4,062 matches
-
lui Irineu și cea din Carmen apologeticum: transcendența lui Dumnezeu; crearea îngerilor; căderea omului; istoria; venirea lui Cristos pe pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
crearea îngerilor; căderea omului; istoria; venirea lui Cristos pe pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv. 791‑804: cea dintâi înviere; 11) vv. 805‑940: cei „doi” anticriști; 12) vv. 941‑988: poporul ascuns; 13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Cel descoperit de Scripturi/ Și nu în idolii cei deșerți, cinstiți zadarnic în locul Vieții” (vv. 433‑436). Păgânii trebuie să părăsească idolii, dar nu pentru a îmbrățișa ulterior religia iudaică. Argumentul cel mai puternic rămâne exemplul personal, altfel spus, convertirea lui Commodian însuși (vv. 3‑12): Rătăceam neștiutor din loc în loc, în puterea speranțelor deșarte,/ Iar nebunia tinereții mă purta prin văzduh./ Eram mai ușor decât firul ierbii./ Aprins eram și năvalnic în toate,/ De parcă aș fi avut o sută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sărmanul ce se clătina./ M‑am apropiat de cartea Legii care mi‑a fost dată/ Căutând ce să învăț; și deodată s‑a făcut lumină pentru mine. Poemul lui Commodian este dominat de la un capăt la altul de tema stringenței convertirii. Proaspătul botezat dorește să‑și împărtășească entuziasmul cititorilor săi, dar și să‑și arate îngrijorarea pentru situația în care aceștia întârzie să ia decizia supremă. Nu este timp de pierdut, ne aflăm deja in litore portus, în apropierea sfârșitului lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care se identifică aici, ca și în alte locuri, printr‑un fel de captatio beneuolentiae disperată. Prin această complicitate, nu doar retorică, poetul include în grupul victimelor lui Nero toți păgânii rămași „fără cetate”. Cuvântul nobis ține deci de strategia convertirii. Acum, după ce am văzut că nobis se referă la păgâni, este firesc să ne întrebăm ce anume ar putea să însemne cuvântul „Anticrist” din versul citat, pentru un păgân? Teologic vorbind, absolut nimic. Atunci când poetul afirmă că nobis Nero factus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avea drept consecință directă anihilarea Romei, se va face la instigarea iudeilor. Drept urmare, iudeii sunt cei care se află la originea distrugerii capitalei și, în ultimă instanță, a Imperiului. Demersul anticristologic al lui Commodian se înscrie în aceeași strategie de convertire și de disuasiune dezvoltată de‑a lungul întregului poem. Pe de o parte, păgânii atrași de iudaism sunt avertizați împotriva riscurilor unei atare „mezalianțe”. În același timp, ei sunt somați să părăsească neîntârziat religia lor idolatră. Cititorul are în față
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autor al unei apologii, Contra nationes, care dovedește o cunoaștere destul de confuză și imprecisă a noii sale religii. Dioclețian îl trimite pe Lactanțiu să studieze retorica la Nicomidia. Printre problemele controversate se numără și cele legate de data și locul convertirii sale la creștinism: Africa sau Bitinia? Unii cercetători asociază convertirea cu sărăcia în care se afla la un moment dat, în cetatea imperială. În tot cazul, el era deja creștin în vremea persecuției lui Dioclețian (303‑305), care însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destul de confuză și imprecisă a noii sale religii. Dioclețian îl trimite pe Lactanțiu să studieze retorica la Nicomidia. Printre problemele controversate se numără și cele legate de data și locul convertirii sale la creștinism: Africa sau Bitinia? Unii cercetători asociază convertirea cu sărăcia în care se afla la un moment dat, în cetatea imperială. În tot cazul, el era deja creștin în vremea persecuției lui Dioclețian (303‑305), care însă nu l‑a afectat. În schimb, el a avut de suferit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alta, devenind aproape inexistent în Epitomă. Nu vom exploata decât filonul anticristologic. Ipoteza pe care o susținem este aceea că Lactanțiu, în urma destinderii relațiilor dintre Imperiu și Biserică și a intrării sale în cercul puterii, trece printr‑o a doua convertire, de la un creștinism caracterizat de radicalism apocaliptic și antiimperialism roman, la un creștinism tolerant, katechonic, ușor proroman. Anticristologia fermă, expusă în cartea a VII‑a a Inst., dispare