1,546 matches
-
de umanitate se irosesc în neantul definitivei uitări. Harta desenată de gesturile noastre zilnice nu imprimă decât imaginea deșertului; ariditatea nisipului măsoară trecerea timpului cosmic; existența nu pare să aibă decât o consistență granulară. Când oftăm îngândurați și zicem „deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune”, nu facem decât să incriminăm lotul comun de ambiții și decepții subiective; pasiunile umanității atee sunt tot atâtea pietre de altar într-o jertfă colectivă cerută de idolii nevrozei. Din acestea se înalță, treptat, zidul plângerii noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
irosesc în neantul definitivei uitări. Harta desenată de gesturile noastre zilnice nu imprimă decât imaginea deșertului; ariditatea nisipului măsoară trecerea timpului cosmic; existența nu pare să aibă decât o consistență granulară. Când oftăm îngândurați și zicem „deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune”, nu facem decât să incriminăm lotul comun de ambiții și decepții subiective; pasiunile umanității atee sunt tot atâtea pietre de altar într-o jertfă colectivă cerută de idolii nevrozei. Din acestea se înalță, treptat, zidul plângerii noastre; acolo, omul deploră
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai fi rezistat până la capăt? Pe lângă cartea Ecleziastului sunt necesare și fericirile din predica de pe munte a lui Iisus. Dezgustul de lume și pregustarea unei bucurii veșnice îi face pe cei atenți la chemarea Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga harul botezului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se resoarbe perpetuu într-un orizont spiritual - fie că este vorba despre traduceri, studii, eseuri, articole, recenzii sau interviuri -, reprezintă o garanție sigură că suntem încă vii și în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”) devine oportun. Abia atunci exclamația Ecleziastului va însemna o nobilă recunoaștere a insuficienței conceptului de humanitas. Spațiul public nu trebuie abandonat unei tonalități indiferente și pesimiste, ci mai degrabă „locuit în chip poetic” (Hölderlin), printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
resoarbe perpetuu într-un orizont spiritual - fie că este vorba despre traduceri, studii, eseuri, articole, recenzii sau interviuri -, reprezintă o garanție sigură că suntem încă vii și în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”) devine oportun. Abia atunci exclamația Ecleziastului va însemna o nobilă recunoaștere a insuficienței conceptului de humanitas. Spațiul public nu trebuie abandonat unei tonalități indiferente și pesimiste, ci mai degrabă „locuit în chip poetic” (Hölderlin), printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perpetuu într-un orizont spiritual - fie că este vorba despre traduceri, studii, eseuri, articole, recenzii sau interviuri -, reprezintă o garanție sigură că suntem încă vii și în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”) devine oportun. Abia atunci exclamația Ecleziastului va însemna o nobilă recunoaștere a insuficienței conceptului de humanitas. Spațiul public nu trebuie abandonat unei tonalități indiferente și pesimiste, ci mai degrabă „locuit în chip poetic” (Hölderlin), printr-o vocație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
orizont spiritual - fie că este vorba despre traduceri, studii, eseuri, articole, recenzii sau interviuri -, reprezintă o garanție sigură că suntem încă vii și în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune”) devine oportun. Abia atunci exclamația Ecleziastului va însemna o nobilă recunoaștere a insuficienței conceptului de humanitas. Spațiul public nu trebuie abandonat unei tonalități indiferente și pesimiste, ci mai degrabă „locuit în chip poetic” (Hölderlin), printr-o vocație creatoare și transparentă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
harem al balenelor „școală“, stăpînul ei este cunoscut sub denumirea tehnică de „dascăl“. Oricît ar fi de amuzant, faptul că, după ce a fost el însuși la „școală“, „dascălul“ se duce în lume ca să predice nu ceea ce a învățat acolo, ci deșertăciunea acestei învățături, nu-l onorează defel. Titlul de „dascăl“ pare, firește, să se tragă din numele dat haremului însuși, dar unii au emis ipoteza că omul care a dat, cel dintîi, acest nume cașalotului-pașă, va fi citit cu siguranță memoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fie nedezvoltat. Același lucru și în ce privește cărțile. Cel mai original dintre toți oamenii a fost Omul care a pătimit pentru ceilalți, iar cea mai adevărată dintre cărți este cartea lui Solomon: Ecleziastul este frumosul oțel călit al suferinței. Totul e deșertăciune. Totul. Această lume îndărătnică nu și-a însușit încă înțelepciunea necreștinească a lui Solomon. Dar acela care ocolește spitalele și închisorile și trece în fugă prin cimitire și vorbește mai degrabă despre opera bufă decît despre infern, acela care îi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
