24,000 matches
-
se dovedească a fi în realitate mai milos decît aceia care, din prea mare milă, lasă să se dezvolte liber dezordinile, care, la rîndul lor, duc la omoruri și jaf. Fapte de acest fel fac rău unei colectivități întregi, în timp ce condamnările ordonate de un principe ating numai un singur om. Și este mult mai greu pentru un principe nou, decît pentru oricare altul, să evite faima de om crud, deoarece statele noi sînt pline de primejdii. Virgiliu spune în adevăr prin
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lui saxoni. Legile din Saxonia condamnau orice adulter cu tăierea capului; nu discut originea acestei legi barbare, care pare mai potrivită cu gelozia italiană decît cu răbdarea nemțească. Nenorocitul care a încălcat această lege este condamnat. Augustus trebuia să semneze condamnarea la moarte; dar el era sensibil la iubire și umanitate, așa încît grație pe vinovat și abrogă o lege care-l condamna tacit pe el însuși. Comportamentul acestui rege era al unui om sensibil și uman. Borgia nu pedepsea decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lăudată, asupra vieții supușilor, greutatea cea mai apăsătoare a coroanei lor. Ei știu că sînt și ei oameni, ca aceia pe care trebuie să-i judece; ei știu că greșeli, nedreptăți, injurii pot fi reparate în această lume, dar o condamnare la moarte precipitată este un rău ireparabil: ei nu dau curs severității decît pentru a evita o consecință mai supărătoare, pe care o prevăd, în cazul în care s-ar comporta altfel; ei nu iau astfel de triste decizii decît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
au fost hrăniți mereu cu tămîie ca zeii, și ar muri de inaniție dacă le-ar lipsi laudele. Ar fi, deci, mai potrivit, mi se pare, să-i plîngem pe regi, în loc să-i condamnăm; lingușitorii și mai ales calomniatorii merită condamnarea și ura publicului; la fel și aceia care sînt de ajuns de dușmani principilor pentru a le ascunde adevărul. Dar trebuie să distingem între lingușire și laudă. Traian era încurajat întru virtute de panegiricul lui Pliniu, Tiberiu se vedea aprobat
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în cazul unui ins care s-ar căsători și s-ar vedea înșelat de soție chiar în ziua nunții: nu cred că așa ceva ar prevesti, pentru tot restul vieții, lucruri bune în privința virtuții noii sale soții. Machiavelli își pronunță singur condamnarea în acest capitol. El spune clar că fără dragostea poporului, fără prietenia celor puternici și fără o armată bine disciplinată, îi este imposibil unui principe să se mențină pe tron. Pare că adevărul îl forțează pe Machiavelli să-l omagieze
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ridicat mîinile, avînd norocul ca trupa să nu tragă, ci să și-l dorească legat. A luat ani grei de temniță, dar se pare că tocmai inspirația lui de a arunca arma și a se preda l-a scăpat de condamnarea la moarte. Povestea lui Alexandru Soponaru, de a cărui vizită a aflat și el pînă la urmă, mi-a spus-o chiar tata. Nu s-a mai arătat temător, ci doar mirat de farsele pe care i le poate juca
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
eu mumiile bibliotecii Alexandriei și toate fantomele ei. Fără de mine și dincolo de voința mea, amprenta glasului meu va trece din ordinator În ordinator, se va așeza asupra textelor și le va face să vorbească: Înjurături, rugăciuni, blesteme, onoma topee, verdicte, condamnări la moarte, denunțuri, căințe În public, romane fluviu, poezii tîmpite, predici, comutări de pedepse. Glasul meu pretutindeni, iar eu nicăieri. Corpul meu astralo-vocal tolănit peste toate vorbele goale, respirînd cu ele gură la gură și ajutîndu le să miște, să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
