KorAP: Find »[drukola/base=conac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...113 >

2,825 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

capul cetei ajunseră lângă dânsul. Auzind că alții au intrat prin parc, trecu și el dincolo, parcă s-ar fi supărat că au îndrăznit să intre pe acolo și ar fi vrut să-i alunge. Curtea interioară dintre castel și conacul vechi era plină de țărani. Logofătul, mai zăpăcit, aruncă câte o vorbă bună când unuia, când altuia, iar pe urmă se proțăpi în dreptul ușii, între doi stâlpi ai cerdacului, parcă s-ar fi pregătit să oprească lumea de-a năvăli

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și Isbă-șescu: "nu". Apariția bătrânului Miron Iuga în cerdac stinse subit toate glasurile. Câteva căciuli și pălării se ridicară instinctiv. În marginea cerdacului, la nivelul oamenilor, Iuga se opri. Dintr-o singură ochire observă că țăranii au cuprins toată împrejurimea conacului până la castelul lui Grigoriță și toată ograda argaților. Soarele coborâse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strâmbate de puterea luminii. ― Văd că într-adevăr ați venit tot satul, cu cățel, cu purcel! zise

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mai mult mersul. Era fără suman, ca la muncă, și avea în mână barda cu care cioplise și pe care a luat-o fără să-și dea seama, ca un băț când pleci la drum. În ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo năuciți, cu fețele aprinse, vociferând și neștiind ce să facă. Unii se hărțuiau cu argații, alții se certau între dânșii din senin, gata să se ia de piept. La fântână câțiva îngrijeau pe Trifon Guju, care

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cel bătrîn? întrebă Petre într-un grup de mânioși. ― Adineaori I-au dus în casă, răspunse totuși un glas. Flăcăul nu recunoscu nici pe cel ce-i răspunse, nici pe ceilalți, parc-ar fi fost din altă lume. Intră în conacul vechi. În cerdac se rărise lumea. Geamurile sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau, ca la moară. In a treia odaie erau câțiva oameni tăcuți, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
în parter către cei ce soseau de afară. ― Puneți foc, fraților! strigau alții învîrtindu-se pe loc. ― Apoi așa da, Petrică! făcu Serafim Mogoș văzîndu-l cu barda știrbită. Că destul am răbdat toate nedreptățile! Petre se pomeni afară. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunericul. Oamenii păreau mai grăbiți și mai mânioși. Fața flăcăului lucea de sudoare și de amărăciune. ― Da ce-i, Petrică? întrebă primarul Pravilă, văzîndu-l atât de schimbat. ― Dumneata nu vezi ce-i, ori nu vrei

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
scântei. Oamenii umblau în jurul focului, parcă n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toți răgușiseră urlând și totuși urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în flăcări, vechiul conac apărea negru și adormit. Când se uitau într-acolo oamenii se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și încălzească inima, bolborosi singur: ― Iacă, l-a săturat Dumnezeu și de pământ, și de toate! Capitolul XI PETRE PETRE 1 Toată noaptea spre