e cu putință, într-o lume creată din miracol, lume care nu există decât prin miracol.” Citită astfel, existența (re)capătă un sens, încetând să mai apară ca o farsă (eventual tragică) și ieșind, preț de o iluminare, de sub robia deșertăciunii. Impalpabilul deșteaptă poetice fioruri: „totul e minune.” Este, în infinitul tainei, destăinuirea care pe A., ca „(pseudo)filosof”, îl axează. Cu timpul, memorialistul, fără a pierde plăcerea de a filosofa, se obișnuiește să ia lucrurile așa cum sunt, fie că e
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
însoțesc deplasările aparent haotice ale lui Marlowe. Pornit în căutarea aventurii, detectivul nu e doar un căutător al adevărului, un tehnician rece al jocurilor enigmistice. El este și posesorul unei minți dubitative, nutrită cu vorbele Ecclesiastului, în stilul căruia comentează deșertăciunile lumii intrate în putrefacție morală. Schimbarea majoră de accent operată de Somnul de veci e determinată de ruperea logicii unanim acceptate a romanului polițist. În vasta majoritate a prozelor de această factură, relațiile de putere sunt stabilite de la bun început
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
bine, acolo este patria”); Urbi et orbi (lat., „Orașului și lumii” - benedicțiune papală); Ut pictura poesis (lat., „Poezia este asemenea picturii”); utile dulci (lat., „Utilul și plăcutul”); Vae victis! (lat., „Vai de cei Învinși!”); Vanitas vanitatum et omnia vanitas (lat., „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”); Vedi Napoli, e poi mori! (it., „Să vezi [orașul] Neapole și apoi să mori!”); Veni, vidi, vici (lat., „Am venit, am văzut, am Învins”); Verba volant, scripta manent (lat., „Cuvintele zboară, scrisul rămâne”); verbi gratia (v.g.
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
acolo este patria”); Urbi et orbi (lat., „Orașului și lumii” - benedicțiune papală); Ut pictura poesis (lat., „Poezia este asemenea picturii”); utile dulci (lat., „Utilul și plăcutul”); Vae victis! (lat., „Vai de cei Învinși!”); Vanitas vanitatum et omnia vanitas (lat., „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”); Vedi Napoli, e poi mori! (it., „Să vezi [orașul] Neapole și apoi să mori!”); Veni, vidi, vici (lat., „Am venit, am văzut, am Învins”); Verba volant, scripta manent (lat., „Cuvintele zboară, scrisul rămâne”); verbi gratia (v.g.) (lat.
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Urbi et orbi (lat., „Orașului și lumii” - benedicțiune papală); Ut pictura poesis (lat., „Poezia este asemenea picturii”); utile dulci (lat., „Utilul și plăcutul”); Vae victis! (lat., „Vai de cei Învinși!”); Vanitas vanitatum et omnia vanitas (lat., „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune”); Vedi Napoli, e poi mori! (it., „Să vezi [orașul] Neapole și apoi să mori!”); Veni, vidi, vici (lat., „Am venit, am văzut, am Învins”); Verba volant, scripta manent (lat., „Cuvintele zboară, scrisul rămâne”); verbi gratia (v.g.) (lat., „de exemplu”); Veritas
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
culpabilitate propriilor noastre reverii. Iată așadar una dintre sursele plăcerii cititorului. Istorictc "Istoric" Omul a visat dintotdeauna. În Biblie, cu mai multe secole înaintea lui Iisus Hristos, autorul Pildelor îl ia în derâdere pe visătorul inveterat: „Cel ce umblă după deșertăciuni este om lipsit de minte”. Ne vom limita deci, în legătură cu această conduită pe cât de veche, pe atât de răspândită, să-i cităm pe câțiva dintre autorii care au studiat în mod special reveria. Breuer și Freud (1895/1965) remarcă la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
noastre politice mai multă demnitate și un simț de răspundere real. Altfel, femeile care nu au copii, amestecându-se în politică nu ar schimba întru nimic situația țării. Cel mult s-ar schimba situația câtorva persoane care caută în politică deșertăciune sau mondenitate. 13. D-l Cecropide își exprimă părerea în numele bărbaților care nu fac politică și roagă pe femeile votante să facă parte din aceeași categorie, votând listele lor - când le vor cunoaște și evitând neplăcerile ce se ivesc pentru
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
recunoașteri” al căror sens rămâne, mai adesea, criptic, ezoteric. Halucinantul țintirim de țară în care, zăbovind, Reporta descifrează inscripțiile funerare, pătruns de crudul lor avertisment - circa treizeci de lamentații pe motivele ubi sunt și fortuna labilis -, apare ca oglindă a deșertăciunii lumii, necropolă universală adăpostind regi și strategi, oșteni, poeți sau „măiestrele frumseți”: Priam, Ahile, Iudita și Elena, Brutus sau Pompei. Priveliștea nu e lipsită de grandoare și oarecum neașteptat de familiară cititorului de azi, trecut prin cartea de faimoase epitafuri