încredere” și costă „foarte scump”, trei sute de dinari, echivalând cu venitul unui țăran pe un an întreg. Femeia varsă parfumul peste capul lui Isus după ce sparge vasul de alabastru, gest care va declanșa brusc drama finală a predării Mântuitorului, a condamnării și crucificării Sale (scenariul va fi preluat genial de Dostoievski în Idiotul). Luca însă creează amalgamul despre care vorbeam. El plasează scena în casa unui fariseu, nu lepros, pe nume Simon. Contextul lucanian este unul de polemică antifariseică, unctio încheind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a fost condamnat. Prin urmare, gestul său se cuvine reinterpretat. El L-a predat pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase în calculele ucenicului. Imediat după ce află de condamnare, el înapoiază banii primiți arhiereilor și bătrânilor, dovadă limpede că se dezice de fapta sa, care între timp căpătase cu totul alte dimensiuni. Mai mult, aruncarea banilor în templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
retras. Ipoteza lui Klauck suferă de un antipsihologism idilic și aseptic, specific, aș spune, castei savanților istoricizanți. Personal cred (aici nu putem emite decât ipoteze, mai mult sau mai puțin plauzibile) că Iuda și-a pus capăt zilelor îngrozit de condamnarea lui Isus și scârbit de faptul că fusese, la rându-i, trădat. Cât privește „țarina” dobândită cu cei treizeci de arginți, cred că avem de-a face cu o explicație etiologică retroactivă. Matei spune că arhiereii au cumpărat terenul, numindu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atunci pentru ce a fost condamnat la moarte de către Sinedriu și Pilat? În fine, se cuvine pusă cu franchețe o întrebare conexă: ce rol a jucat Isus în decizia lui Iuda? Fără consimțământul Său divin, nici predarea, nici procesul, nici condamnarea, nici răstignirea n-ar fi avut loc. Dacă istoria lumii are un anumit sens pentru creștini, acesta nu poate fi decât unul teologic - mai precis, cristologic. Viața lui Isus pe pământ este viața Fiului pe pământ. Toate evenimentele cuprinse în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
citează informația, pe care o creditează sută la sută, cum că Iuda ar fi fost casierul grupului, hoț și arghirofil, dar imediat adaugă un bemol, în nota lui Matei: din moment ce a fost cuprins de remușcări după ce-a aflat de condamnarea lui Isus, este limpede că învățătura lui Isus a avut un efect pozitiv: „El s-a condamnat pe sine (prin spânzurare), arătând cât de puternică a fost învățătura lui Isus chiar și în cazul păcătosului (hamartolos) Iuda, hoț și trădător
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
grăbește să moară înaintea lui Isus ca să beneficieze de milostenia Acestuia 51. Altfel spus, Iuda se judecă singur, devine propriul judecător, gest de orgoliu impardonabil. Origen nu face nici o aluzie la soarta postumă a ucenicului pierdut, nu vorbește nici despre condamnarea lui, nici despre o posibilă salvare. El spune doar că Iuda a avut șansa mântuirii in extremis, după trădare, dar că a luat, pentru a doua oară, decizia greșită. Isus știa ce urma să se întâmple cu ucenicul său? Firește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-i înfigă și iudeii sulița. Actele lui Pilat (datând cam din aceeași perioadă, sec. IV-V) propun două scenarii dezvoltate, cu totul și cu totul speciale, fapt care dovedește interesul crescând față de personaj. Prima povestire sună așa. După ce află de condamnarea lui Isus, Iuda merge acasă cu gândul de a-și împleti o funie solidă, din trestie, ca să se spânzure. Soția lui tocmai punea la fiert un cocoș. Iuda o trimite să-i aducă trestia necesară, spunându-i fără ocolișuri că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