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
câțiva se încăpățînară a rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească. Astfel, înspre ziuă, curtea se mai liniști de oameni și focul însuși ardea mai potolit și sătul, cu pâlpâiri somnoroase. La fereastra bătrânului conac veghea aceeași lumină sfioasă. Scânteile mari zburătăceau ca fluturii pe coperiș și se stingeau atingând olanele bătrâne, parc-ar fi căzut pe gheață. Ichim închise ușile spre cerdac, să nu mai intre nimeni să tulbure odihna casei. Un răstimp a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
zidurilor înnegrite, prin găurile ferestrelor, se vedea clocotul flăcărilor cu răsuciri mânioase de scântei. Curând începură să se adune iar țăranii, unul câte unul. Se uitau la foc, clătinau din cap, aruncau câte o vorbă și repede întorceau ochii spre conacul vechi. Li se părea, chiar spusese cineva, că treaba nu e sfârșită cât timp tocmai casa cea bătrână boierească rămâne în picioare. Dar din pricina mortului nu cuteza nimeni să se apropie, oricât jinduiau. De altfel, cei mai mulți veneau pentru pradă. Sărăcimea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
păsările și cu odorul de nepot, Costică. ― Hai, soacră, hai, nu sta, să-ți iei și tălică nițel porumb, că oamenii se îndeasă la pomană și pe urmă degeaba te-ai mai duce! strigă Pavel sfătos, înapoindu-se degrabă la conac. ― Fire-ar a dracului! bombăni baba, văzîndu-și de treburi, parcă nici nu I-ar fi văzut și nici auzit. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. Marin Stan scoase din grajduri o pereche de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
alături, stătea Ichim cu furca de fier în mână. Răspunse: ― De căișorii mei nu se atinge nimeni cât oi trăi eu! ― Ia seama c-o să-ți dăm foc și dumitale, nea Ichime, că vezi bine cum mai arde de frumos conacul! mormăi un glas. ― Mai bine să ardă decât să ajungă de batjocura voastră! făcu bătrânul vizitiu cu o mândrie, parcă el ar fi fost boierul. Țăranii nu voiau să-și puie mintea cu Ichim, și că era bătrân, și că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
a dăscălit ca un părinte și ei, totuși, s-au dedat la ticăloșii cum a întors spatele ― asta nu le-o putea ierta țăranilor. Unde să mai pui că netrebnicii nu s-au rușinat să incendieze și să devasteze chiar conacul lui de la Rociu... Grigore Iuga făcu prezentările, căci Baloleanu, străin, nu cunoștea pe nimeni. Pe urmă el, cu Titu Herdelea, se retrase, ca să nu-l încurce în afacerile oficiale, înțeleși să se întîlnească diseară și să ia masa împreună. Mulțimea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
aștepta alt grup de refugiați de la țară. Boerescu îi prezentă câțiva funcționari și pe urmă, cu harta județului pe birou, îi indică localitățile răzvrătite și-i predă dosarul cu rapoartele despre tulburări, neuitând să-i atragă atenția că până și conacul lui a fost devastat. După mulțumiri și diverse mici amabilități avocățești, Baloleanu se cotorosi de dânsul, înțelegînd că își pierde vremea zadarnic. Și nu voia să piardă nici un minut. Avea ambiția să dovedească șefului că a fost bine inspirat când

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu ațâțe mai rău pe țărani. N-a apucat nici să răsufle bine că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus foc, ba s-ar fi săvârșit și răutăți mai mari. Și apoi, numaidecât, că arde conacul domnului Cosma. Atunci, fără zăbavă, a ieșit să facă ordine, chiar de-ar trebui să verse sânge. Era clar că hoții lucrau după un plan și că este la mijloc un complot în toată regula. Aproape de cârciumă a întîlnit o

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
conturul unui sat. Puse mâna pe brațul procurorului, să-i oprească sforțarea intelectuală: ― Un moment... Ce s-o fi întîmplat oare, de gonește așa maiorul? Tănăsescu se grăbea doar să-i anunțe că satul Vlăduța e liniștit. Au dat foc conacului și au prădat, adevărat, dar acum oamenii s-au dezmeticit și cer iertare. Pentru a se evita orice poftă de eventuală reizbucnire a dezordinii, va lăsa în sat o secție de soldați sub comanda unui ofițer. ― Perfect, domnule maior! Mulțumesc

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
s-au dezmeticit și cer iertare. Pentru a se evita orice poftă de eventuală reizbucnire a dezordinii, va lăsa în sat o secție de soldați sub comanda unui ofițer. ― Perfect, domnule maior! Mulțumesc! zise Baloleanu ușurat. În uliță, în fața ruinelor conacului, era adunat tot satul. Când sosi trăsura cu prefectul, maiorul Tănăsescu, care galopase iar înainte, strigă: ― În genunchi, hoților, că vă fac piftie! Toată lumea căzu la pământ. Baloleanu, recunoscător maiorului pentru energia ce o desfășură, coborî din trăsură și se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
iubește sau se ridică contra ei, mănâncă pușcărie. Ce bine-ar fi dacă și guvernul ar putea impune poporului o iubire perpetuă! În satul Ionești, următorul, prefectul ținu o cuvântare mai caldă, fiindcă nu fusese nici o dezordine, adevărat că nici conac boieresc nu se găsea. Îndată ce ieși coloana din Ionești, maiorul Tănăsescu trecu la compania din urmă să dea ultimele dispoziții căpitanului însărcinat cu pacificarea satelor de pe malul drept al Teleormanului până la Izvoru. Într-o brișcă, un procuror cu administratorul de

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
surprins văzând mai în fiecare poartă câte o bucată de pânză albă, atârnată ca o închipuire de steag al păcii. ― Ei da, asta e comună de omenie! declară Baloleanu, aflând că nu s-a întîmplat nimic rău și că modestul conac, nelocuit și servind doar ca magazie, a rămas neatins. Un grup de țărani aștepta la primărie sosirea armatei. După ce îi lăudă că au fost cuminți, prefectul le spuse patetic că și guvernul are grijă de nevoile lor și a hotărât