aproape cu desăvârșire în ultimele capitole ale Epitomei. Lactanțiu ne oferă, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca să spunem așa, sub masca anonimatului. Pentru mai multă exactitate și claritate, argumentele lui Lactanțiu elimină tot ceea ce pare superfluu, păstrând numai strictul necesar: sosirea unui „trimis al lui Dumnezeu” precedă venirea ultimului tiran pe pământ. Pe fondul misiunii de convertire ce‑i revine „marelui profet”, Anticristul apare sub chipul unui rege „originar din Siria”. Personajul este identificat cu Anticristul numai spre sfârșit (cap. 19), pe tot parcursul scrierii fiind vorba doar de un rege de o extraordinară răutate, malo spiritu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semn reconfortant, prezența masivă a ereticilor, proveniți din sânul aceleiași Biserici, confirmă apropierea sfârșitului și justifică cu prisosință evocarea numelui Anticristului. Prezența ereticilor este un element al polemicii prezent în toate perioadele activității lui Tertulian, atât înainte, cât și după „convertirea” sa la montanism (în anul 207). În De praescriptione (4, 2‑5), el scrie: Se vor arăta doi lupi răpitori, ne spune Domnul, ascunși sub haine de oi. Ce sunt aceste „haine de oi” (Mt. 7,15), dacă nu expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de acesta și se întorc la credință și se vor întoarce negreșit până în sfârșit. Acest proces va continua chiar și în timpul persecuției finale, declanșate de diavol în urma „eliberării” sale. În timpul celor trei ani și jumătate nu vor înceta nici o clipă convertirile și botezurile. Momentul sfârșitului lumii va fi deci la fel de ambiguu ca oricare alt segment al istoriei. Pe de o parte, diavolul va înainta în lucrarea sa împotriva membrilor Bisericii, supunându‑i fără milă încercărilor de tot felul; pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale. La scurt timp după moartea acestuia, izbucnesc conflictele. Prin edictul de Unitate din 405, donatiștii sunt declarați eretici, iar cultul lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se temea de amenințarea unui al doilea val, mult mai dăunător, datorat edictului de Unitate. Acești pseudocatolici, din ce în ce mai numeroși, ar fi putut perverti
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
P. Prigent, Apocalypse..., pp. 260‑282; A.A. Trites, The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. . Iez. 40,3-42,20. . Există două interpretări principale ale primelor versete din acest capitol. Potrivit primei interpretări (literale), Ioan s‑ar referi la convertirea iudeilor; potrivit celeilalte (alegorice), ar fi vorba mai curând de diferitele comunități religioase (iudaice, păgâne, creștine) reprezentate de templu, ca simbol al „totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p. 123. . Cf., de exemplu, Ier. 5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care vorbește Peter Brown, izvorăște din sentimentul, primordial, al neprihănirii vieții fiecărui membru al Bisericii martirilor. . Despre riscul pseudoconvertirilor, cf. Serm. 10, 4; Enarr. In Psalm. 7, 9; Serm. 47, 10. Augustin va găsi o rezolvare problemei spinoase a falselor convertiri prin teoria sa asupra harului. În concepția sa, harul lui Dumnezeu este atât de puternic încât reușește să întoarcă chiar și inimile celor aduși cu forța în Biserica universală. Cf. P. Brown, op. cit., p. 308. . Cf., de asemenea, S. Lancel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vir catholicus și unit cu Sfântul Scaun” - ajutorul Vaticanului în demersurile sale], după ce a refuzat planul surorii lui Murad al III-lea de a-l însura cu o protejată a ei, s-a căsătorit cu o turcoaică botezată; primise, după convertire, numele de Stanca, dar pomelnicul bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului îi zice „Doamna Sultana”7) și prepară, pentru vremea veche, „căsătoria împărătească” (N. Iorga) a lui Neagoe Basarab. Vlăstarul Craioveștilor, unul dintre „marii bastarzi” ai veacului al XVI-lea8, s-
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Edessa, în Mesopotamia? sau în Naissus la sud de Dunăre?) ca fiică a unui hangiu, a devenit creștină în ultimii ani ai copilăriei și i-a infuzat, probabil, credința în Hristos și fiului ei (înrâurire ce ar explica suficient faimoasa convertire a împăratului din anul 337). Elena - descoperitoare mai târziu a „sfintelor leamne” și binefăcătoare la Locurile Sfinte - l-a întâlnit în hanul tatălui ei (originea umilă a sfintei este un loc comun în textele despre ea; nu lipsește în această
