KorAP: Find »[drukola/base=cumani & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...47 >

1,164 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

nu este verosimilă, numele acestor creștini de limbă turcească, tipul lor fizic nu este cel al rasei turanice, ci avem a face cu numerosul element elenic de pe marginea Mării Negre, care n-a putut dispărea.24 Despre populațiile turce, pecenegi, uzi, cumani, instalate la noi, P. P. Panaitescu ne dă unele amănunte: iarna locuiau în regiunile joase, aproape de mare, iar vara în pășunile de stepă, nu aveau așezări statornice (sate), nici locuințe, ci trăiau în care acoperite cu femeile și copiii. Carele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
adevărată tabără de luptă. Nu practicau agricultura, se hrăneau cu lapte și fiertură de mei, luat de la localnici, după consemnările unui rabin, din 1170. Exista la acești păstori nomazi frăția de sânge, fiind organizați pe ginți. Aceste populații, mai ales cumanii, au avut o înrâurire însemnată asupra istoriei românilor, mai ales după 1223 (bătălia de la Kalka), când o bună parte din ei s-au creștinat. Schimbându-și modul de viață, au întemeiat așezări (sate) și locuințe, au construit biserici, papa binecuvânta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aici: coifuri de fier aurit, apărători metalice, două exemplare de căști cumane în județele Prahova și Covurlui (Galați) și vase cumane lângă București. Nume de locuri cumane pe pământ românesc sunt într-o serie de regiuni (vezi mai sus), Vadul Cumanilor, lângă Calafat, loc de trecere a negustorilor spre Vidin, apoi nume de râuri cu sufixul în -ui: Vaslui, Bahlui, Covurlui (estul și sudul Moldovei), Desnățui, Călmățui (sudul Munteniei). Putem menționa și nume de localități: Bârlad, Tecuci, Caracal sau ținuturi ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Munteniei este o dovadă că, fiind populații de nomazi, de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă. În regiunile în care s-au așezat, ei locuiau împreună cu românii, în Codex Cumanicus, scris în Ungaria, apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă. În regiunile în care s-au așezat, ei locuiau împreună cu românii, în Codex Cumanicus, scris în Ungaria, apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei impuneau prestațiile locuitorilor și cioban (păstor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpâni ai teritoriului, ei impuneau prestațiile locuitorilor și cioban (păstor). La rândul său, un alt istoric, C. C. Giurescu, ne oferă alte detalii despre turanicii pecenego-cumani migrați în ținuturile românești. După valul pecenegilor, înlăturat de bizantini, locul lor este luat de cumani. Aceștia vorbeau o limbă îndeaproape înrudită cu limba turcă, la care se adăugau și cuvinte persane-ni s-au păstrat fragmente din limba lor, un manuscris din 1301 ce conține un text din Evanghelie, ca și un dicționar cumano-latino-persan cuprinzând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care se adăugau și cuvinte persane-ni s-au păstrat fragmente din limba lor, un manuscris din 1301 ce conține un text din Evanghelie, ca și un dicționar cumano-latino-persan cuprinzând 3000 de cuvinte. Au existat legături strânse între români și cumani, care au conviețuit până la năvălirea mongolă, atât în sudul cât și în nordul Dunării. Persistența turanicilor la Dunărea de Jos vreme de câteva sute de ani a lăsat urme în toponimie și în limbă-sunt cuvinte legate de viața păstorească precum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de călăreți mongoli au străbătut teritoriile est-carpatice (Moldova), înaintând de-a lungul (pe văile) Prutului și Siretului-acum a fost distrusă se pare cetățuia de la Bâtca Doamnei, lângă Piatra Neamț, care supraveghea Bistrița mijlocie. O însemnată grupare mongolă a urmărit atacarea Episcopiei cumanilor, situată în regiunea de curbură a Carpaților (Vrancea). Comandantul armatei mongole care a acționat aici era Bochetor, cu o poziție înaltă în ierarhia militară a năvălitorilor. După ce au trecut Siretul în pământurile Episcopiei cumanilor, mongolii au înfrânt oastea ce apăra

