101,862 matches
-
reduse bravada la un sunet echivalent mai degrabă cu un văl tremurător. — Scuzați-mă, Îi spuse el domnului Peters, care moțăia În colțul lui, puțin unsuros la gură după cina ce-o servise. El Își Întinsese picioarele de-a curmezișul compartimentului și-i bloca intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters se trezi și se scuză. — Vă-ntoarceți la noi? Asta-i bine. Nu, spuse ea. Am veni să-mi iau bagajul. Amy Peters, Îndoită peste locul ei, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu, mi-a zis? Presupun că a văzut când ai Încercat să te dai la mine. Știm că nu l-ai considerat de nasul tău. Bani făcuți ușor, după asta umbli. Să nu crezi că te vrem lângă noi, În compartimentul ăsta. Știu eu unde-ți este locul. — Scoate chestia aia din gură când vorbești cu mine. — Pe Arbuckle Avenue. La ălea de-agățat direct din tren, În gara Paddington. Coral râse. Era râsul histrionic al mamei sale, care-i poftea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Oh, știm că-i amantul tău! — Draga mea, spuse o voce din spate, nu-i lăsa să te enerveze. — Iată Încă unul din prietenii tăi! — Și? Doctorul Czinner o prinse pe Coral de braț și o Împinse blând afară din compartiment. — Jidani și străini. Ar trebui să-ți fie rușine! Dr. Czinner ridică valijoara și o lăsă pe culoar. Când se Întoarse la doamna Peters, Îi arătă nu fața hăituită și deprimată a profesorului exilat, ci nepăsarea și sarcasmul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i rușinea. Noaptea trecută fata leșinase. Îi prescrisese, pentru sănătatea ei, să-și ia o cușetă. Suspiciunea nu făcea decât să-l dezonoreze pe cel suspicios. Apoi i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu caractere proaste pe hârtie proastă În nenumărate ziare, suna fals. Am dat greș până și aici. Era singur și unica lumânare care-i rămăsese pâlpâia slab și ar fi fost bucuros de orice tovărășie. Când ajunse În propriul său compartiment și găsi acolo un străin, se simți bucuros. Omul era cu spatele, dar se Întoarse repede pe picioarele lui scurte și Îndesate. Primul lucru pe care l-a remarcat doctorul Czinner a fost o cruce de argint la lanțul ceasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să ningă la München, iar la Buda să fie ca vara. Noapte bună, Herr Doktor. Pe frigul acesta, o să aveți parte de pacienți. Conductorul se Îndepărtă pe culoar, bătându-și palmele una de alta. Dr. Czinner nu rămase mult În compartimentul său. Omul cu care Îl Împărțise coborâse la Viena. Curând va fi imposibil să vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută. Din sticlele goale, aruncate sub banchete, venea un miros de vin roșu și ieftin, iar pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
brusc la fel de frumoase, la fel de valoroase și la fel de iremediabil pierdute ca și tinerețea și prima lui iubire, la colțul zidului viaductului. Aceasta a fost clipa În care dr. Czinner a dat cu ochii de domnul Opie, care stătea singur Într-un compartiment de clasa a doua și scria ceva Într-un carnețel. Îl urmări cu un fel de lăcomie rușinată, pentru că era pe cale să cedeze unei credințe pe care se mândrise c-o ținea la distanță. Dar dacă Îmi aduce liniștea, protestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
rușinată, pentru că era pe cale să cedeze unei credințe pe care se mândrise c-o ținea la distanță. Dar dacă Îmi aduce liniștea, protestă el și, Încă Înainte de a-și clarifica obscurele asociații ale cuvântului, trase de ușă și intră În compartiment. Fața palidă și lungă, ochii alburii, impresia culturii moștenite, toate Îl intimidară. Prin solicitarea sa, va recunoaște superioritatea preotului - și deveni iarăși, pentru o clipă, băiețelul cu mâinile murdare care roșea În semiîntunericul confesionalului la banalele sale păcate. Spuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pacientului și scoaterea la lumină a motivelor subconștiente pentru care le practică Îndepărtează puterea lor de atracție. Pacientul pleacă de la psihanalist cu capacitatea - dar și cu dorința - de-a o lua de la Început. Ușa de la culoar se deschise și În compartiment intră un bărbat. — Din acest punct de vedere, spuse domnul Opie, confesiunea În fața psihanalistului pare mai eficientă decât confesiunea În fața preotului. — Discutați despre confesiune? Întrebă noul venit. Pot să vin și eu cu o șugestie În discuția dumneavoastră? Există și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toate pe locul din fața ei. În timp ce-i urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse „Ești frumoasă“ și cuvintele lui se-mpleticiră, urmare a unei tulburări pe care n-o mai cunoscuse. Când veni spre el, traversând compartimentul, Își dădu seama că fusese păcălit. Calmul ei era ca o piele prea Întinsă. Fața Îi era roșie de emoție și ochii speriați. Părea că nu știe dacă să râdă sau să plângă. Se strânseră unul În celălalt destul de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se Întrebă dacă nu cumva și-l imaginase sau fusese un efect al roților lucind pe șine. Ea spuse brusc și cu precipitare: — Ai răbdare. Nu știu prea multe. Apoi țipă de durere. Dacă o stafie ar fi trecut prin compartiment Îmbrăcată În haine de epocă de dinaintea mașinii cu