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
grație. La tema romantică, trimite și prima sa carte, Singurătate (1897), al cărei cuprins este eterogen. Nota sentimentală și cea retorică se însoțesc, șoapta e, mai adesea, „sonoră”. Sonetul (neoclasic), figurația clară, motivele comune de reflecție (lumea ca teatru al deșertăciunii ș.a.) alternează cu versul fluid, insinuând în subtext sugestia, vagul morbid, fiorii „răului”. Poezia socială capătă tonuri profetice; alte stihuri reamintesc de spiritul aspru, „verist” al literaturii de la „Contemporanul”. Versuri uitate repede în periodice învecinează propaganda și sloganul, dar nu
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
morală, ale cărui precepte sunt ilustrate tot prin istorioare morale (Petre și Cristina, Prințul dezamăgit, Puterea religiei ș.a.). Printre alte povestiri, o meditație intitulată Gloria (Slava) omului este un solilocviu, de tip preromantic, pe tema soartei omenești, privită sub spectrul deșertăciunii. A. a fost un traducător ambițios și nu lipsit de iscusință, ale cărui realizări au ca trăsătură comună o deosebită fidelitate față de original. Este, mai întâi, cazul versiunii românești a tragediei lui V. Alfieri, Saul, care a prilejuit și o
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
rămâne doar declamativă și conjuncturală, ci resuscită, alteori, figuri alegorice, clasicizante: motivul „bărcii”, „luntrea”, „vasul patriei plutitor” - preluat din Horațiu. Spiritul religios și sentimentalismul preromantic se întâlnesc în meditația asupra morții din poezia sepulcrală a lui A., în care conștiința deșertăciunilor lumii este îndreptată spre sensul faptelor și virtuților ce se transmit urmașilor, iar neliniștea extincției este atenuată de pietatea creștină: La moartea părintelui meu, Mormântul, Holera în Moldova. Alteori, adoptă modele celebre - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat (după Th.
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
maici, aceste drumuri, aceste lumini să n-aibă o destinație. Nu se poate ca totul să fie o iluzie, iar dacă toate acestea sunt o iluzie, înseamnă că iluzia însăși este calea și adevărul.” O temă inițial obsedantă, cea a deșertăciunii - de sorginte biblică, dar și cu imagini din eminescianul Memento mori -, este convertită cu timpul din apatie și insensibilitate în exaltarea sublimului conștiinței în sens pascalian - „trestie bătută de vânt”; poetul crede în iubirea care „apropie ceea ce spiritul nu cutează
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
fost inevitabil. Însă realitatea era clară: acest cuplu parcursese drumul de la perechea perfectă la una nepotrivită. Ea Își dorea atât de mult un copil, Încât devenea o sursă de neliniște, uneori chiar o deprima, dându-i o vagă senzație de deșertăciune. Se obișnuise să identifice factorii și să controleze rezultatele, transformând În succes academic orice situație tensionată. De ce tocmai corpul ei refuza să coopereze? Copilul era scopul acestei căsătorii, iar Dwight era cel mai bun mijloc de a-l atinge. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ție se cuvine teama; căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor, nici unul nu este ca Tine. 8. Toți laolaltă, sunt proști și fără minte, știința idolilor nu este decît deșertăciune, e lemn! 9. Ei aduc din Tarsis foițe de argint și aur din Ufaz, meșterul și mîna argintarului le pun în lucru, hainele acestor dumnezei sunt de materii vopsite în albastru și în purpură, toate sunt lucrate de meșteri iscusiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
și necăjit, de unde vin leoaica și leul, năpîrca și șarpele zburător, își duc ei bogățiile în spinarea măgarilor, și vistieriile pe cocoașa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos. 7. Căci ajutorul Egiptului nu este decît deșertăciune și nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta: zarvă fără nici o ispravă." 8. "Du-te acum, zice Domnul, de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță, și sapă-le într-o carte, ca să rămînă pînă în ziua de apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
pe o cumpănă, El ridică ostroavele ca un bob de nisip. 16. Libanul n-ajunge pentru foc și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. 17. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decît nimicnicie și deșertăciune. 18. Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? 19. Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur, și-i toarnă lănțișoare de argint. 20. Iar cine este sărac, alege ca dar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]