4,181 matches
-
colului uterin, corpului uterin, în tumori ale aparatului urinar, ale rinichilor, vezicii urinare, ale sistemului nervos (glioame cerebrale și meningioame), ale glandelor endocrine, în tumori oculare și ale pielii etc. de la om la care s-au remarcat, pe lângă celule cu complemente cromozomale normale și celule cu diferite anomalii structural- sau numeric cromozomale care au generat markeri cromozomali caracteristici în cursul progresiei tumorale. În tumorile mamare se constată o incidență scăzută a cromatinei sexuale, ceea ce denotă modificări numerice și/sau structurale care
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
limfatici. Celulele din această linie celulară au crescut în straturi suprapuse, fără a manifesta inhibiție de contact. Timpul de dublare a numărului de celule a fost de 66 ore. Cariotipul bandat a evidențiat că 66% dintre celule au avut un complement diploid, XX. În celelalte celule, cariotipul prezintă numeroase rearanjamente cromozomale numerice (numărul de cromozomi variază între 43 și 46) și structurale (deleții, inversii, translocații etc.) (fig. 26.2). Deși contribuția factorilor genetici la apariția cancerului de sân este evidentă, rolul
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
în experiențe cu celule maligne închise în camere poroase, permeabile numai pentru molecule, amplasate în cavitatea abdominală a unor organisme imunizate cu mojarat de țesut tumoral. Anticorpii sunt efectori eficienți față de celulele maligne de origine limfoidă (leucemii, limfoame). După activarea complementului, se produce liza celulei țintă. Efectorii imunității antitumorale sunt celulele imunitare. Rolul acestora a fost demonstrat cu același gen de experimente, cu celule maligne plasate în camere poroase, care permit trecerea celulelor efectoare ale răspunsului imun. Rezultatul acțiunii celulelor imunitare
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
care... ne așteptăm ca Ion să fie „subiectul principal”, „cel ce face acțiunea”, ne așteptăm ca, într-un fel sau altul, el să intre în centrul atenției. Dar dacă citim mai departe și aflăm că Ion este de fapt un complement, cel căruia i se „face ceva” Ion este băiatul pe care l-au atacat școlarii. nu sîntem deloc deranjați de nevoia de a revizui analiza. Deci, amendînd truismul, putem spune: Poți începe să analizezi o propoziție sau un text înainte de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
sînt de obicei menționate și apoi imediat înlăturate. Există de obicei „un principiu de a urmări pînă la capăt”, astfel încît una sau mai multe propoziții următoare păstrează fie personajul predominant sau acțiunea sa ca parte de propoziție (subiect, predicat, complement), cu opțiunea de a se păstra personajul ca subiect sau temă (tema se referă la oricare ar fi primul component major dintr-o propoziție, de la aceasta pornind mesajul propoziției și ceea ce preferă scriitorul să transmită prin mesaj; de aici se
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
înrăit; și apoi trăia mama (12). Propozițiile de mai sus nu implică evenimente, avînd în vedere că verbele principale sînt statice și de întărire (verbe ca a fi și a apărea, care leagă o descriere ulterioară - care nu este un complement - de subiectul precedent: de exemplu, Bill părea nervos, Helen a devenit contabil). Dar observația ce urmează redă natura „extradiegetică” a acestor meditații: „Trecuse mult timp de atunci”. Textul continuă: Trecuse mult timp de atunci; ea și frații și surorile nu
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
mare de timp decît povestirea-cadru („o viață într-o singură zi a Clarissei Dalloway”). Spunînd acestea putem menține o caracterizare duală, tot așa cum, în gramatica propoziției, putem spune că o anumită propoziție nominală înrămată (ea iubea viața) este doar un complement direct în raport cu propoziția în care este înrămată (Clarissa își dădu seama că iubește viața), dar are propria logică structurală internă cînd este văzută independent de fraza din care face parte. Putem acum spune că, în calitatea ei de
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
care par mai relevante pentru analiza personajului și mediului înconjurător. În gramatica sistemică construită de Halliday, tranzitivitatea are de-a face cu mult mai mult decît cu întrebările pur sintactice despre cum un verb anume cere sau nu cere un complement direct (cf. a zîmbi vs. a îmbrățișa). Teoria presupune că procedeele semantice și participanții exprimați prin locuțiuni substantivale și expresii verbale specifice într-o propoziție sînt o reprezentare a ceea ce noi considerăm ca fiind normă în societatea actuală. Prin intermediul mijloacelor