aburi, tot n-ar fi fost așa de surprins. S-ar fi desprins de ea dacă fata nu l-ar fi ținut strâns cu mâinile, În timp ce-i spunea cu o voce ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o urmă de perplexitate și regret: — N-am știut. N-am avut cum să bănuiesc. Era acum În compartiment atâta căldură Între ei că, fără să Închidă fereastra, el Îngenunche lângă pat și-i puse mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase. Se simți iar copleșit de gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre noi de la vagonul de serviciu. — Asta-i tot? În uniforme verzi? — Nu, În gri. Doctorul se opri. — Așa? Îi prinse mâinile Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta. Când ajungi la Istanbul, pune-l pe poștă. Du-te repede acum! Să nu se vadă că te grăbești. Ea se execută fără să-l fi Înțeles. Din douăzeci de pași, ajunse În dreptul oamenilor În gri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Întoarse după ea. Îi auzi cizmele spărgând crusta de noroi, dar se Încurajă spunându-și că-și imagina tot felul de lucruri. Dacă avea ceva cu ea, putea s-o strige, iar tăcerea lui Îi dădu curaj. Totuși grăbi pasul. Compartimentul fetei era În vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea, putea s-o strige, iar tăcerea lui Îi dădu curaj. Totuși grăbi pasul. Compartimentul fetei era În vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat cu degetul În geam. Dar a doua ei ezitare dură prea mult. O mână o atinse pe cot și o voce Îi spuse ceva cu blândețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece minute Înainte de a-l Întreba pe unul dintre bărbații din stație dacă nu m-a văzut cumva. În douăsprezece minute mă va găsi. Inima Îi sări din piept când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Împărțise, scăzuse și văzuse coloanele lungi aranjându-se singure pe sticla geamului, peste care trupurile transparente ale funcționarilor vamali și ale conductorilor trecuseră neobservate. Brusc, cineva ceru să-i vadă pașaportul, și apoi scrumul trabucului căzu și el se Întoarse În compartimentul lui ca să deschidă bagajul. Coral nu era acolo, dar presupuse că se afla la toaletă. Ofițerul vamal bătu cu degetele În bagajul ei. — Și acesta? — E deschis, spuse el. Doamna nu-i aici. Nu veți găsi nimic. Când se văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pentru multă vreme? — Oh, o nimica toată. Probabil o oră, o oră și jumătate. Telefonăm să ne trimită altă locomotivă. Myatt Închise fereastra și ieși pe culoar. Nici urmă de Coral. Străbătu trenul cât era de lung, uitându-se În compartimente și Încercând ușile toaletelor, până când ajunse la clasa a treia. Acolo Își aminti de omul cu vioara și-l căută prin compartimentele urât mirositoare, cu bănci de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fereastra și ieși pe culoar. Nici urmă de Coral. Străbătu trenul cât era de lung, uitându-se În compartimente și Încercând ușile toaletelor, până când ajunse la clasa a treia. Acolo Își aminti de omul cu vioara și-l căută prin compartimentele urât mirositoare, cu bănci de lemn, până când Îl Încolți - un omuleț mic și stafidit cu un ochi umflat. Dau o cină În seara asta, Îi spuse Myatt În nemțește, și vreau să cânți acolo. Îți dau cincizeci de parale. — Șaptezeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Myatt - era mirosul pieței ancestrale. Aceasta era poezia pură a afacerilor: câștigul sau pierderea nu prea intrau la socoteală Într-o tranzacție care se ducea În parale, care nu valorau nici una mai mult de-un pârț. El intră puțin În compartiment, dar nu se așeză. — Optzeci de parale. Excelența voastră, trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începu să sughită, Își puse mâna la gură și făcu cu ochiul. — Nouăzeci de parale. — Un dinar. Myatt Își stinse țigara, strivind-o. Jucase destul jocul. — Un dinar atunci. În seara asta, la nouă. Se Întoarse cu repeziciune Înapoi, În compartimentul său, dar Coral nu era acolo. Pasagerii se buluceau afară din tren, vorbind, râzând și Întinzându-și brațele ca să și le dezmorțească. Mecanicul de locomotivă era În mijlocul unui grup mai mic de oameni, cărora le explica cu umor despre defecțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
strat tot mai gros de zăpadă. Un arțar de pe marginea șoselei a fost culcat la pămînt, obligînd mașinile să-l ocolească. Numai cursa rapidă se înfurie și trece cu roțile din stînga peste coroană, trosnindu-i toate crengile, retezîndu-le. *** În compartimentul vagonului de clasa întîia, se simte cum iese căldura aburului din țevile de sub canapele. Aura, cufundată în locul de lîngă fereastră, privește fix în afară, parcă ar număra stîlpii de telegraf. De fapt, în ochii ei stăruie doar imaginea lui Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bun, că i s-au terminat fisele. Alături, la ghișeul de informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o mănînce, bucuroasă că a rămas singură în compartiment. Își descalță pantofii și-și întinde picioarele pe canapea, strîns lipite, aproape încordate, așa cum stă pe pat seara cînd citește și-l simte pe Radu apropiindu-se, știind că mîna lui, pornită într-un gest de atingere, se va plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]