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
îi știa pe toți vinovații, cum îi știa tot satul, dar nu îndrăznea să-i divulge de frică să nu-și facă traiul imposibil în Lespezi. Povesti prefectului cum a salvat Matei Dulmanu cadavrul cucoanei când norodul a pus foc conacului, cum apoi dânsul l-a așezat în biserică, aproape de altar, ca nu cumva vreun smintit să-l pângărească în vreun fel, ceea ce s-ar fi putut întîmpla în zilele acestea de răsturnări fără seamăn. În sfârșit mai spuse cum a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
plîn-gîndu-i pe amândoi deopotrivă. ― Și totuși trebuie să ne păstrăm calmul, să ne stăpînim! oftă dânsul întristat și demn. Înainte, la datorie. Coborî în uliță morfolind în minte cuvântarea ce voia s-o țină țăranilor adunați în fața ruinelor rămase din conacul lui Gogu Ionescu. Era hotărât să-i mustre sever, dar fără să-i exaspereze, spre a nu compromite opera de liniștire pornită sub auspicii suficient de favorabile... Maiorul, care se depărtase să mai dea ordine, se înapoie mai furios: ― Tâlharii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
loc, situația fiind prea tulbure. În același timp li s-a atras atenția asupra unui nour de fum din direcția Bîrlogu. Drept răspuns la vorbele bune și laudele de adineaori, la reformele și înlesnirile din manifestul guvernului, ticăloșii au incendiat conacul îndată ce trupele au părăsit satul. Asta era grav. Dacă ei îndrăznesc să se răscoale și în spatele armatei, înseamnă că duhul răului e mai adânc înrădăcinat decât se crede... Maiorul Tănăsescu declară ritos prefectului că, având răspunderea întreagă pentru siguranța trupelor

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pe șoptite, despre ororile țăranilor răsculați, cu birjarul care tremura de frică să nu-și găsească moartea în călătoria asta și regreta că s-a lăsat ispitit de prețul mare ce i s-a făgăduit, ca să plece. În Vlăduța, în dreptul conacului ars, ulița era închisă de o mulțime de țărani pe brânci, păziți de soldați cu baioneta la armă. Un sergent ieși înaintea trăsurii: ― Înapoi!... Înapoi!... Nu e voie! Toate încercările de a-l îndupleca fură zadarnice. Grigore Iuga trebui să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Chirilă Păun, apoi pe Nicolae Dragoș... Titu Herdelea exclamă îngrozit: ― Aici trebuie să fi fost bătălie mare! Numai Grigore tăcea, cu ochii în gol, parcă n-ar fi văzut nimic. O patrulă îi opri în dreptul bisericii, alta la cârciumă. La conac trăsura rămase în uliță. Grigore cu Titu și Isbășescu intrară pe jos, pe poarta cea mare cu columbarul. Perechi de porumbei albi se drăgosteau gângurind melancolic. Parcul cu aleile erau răvășite, ca și când ar fi trecut cirezi de vite sălbăticite. Altfel

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte Bumbu, speriat, parcă nu și-ar fi crezut ochilor, iar din conacul vechi bucătăreasa Profira, care începu să bocească cu un glas răgușit ca de bărbat, repezindu-se să sărute mâna și umplîndu-i-o de lacrimi. Tânărul Iuga puse câteva întrebări și ascultă răspunsurile cu o figură rece, ca și când le-ar mai fi

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
glas răgușit ca de bărbat, repezindu-se să sărute mâna și umplîndu-i-o de lacrimi. Tânărul Iuga puse câteva întrebări și ascultă răspunsurile cu o figură rece, ca și când le-ar mai fi auzit sau nu I-ar fi interesat. În cerdacul conacului vechi stătea căpitanul Lache Grădinaru, lăsat în comună cu compania lui pentru menținerea ordinii și orice altă eventualitate. După ce exprimă lui Grigore condoleanțele cele mai sincere, în niște fraze ceremonioase și false, căpitanul spuse că prefectul Baloleanu cu maiorul Tănăsescu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
concursul aghiotantului, un sublocotenent tânăr și timid ca o fecioară, medită un plan metodic de lucru pentru a descoperi fără întîrziere pe ucigașii Nadinei și ai lui Miron Iuga, pe criminalii care au mutilat pe fiul arendașului Platamonu, pe incendiatorii conacelor, pe cei ce au lovit și dezarmat pe jandarmi, pe cei ce au furat și în sfârșit pe cei ce au participat la insultarea trupelor... ― Până una-alta să trimitem pe cineva la Lespezi și la Gliganu să ne aducă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]