții noastre (nu numai) sociale, sînt ceva mai severe. Șarja doctorului Colonaș îi lasă consolarea, chiar și necioplitului de bine, că parcă "chiar așa" nu face
Onoarea unor oameni cuminți (II) by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9761_a_11086]
-
și să ridicăm un subtitlu la rangul care i se cuvine. În locul carnavalescului pam-param-pam să imaginăm o variantă centrată pe autopoeme. Mi se pare, din capul locului, mai adecvată, mai proaspătă, mai fertilă și mai ușor de generalizat. Făcând o comparație strict formală, autopoem nu sună deloc mai rău ori mai inexpresiv decât recenta inovație numită autoficțiune. Și totuși, ușile batante ale succesului funcționează asincron în cele două situații. În vreme ce unul din termeni stârnește polemici înfocate și creează mode printre prozatori
Tinerețea unui demon by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9767_a_11092]
-
la o licitație. O sută de mii de franci, implora el, iar ceilalți îl priveau șocați și cuprinși de milă: el era singurul om bogat din tot grupul și aceasta era o situație unică. Întrucât ei nu aveau termen de comparație, presupuneau că aceasta este o trăsătură a clasei lui, așa cum un călător care se dă jos de pe vas într-un port, doar ca să ia prânzul, își face o impresie despre întreaga nație judecând după comportamentul afaceristului viclean alături de care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Tema II POLITICE Nicușoara În cartierul unui bun amic, vecinii așa îi spun: Nicușoara. Oamenii de rând încep să-l compare pe Traian Băsescu cu Nicolae Ceaușescu din cauza fiicei sale mici. Strict la acest capitol, e cam greu să eviți comparația. Într-un scurt comentariu pentru radioul public german ARD, am spus că, păstrând proporțiile, Elena Băsescu e un fel de Nicu Ceaușescu în PDL. Beizadea capricioasă, excesivă și superficială, amestecă lumea de Dorobanți (sau Primăverii) cu politica. Pretinde că totul
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
au comis crime să fie cercetați de instanțe constituite în mod legal.“ Câtă dreptate!!! Scrisoare către Radu Moraru Aș lăsa deoparte polemica dintre noi, pe teme gazetărești. Ea nu prea are importanță acum. Admit că m-am pripit cu o comparație nefericită. Altceva m-a mișcat în replica ta, dincolo de tonul ei frust. Spui că traversăm poate cea mai importantă lună din acești ultimi 20 de ani, că ți s-au scurs cei mai frumoși ani ca apa în nisip, că
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
joi, din cauza căreia ți-am reproșat că faci propagandă. Și n-am văzut o față diferită pentru că i-o schimonosea vreun moderator isteric sau de reacredință. Nu. Pur și simplu asta e fața lui. Tu nu-i vezi umbrele, nefericita comparație nu-i vede niciodată luminile. Ea s-a văzut însă la Cluj, când sigură, când stacojie, cu cicatricile, fardurile, transpirațiile, umbrele și luminile ei. Nici mai bun, nici mai rău decât e. Am văzut un om cu program și proiect
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
montarea de la Teatrul de Comedie, mi-a răspuns, demn/jignit : „ Nu! Nici nu mă duc s-o văd! Fiindcă eu știu cum arăta tata, nu trebuie să-mi arate poza lui un altul, care nici nu l-a cunoscut!”...Infantila comparație, ce vroia să spună? că după Sică Alexandrescu, nimic nu-l mai poate reda, oriunde În lume, pe adevăratul Caragiale. Teorie falsă și semidoctă - oricît de mare respect am avea pentru galeria de aur a teatrului românesc din deceniile cinci
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
America - Origini - Pavel Chihaia vorbește despre „Nicolae Kirițescu, autorul piesei Gaițele”. Numai că pe autorul celebrei comedii Îl chema Alexandru; Nicolae era director de teatru și de scenă. Delicios scrie Andrei Pleșu În Adevărul despre cineva care a făcut o comparație deplasată :” A-l compara pe N. Iorga, cu Dan Puric, e ca și cum l-am compara...pe Iorga, cu Puric”. Solomon Marcus, la TV, În dialog cu Patapievici, mărturisește cu mîhnire că actorii se mai și laudă că au fost proști
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cazuri de agresiune sexuală prezentate anterior au condus la desacralizarea imaginii pe care fetele o aveau la adresa propriilor trupuri. După maniera brutală, animalică În care au fost obligate să Își Înceapă viața sexuală, nimic nu le mai poate șoca. Prin comparație, modul lor actual de a-și câștiga existența - dansul aproape nud la bară - nu li se mai pare deplasat, oricât de lubric sau imoral ar putea fi acesta În ochii celorlalți. 3.6. Primul contact cu „viața de noapte” Pentru
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]