2,349 matches
-
etnico-sociale, între români și albanezi, ca și "dependența" limbii române față de albaneză.43 Pe de altă parte, româna are comun cu albaneza o serie de trăsături fonetice, morfologice și sintactice, iar ca lexic, ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un izvor comun, "latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale limbii române se găsesc în toate dialecteleîn epoca de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate geografică pentru (a) străromâni, a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se întindea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În interiorul acestor structuri politico-teritoriale, feudalizarea se accentuează alegerea conducătorilor de obști și uniuni de obști, din perioada anterioară (secolele VII-X), este înlocuită, treptat dar nestăvilit, prin succesiunea ereditară. Acea alegere tradițională a conducătorului politic al obștii (cneaz sau jude), care dăinuise timp de secole și care era desemnat dintre cei mai destoinici, curajoși și drepți, se restrânge, în preajma Anului 1000 (secolele X-XI), la cadrele unei singure familii. Aceasta se transformă în familie dinastică, de-unde (aici) tendința de drept ereditar, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
odată încheiată, după victorie, Ioan Tzimiskes a organizat un triumf la Constantinopol, unde țarul bulgar Boris, luat captiv, a fost deposedat de însemnele puterii, depuse spre păstrare în tezaurul statului. Restaurarea puterii imperiale la Dunăre și în Dobrogea avea să dăinuie peste două secole, între 971-1185. 6 În timpul asediului Dorostolonului, bizantinii au cooperat cu elementele locale situate pe ambele maluri ale Dunării. În cursul operațiilor militare, trupele imperiale s-au stabilit într-o serie de fortărețe. Astfel, cronicarii Ioan Skylitzes și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat paristrian independent", care ar fi dăinuit timp de douăzeci de ani (1077-1097). Iorga face remarca că după ce comandantul bizantin, Nestor, încearcă să le ia în stăpânire, folosind trădători din Dârstor, în final, el însuși se va așeza în fruntea revoltaților, încercând să preia conducerea acestui "bogat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că "nici un principe nu-i stăpânește", iar în timpul cruciadelor (1190), un nobil din suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug de produse". Vlahia Mare a dăinuit, ca ținut autonom, și după întemeierea împărăției vlahe, în 1185-1186. Cea dintâi alcătuire politică românească, menționată la sfârșitul secolului al X-lea, Vlahia Mare a durat patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome. Abia în 1397, sultanul Baiazid cucerește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în agricultură, păstorit și meșteșuguri, societatea românească a trăit, timp de secole, sub formă de obște sătească. Mai mult, însăși viața orășenească medievală românească își are originea în existența anterioară a unui sat, dovadă că relațiile vieții de obște au dăinuit multă vreme în orașe. Această organizare întemeiată pe obști sătești s-a menținut pe teritoriul extra-carpatic și în pragul constituirii statelor de-sine-stătătoare medievale și s-au supus acestora. Izvoarele scrise, dar și datele toponimiei și geografiei istorice înregistrează, în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la sud de Carpați.34 Acesta este textul Diplomei Ioaniților, din care se desprind o serie de concluzii de ordin istoric general. Astfel, se confirmă, în primul rând, că teritoriul românesc de la sud de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își păstrau autonomia politică, voievozii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1227-1228, când s-a constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, au loc printr-un loc, numit apoi Vadul Cumanilor. Cumanii apar în sudul Dunării mai întâi ca simpli mercenari, după Anna Comnena. Dar ei manifestă de la început o înclinație spre viața așezată, alături și împreună cu vlahii. Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală și fiscală, ca tarkan, ilișul (dijma din grâne), sulgiul (darea pe carnea de vite), olak (schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfert de secol, s-a destrămat. Marea invazie din 1236-1241 a avut drept consecință principală și imediată constituirea unui nou stat (ulus) mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la Kalka (1223), dar în forme mult mai riguroase și mai apăsătoare pentru cei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, instalat odată cu stabilitatea impusă de Hoarda de Aur și restaurarea Bizanțului la Constantinopol a permis Genovei, republică italiană, să inițieze o largă expansiune comercială în bazinul pontic. În schimb, libertatea de acțiune a Veneției în Marea Neagră, ce dăinuia din vremea Imperiului latin, a fost îngrădită prin cooperarea dintre genovezi și bizantini. Prin tratatul de la Nymphaion, din 13 martie 1261, Bizanțul conceda genovezilor mari privilegii în comerțul cu grâne, înlesniri ce le-au facilitat instaurarea hegemoniei comerciale în traficul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așadar toate acestea sunt susțineri, teorii și ipoteze ce-și așteaptă confirmarea istorică. Deocamdată, ceea ce știm cu certitudine, este că existau voievodate ("țări") la sud și est de Carpați, orașe, în nordul Moldovei și al Munteniei, încă înainte de întemeiere. Apoi, dăinuia de secole o populație densă, cu numeroase sate vechi, în teritoriile extra-carpatice, o