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
3.2. Conjuncții au trăsătura [-Animat] 4. Diferența dintre pronumele neutre anominale și cele anaforice Anexă Capitolul 8. ESTE DUBLAREA CLITICĂ UN TIP DE ACORD? 1. Preliminarii 2. Scurtă descriere a contextelor cu dublare clitică din limba română 2.1. Complementul direct (CD) 2.1.1. DC este obligatorie 2.1.2. DC nu este posibilă 2.1.3. DC este facultativă 2.2. Complementul indirect (CI) 2.2.1. DC este obligatorie 2.2.2. DC nu este posibilă 2
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ACORD? 1. Preliminarii 2. Scurtă descriere a contextelor cu dublare clitică din limba română 2.1. Complementul direct (CD) 2.1.1. DC este obligatorie 2.1.2. DC nu este posibilă 2.1.3. DC este facultativă 2.2. Complementul indirect (CI) 2.2.1. DC este obligatorie 2.2.2. DC nu este posibilă 2.2.3. DC este facultativă 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1. DC este obligatorie 2.2.2. DC nu este posibilă 2.2.3. DC este facultativă 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice 4.1.2. Criterii morfologice 4.2. Dublarea complementului indirect 4.2.1. Criterii sintactice 4.2.2. Criterii morfologice 5. Argumente împotriva analizării dublării clitice ca acord 6. Alte analize ale dublării clitice
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
este facultativă 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord 4.1. Dublarea complementului direct 4.1.1. Criterii sintactice 4.1.2. Criterii morfologice 4.2. Dublarea complementului indirect 4.2.1. Criterii sintactice 4.2.2. Criterii morfologice 5. Argumente împotriva analizării dublării clitice ca acord 6. Alte analize ale dublării clitice Capitolul 9. ACORDUL ÎN LIMBA VORBITĂ 1. Grupul nominal 1.1. Dezacordul în caz al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
grup verbal, enunț (acordul pronumelor anaforice) - și termenii pe care îi implică: în grupul nominal se acordă modificatorii adjectivali și determinanții; în grupul verbal se acordă verbul la o formă verbală personală, adjectivul predicativ și cliticele pronominale de dublare a complementului; la nivelul enunțului sau al textului, se acordă pronumele anaforice. Scopul lucrării este acela de a face o descriere și o interpretare teoretică a acordului în limba română, într-un cadru teoretic generativist, dar fără a exclude ipoteze din alte
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o serie de chestionare printre vorbitori, rezultatele acestora fiind prezentate și explicate în capitol. În al optulea capitol, Este dublarea clitică un tip de acord?, sunt prezentate câteva argumente și contraargumente din limba română în legătură cu interpretarea cliticelor de dublare a complementului drept mărci ale acordului complementului cu verbul. Aceste (contra)argumente se bazează pe criteriile sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord propuse Fuß (2005). Ele sunt aplicate mai întâi contextelor cu dublarea complementului direct
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vorbitori, rezultatele acestora fiind prezentate și explicate în capitol. În al optulea capitol, Este dublarea clitică un tip de acord?, sunt prezentate câteva argumente și contraargumente din limba română în legătură cu interpretarea cliticelor de dublare a complementului drept mărci ale acordului complementului cu verbul. Aceste (contra)argumente se bazează pe criteriile sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord propuse Fuß (2005). Ele sunt aplicate mai întâi contextelor cu dublarea complementului direct, apoi celor cu dublarea complementului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a complementului drept mărci ale acordului complementului cu verbul. Aceste (contra)argumente se bazează pe criteriile sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord propuse Fuß (2005). Ele sunt aplicate mai întâi contextelor cu dublarea complementului direct, apoi celor cu dublarea complementului indirect. Capitolul este completat cu o scurtă Anexă cuprinzând contextele cu dublare clitică în limba română. Informațiile din primele opt capitole, dedicate acordului dintr-un anumit domeniu sintactic sau între anumiți termeni, sunt completate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
