1,810 matches
-
Elvira Sorohan, op. cit., p. 94: "...Descrierea Chinei, deși prea puțin originală, e o carte de imagologie despre o țară orientală." CRITICI LA SCENA ROMANULUI DESPRE REPREZENTARE CU G. IBRĂILEANU Măsura intuiției critice și a dispoziției creatoare, în actul interpretării, reprezintă datul fericit sau mai puțin fericit al vocației, promisiunea pentru opera vie, rezistentă la proba timpului. Pentru G. Ibrăileanu, creația critică se leagă de o dominantă a sensibilității de cititor, antrenat în lumea ficțiunii cu o disponibilitate absolută, deschidere ce marchează
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
confruntarea cu moartea (Psalmi). Eșecul de a ajunge la revelația divină l-a condus pe poet la o viziune panteistică asupra vieții. În confruntarea omului cu moartea, distingem trei atitudini: spaima de neființă, de neant (Duhovnicească); acceptarea ca pe un dat firesc, în sens mioritic a morții (De-a v-ați ascuns); spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăiește, omul se ilustrează prin realizările și împlinirile sale (De ce-aș fi trist); b. Poezia socială: angajare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
domenii speciale, dar și vocație, dăruire de sine. Nu ajunge să știi multe pentru a fi pedagog. Nu ajunge nici măcar să fii profesor de pedagogie. Dispoziția de a înlesni autocunoașterea, de a intermedia o bună întâlnire cu sine nu e datul oricui. Dar când există trebuie să o întâmpinăm ca pe un lucru de mare preț și să o punem la loc de cinste. Unde e, acum, locul însuși al pedagogului? Din moment ce regimul comunist și-a propus să întoarcă pe dos
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
că nu sunt"."35 Ca indivizi, suntem condamnați la singurătate. După Nietzsche, "singurătatea are șapte piei, nimic nu poate trece dincolo de ele"36. Cioran reia tema în Précis: Când singurătatea se accentuează până la punctul de a constitui nu doar un dat al nostru, ci și singura noastră credință, încetam de mai fi solidari cu ceva: eretici ai existenței, suntem excluși din comunitatea viilor, a căror singură virtute este așteptarea febrila a ceva ce nu este moartea"37. Sábato face din tema
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
elemente de natură a-i configura de timpuriu potențialul geopolitic. Arabii au dezvoltat infrastructura spațiului, cea mai performantă pentru vremea respectivă, atât pe uscat, cât și pe mare. Ei au organizat rețeaua de drumuri pe care au adăugat-o unui dat natural preexistent și au făcut din capacitatea de a parcurge distanțe mari prin deșertul ostil un adevărat atu geopolitic. În epoca sa de înflorire, lumea arabă a pus la punct o veritabilă flotă a deșertului, capabilă să transporte un volum
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
conștiinței unicității. Scriitorii încep să descopere emoția și voluptatea singularității morale. În acest sens, în necrologul la moartea lui Eminescu, Hasdeu afirma că numai în actul creației poetul este "mai el însuși, mai individual ca oricând"94. Autenticitatea devine un dat, o calitate naturală care trebuie doar conservată. A fi sau a nu fi autentic. Acesată dialectică a preocupat mult timp. De fapt, întrucât ești "tu" nu poți fi decât "autentic". "A fi natural afirma Marivaux -, a nu scrie conform gustului
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
absolut" al personajului blecherian, care sunt formele de manifestare ale acestuia. Verbul ,,a trăi" este esențial pentru înțelegerea textului blecherian. Acesta devine corespondent al acelui erlebnis german, de care vorbea Eliade, preferat termenului "experiență", care definea identificarea eului cu un dat exterior. Renunțarea la limitele faptului exterior și ale eului cunoscător se poate realiza prin ,,trăire", care nu înseamnă însă o simplă abandonare în voia ecuațiilor vitale, care sunt întotdeauna variabile, contingente și întotdeauna limitate. Când te abandonezi, nu mai trăiești
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
prin contopirea cu exterioritatea. Această ,,trăire" devine adevărata substanță epică a romanelor lui Max Blecher. Opera lui Blecher deschide orizontul unor noi experiențe, orientate de dorința naratorului-personaj de a transcende limitele propriei individualități, într-o nouă încercare de a integra datul exterior, fie el profan sau sacru. În cazul lui Blecher, acuratețea trăirii se menține atât în Întâmplări în irealitatea imediată, cât și în Vizuina luminată, prin transcrierea directă a acesteia, într-un discurs al persoanei întâi. Perspectiva narativă este ulterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