e un fel de haiduc: ia de la bogați, dar îi protejează pe săraci. El furase din Templu sulurile Legii, golise vistieria lui Solomon și o lăsase în pielea goală pe fiica lui Caiafa, preoteasă în acel moment (sic!). Iată motivele condamnării sale la moarte. Vom vedea imediat legătura cu subiectul nostru. Iuda, spune apocrifa, era nici mai mult, nici mai puțin decât nepot de frate al lui Caiafa (apo adelphou Kaiapha en), infiltrat în grupul apostolilor pentru a-i spiona și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acțiuni: „a lăsa să scape”, „a da drumul”, „a neglija”, „a lăsa deoparte”, „a nu se sinchisi”. • Sens care implică ideea de voință: „a concedia”, „a da drumul cuiva”; „a lansa” (lancea, de pildă). • Aplicat la termeni precum „greșeală”, „acuzație”, „condamnare”, verbul aphiemi îmbracă de la sine un sens apropiat de cel de „a ierta”: „a dezlega”, „a disculpa”, „a achita pe cineva”. În Noul Testament, verbul nu are doar sensul de „a ierta”, ci și de „a lăsa”. De pildă, Matei (25
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
convertire (metanoia), întoarcere la viață prin înviere. Nici chiar judecata nu-i va fi de folos, întrucât judecata lui va fi veșnică, precum păcatul. Fiecare clipă a vieții este o judecată, viața îi devine nu doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doar moarte, ci judecată și condamnare fără de sfârșit. Termenii krisis, krima, kolasis, variante ce apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
apar în alte manuscrise în loc de hamartia, merg spre aceeași idee, ba chiar o întăresc. Într-un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei tale, de a te mai reconecta la sursa vieții. Se rupe circuitul economiei mântuirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un fel, se poate spune că păcatul coincide cu judecata și condamnarea. Nu există nici un intermezzo între cele două stări, nici o posibilitate de a anula condamnarea, de a șterge păcatul, de a reînvia sufletește. Păcatul veșnic atrage automat după sine condamnarea veșnică. Păcat veșnic, adică imposibilitate de a mai reveni asupra deciziei tale, de a te mai reconecta la sursa vieții. Se rupe circuitul economiei mântuirii: păcat-convertire-iertare-înviere. Păcatul face pereche doar cu damnarea, ambele fiind înscrise în veșnicia morții. Luca „Feriți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
devreme traducerea comentată a unui text capital pentru subiectul nostru, Evanghelia lui Nicodim 85. Evanghelia lui Nicodim face parte dintr-un grupaj mai amplu, cunoscut îndeobște sub numele de Acta Pilati, menit să dovedească rolul covârșitor jucat de evrei în condamnarea și uciderea lui Isus, deculpabilizându-l în același timp pe guvernatorul roman. Versiunea greacă cea mai veche este o remaniere din secolul al IV-lea, dar fondul urcă până la începutul secolului al II-lea, așadar foarte aproape de epoca redactării ultimelor scrieri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iudaismul însuși a devenit „universal”. Numai că acest moment de deschidere a fost urmat, cum spuneam, de unul de repliere. Apariția creștinismului a radicalizat atitudinea nefavorabilă a evreilor conservatori față de Septuaginta, văzută ca principala armă ofensivă a discipolilor lui Isus. Condamnarea creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
moment de deschidere a fost urmat, cum spuneam, de unul de repliere. Apariția creștinismului a radicalizat atitudinea nefavorabilă a evreilor conservatori față de Septuaginta, văzută ca principala armă ofensivă a discipolilor lui Isus. Condamnarea creștinismului ca erezie a însemnat implicit și condamnarea fără apel a „Bibliei de la Alexandria”. Începând cu secolul I d.Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
avu nimic împotrivă și Mișu Leibovici începu să-i vorbească despre acest fiu al său, la care ținea și pe care îl iubea tot atât de mult ca și pe ceilalți fii, în ciuda militantismului său kominternist din anii interbelici, care-i adusese condamnarea la închisoare, și a unor neînțelegeri dintre el și restul familiei. Coborându-și prudent glasul, Mișu Leibovici îl surprinse pe Stelian și cu alte destăinuiri. După ce îl dăduseră afară din Ministerul de Interne, fiul său își pierduse si nevasta, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]