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
V, ed. cit., p. 485. 359. Ibidem, vol. VI, p. 716. 360. Ibidem, vol. V, p. 486-487. Și aceste impresii vor persista în paginile scrise de acești vizitatori până târziu. Pentru începutul secolului al XIX-lea - vezi Mihai Răzvan Ungureanu, Convertire și integrare religioasă în Moldova la începutul epocii moderne, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2004 (cap. „Comportamente sociale. Imaginea publică a convertiților, „împreunările contra firii creștinești” și vecinătățile incomode”, pp. 59-124). 361. Ibidem, vol. VI, p. 56. 362. Ibidem
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
creație artistică, contemplare, joc, dans etc.Ă, sau morală (devotament, sacrificiu, lupta pentru realizarea unor idealuri supreme ale umanității etcă. Experiența transcendenței este realizarea „trăirii subiectivității pure”, ca o „experiență internă și fenomenologică”, afirmă E. Husserl. Ea reprezintă actul de convertire a empiricului În transcendent, de afirmare pură și totală a Eului meu personal. Este transformarea Eului empiric În Eu transcendent, proces prin care Eul devine „o nouă” sau „o altă” prezență, spune E. Husserl. Astfel pusă problema, atitudinea și aspirația
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
acesteia au ca unic scop Înlocuirea sa cu plăcerea. Hedonismul este scopul la care visează umanitatea. Toate remediile suferinței fizice, sufletești sau morale se caracterizează fie prin rezistența pasivă, care acceptă suferința ca o condiție a mântuirii viitoare, fie prin convertirea acesteia În eroism, acceptând suferința ca o formă de sacrificiu. Creștinismul asociază suferința cu mântuirea, veritabil catharsis moral și spiritual, de factură superioară, prin care omul nu numai că se purifică, ci se transformă complet. Prin mântuire, el redobândește starea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și Închiderea dureroasă În sine; vinovăția metafizică are drept consecință o transformare a conștiinței pe care omul o are despre el Însuși În fața sa și În fața lui Dumnezeu; această transformare este un act interior, din care, printr-un proces de convertire, se naște „un om nou” cu o „viață nouă”. Să insistăm asupra aspectelor psihologice ale vinovăției și păcatului. Ce reprezintă ele din punct de vedere psihologic? O Împotrivire. O abatere de la normă. Călcarea voită sau involuntară a unei interdicții. A
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
complexă, ritualizată, În care violența, desfășurată după anumite regului, devine instrument, nu scop În sine. Ea devine o datorie de onoare care urmărește, dincolo de aspectele formale ale confruntării, obținerea unei reparații morale a ofensei. Confruntarea transformă agresivitatea și violența, prin convertire sublimativă, În acte de eroism. Nu distrugerea adversarului, deși aceasta se va produce, ci eliminarea lui prin scoaterea din luptă, pentru a-l face să accepte, să recunoască faptul că a fost Învins. Eroismul este dăruire de sine și sacrificiu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
unei impresionante sume de galbeni. La Londra, misionarul dr. J. Wolff 75 Îmi mărturisi recent că Abdulah Pașa și emirul Beshir Își aveau domiciliul În Constantinopol; de atunci Însă, am citit În ziare vestea morții celui din urmă și a convertirii unuia dintre fii săi la mahomedanism. Autorul este de față la asediul orașului Acratc " Autorul este de față la asediul orașului Acra" Fiind de față la asediul orașului Acra, am fost de asemenea implicat prin intervențiile chirurgicale făcute și asistența
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
discuție tocmai infailibilitatea papei (Pius al VII-lea), ceea ce Îl face indezirabil la Roma, dar nu și pentru Biserica Anglicană, În care viitorul reverend găsește nu doar Înțelegere și o parohie, ci și ținta activității sale misionare de mai târziu: convertirea evreilor din Asia (și nu știm În ce sens psihanaliza are aici ceva de spus). Numai cu acest țel Întors asupra originilor sale se poate explica cum a putut traversa atâtea teritorii fanatic stăpânite de Islam fără a-și pierde
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]