repartiție și consum al bogățiilor), cît și concepția abstractă, care privilegiază un comportament sau principiu al non-risipei. 1.4.4.5. Principiul general al acțiunii raționale În privința acestui principiu există două abordări. 1) Prima consideră principiul raționalității ca pe un dat invariabil al naturii umane, ca o realitate cotidiană și banală, constatată prin experiență. Aceasta trimite la o presupoziție, la un apriorism nonistoric sau trans-istoric. Economiștii clasici, utilizînd această abordare, au produs remarcabila doctrină liberală. Începînd cu F. Quesnay și A
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
face grandoarea unui stat", Machiavelli privilegiază un tip de organizare politică ce permite însușirea virtuților prin participarea cetățenilor la viața cetății. Tradusă în domeniul politic, virtutea capătă sens ca forță civică și nu mai apare, ca la clasici, ca un dat al destinului. Binele nu e prin urmare rezultatul unui hazard, ci este definit de către cetățenii înșiși, de unde trecerea la gestionarea tehnică și politică a socialului. Bulversarea și sfidarea majoră adusă de modernitate și de umanism constă în contestarea "ordinii naturale
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
nu mai poate fi o simplă putere politică printre altele, concurată de către puterile locale, ci trebuie să se afirme ca putere unică, în primul rînd ca singura beneficiară a diverselor impozite și taxe. În concluzie, liantul social nu este un dat natural, ci trebuie produs chiar de către Stat, singura referință la care individul trebuie să se raporteze. Mijlocul cel mai sigur pentru atingerea acestui obiectiv este uniformizarea administrativă, în particular unificarea sistemelor de măsuri și greutăți, unificarea monetară, crearea unei armate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ca bunuri economice decît pe cele care sunt rare. În societățile tradiționale, raritatea este girată social. Ea nu este deci o proprietate inerentă a lucrurilor în sensul în care să poată fi depășită prin solidaritatea dintre indivizi. Raritatea este un dat social, ea nu există deci de la natură, în stadiul brut al bunurilor economice. Ea devine ce este abia după ce respectivele bunuri au fost transformate de către oameni. Noțiune fundamentală, raritatea ne duce către noțiunea de producție și către cea de investiție
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
vede Eul ca purtător al unei identități sociale. Nu intern ceea ce dorim sau alegem, ci ceea ce tradiția și natura determină. "Din trecutul familiei, cetății și al națiunii mele, eu moștenesc o varietate de datorii, bunuri, anticipații și obligații. Acestea constituie datul vieții mele, punctul moral de la care pornesc"40. Pentru Mac Intyre, Statul modern reprezintă forma instituționalizată a cultului individului. Concepte precum utilitatea sau dreptul sunt pure "ficțiuni morale" ale unor Euri cosmopolite și dezrădăcinate, a căror li-bertate de alegere e
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
prin cunoaștere științifică și experiență și manifestare pămîntească ceea ce spiritele au știut din-totdeauna prin Dumnezeu și ceea ce inimile noastre au știut prin dorul lor" (Khalil Gibran). Trecerea de la știința "scorțoasă" la gnoză nu are nimic arbitrar, ci face parte din datul lumii, este o acțiune înzestrată cu sens, o desfășurare ce implică inclusiv haosul și hazardul, întru Ființă. Limbajul noii gnoze este limbajul dinainte de Babel, Cuvîntul, pe care nu noi îl rostim, ci el ne rostește și ne rostuiește pe noi
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
o asemenea femeie..."338 Portretul doamnei T. nu poate fi considerat un simplu portret literar decât la nivelul de lectură al cititorului concret. Este unanim recunoscut faptul că un portret literar se prezintă "în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural."339 Într-adevăr, semnul verbal se constituie în absența oricărei exemplificări in praesentia. Dar una din diferențele majore dintre limbajul verbal și cel vizual rezidă în caracterul supracodificat și protecția obsedantă a canalului de comunicare în cazul celui dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
noastră este că se poate identifica un complex al lui Pygmalion insolit, aceasta căpătând consistență prin aspecte semnificative. Primul este evidențiat de cadrul cvasigeneral în care o privire masculină întâlnește o lume închisă dominată de frumusețea feminină. Referindu-ne la datul ontologic al textului narativ literar, raportul se instituie prin Prezența unui narator care "intermediază" între autor și istoria romanescă. Instanța tipică este, din acest punct de vedere, tot una masculină, dar, la un nivel superior, în același timp profund, intim
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