complementului cu verbul. Aceste (contra)argumente se bazează pe criteriile sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord propuse Fuß (2005). Ele sunt aplicate mai întâi contextelor cu dublarea complementului direct, apoi celor cu dublarea complementului indirect. Capitolul este completat cu o scurtă Anexă cuprinzând contextele cu dublare clitică în limba română. Informațiile din primele opt capitole, dedicate acordului dintr-un anumit domeniu sintactic sau între anumiți termeni, sunt completate cu cele din capitolul al nouălea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la o formă flexionară finită), se face acordul în număr și persoană între subiect și verbul-predicat și în număr și gen între subiect și adjectivul nume predicativ sau predicativ suplimentar (predicat secundar); c) în grupul verbal, cliticele de dublare a complementului direct și a celui indirect sunt considerate în unele studii drept mărci ale acordului verbului cu complementele respective: așa cum acordul verbului-predicat cu subiectul este marcat prin desinențele de număr și persoană ale verbului, acordul dintre verb și complementele direct și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în număr și gen între subiect și adjectivul nume predicativ sau predicativ suplimentar (predicat secundar); c) în grupul verbal, cliticele de dublare a complementului direct și a celui indirect sunt considerate în unele studii drept mărci ale acordului verbului cu complementele respective: așa cum acordul verbului-predicat cu subiectul este marcat prin desinențele de număr și persoană ale verbului, acordul dintre verb și complementele direct și indirect ar fi marcat prin cliticele de dublare; d) tot la acord poate fi încadrată și concordanța
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dublare a complementului direct și a celui indirect sunt considerate în unele studii drept mărci ale acordului verbului cu complementele respective: așa cum acordul verbului-predicat cu subiectul este marcat prin desinențele de număr și persoană ale verbului, acordul dintre verb și complementele direct și indirect ar fi marcat prin cliticele de dublare; d) tot la acord poate fi încadrată și concordanța formală dintre pronumele anaforice și antecedentul nominal. Aceasta nu este general acceptată ca un tip de acord; ea ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a altor fenomene sintactice, legate de coreferențialitate, care implică o covariație formală. În alte limbi, se întâlnesc și alte tipuri de acord. În unele dialecte vest-germanice, verbul se acordă cu complementizatorul (conectorul care introduce o propoziție subordonată cu rolul de complement) - vezi Zwart (2006): (1) dat-ə sə spel-ə că-pl. 3pl. joacă-pl. "... că ei se joacă" (2) dat-(*ə) sə speel-t că-(pl.) 3sg.fem. joacă-3sg. "... că ea se joacă" (Zwart, 2006, (34)). În islandeză, verbul care înseamnă "a plăcea" se acordă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Zwart (2006): (1) dat-ə sə spel-ə că-pl. 3pl. joacă-pl. "... că ei se joacă" (2) dat-(*ə) sə speel-t că-(pl.) 3sg.fem. joacă-3sg. "... că ea se joacă" (Zwart, 2006, (34)). În islandeză, verbul care înseamnă "a plăcea" se acordă cu complementul, aflat în cazul nominativ, și nu cu subiectul având rolul Experimentator, care are cazul dativ. Este o construcție asemănătoare cu rom. Lui Ion îi plac romanele polițiste, cu deosebirea că în islandeză toate testele sintactice arată că nominalul în dativ
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
rolul Experimentator, care are cazul dativ. Este o construcție asemănătoare cu rom. Lui Ion îi plac romanele polițiste, cu deosebirea că în islandeză toate testele sintactice arată că nominalul în dativ este subiectul propoziției, iar cel în nominativ este un complement: (3) Jóni líkuðu țessir sokkar. Jón-D plac-pl. aceste șosete-N " Lui Ion îi plac aceste șosete." (Bobaljik, 2006: 5) Acordul complementului cu verbul-predicat se întâlnește, printre altele, în limbile uralice, unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în islandeză toate testele sintactice arată că nominalul în dativ este subiectul propoziției, iar cel în nominativ este un complement: (3) Jóni líkuðu țessir sokkar. Jón-D plac-pl. aceste șosete-N " Lui Ion îi plac aceste șosete." (Bobaljik, 2006: 5) Acordul complementului cu verbul-predicat se întâlnește, printre altele, în limbile uralice, unde are caracter opțional (Nikolaeva, 1999). În aceste limbi, verbele tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
tranzitive și intranzitive au afixe care marchează acordul cu subiectul, aceste forme fiind numite, tradițional, conjugarea subiectivă. În plus, verbele tranzitive au și altă paradigmă, numită conjugarea obiectivă. Verbele la conjugarea obiectivă se acordă atât cu subiectul, cât și cu complementul direct. Verbele tranzitive pot apărea fie la conjugarea subiectivă, fie la conjugarea obiectivă, astfel încât acordul cu complementul este opțional. Iată două exemple din ostiaca de nord, reproduse din Nikolaeva (1999): (4) a. Ma tăm kălaη wel-s-Ø-em. Eu acest ren ucide-trecut-sg
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]