societate românească diferențiată în clase, cu o boierime proprie. Prin urmare, toate împrejurările necesare închegării statelor erau întrunite, ceea ce nu exclude ca întemeierea să fi venit din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite de cercetarea arheologică și alte surse istorice au pus în lumină acea lume românească, care de secole dăinuia la sud și est de Carpați, lume aflată în stadiul organizării social-politice, respectiv în "țări", cnezate și voievodate. A doua jumătate a acestui secol reprezintă o nouă etapă, decisivă, a procesului de organizare politică a teritoriilor românești extra-carpatice. În această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai puternic și mai vechi, urmaș al lui Seneslav, și-a luat titlul de "mare voievod", a unificat în jurul său alte voievodate, devenind domn. El a fost desemnat de stâpânii pământului, cu sprijinul și încrederea lor, iar datina aceasta a dăinuit mult timp. Putem presupune că unii voievozi și cnezi, care s-au opus, au fost constrânși să se supună. Primul domn (întemeietor) al țării a fost ales de ceilalți voievozi și boieri, cu toată împotrivirea unora dintre ei. Aceasta s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite de Cantemir), Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci, de fapt, asociații de sate-confederații de obști.26 Întemeierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1909, tipărea placheta Poezii, epigrame și cugetări în proză, retipărită, cu puține adăugiri, în 1939. În 1914, editează volumul Opere complecte de M. Eminescu, cu un amplu studiu introductiv. În 1910, întemeiază, cu N. Iorga, Partidul Național Democrat, care nu dăinuie. După război, preocupările literare sunt abandonate aproape cu totul. Deputat și senator, C. înființează în 1923 Liga Apărării Național-Creștine, de extremă dreaptă, având ca organ de presă „Apărarea națională”. În această formațiune își are originea mișcarea legionară, față de care totuși
CUZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286634_a_287963]
-
activitate de copiere într-un scriptoriu rămas celebru și va fi înjghebată o superbă b. imperială. La moartea împăratului, toate cărțile au fost vândute la mezat, după propria-i dorință, și banii au fost împărțiți săracilor. Imperiul Bizantin, care a dăinuit până în 1453, agonizând în ultima jumătate de mileniu a existenței sale, s-a bucurat, totuși, de mai multă liniște. Literatura creștină în greacă, latină, siriacă și coptă a cunoscut un remarcabil avânt. La începutul veacului al IV-lea, Sfântul Pamfil
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
Romă. A fondat Accademia Arcadia, instituție care patrona și sprijinea diferiți artiști, printre care îi amintim pe părintele fiziologiei moderne Giovanni Borelli, pe astronomul și matematicianul Cassini, pe muzicienii Alessandro Scarlatti, Arcangelo Corelli și pe Alessandro Stradella. Academia Arcadia a dăinuit încă două 27 secole după moartea celei care a înființat-o, iar astăzi este un institut cultural de vază în lumea artistică europeană. În momentul în care a predat coroană regală varului ei Carol al X-lea, imperiul baltic se
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
punctul. Testamentul Pentru Marianne Véron și Herbert Lottman Pentru Laura și Thierry de Montalembert Pentru Jean-Christophe „(...) cu o plăcere copilărească și cu o profundă emoție, neputându-i pomeni pe atâția alții care au însemnat la fel de mult și prin care a dăinuit Franța, transcriu aici numele lor adevărat (...)” Marcel Proust Timpul regăsit „Oare siberianul o să-i pretindă cerului măslini sau provensalul răchițele?” Joseph de Maistre Serile din Sankt-Petersburg „L-am întrebat pe scriitorul rus care e metoda lui de lucru și m-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mărturiile ei, fusese probabil captivată, ca și ceilalți, de beția cuvântului descătușat. Zădărnicia mișcătoare a acelui pachet mi-a făcut rău. Am măsurat din nou nepăsarea disprețuitoare a timpului. Femeia aceea închisă cu copilul ei palpita la hotarul uitării definitive, dăinuind doar prin paginile acelea manuscrise. Dar Charlotte, ea însăși? Am împins ușa. Un curent de aer a mișcat cu un pocnet surd canaturile unei ferestre deschise. M-am dus să o închid în camera bunicii... M-am gândit la viața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în acest punct. Din perspectivă mitică și rituală, este singurul loc unde poate începe creația, dar și construcția mănăstirii (imago mundi). Orice alt loc, nestabilit și neconsacrat astfel, se dovedește a fi unul nefast, unde nici o creație (construcție) nu poate dăinui. 6. Rănirea Demiurgului Așa cum am văzut deja, în unele variante populare ale legendei potopului, în timp ce lucrează la arcă, Noe se taie la un deget. Să fie vorba de un banal (chiar dacă „primul”) accident de muncă ? Să fie vorba deci de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fiind un posibil „urmaș spiritual” al preoților geto-daci. După cum scrie Strabon, regele geților îl consulta pe marele preot Zalmoxis (și ulterior Deceneu) - retras într-o peșteră -, pentru că acesta era în stare să „vestească vrerile zeilor”. „Acest obicei - continuă Strabon - a dăinuit până în vremea noastră ; după datină, mereu se găsea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui” (Geografia, VII, 3, 5). Această relație de tip special între suveran („cel care poate”) și marele preot („cel care știe”) avea rădăcini adânci în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]