șansa unei puneri în valoare atât a surselor de influență clasico-mitice, cât și a acelor moderne, fiind, și în această privință, un exemplu de originalitate. În capitolul al II-lea, consacrat câmpurilor mitice și arhetipale, evidiențiam faptul că "Iubirea" este datul suprem făcut de Dumnezeu oamenilor. Doamna T. este însăși Iubirea și acesta reprezintă un alt considerent pentru care ea oferă modelul eroinei florale 446, solare: "Veneam în ziua aceea cu brațul plin de flori...Nu mă așteptase...Nu dorisem decât
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Durand, op. cit., p. 175 328 L. Petrescu, op. cit., p. 167 329 Cf. Grupul μ, Traité du signe visuel, Seuil, Paris, 1982 330 Cf. L. Petrescu, op. cit., p. 158: "Portretul literar se prezintă cititorului în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural. El este analitic înainte de a fi sintetic, și nu invers, cum se întâmpla cu modelul lui plastic (mult mai apropiat de datul real, cu care <<împarte>> ceva din concretețea visată de reprezentarea literară). Sugestiile pe care pictura le suscită
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
L. Petrescu, op. cit., p. 158: "Portretul literar se prezintă cititorului în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural. El este analitic înainte de a fi sintetic, și nu invers, cum se întâmpla cu modelul lui plastic (mult mai apropiat de datul real, cu care <<împarte>> ceva din concretețea visată de reprezentarea literară). Sugestiile pe care pictura le suscită, portretul literar trebuie să le exprime." (s. a.) Totuși, și în această valoroasă contribuție critică, se admite că "înrudirea" cu artele plastice un este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
46 Este forma populară a denumirii "celei mai vechi profesii din lume" (alături de spionaj), pe care am evitat-o în text pentru a nu șoca persoanele sensibile la sonorități violente. 47 Care nu poate fi atribuit nici asumat, fiind un dat înnăscut al morfologiei faciale și corporale. 48 În traducere: persoane din România de sex feminin cu fițe francofone. 49 Lista animalelor "puse la bătaie" în ordinea ofensivei simbolice a militarilor încorporați pe un avizo merită privită mai atent. Analiza ei
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
pereți spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O frază a lui Sartre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
veni" (Clipa înghețată). Reiterând tiparul cunoscut, al suspendării lui Iisus între cer și pământ, între viață și moarte, poetul se dăruiește unui abis resimțit, întocmai ca pharmakon-ul grecesc, când ca un blestem, când ca o binecuvântare, dar întotdeauna ca un dat necesar, ca o realitate imanentă ființei: "cuiele/ sârma ghimpată sunt necesare". Așa se explică și apetența pentru glisarea perpetuă între un ieri al suferinței epurate grație unei încrederi în sensul ei catharctic și un azi al dezechilibrului, al cumpenei (câtă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cerul Mamei", își construiește, ca într-un tipic Mic tractat despre omul bun și frumos (Kalokagathos), un autoportret oximoronic, structurat în esență pe o serie de antinomii atitudinale. Dacă ființa poetică datorează ceva, cuiva, nu este vorba decât de un dat ce a înscris-o într-o serie generică absolut binecuvântată, înnobilând-o apoi printr-un proces conceptual unic și ulterior printr-o naștere unicizantă. Dintre ele, mai ales pre-viața dramatică, văzută ca o călătorie vizionară avându-l ca punct zero
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau modernist, ca un har deturnat, uneori, în blestem. Ele nu sunt deloc străine de aspirația romantică a contopirii contrastelor în numele unui ideal al identității precum cel definit de Schelling sau Fichte, dar nici de problematica alterității scripturale, convertită în dat inexpugnabil al ființei artistice, după cum au mărturisit-o figuri de prim rang ale modernității estetice, de la Rimbaud sau Baudelaire la Ungaretti ori Pessoa. Eul poetic care se cere descoperit printr-un simț poetic practic nou, numit încă din titlul unui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce ține de natură lor și nu depinde de manieră în care noi vorbim despre ele.261 Orice obiect slab delimitat, prin mobilitatea contururilor sale, atrage după sine un limbaj vag, evanescent. Așadar, această ultimă calitate nu mai este un dat intrinsec codului, ci o caracteristică generată de nedeterminarea referentului. În virtutea celor discutate anterior cu privire la modul în care cuvintele și lucrurile ce împărtășesc o nedeterminare comună tind în opera lui Quasimodo să se contopească, se poate afirma că vagul constituie o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]