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
grupare mongolă a urmărit atacarea Episcopiei cumanilor, situată în regiunea de curbură a Carpaților (Vrancea). Comandantul armatei mongole care a acționat aici era Bochetor, cu o poziție înaltă în ierarhia militară a năvălitorilor. După ce au trecut Siretul în pământurile Episcopiei cumanilor, mongolii au înfrânt oastea ce apăra regiunea, iar episcopia a fost distrusă. Ajunse în teritoriile de la curbura Carpaților, oștile mongole s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominatorilor. În sensul acesta, călugării minoriți (franciscanii) notau că în oastea mongolă erau și "creștini din cei răi" sau "trei sferturi din oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și voievozii acestora, de autoritate autocratică, având dreptul să osândească și la moarte. Pe de altă parte, este o practică obișnuită la tătari (ca și la turanici) de a-și asocia lor pe cei supuși, așa procedează cu rușii, cu cumanii, așa vor face și cu românii. În părțile Mureșului (Transilvania), tătarii dau voie satelor românești să-și aleagă "regi tătari" ca patroni, susține Iorga. Năvălitorii stepei, pricepuți în guvernarea populațiilor supuse, numesc cneji (canesi), în număr de o sută, unul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru a câștiga favoarea mongolilor". În plus, prezența unor "vlahi" între mongolii coborâți în Italia este adeverită de o povestire contemporană două detalii semnificative pentru o istorie neconvențională a românilor. Dealtfel, conviețuirea timp de secole sub alți nomazi, pecenegi și cumani, a deprins pe români cu datina turanicilor, "cuceritori prin iureș și dominatori prin hoardă" (Iorga); trăind în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
detalii semnificative pentru o istorie neconvențională a românilor. Dealtfel, conviețuirea timp de secole sub alți nomazi, pecenegi și cumani, a deprins pe români cu datina turanicilor, "cuceritori prin iureș și dominatori prin hoardă" (Iorga); trăind în simbioză cu pecenegii și cumanii, românii au consimțit ușor să coopereze cu tătarii.27 Societatea nomadă și relațiile sale cu populația românească Prezența triburilor turanice (vechi turce) în spațiul extracarpatic, pe lângă mențiunile izvoarelor scrise, este atestată și de sursele arheologice. Au fost descoperite complexe funerare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în căruțe și corturi. Din datele pe care le deținem, la est de Carpați (Moldova) s-au descoperit 60 de morminte ce pot fi atribuite triburilor nomade turanice, aflate în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est de Carpați (Moldova) s-au descoperit 60 de morminte ce pot fi atribuite triburilor nomade turanice, aflate în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
triburilor nomade turanice, aflate în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românească. Pe de altă parte, pătrunderea călăreților nomazi turanici în regiunile de la nordul Dunării de Jos a provocat mari perturbații în evoluția normală a societății locale (românești). Caracterul prădalnic al migrației (năvălirii) turanicilor este reliefat de cronicile contemporane-atitudinea pecenegilor și cumanilor față de români a fost aceeași cu cea față de locuitorii Rusiei și Bizanțului. Neînțelegerile triburilor nomade turanice cu autohtonii se datorau economiei specifice practicate de migratori. Principala lor ocupație-păstoritul nomad de stepă-conferea trăsături aparte modului lor de viață, bazat pe mișcarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
doar forme izolate, pe alocuri. Situațiile rare de sedentarizare și creștinare a turanicilor nomazi s-au produs doar sub presiunea unor factori externi, în urma izgonirii lor din pășunile bogate de către alți nomazi sau refugierii în statele creștine vecine (de pildă, cumanii s-au retras în Ungaria). Înainte de invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
invazia mongolă, în teritoriile nord-dunărene nu se înregistraseră forme de viață sedentară, urme arheologice (morminte) lipsesc. Natura raporturilor dintre români și turanici s-a modificat, în secolul al XIII-lea, când echilibrul de forțe era schimbat în defavoarea nomazilor. Dintre ei, cumanii au trebuit să accepte formele economice și sociale ale localnicilor și să coopereze cu ei pe plan militar împotriva unor dușmani comuni-simbioza cu ei avea ca nucleu principal cristalizările (structurile) politice autohtone, ca și în sudul Dunării. Grupurile nomade, rămase

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone, ca și în sudul Dunării. Grupurile nomade, rămase în teritoriile extra-carpatice, după invazia din 1241, puțin numeroase, au fost absorbite cu timpul de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de Coman dat uneori robilor țigani. Contactele îndelungate și strânse cu neamurile turcice (pecenegi, uzi, cumani) și-au pus amprenta și în toponimia și hidronimia extracarpatică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor fi curând aserviți-o dovadă este numele de Coman dat uneori robilor țigani. Contactele îndelungate și strânse cu neamurile turcice (pecenegi, uzi, cumani) și-au pus amprenta și în toponimia și hidronimia extracarpatică, mai ales la est de Carpați (vezi A. Boldur, Istoria Basarabiei, I, Chișinău, 1937, p. 89-90). O parte din toponimele menționate este posibil să fi fost aduse de populația venită

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
22. Ibidem, p. 144-146. 23. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985, p. 411-413; N. Iorga, Istoria Românilor, vol. III, București, 1993, p. 22-27. 24. N. Iorga, op. cit., p. 45-50; Idem, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103. 25. C. C. Giurescu, op. cit., p. 243-249; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 250-254; A. V. Boldur, Istoria Basarabiei, vol. I, Chișinău, 1937, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]